Prelungirea duratei arestării preventive. Verificarea în prealabil a legalităţii şi temeiniciei măsurii. Garantarea dreptului la apărare a inculpatului (art. 155, art. 6 şi art. 171 alin. 4 ind. 1 C.pr.pen.)
Lipsa delegaţiei apărătorului ales al inculpatului obligă instanţa să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu, acordându-i timpul necesar pentru pregătirea apărării.
Încheierea penală nr. 65/8.08.2007
Prin încheierea nr. 93 din 24.07.2007 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul penal nr. 5873/99/2007, a fost admisă propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi în consecinţă:
În baza art. 155 şi art. 159 C.pr.pen. s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor: S.I.-V. şi H.A.-M. pentru o perioadă de 30 zile începând cu data de 28.07.2007 şi până la 26.08.2007 inclusiv în cazul inculpatului S.I.-V. şi de la 30.07.2007 până la 28.08.2007 inclusiv în cazul inculpatei H.A.-M..
În pronunţarea acestei încheieri, judecătorul a reţinut:
Potrivit dispoziţiilor art. 155 şi 159 C.pr.pen., în cursul urmăririi penale măsura arestării preventive poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor impun în continuare, privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În speţa de faţă, prin încheierea de şedinţă din data de 30.04.2007 a Tribunalului Iaşi (în ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.I.-V.) şi din data de 01.06.2007 (în ceea ce o priveşte pe inculpata H.A.-M.) s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 149 ind. 1 alin. 10 şi 11 C.pr.pen. raportat la art. 148 lit. f), art. 143 şi art. 136 alin. 1 şi 8 C.pr.pen., arestarea preventivă a inculpaţilor:
? S.I.-V., aflat în prezent în Arestul I.P.J. laşi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 174, 175 lit. a), b) C.pen., ulterior fiind schimbată încadrarea (respectiv, la data de 18.07.2007) în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174, 175 lit. a) C.pen. raportat la art. 176 lit. d) C.pen. şi art. 211 alin. 1, art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. a), b) C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 C.pen.;
? H.A.-M., aflată în prezent în Arestul I.P.J. laşi, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 174, 175 lit. a) C.pen. raportat la art. 176 lit. d) C.pen., ulterior fiind schimbată încadrarea (respectiv, la data de 18.07.2007) în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 174, art. 175 lit. a) C.pen. raportat la art. 176 lit. d) C.pen. şi art. 211 alin. 1, art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. a), b) C.pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 C.pen.; reţinându-se că inculpaţii au premeditat săvârşirea faptei de omor asupra victimei M.D., l-au convins pe acesta să se deplaseze la locuinţa din cartierul N., unde l-au atacat atât frontal, cât şi din spate, inculpata H.A.-M. lovind victima cu o bâtă de lemn în ceafă, iar inculpatul S.I.-V. pulverizându-i victimei un spray paralizant în faţă şi înjunghiindu-l de mai multe ori cu un cuţit. Văzând victima în stare de agonie, inculpata H.A.-M. a lovit-o cu un cuţit în zona submandibulară stângă, răsucindu-l în rană şi provocându-i decesul. În noaptea de 9/10 februarie 2007 inculpaţii au transportat cadavrul cu maşina marca A. A4, aparţinând victimei, în judeţul S., l-au îngropat într-o pădure, sub frunze, au mers în oraşul B. şi au vândut bunurile aflate în posesia decedatului la acel moment, iar maşina au vândut-o unei persoane din oraşul P.
Ulterior, această măsură preventivă a fost prelungită succesiv.
Parchetul de pe lângă Tribunalul laşi a solicitat din nou prelungirea măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, motivat de faptul că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 143 C.pr.pen. şi art. 148 lit. f) C.pr.pen., tocmai datorită împrejurărilor concrete de săvârşire a faptelor, datorită modalităţilor de comitere, mijloacelor utilizate, numărului mare de lovituri aplicate importanţei deosebite a valorilor sociale ocrotite de lege şi lezate, antrenării mai multor persoane în activitatea de ştergere a urmelor faptelor săvârşite, şocului creat în comunitate odată cu aflarea comiterii faptelor.
Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală instanţa constată că de la momentul luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi şi până în prezent, nu a intervenit nici un aspect care să conducă la concluzia că respectivele temeiuri au încetat sau că, cel puţin, s-au modificat, ci dimpotrivă acestea există şi în prezent.
Astfel, în continuare există probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii ar fi săvârşit faptele penale pentru care sunt cercetaţi, dintre care sunt de menţionat:
– procesul-verbal de găsire a cadavrului victimei M.D., procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexă;
– concluziile preliminare ale medicului legist, potrivit cărora moartea victimei M.D. a fost violentă şi s-a datorat multiplelor plăgi tăiate şi înţepate, constatându-se o plagă înjunghiată cu interesare carotidă submandibulară stângă, decesul putând data cu două luni în urmă;
– procesele-verbale de percheziţie domiciliară;
– procesele-verbale încheiate cu ocazia investigării tehnico-ştiinţifice a locului faptei cu evidenţierea urmelor găsite de criminalişti (prin tratarea chimică cu luminol) şi planşele foto anexe;
– procesul-verbal de identificare (în localitatea A., jud. C.) şi examinare a autoturismului marca A.A4 (ce a aparţinut victimei) şi planşele foto anexe;
– procesul-verbal de predare de către martorul S.F. a unei genţi de voiaj ce a fost găsită în portbagajul autoturismului marca A.A4 şi de identificare a unor piese de îmbrăcăminte găsite în interiorul genţii, precum şi planşele foto anexe ce evidenţiază că bunurile din geantă purtau urme vizibile brun-roşcate (o pilota, un cearşaf, articole de îmbrăcăminte, inclusiv o pereche de pantaloni de culoare închisă, un tampon ş.a); fotografiile cu inculpata (găsite la locuinţa actuală a acesteia) din care rezultă că aceasta purta o pereche de pantaloni similară celei găsite în geanta predată de martorul S.F.;
– declaraţiile martorilor S.F., B.M., L.A.-Gh., S.R., E.A., A.A., F.L.-C., P.M.-C., A.C., C.L., M.M., S.E., C.I.Gh.C., P.D., N.C.;
– declaraţiile celorlalţi doi inculpaţi, de recunoaştere a comiterii faptelor, date atât în faţa procurorului, cât şi în faţa instanţei;
– declaraţiile inculpaţilor, de recunoaştere nuanţată a faptei imputate;
– fotografiile judiciare efectuate cu ocazia necropsiei cadavrului victimei, ce au evidenţiat multiple leziuni (cu mult peste zece plăgi tăiate-înţepate la nivelul cordului, sternului, abdomenului, gâtului, spatelui, omoplaţilor şi capului, precum şi plăgi contuze la nivelul capului şi ochiului stâng);
– plângerea şi declaraţiile părţii vătămate M.A.
Aceste indicii temeinice şi probe, având în vedere faza procesuală la care ne raportăm, conturează tocmai temeiurile care stau la baza luării măsurii arestării preventive, temeiuri care se diferenţiază clar de cele necesare pentru pronunţarea unei soluţii în cauză, indiferent că este vorba de o condamnare sau de o achitare.
Este adevărat că instanţa europeană a subliniat că persistenţa motivelor plauzibile , a temeiurilor care au dus la arestarea persoanei bănuite că a săvârşit o infracţiune este o condiţie sine qua non a legalităţii prelungirii stării de arest. Însă, la momentului la care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, această măsură nu a fost luată doar pe baza unor indicii temeinice şi a unor informaţii care să contureze bănuiala că ar fi săvârşit faptele penale pentru care au fost trimişi în judecată. Judecătorii care au dispus această măsură au avut în vedere multitudinea de probe, nefiind necesar ca acest ansamblu probator, la acest moment procesual, să fie completat în mod absolut, într-un mod în care să se poată contura o soluţie.
