In baza art. 14 din Legea nr.3/1997, stagiul complet de cotizare pentru perioada lucrată în grupa I de muncă, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2001, este de 20 de ani.Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 15 ianuarie 2013 sub nr. 260/87/2013, reclamanta T.E. a solicitat obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Teleorman la revizuirea dreptului la pensie şi emiterea unei decizii de pensionare în care, pentru deschiderea dreptului de pensie să fie valorificate şi perioadele 17.07.1984 – 01.11.1994; 15.10.1996 – 30.06.2000, activitate desfăşurată în grupa I de muncă, dovedită cu adeverinţa nr. 711/18.03.2005 emisă de angajatorul S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Măgurele.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 18369/25.08.2010, emisă de pârâtă în dosarul de pensionare nr. 80787/18.10.2010, i s-a respins cererea de pensionare pe motiv că nu poate beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare deoarece „grupa I de muncă nu se poate valorifica, deoarece funcţia de primitor – distribuitor nu se regăseşte la art. 95 Ord. 50/1990”.
Arată reclamanta că, din conţinutul deciziei nr. 18369/25.08.2010 rezultă că pârâta nu a luat în calcul la analiza condiţiilor privind deschiderea dreptului la pensie şi perioadele 17.07.1984 – 01.11.1994; 15.10.1996 – 30.06.2000, în care a desfăşurat activitate în grupa I de muncă şi pe care le-a dovedit cu adeverinţa nr. 711/18.03.2005 emisă de angajatorul S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Măgurele, pe motiv că „grupa I de muncă nu se poate valorifica, deoarece funcţia de primitor – distribuitor nu se regăseşte la art. 95 Ord. 50/1990”.
Mai arată reclamanta că, la dosarul de pensionare a depus şi adeverinţa nr. 108/26.02.2009, emisă de deţinătorul arhivei fostului angajator, prin care acesta face precizarea că „se adevereşte că d-na T.E. figurează în statele de plată a salariilor de la S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Măgurele, în perioadele 17.07.1984 – 01.11.1994; 15.10.1996 – 30.06.2000; loc de muncă – secţia Ansamble Sudate, în calitate de lăcătuş mecanic.”, menţionând că a solicitat pârâtei reanalizarea dosarului său de pensie în sensul ca, la deschiderea dreptului său de pensie să valorifice şi aceste perioade în care a desfăşurat activitate în grupa I de muncă, precum rezultă din adeverinţa nr. 711/18.03.2005, însă pârâta nu a comunicat nici un răspuns la această solicitare.
Consideră reclamanta că în mod nelegal pârâta nu a valorificat perioadele 17.07.1984 – 01.11.1994; 15.10.1996 – 30.06.2000 de grupa I de muncă, deoarece potrivit Ordinului nr. 50/2008, adeverinţele care atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 1 aprilie 2001, o persoană a desfăşurat activitatea în locuri de muncă încadrate în grupele I şi/sau a II-a de muncă, vor fi emise de angajatori pe baza documentelor, verificabile, aflate în evidenţele lor, fiind direct răspunzători de legalitatea, exactitatea şi corectitudinea datelor, elementelor şi informaţiilor înscrise în adeverinţele pe care le întocmesc şi le eliberează, iar adeverinţele nevalorificate la stabilirea şi/sau recalcularea pensiilor, întocmite şi eliberate anterior intrării în vigoare a Ordinului, 24.09.2008, utilizându-se la stabilirea şi/sau modificarea drepturilor de pensie dacă îndeplinesc condiţiile legale de valabilitate, chiar dacă nu sunt conforme cu modelul din anexă.
Arată reclamanta că, la pct. 95 din Ordinul MMOS nr. 50/1990, se precizează ca activitatea încadrată în grupa I de muncă, operaţiile de sudură efectuate în interior la nave (secţii şi bloc secţii), cazane, conducte, cilindri de locomotive, stâlpi metalici închişi, rezervoare, bazine şi alte instalaţii asemănătoare, iar potrivit art. 3 din acelaşi act normativ, beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, precizând că, în considerarea acestor prevederi, fostul angajator a emis adeverinţa nr. 711/18.03.2005, prin care se atestă împrejurarea că a lucrat în aceleaşi condiţii ca şi personalul muncitor prevăzut la pct. 95 din Ordinul MMOS nr. 50/1990.
Mai arată reclamanta că adeverinţa nr. 108/26.02.2009 emisă de deţinătorul arhivei fostului angajator trebuie avută în vedere de către pârâtă la deschiderea dreptului la pensie, având în vedere prevederile art. 160 alin. 5, art. 161 alin. 2 din Legea nr. 19/2000 şi Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul nr. 340/2001, fiind emisă cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (2) din Decretul nr. 92/1976, astfel încât face dovada vechimii în muncă în condiţii de grupa I în perioadele 17.07.1984 – 01.11.1994; 15.10.1996 – 30.06.2000.
În temeiul dispoziţiilor art. 112 Cod procedură civilă au fost ataşate cererii, în copie, înscrisurile pe care reclamanta îşi întemeiază acţiunea, respectiv: adeverinţa nr. 711/18.03.2005 eliberată de S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Măgurele, adeverinţa nr. 108/26.02.2009 eliberată de S.C. MAXIM GRUP SRL Turnu Măgurele, decizia nr. 18369/25.08.2010 şi cererea adresată pârâtei. (filele 6-9)
La data de 27.03.2013, prin serviciul registratură, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Teleorman a depus la dosarul cauzei întâmpinare (filele 14-15) prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.
