Mandat european de arestare. Solicitarea de a fi arestat, pentru aceleaşi motive şi în aceeaşi cauză în care mai fusese arestat preventiv, anterior, pe o durată de 3 ani şi 4 luni. Refuzul predării persoanei solicitate pe motivul că sunt încălcate prevederile art.5 par. 3 din Convenţia europeană a drepturilor omului, cu privire la termenul rezonabil al duratei arestării.
1. Constată că, la data de 17 ianuarie 2008, Curtea de Apel Braşov a fost sesizată prin Biroul Naţional Interpol cu punerea în executare a mandatului european de arestare emis Judecătoria oraşului Dabas, din Ungaria, pe numele persoanei solicitate Kezdi Zoltan, cetăţean român, născut la 13 noiembrie 1976 în mun. Odorheiul Secuiesc, jud. Harghita, fiul lui Ludovic şi Lenka, domiciliat în com. Ojdula, nr. 334 A, jud, Covasna.
În momentul în care a fost identificat şi reţinut de către parchet, din declaraţiile date acesta la procuror şi la instanţa de judecată a rezultat că, pentru faptele care fac obiectul mandatului (săvârşite la 5/6 septembrie 2002 şi 27 iulie 2003 ) persoana solicitată mai fusese arestată preventiv, în aceeaşi cauză penală, de la 31 iulie 2003 la 14 decembrie 2006, pe o perioadă de 3 ani şi 4 luni, după care a fost pus în libertate până la soluţionarea cauzei, sub control judiciar, cel în cauză fiind condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Pentru a fi verificate susţinerile persoanei solicitate şi a se stabili în mod detaliat circumstanţele în care s-a emis mandatul european de arestare, dat fiind că la dosar nu existau toate informaţiile necesare, curtea a solicitat relaţii suplimentare de la Ministerul de Justiţie din Ungaria şi de la Judecătoria oraşului Dobos. De asemenea, s-a procedat la traducerea actelor depuse de persoana solicitată, cu privire la procesul penal în care a fost judecat de autorităţile judiciare maghiare.
În cauză nu s-a dispus măsura arestării persoanei solicitate, faţă de necesitatea de a obţine informaţii suplimentare, pentru a se stabili dacă punerea în executare a mandatului european de arestare întruneşte condiţiile cerute de lege.
De asemenea, curtea s-a conformat dispoziţiilor cuprinse în decizia penală nr. 581 din 18 februarie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză, cu ocazia soluţionării recursului declarat de parchet pe motiv că nu s-a dispus arestarea persoanei solicitate. Ca urmare s-au făcut toate demersurile necesare pentru obţinerea informaţiilor care sunt necesare pentru a se dispune cu privire la predarea persoanei solicitate.
2. Din examinarea actelor depuse la dosar de autorităţile judiciare maghiare şi de persoana cercetată, precum şi din declaraţiile acesteia, curtea a stabilit că, într-adevăr, persoana solicitată a fost reţinută şi arestată preventiv de la data de 31 iulie 2003 (filele nr. filele 101-102, vol.I din dosarul instanţei), pentru aceleaşi fapte pentru care s-a emis şi prezentul mandat european de arestare şi de către aceeaşi instanţă, iar la data de 4.12.2006, după 3 ani şi 4 luni de arestare preventivă, persoana solicitată a fost pusă în libertate, cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Dabas, obligaţie pe care cel în cauză a respectat-o, aşa cum rezultă din dovezile de prezentare periodică la poliţia din localitate, până la data de 3 mai 2007 ( filele nr. 103, 105-106, vol. I dosar instanţă).
La data de 15 ianuarie 2007 persoana cercetată a fost condamnată la 4 ani închisoare pentru faptele săvârşite şi expulzare pe o durată de 5 ani.
Judecătoria Judeţului Pesta, ca instanţă de control judiciar, a desfiinţat hotărârea de condamnare, dat fiind neîndeplinirea corectă a procedurii de citare cu celălalt inculpat din cauză şi a dispus la 15 iunie 2007 rejudecarea cauzei de către prima instanţă, (filele nr. 96-97 vol. I dosar instanţă).
În derularea procedurii de rejudecare Judecătoria oraşului Dobos , prin încheierea din 25 octombrie 2007 a dispus din nou arestarea persoanei solicitate Kezdi Zoltan şi a emis mandatul european de arestare, pe acelaşi motiv iniţial, în sensul că există suspiciuni vădite că acesta ar fi autorul faptelor (filele 24-25 vol.I, dos. instanţă).
