Acordarea de daune materiale şi morale. Prejudiciu de imagine. Disconfort psihic. Cuantificarea daunelor morale
Legea nr. 31/1990
1. efectuată în mass-media cu privire la revocarea din funcţie a determinat producerea unui prejudiciu moral. Apariţia unei serii de articole în diverse ziare locale, în care au fost făcute afirmaţii în sensul că reclamantul nu ar fi fost un bun manager pe durata deţinerii acestei funcţii, este de natură a crea un prejudiciu de imagine reclamantului şi un disconfort psihic.
Astfel, s-a apreciat că reclamantul era îndreptăţit la plata unor daune morale în cuantum de 5.000 lei, sumă considerată corespunzătoare pentru repararea prejudiciului moral cauzat acestuia.
2. Eventualele dezdăunări pentru prejudiciile suferite se pot solicita însă de la societatea comercială al cărei angajat a fost reclamantul, care are personalitate juridică proprie, poate să stea în judecată în nume propriu şi răspunde patrimonial pentru eventualele prejudicii, iar nu de la Consiliul local, care este acţionarul unic al societăţii comerciale angajatoare, dar nu poate avea calitatea de mandant în cazul încheierii unui contract de performanţă, existând în mod evident o separaţie de patrimonii între societatea comercială şi acţionarul său.
I.C.C.J., s. com., decizia nr. 496 din 18 februarie 2009,
Prin sentinţa civilă nr. 1430/2007, pronunţată de Tribunalul Alba, a fost admisă în parte acţiunea precizată şi formulată de reclamantul
D.P.R., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Alba, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 5.000 RON, cu titlu de daune morale, a fost respinsă în rest acţiunea şi a fost obligat pârâtul
să plătcască reclamantului cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată, administratorul revocat de adunarea generală a acţionarilor era îndreptăţit la plata unor daune-interese, în cazul în care revocarea s-a realizat fără justă cauză.
în speţa de faţă, s-a constatat că reclamantul a fost ales, prin Hotărârea nr. 158/2004 a Consiliului Judeţean Alba, în funcţia de director general şi preşedinte al Consiliului de administraţie al SC D.P.L. Alba SA, începând cu data de 1 septembrie 2004. Ulterior, la data de 23 septembrie 2004, Consiliul Judeţean Alba a adoptat Hotărârea nr. 180, prin care s-a decis revocarea reclamantului din funcţiile în care a fost desemnat prin Hotărârea nr. 158.
Argumentele menţionate de pârât, referitoare la faptul că reclamantul nu îndeplinea criteriile pentru a putea fi considerat un bun manager, care să dispună măsuri eficiente pentru redresarea economico-financiară a societăţii, nu au fost acceptate, în condiţiile în care, anterior datei de 26 august 2004, reclamantul nu a făcut parte din comitetul de direcţie şi nici din Consiliul de administraţie al societăţii şi nu a avut încheiat contract de performanţă prin care să se stabilească indicatori de performanţă ce trebuiau îndepliniţi. Documentele depuse la dosar de către pârât relevau faptul că, anterior alegerii în funcţia de director general şi preşedinte al Consiliului de administraţie, reclamantul deţinea funcţia de inginer şef mecanizare, perioadă în care nu a fost sancţionat în vreun fel de societate şi nici nu i s-a imputat nerealizarea sarcinilor de serviciu care erau specifice funcţiei avute. Totodată, era de remarcat că în răstimp de nici o lună de zile s-a conturat o opinie total contrară celei iniţiale referitoare la calităţile manageriale ale reclamantului, deşi nu apăruseră elemente noi, care să justifice această schimbare de atitudine, documentaţia avută în vedere fiind aceeaşi.
Tribunalul a constatat că revocarea reclamantului nu a avut un just temei, drept pentru care acesta putea solicita plata unor despăgubiri în acest sens.
S-a reţinut că daunele materiale solicitate de reclamant, ca fiind diferenţa dintre veniturile nete realizate şi cele pe care le-a realizat actualul manager al SC D.P.L. Alba SA până în prezent, nu pot fi acordate acestuia, deoarece veniturile actualului manager nu pot constitui un element de referinţă al pretenţiilor reclamantului. Astfel, s-a observat că, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 79/2001, contractul de performanţă reprezintă acordul de voinţă încheiat între agentul economic şi conducătorul acestuia, prin care i se încredinţează acestuia conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii unităţii şi este însărcinat cu îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă, în schimbul drepturilor salariale sta
bilite prin contractul individual de muncă. Ca atare, drepturile salariale pe care urma să le dobândească managerul se acordau integral numai dacă se îndeplineau criteriile de performanţă şi erau diminuate cores-
punzător cu gradul de neîndeplinire a acestor criterii. îndeplinirea de către actualul manager a obiectivelor şi criteriilor de performanţă nu putea profita reclamantului, care este un terţ faţă de raporturile contractuale intervenite între părţi, din care el nu poate obţine un folos personal.