În motivarea excepţiei, pârâta a arătat că, în dosarul de pensie al reclamantei s-a emis decizia nr. 18369/25.08.2010, prin care i s-a respins cererea de pensionare deoarece nu îndeplineşte cele două condiţii cumulative pentru pensionare, respectiv stagiu complet de cotizare şi vârsta, decizie pe care reclamanta nu a contestat-o.
Mai arată pârâta că, la data de 09.09.2010 reclamanta a adresat Tribunalului Teleorman o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat să-i fie valorificată adeverinţa nr. 711/18.03.2005, acţiune care a constituit obiectul dosarului nr. 4591/87/2010, iar prin sentinţa civilă pronunţată la data de 17.11.2010 cererea reclamantei a fost respinsă, sentinţă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că adeverinţa nr. 711/18.03.2005 nu respectă condiţiile de fond şi formă impuse de legislaţia în vigoare la data emiterii deciziei, aceleaşi pe care le stabileşte şi Ordinul MMPS nr. 590/2008.
Astfel, adeverinţa nu face referire la actul administrativ al organului colectiv de conducere prin care reclamanta a fost nominalizată în tabelul personalului fostului angajator care desfăşoară activitate ce se încadrează în grupa I de muncă conform dispoziţiilor Ordinului nr. 50/1990, cum nu face referire nici la poziţia la care figurează în tabel, precum şi că, potrivit Anexei 1 pct. 95 din Ordinul nr. 50/1990, invocat în adeverinţă, beneficiază de încadrare în grupa I de muncă personalul care efectuează operaţiile de sudură efectuate în interior la nave (secţii şi bloc secţii), cazane, conducte, cilindri de locomotive, stâlpi metalici închişi, rezervoare, bazine şi alte instalaţii asemănătoare, iar în perioada în care reclamanta pretinde că a lucrat în grupa I de muncă, a exercitat meseriile de strungar şi primitor – distribuitor, aspect ce rezultă din carnetul de muncă.
În dovedirea celor arătate în întâmpinare, pârâta a anexat, în copie, extras de pe portalul Tribunalului Teleorman şi Curţii de Apel Bucureşti, adresa nr. I/292/82/21.02.2013 emisă de Casa Naţională de Pensii Publice şi memoriul adresat de reclamantă.
Examinând cu prioritate conform art.137 Cod procedură civilă excepţia invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3687/17.11.2010, pronunţată în dosarul nr. 4591/87/2010, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta din cauza de faţă împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Teleorman.
Aşa cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 3687/17.11.2010, obiectul acţiunii a fost anularea deciziei de pensionare nr. 18369/25.08.2010 şi obligarea pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Teleorman la emiterea unei decizii de pensionare începând cu data de 10.08.2010, conform stagiului de muncă rezultat din carnetul de muncă şi din adeverinţa nr. 711/18.03.2005 eliberată de S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Măgurele, din care rezultă că în perioada 17.07.1984 – 01.11.1994, respectiv 15.10.1996 – 30.06.2000 a desfăşurat activitate în grupa I.
Potrivit art.1201 Cod civil, „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută între ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate”.
Aşadar, este necesară tripla identitate – părţi, obiect, cauză.
Dintr-o analiză a elementelor structurale ale acţiunii civile rezultă: subiectele acţiunii civile sunt aceleaşi – reclamanta T.E. şi pârâta Casa Judeţeană de Pensii Teleorman; obiectul acţiunii civile – este pretenţia dedusă în justiţie care apără dreptul subiectiv al reclamantei şi pretins încălcat de pârâtă, respectiv obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de pensionare în care, pentru deschiderea dreptului de pensie să fie valorificate şi perioadele 17.07.1984 – 01.11.1994; 15.10.1996 – 30.06.2000, activitate desfăşurată în grupa I de muncă, dovedită cu adeverinţa nr. 711/18.03.2005 emisă de angajatorul S.C. Bega Electroturris S.A. Turnu Măgurele.
În ceea ce priveşte cauza acţiunii civile, aceasta este definitorie existenţa autorităţii lucrului judecat: cauza este element de identificare al acţiunii civile. În limbaj juridic prin cauză se desemnează scopul spre care se îndreaptă activitatea unui subiect de drept. Causa petendi este scopul către care se îndreaptă voinţa celui care reclamă în justiţie. Doctrina a considerat că acest element al acţiunii se referă la temeiul juridic al acţiunii civile. Temeiul juridic indicat în ambele acţiuni este Legea nr. 19/2000, Ordinul nr. 50/1990 şi Ordinul nr. 590/2008.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că puterea de lucru judecat este incidentă când ambele pricini au rezolvat fondul cauzei, nu şi când o instanţă s-a pronunţat pe excepţie.
Practica a stabilit, de asemenea, că, în esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv, decât o singură dacă, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.
Se bucură, însă, de autoritate de lucru judecat, numai hotărârea prin care acţiunea a fost judecată în fond, nu şi atunci când a fost judecată în temeiul unei excepţii procesuale.
Cum în cauză, în mod evident prima soluţie în acţiunea reclamantei a fost de respingere a acţiunii, este de reţinut că fondul cauzei a fost analizat, dezbătut, astfel încât în raport de această soluţie, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă a fi admisă .
În consecinţă, acţiunea formulată de reclamantă va fi respinsă, instanţa constatând autoritate de lucru judecat în raport de sentinţa civilă nr. 3687/17.11.2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 4591/87/2010