Deşi în cauză nu au fost identificate motive de refuz al executării mandatului european de arestare dintre cele arătate în art. 88 din Legea 302/2004, din Decizia-Cadru (2002/584/JAI) a Consiliului , din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare, în aplicarea căreia sunt date dispoziţiile cuprinse în Titlul III din Legea 302/2004, rezultă în mod expres şi imperativ, în articolul 1 alin.(3), că dispoziţiile privitoare la emiterea şi executarea mandatului european de arestare nu pot avea ca efect modificarea obligaţiei de respectare a drepturilor fundamentale şi a principiilor juridice fundamentale, astfel cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.
De asemenea, prin art. 77 alin.(2) din legea nr. 302/2004, se statuează că executarea mandatelor europene de arestare se face pe baza recunoaşterii şi a încrederii reciproce însă în conformitate cu dispoziţiile din Decizia-Cadru (2002/584/JAI) a Consiliului, din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare.
Art. 1 alin 3 din Decizia-Cadru (2002/584/JAI) a Consiliului face trimitere la art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană care – în alin. 2- prevede că „Uniunea va respecta drepturile fundamentale, aşa cum sunt garantate de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, semnată la Roma la 5.11.1950 şi cum ele rezultă din tradiţiile constituţionale ale statelor membre, ca principii generale ale legii comunitare”.
Rezultă aşadar, fără nici un dubiu, că executarea mandatelor europene de arestare se face sub condiţia ca drepturile şi libertăţile fundamentale – în cazul de faţă dreptul la libertate – să fie respectate la nivelul garanţiilor oferite de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi este obligaţia instanţelor să vegheze la această respectare, înainte de verificarea oricăror alte impedimente de punere în executare, ce ar rezulta din legea internă.
3. Or, din actele aflate la dosar , rezultă cu certitudine că persoana solicitată a fost arestată preventiv în acelaşi dosar , pentru aceleaşi fapte şi pentru acelaşi temei pentru care se cere din nou arestarea, pe o durată îndelungată, de 3 ani şi 4 luni şi a fost pus în libertate de sub puterea mandatului de arestare înainte de soluţionarea cauzei, în faza de judecată, deşi persistenţa motivelor iniţiale nu mai pot fi invocate drept temei ( cauza W . Elveţia şi Stasaitis c. Lituania).
Faţă de o asemenea situaţie, curtea este datoare să constate – înainte de orice – că arestarea persoanei solicitate este cerută cu încălcare exigenţelor art. 5 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reprezintă o protecţie împotriva atingerilor arbitrare aduse libertăţii, pentru reducerea riscului arbitrariului (cauza Gusinskiy c. Rusia) şi pentru preeminenţa dreptului, ne fiind îndeplinite cerinţele art. 5 par.1 lit.c) şi par. 3.
Acesta reprezintă un impediment legal, conform art. 1 alin.3 din Decizia-Cadru (2002/584/JAI) a Consiliului pentru punerea în executare a mandatului. Altfel, s-ar ajunge la concluzia că, dacă sunt îndeplinite cerinţele legii interne, mandatele europene de arestare se pot pune în executare chiar dacă este încălcată Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ceea ce este de neadmis.
Instanţa consideră că este datoare să asigure respectarea garanţiilor privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, fără a face distincţie după cum arestarea unei persoane este dispusă de o instanţă internă sau de o instanţă a unui stat membru UE.
Curtea de la Strasbourg, a cărei jurisprudenţă este obligatorie în interpretarea şi aplicarea convenţiei, a subliniat – în mod constant, că existenţa şi persistenţa unor indicii serioase cu privire la vinovăţia persoanei acuzate, precum şi gravitatea infracţiunii săvârşite nu justifică, în sine, o detenţie îndelungată (cauza Tomasi contra Franţa, 1992 ). Arestarea preventivă are un caracter excepţional, starea de libertate fiind starea normală (Cauza Wemhoff contra Germania). Din datele aflate la dosar rezultă că persoana solicitată a fost pusă în libertate de sub puterea măsurii arestării preventive în cursul procedurii, ceea ce înseamnă că s-a apreciat că judecata poate fi continuată cu inculpatul în stare de libertate.
