Instanta care si-a declinat competenta, ori s-a declarat competenta, cea din urma ia masurile si efectueaza actele ce reclama urgenta printre care si verificarea arestarii preventive.
Cod procedura penala, art.43,
art.160^b
Prin sentinta penala nr.132 din 11.03.2008, Tribunalul Constanta a admis exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului Constanta si, in baza art.39 al.2,3 cod pr.penala în referire la art.42 al.1 cod pr.penala, a declinat competenta de solutionare a cauzei privind pe inculpatii B.S. s.a., în favoarea Tribunalului Municipiului Bucuresti – Sectia a I-a Penala, in baza art.43 al.1si 3 cod pr.penala, a dispus trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casatie si Justitie – sectia penala pentru solutionarea conflictului negativ de competenta, iar in baza art.3002 cod pr.penala în referire la art.160 b) al.3 cod pr.penala, a mentinut masura arestarii preventive fata de inculpata B.S.
Inculpata B.S. a declarat recurs împotriva acestei sentinte penale, recursul vizând numai dispozitia instantei privind mentinerea masurii arestarii preventive, în baza art.3002 cod pr.penala cu referire la art.160b alin.3 cod pr.penala.
În motivarea cererii de recurs se sustine nelegalitatea si netemeinicia acestei dispozitii a instantei si se solicita casarea în parte a hotarârii recurate, revocarea mandatului de arestare preventiva nr.183/UP/26.09.2007 si punerea în libertate a inculpatei.
În sustinerea nelegalitatii hotarârii atacate, arata recurenta ca, instanta si-a întemeiat decizia pe disp.art.3002 cod pr.penala rap. la art.160b cod pr.penala, fara ca în prealabil sa verifice daca este legal investita potrivit art.300 cod pr.penala.
Verificând hotarârea recurata, actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs si din oficiu, curtea constata urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr.72/D/P/2006 al Ministerului Public – Parchetul de pe lânga ICCJ – DIICOT, inculpata B.S. si B.A.M. au fost trimise în judecata pentru comiterea infractiunii prev. de art.10 din legea nr.143/2000 raportat la art.2 alin.1 si 2 din legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal si art.4 cod penal si inculpatul U.P.R. pentru comiterea infractiunii prev. de art.2 alin.1 si 2 din legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 alin.2 cod penal si art.4 cod penal cu aplic.art.16 din legea nr.143/2000.
Parchetul a sesizat cu judecata acestei cauze Tribunalul Bucuresti – Sectia I penala, unde s-a înregistrat cauza sub nr.44821/3/2007.
Prin încheierea pronuntata la termenul de judecata din 18.12.2007, în baza art.3001 cod pr.penala, a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive a inculpatei B.S. si a mentinut-o.
Aceeasi instanta, prin sentinta penala nr.19/8.01.2008 în baza art.42 cod pr.penala a declinat competenta teritoriala în favoarea Tribunalului Constanta, unde s-a înregistrat cauza sub nr.254/118/2008.
Tribunalul Constanta, prin încheierea din 29 ianuarie 2008, în baza art.3002 cod pr.penala rap. la art.160b alin.1,3 cod pr.penala a mentinut masura arestarii preventive luata fata de inculpata B.S.
La termenul de judecata din 11.03.2008, Tribunalul Constanta a pronuntat sentinta penala nr.132 prin care a declinat competenta teritoriala în favoarea Tribunalului Municipiului Bucuresti, a constatat ivit conflictul negativ de competenta, a dispus trimiterea dosarului la ÎCCJ pentru solutionarea conflictului si, în baza art.3002 cu referire la art.160b alin.2 cod pr.penala a mentinut masura arestarii preventive a inculpatei B.S.
Desi, sentinta penala mentionata este definitiva, curtea apreciaza ca recursul inculpatei B.S. care vizeaza numai masura preventiva este admisibil, în raport de disp.art.141 cod pr.penala si ale art.160b alin.4 cod pr.penala.
Se constata ca, legiuitorul a prevazut calea de atac a recursului în ce priveste mentinerea arestarii preventive, indiferent de modul de solutionare a fondului cauzei.
Curtea, constata ca, în mod legal, Tribunalul Constanta, în baza art.3002 cu referire la art.160b alin.3 cod pr.penala, a verificat temeinicia si legalitatea masurii preventive a inculpatei B.S., luata prin încheierea de sedinta nr.257/R/1.10.2007 a Curtii de Apel Bucuresti.
Potrivit art.3001 cod pr.penala, dupa înregistrarea dosarului la instanta, instanta este datoare sa verifice din oficiu legalitatea si temeinicia arestarii preventive, înainte de expirarea duratei arestarii preventive.
Din aceasta dispozitie legala, rezulta ca instanta este obligata sa verifice legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive a inculpatului, imediat ce s-a înregistrat dosarul la instanta.
În speta, acest lucru s-a facut de Tribunalul Municipiului Bucuresti, dupa sesizarea prin rechizitoriu, la termenul de judecata din 18.12.2007.
Tribunalul Constanta în mod corect a verificat arestarea preventiva a inculpatei în temeiul art.3002 cod pr.penala si art.160b cod pr.penala – obliga instanta ca în cursul judecatii sa verifice arestarea inculpatului în timpul judecatii.
Trebuie avute în vedere si prev. art.43 alin.6 cod pr.penala, potrivit cu care instanta care si-a declinat competenta, ia masurile si efectueaza actele ce reclama urgenta.
În considerarea celor mai sus prezentate, curtea constata ca temeiul juridic în baza caruia s-a mentinut masura arestarii preventive a inculpatei B.S., corect a fost stabilit ca fiind cel prev. de art.3002 rap. la art.160b cod pr.penala.
Verificarea legalei sesizari nu conditioneaza pronuntarea asupra masurii arestarii preventive.
Întemeiat, Tribunalul Constanta a mentinut masura arestarii preventive a inculpatei B.S.
Masura a fost luata în conditii de legalitate si temeinicie, cu respectarea prevederilor art.143 alin.1 cod pr.penala si art.148 alin.1 lit.f cod pr.penala.
Temeiurile avute în vedere la luarea masurii nu s-au schimbat, iar mentinerea este justificata si de buna desfasurare a cercetarii judecatoresti.
Conditia pericolului social concret pentru ordinea publica este îndeplinita si rezulta din probele administrate în dosar. Starea de pericol pentru ordinea publica în cazul inculpatei presupune o rezonanta sociala a unor fapte grave atât în rândul comunitatii locale cât si la nivelul întregii ordini sociale.
Faptele ce au dat nastere la banuieli legitime nu trebuie sa fie la acelasi nivel ca si cele necesare pentru justificarea unei condamnari, acestea urmând a fi analizate în faza ulterioara a cercetarii judecatoresti.
Cu toate ca inculpata a contestat probele administrate în faza de urmarire penala, aratând ca acestea contin inadvertente si nu reflecta realitatea, în aceasta faza procesuala instanta nu are abilitatea de a cenzura corectitudinea administrarii probelor de organul de urmarire penala si nici de a verifica apararile care tin de fondul cauzei.
Pâna la proba contrarie, probele instrumentate de procuror, nu pot fi înlaturate de instanta sesizata cu verificarea arestului preventiv.
Pentru aceste considerente, curtea constata ca, dispozitia Tribunalului Constanta de mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatei este fondata, respingându-se recursul ca nefondat.