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că existenţa doar a unei bănuieli puternice de comitere a unei infracţiuni grave, nu legitimează, prin ea însăşi, o lungă perioadă de arest preventiv. În speţa de faţă, date fiind modalitatea şi împrejurările concrete în care se presupune că a fost desfăşurată activitatea ilicită, mijloacele utilizate (cuţit, bâtă şi spray paralizant), numărul mare al loviturilor aplicate, cât şi existenţa unei anume planificări a acesteia, gravitatea deosebită a faptei bănuite că ar fi fost comisă, urmările ireversibile produse, antrenarea mai multor persoane în aceste activităţi ilicite, demersurile întreprinse pentru ştergerea urmelor, sentimentul puternic de insecuritate socială pe care îl generează în societate săvârşirea faptelor deosebit de grave, de genul celor presupuse a fi fost comise de către inculpaţi, poziţiile lor procesuale relativ oscilante, se conturează o gravitate deosebită a activităţii desfăşurate de către inculpaţi, care a condus la o tulburare socială de natură a justifica, o perioadă de timp, lipsirea de libertate a acestora, prin luarea măsurii arestării preventive.
Legitimitatea acestei măsuri trebuie să rezulte dintr-o ordine publică realmente ameninţată. În speţă, prin natura valorilor sociale pretins lezate, prin rolurile precis stabilite în săvârşirea faptelor imputate acestora, astfel cum rezultă din materialul probator administrat până în prezent, această ameninţare este pe deplin conturată.
Din actele şi lucrările dosarului instanţa constată că, de la momentul luării măsurii arestării preventive, faţă de fiecare din cei doi inculpaţi, şi până în prezent, nu a intervenit nici un aspect care să conducă la concluzia că respectivele temeiuri au încetat sau s-au schimbat.
Faţă de acestea, văzând şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru faptele penale presupuse a fi comise de către aceştia, se constată îndeplinite cumulativ condiţiile înscrise la art.148 lit. f) C.pr.pen.
Legat de incidenţa dispoziţiilor art. 197 alin. 2 teza a II-a C.pr.pen., ca urmare a încălcării garanţiei procedurale a dreptului la apărare (art. 6 C.pr.pen.), prin aceea că nu a fost asigurată asistenţa juridică obligatorie pentru data de 27.06.2007 ( art. 171 alin. 2 C.pr.pen.), că au fost numiţi apărători din oficiu, deşi nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 171 alin. 4 ind. 1 C.pr.pen., iar aceştia nu au beneficiat de un timp suficient şi necesar pentru pregătirea apărării, s-au făcut următoarele precizări:
– la data de 27.06.2007, instanţa investită în ultima zi de arest preventiv cu soluţionarea propunerii de prelungire, a luat toate măsurile reclamate de necesitatea asigurării inculpatului S.I.-V. a dreptului la apărare: s-a contactat apărătorul ales, avocat M., care, însă, nu se afla în localitate şi care nu a asigurat substituirea, s-au desemnat apărători din oficiu, cărora li s-a acordat un timp, apreciat de instanţă a fi suficient pentru a pune concluzii în cauza având ca obiect prelungirea stării de arest a inculpaţilor;
– lipsa apărătorului ales al inculpatului S.I.-V. , urmată de o neasigurare a substituirii lui, poate fi apreciată ca nejustificată, dacă se au în vedere declaraţiile inculpatului, în sensul că:
– în seara premergătoare analizării sesizării, acesta l-a contactat pe colaboratorul apărătorului ales, respectiv, avocatul M.L., care l-a asigurat că va lua legătura cu un alt avocat pentru a se prezenta în data de 27.06.2007;
– în arealul de circumstanţe în care a intervenit refuzul de a-şi exercita mandatul de avocat din oficiu din partea avocatului D., după ce, în prealabil, instanţa i-a acordat un termen de trei ore pentru a studia dosarul şi a pune concluzii pe propunerea Parchetului, acest refuz nu poate fi apreciat altfel decât şicanatoriu, intervenit după o discuţie cu apărătorul ales al inculpatului S.I.-V., şi prin care se urmărea expirarea termenului de arest preventiv şi constatarea ca încetată de drept a acestei măsuri faţă de inculpatul S.I.-V.;
