Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin Dispoziţiei nr. 185 din 02.03.2009 a Consiliului Judeţean Mureş s-a retras sporul de mobilitate al reclamantei – , aprobat în baza referatului nr. 4892/20.02.2009. În motivarea deciziei unilaterale se invocă decizia nr. 78/05.11.2007 privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 514/2003. Consilierilor juridici numiţi în funcţie, în privinţa drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din raporturile de serviciu le este aplicabilă norma generală (Legea nr. 188/1999) cât şi dispoziţii speciale cuprinse în Legea nr. 514/2003 modificată prin Legea nr. 246/2006. Art. 6 din Legea nr. 514/2003 modificată prin Legea nr. 246/2006 subliniază faptul că, consilierii juridici au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege potrivit statutului profesional şi reglementărilor legale privind persoana juridică în serviciul căreia se află sau cu care are raporturi de muncă. Dispoziţiile exprese prevăzute la alin. 2 îi vizează exclusiv pe consilierii juridici care au statut de angajaţi în baza unor contracte de muncă individuale susceptibile de negocierea unor clauze suplimentare cum ar fi clauza de mobilitate şi de confidenţialitate. Consilierii cu statut de funcţionari publici nu pot negocia aceste clauze însă pot beneficia ope legis de aceste drepturi fiind acordate de lege şi care nu trebuie negociate. Drepturile prevăzute de lege nu pot fi retrase de către angajatori, acestea cuvenindu-se angajatului în virtutea contractului individual de muncă ca şi obligaţii suplimentare, motiv pentru care, în opinia primei instanţe, soluţia adoptată de pârâtă este nelegală.
Împotriva sentinţei a formulat recurs DGASPC Mureş arătând că dispoziţia este legală, respectându-se cerinţele prevăzute de Legea nr. 188/1999 iar sporul de mobilitate nu i se cuvine reclamantei în virtutea deciziei nr. 78/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa constată că recursul pârâtei este fondat.
Astfel, în baza referatului nr. 26.127/23.10.2008, prin Dispoziţia nr. 1.139/28.10.2008 a Directorului General al pârâtei DGASPC reclamantei, consilier juridic cu statut de funcţionar public în cadrul instituţiei pârâte, i s-a acordat sporul de mobilitate de 20% din salariul de bază. Ulterior, prin dispoziţia nr. 185/02.03.2009 acest spor i-a fost retras avându-se în vedere Decizia nr. 78/2007 a ÎCCJ.
Instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, privind acordarea sporului de mobilitate pentru consilieri juridici cu statut de funcţionari publici. Statutul de funcţionar public nu permite consilierilor juridice să-şi negocieze drepturile salariale şi câtă vreme Legea nr. 188/1999 rep. nu prevede în mod expres acordarea acestui spor, instanţa nu poate să-l acorde decât nesocotind dispoziţii ale potrivit cărora instanţele nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii (Decizia 820/2008).
Instanţa de fond a nesocotit şi Decizia 78 din 5 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, în care, soluţionând un recurs în interesul legii, a statuat că nu se pot negocia de consilierii juridici cu statut de funcţionari publici prestaţiile suplimentare de bani, reprezentând clauză de mobilitate şi clauză de confidenţialitate în condiţiile art. 25 şi 26 din Codul Muncii. S-a mai precizat în dispozitiv că această categorie poate beneficia de sporuri salariale în condiţiile stabilite prin acte normative de salarizare a şi de legislaţia specifică autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. În cadrul recursului în interesul legii s-a făcut tocmai interpretarea art. 6 din Legea nr. 514/2003 raportat la art. 60 alin. 1 şi 2 din Statutul profesiei de consilieri juridici şi art. 117 din Legea nr. 188/1999.
În speţă nu se pune problema unor drepturi subiective câştigate câtă vreme ele nu au fost constatate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile. De asemenea, nici actele normative de salarizare a funcţionarilor publici şi nici legislaţia specifică instituţiei pârâte nu prevede posibilitatea acordării acestui spor. Având în vedere toate acestea, în mod legal pârâta a revenit asupra dispoziţiei prin care i se acordase iniţial sporul de mobilitate. Totodată, nu au fost identificate alte elemente de nelegalitate a dispoziţiei atacate.
Faţă de aceste considerente, văzând şi prevederile art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa a admis recursul pârâtei, a modificat hotărârea în sensul că a respins acţiunea reclamantei de anulare a Dispoziţiei nr. 185/02.03.2009 şi de acordare în continuare a sporului de mobilitate.