Faţă de considerentele expuse anterior, s-a constatat că pretenţiile materiale ale reclamantului erau neîntemeiate, astfel că au fost respinse.
Referitor la prejudiciul moral suferit de reclamant ca urmare a revocării din funcţie, s-a reţinut că acest subiect a fost dezbătut de mass-media, fiind publicate o serie de articole în diverse ziare locale, în care au fost făcute afirmaţii în sensul că reclamantul nu ar fi fost un bun manager pe durata deţinerii acestei funcţii.
S-a reţinut că era evident faptul că în acest context s-a creat un prejudiciu de imagine reclamantului şi un disconfort psihic, fiind în concediu medical mai multe luni.
In consecinţă, s-a apreciat că reclamantul era îndreptăţit la plata unor daune morale în cuantum de 5.000 lei, sumă considerată corespunzătoare pentru repararea prejudiciului moral cauzat acestuia.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtul Consiliul Judeţean Alba şi reclamantul D.P.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr. 31/2008, a admis apelul pârâtului Consiliul Judeţean Alba şi a modificat în tot sentinţa atacată,
respingând acţiunea reclamantului. In acelaşi timp a respins apelul declarat de reclamantul D.P.R.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele: reclamantul a chemat în judecată în calitate de pârât pe Consiliul Judeţean Alba, care era acţionarul unic al SC D.P.L. Alba SA, solici-tându-i plata de daune-interese şi morale, fară a se îndrepta împotriva societăţii comerciale.
Chiar în absenţa încheierii unui contract de performanţă, reglementat de art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2001, care prevedea că acesta era acordul de voinţă încheiat între agentul economic şi conducătorul acestuia, prin care se conferea expres calitatea de mandant societăţii comerciale, acţionarul, în speţă Consiliul Judeţean Alba, nu putea avea calitatea de mandant, această calitate putându-i reveni doar societăţii comerciale.
S-a reţinut că nu avea calitate de mandant Consiliul Judeţean Alba şi că instanţa de fond a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Consiliul Judeţean Alba.
S-a constatat că eventualele dezdăunări, la care face referire Decizia nr. 47/2006, puteau fi solicitate de la societatea comercială, care are posibilitatea să se întoarcă cu acţiune în regres.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul
D.P.R., solicitând admiterea recursului său şi casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru examinarea pe fond a apelurilor.
în motivarea recursului său, întemeiat, în drept, pe prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., reclamantul a susţinut că decizia recurată era nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, întrucât instanţa de apel trebuia să reţină faptul că pârâtul Consiliul Judeţean Alba avea calitate procesuală pasivă şi trebuia să se pronunţe pe fond asupra apelurilor.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamant,
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că acesta este nefondat.
Instanţa de apel a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor Legii nr. 31/1990, constatând în mod legal şi întemeiat că pârâtul nu avea calitate procesuală pasivă în cauză.
Hotărârea de revocare din funcţie a reclamantului din 23 septembrie 2004 a fost adoptată de către Consiliul Judeţean Alba, în exercitarea dreptului acţionarului unic la SC D.P.L. Alba SA, deci este o hotărâre a adunării generale a acţionarilor, chiar dacă în cauză este un singur acţionar. Or, reclamantul a chemat în judecată pentru plata de daune-interese şi daune morale doar pe pârâtul Consiliul Judeţean Alba, care este acţionarul unic al societăţii comerciale menţionate, fără însă a se îndrepta chiar împotriva acestei societăţi comerciale, care avea personalitate juridică proprie, putea să stea în judecată în nume propriu şi răspundea patrimonial pentru eventualele prejudicii, chiar dacă acestea au apărut ca urmare a manifestării voinţei sociale prin intermediul hotărârii A.G.A., existând în mod evident o separaţie de patrimonii între societatea comercială şi acţionarul său.
Pentru motivele menţionate, prin decizia nr. 496/2009, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