– paradoxal, al doilea avocat din oficiu desemnat de Baroul I., a fost avocatul M.L., colaborator al avocatul ales M., căruia instanţa i-a acordat 30 minute pentru a studia dosarul, în condiţiile în care apărătorul din oficiu l-a substituit pe avocatul ales al inculpatului S.I.-V. în alte două rânduri, ceea ce conduce la concluzia cunoaşterii suficiente a dosarului de urmărire penală, iar în condiţiile discutării doar a măsurii preventive, această perioadă acordată apare ca suficientă;
– atitudinea acestui de-al doilea avocat din oficiu a fost o continuare a celei dintâi manifestări, precizând că nu poate pune concluzii în cauză decât prin încălcarea legii şi a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În urma radiogramei celor petrecute în data de 27.06.2007 se poate concluziona că inculpatul S.I.-V. nu a fost privat de dreptul la apărare:
– apărătorul ales avea cunoştinţă de cauza aflată pe rolul Tribunalului Iaşi;
– apărătorul ales nu a dorit să asigure substituirea, dată fiind perioada foarte scurtă în care instanţa urma să soluţioneze propunerea de prelungire a măsurii preventive, în caz contrar fiind nevoită să constate ca încetată de drept această măsură;
– din modul de acţiune atât al avocatului ales (avocatul M.) cât şi al avocatului din oficiu, (avocatul M.L.), colaborator al avocatului ales, rezultă în mod indubitabil că aceştia au înţeles să reprezinte interesele inculpatului S.I.-V., în sensul de a depune toate diligentele, prin acţiuni speculative, de ordin procedural penal, în scopul punerii în libertate a inculpatului;
– această atitudine, în special a avocatului din oficiu prezent , echivalează tot cu o apărare asigurată inculpatului în sensul diferit celui dorit de instanţă. Este legitim să se aştepte de la aceştia să contribuie la administrarea corespunzătoare a actului de justiţie. Rolul instanţelor şi al preşedintelui de complet este să conducă procedurile astfel încât să garanteze conduita adecvată, să evalueze relevanţa şi utilitatea unui argument al apărării, comportamentul efectiv al celor care exercită apărarea fiind dincolo de acest rol.
Pe de altă parte, instanţa a ţinut să îşi exprime punctul de vedere cu privire la presupusa încălcare a dreptului la apărare a inculpatului S.I.-V., deşi, aceleaşi încălcări ale dispoziţiilor procedural penale au fost invocate cu ocazia recursului promovat împotriva încheierii din data de 27.06.2007, recurs prin care a fost menţinută această încheiere, instanţa putând face doar trimitere la acest aspect.
Încheierea astfel pronunţată a fost recurată de inculpaţii S.I.-V. şi H.A.-M.
Prin apărătorul angajat, inculpatul S.I.-V. a formulat critici vizând nelegalitatea încheierii de şedinţă pronunţată de Tribunalul Iaşi la 27.06.2007.
Se susţine că la acest termen judecătorul a dispus prelungirea stării de arest preventiv cu încălcarea principiilor de drept şi a dreptului la apărare, astfel că încheierea este lovită de nulitate conform dispoziţiilor art. 197 alin. 2 C.pr.pen.
Apărătorul angajat a fost în imposibilitate de a asigura asistenţa juridică, iar apărătorul desemnat din oficiu nu a beneficiat de timpul suficient şi necesar pentru pregătirea apărării.
Apreciază inculpatul că nulitatea absolută a încheierii din acea dată atrage şi nelegalitatea încheierii supuse examinării în recursul de faţă şi, pe cale de consecinţă, se impune revocarea măsurii şi punerea de îndată în libertate a acestuia.
Examinând actele şi lucrările dosarului, raportat criticilor formulate cât şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 385 ind. 16 alin. 3 C.pr.pen., curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. 1 din Statutul profesiei de avocat, dreptul acestuia de a asista, a reprezenta şi a exercita orice alte activităţi specifice profesiei se naşte din contractul de asistenţă juridică încheiat în formă scrisă între avocat şi client ori mandatarul acestuia.
Forma, conţinutul şi efectele acestuia sunt stabilite de statut conform anexei 1.