Rearestarea unui inculpat, la 5 ani de la data săvârşirii faptelor, după ce a fost arestat preventiv şi pus în libertate, după o durată de 3 ani şi 4 luni, maximum special al pedepsei prevăzute de legea maghiară fiind de 8 ani, fără a se invoca temeiuri noi, concrete sau probe în acest sens (Cauza Jablonski c. Polonie, cauza Letelier c. Franţa sau cauza Tomasi c. Franţa)), este în flagrantă contradicţie cu cerinţele art. 5 din CEDO, atât sub aspectul necesităţii măsurii, cât şi al respectării principiului proporţionalităţii.
Aşa cum s-a arătat în cazul Neumeister contra Austria, durata arestării persoanei solicitate încetează să mai fie rezonabilă din moment ce s-a impus punerea în libertate în cursul procedurilor (a se vedea şi cauza Imre c. Ungaria).
4. Durata arestării preventive pe un termen atât de îndelungat transformă măsura preventivă într-o pedeapsă. În jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, depăşirea unei perioade de arestare preventivă de 3 ani a fost considerată, constant, ca o depăşire a unei durate rezonabile şi o încălcare a art. 5 par. 3 chiar pentru infracţiuni mult mai grave (cauza A.D.T. c. Marea Britanie – 15 luni considerat prea lung la infr. de omor, cauza Chidecki c. Polonia – în care se arată că 3 ani de arestare preventivă încalcă art.5 par. 3 sau cauza Labita c. Italia).
Mai trebuie arătat că, prin relaţiile puse la dispoziţie de Ministerul Justiţiei din Ungaria s-a arătat în mod expres că: „Deoarece sentinţa adusă în primul dosar a fost reapelată, tribunalul trebuie să deruleze o nouă procedură penală împotriva persoanei în cauză, iar principiul prezumţiei de nevinovăţie va fi valabil pentru acesta până la dovedirea vinovăţiei, ceea ce înseamnă că nu este considerat vinovat până când tribunalul nu declară într-o sentinţă că a comis infracţiunea de care este acuzat. Din acest motiv nu poate fi arestat din nou pentru o faptă pentru care a mai fost arestat, filele 90 şi 95, vol.I dosar instanţă.
Deşi curtea nu procedează la o examinare sau la o cezură a aplicării a legislaţiei interne ungare, este totuşi de observat că, potrivit art. 132 alin.2 din Legea XIX/98, durata arestării preventive, până la pronunţarea unei hotărâri nu poate depăşi 3 ani. De asemenea nu se prevede că după depăşirea perioadei de 3 ani este admisă rearestarea , fila 45 vol.II dosar instanţă.
5. Casarea hotărârii în recurs şi reluarea procedurii de judecare în primă instanţă reprezintă o lungire a procedurilor determinată de vicii de procedură referitoare la un alt inculpat, care nu este imputabilă celui în cauză şi devine un impediment pentru menţinerea (cauza Gosselin c. Franţa) şi cu atât mai mult redispunerea arestării unei persoane, arestarea ne mai fiind în acord cu cerinţele art. 5 par. 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, (cauza Wemhoff contra Germania, B c. Austria sau Toth c. Austria)).
Curtea are obligaţia să se conformeze atât cerinţelor Deciziei Cadru, cât şi celor impuse de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, pentru a garanta respectarea drepturilor fundamentale ale omului cu ocazia punerii în executare a mandatului european de arestare. Din această perspectivă, arestarea şi predarea persoanei solicitate ar reprezenta o încălcare a Convenţiei Europeană a Drepturilor Omului.
Persoana solicitată a depus acte în sensul că după liberare, în anul 2007, fiind pe teritoriul Ungariei, s-a prezentat, periodic, la poliţie pentru a fi verificat.
În prezent are domiciliul stabil în locuinţă proprietate personală, în localitatea Ojdula, este căsătorit, are un copil minor şi nu există nici un fel de indicii în sensul că nu ar putea fi solicitat de către autorităţile judiciare maghiare pentru a se prezenta la proces.
Kezdi Zoltan s-a obligat prin declaraţia pe care a dat-o la instanţă, să se prezinte la fiecare solicitare a autorităţilor judiciare maghiare.
6. Aşa fiind, în raport de considerentele arătate mai sus, curtea va constata că mandatul european de arestare a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 1 alin.3 din Decizia-Cadru (2002/584/JAI) a Consiliului, coroborate cu prevederile art. 6 alin.2 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi art. 77 alin.2 din Legea 302/2004, astfel încât va respinge cererea de predare şi punerea în executare a mandatului.
Sentinţa penală nr. 30/F/2008 – A.V.