Faţă de organele judiciare şi, implicit, de instanţele de judecată, dovada contractului de asistenţă juridică se face prin împuternicire avocaţială.
Din examinarea dosarului penal nr. 5227/99/2007 al Tribunalului Iaşi, în care s-a pronunţat încheierea nr. 79/27.06.2007, se constată că avocatul M. nu a depus împuternicire avocaţială şi nici contract de asistenţă juridică, spre a face dovada legitimităţii exercitării calificate a dreptului la apărare conferit inculpatului.
De asemenea, din verificarea dosarelor de urmărire penală cât şi a celor de instanţă, nu s-a făcut dovada existenţei împuternicirii avocaţiale ca mandat general pentru organele de anchetă penală sau instanţele de judecată, pentru a se stabili întinderea puterilor pe care clientul i le conferă avocatului.
Potrivit art. 6 C.pr.pen. şi art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dreptul la apărare este garantat învinuitului sau inculpatului în tot cursul procesului penal.
Acuzatul poate fi asistat de un apărător la alegerea sa sau beneficiază de serviciile unui avocat numit din oficiu, conform dispoziţiilor art. 171 alin. 2 C.pr.pen.
În acest context judecătorul a luat măsurile ce se impuneau privind asigurarea dreptului la apărare a inculpatului în persoana unui avocat din oficiu numit de Baroul I., fiind astfel respectate dispoziţiile art. 171 alin. 4 C.pr.pen.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că unui acuzat, care nu are posibilitatea să recurgă la serviciile unui avocat, i se recunoaşte dreptul la asistenţă juridică gratuită, asistenţă ce este asigurată de un avocat din oficiu atunci când interesele unei bune administrări a justiţiei impun prezenţa unui apărător (C.E.D.O., 25 aprilie 1983, Pakelli c. Germania).
Carenţele unei apărări ale avocatului desemnat din oficiu nu pot fi imputate instanţei, câtă vreme modul cum este condusă apărarea rămâne atributul celui interesat şi al apărătorului său.
În mod corect a reţinut judecătorul prin considerentele încheierii recurate în sensul că rolul instanţelor de judecată şi al preşedintelui de complet este de a conduce procedurile astfel încât să garanteze o conduită adecvată, să evalueze relevanţa şi utilitatea unui argument al apărării, iar comportamentul efectiv al celor care exercită apărarea se află dincolo de acest rol.
Articolul 197 alin. 2 C.pr.pen. aşează sub protecţia sancţiunii nulităţii absolute dispoziţiile procedurale relative la asistarea inculpatului de către apărător, atunci când aceasta este obligatoria potrivit legii, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă;
Nu se poate reţine nici susţinerea potrivit căreia avocatul desemnat din oficiu nu a avut timpul necesar pentru pregătirea apărării.
Cu delegaţia nr. 6133 din 27.06.2007, la ora 1350, Baroul I. a desemnat apărător din oficiu pe avocatul M.L.
Judecătorul a reluat cauza la orele 1555, aspect ce rezultă din practicaua încheierii întocmite la 27.06.2007.
Conform împuternicirii datate 25.04.2007 şi 29.04.2007 (volum III dosar urmărire penală, filele 256 şi 260), Societatea de Avocaţi M.&Asociaţii, prin avocatul coordonator M.F., a fost angajată de inculpatul S.I.-V. să exercite activităţile prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/1995 în dosarul penal nr. 235/P/2007 în faţa organelor de poliţie, a parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi a Tribunalului Iaşi.
Deşi inexistentă împuternicirea avocaţială a apărătorului M., acesta l-a desemnat pe avocatul M.L. să îl substituire în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi (delegaţie fără număr, datată 29.05.2007, fila 8 dosar nr. 2842/99/2007 al Tribunalul Iaşi).
În aceste condiţii, faţă de timpul acordat de judecător pentru pregătirea apărării, avându-se în vedere şi asistenţa anterior acordată, în cauză au fost respectate dispoziţiile procesual-penale înscrise în alin. 4 al art. 171 C.pr.pen.
