Menţinerea arestării preventive a inculpatului condamnat de instanţa de fond la o pedeapsă privativă de libertate. Incidenţa disp. art. 160/b al. 3 Cod de Procedură Penală.
În situaţia în care inculpatul a fost arestat preventiv pentru alte infracţiuni decât cele pentru care a fost apoi condamnat de către instanţa de fond, la verificarea măsurii arestării preventive în cursul judecării căilor de atac, instanţele trebuie să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 160/b al. 3 Cod de Procedură Penală privind temeiurile noi care justifică privarea de libertate a inculpatului şi nu numai dispoziţiile art. 160/b al. 2 Cod de Procedură Penală.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia penală nr. 23/13 martie 2008
Prin încheierea penală din 6.03.2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia penală în dosarul nr. 000002202/243/2007 s-a dispus printre altele, în baza art. 139 Cod procedură penală, revocarea măsurii arestării preventive luată prin încheierea penală nr. 209/2.08.2007 a Judecătoriei Hunedoara, faţă de inculpatul P.V.C. şi s-a dispus punerea în libertate a acestui inculpat de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria Hunedoara sub nr. 11/2.02.2007.
În motivarea încheierii, Tribunalul a constatat că baza factuală avută în vedere la luarea măsurii preventive a dispărut în mare măsură prin adoptarea de către Parchet a soluţiei de scoatere de sub urmărire penală pentru cele două infracţiuni de tâlhărie comise în datele de 24 şi 25 iulie 2007; singura acuzaţie care a justificat până în prezent menţinerea arestării preventive a fost cea referitoare la fapta de furt din perioada 16-20 iulie 2007.
S-a remarcat că pentru infracţiunea de furt simplu inculpatul P.V.C. a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă de 1 an închisoare. Întrucât până în prezent inculpatul a executat în prevenţie 7 luni închisoare, nu se mai impune menţinerea măsurii preventive, aceasta echivalând cu o executare anticipată a pedepsei, împrejurare inacceptabilă în lumina jurisprudenţei dezvoltate de Curte în interpretarea art. 5 din CEDO.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara care a solicitat casarea încheierii penale atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului P.V.C. deoarece inculpatul a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, iar motivele de fapt şi de drept pentru care s-a luat această măsură, subzistă.
Curtea de Apel examinând încheierea atacată prin prisma motivelor invocate precum şi din oficiu a constatat că recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara este fondat şi a fost admis, din următoarele considerente:
S-a constatat că prin încheierea penală nr. 209/2.08.2007 pronunţată de Judecătoria Hunedoara inculpatul P.V.C. a fost arestat preventiv în temeiul disp. art. 148 lit. d şi f C.p.p. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de: art. 211 al. 1, al.2 lit. c şi al. 2/1 lit. C.p., cu aplic. art.l 37 lit. a C.p.; art. 26 C.p rap. la art. 211 al. 1, al. 2 lit. c şi al.2/1 lit. a C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p.; art. 208 al.1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p , totul cu art. 33 lit. a C.p., arestare care a fost menţinută de instanţa de fond şi de instanţa da apel până la termenul din 6.03.2008.
Prin rechizitoriul din 17.08.2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara inculpatul P.V.C. a fost scos de sub urmărire penală pentru cele două infracţiuni de tâlhărie pentru care a fost arestat preventiv, dar a fost trimis în judecată pentru o altă infracţiune de tâlhărie prev. de art. 221 al. 1, al.2 lit. c şi al. 2/1 lit. c C.p., cu aplic art. 75 lit c C.p., art. 37 lit. a C.p., o infracţiune de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, rap. la art. 209 al. 1 lit. a,g,i C.p., cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p., art. 37 lit. a C.p. şi furt simplu prev. de art. 208 al. 1 C.p., cu aplic. art. 37 lit. a C.p. Inculpatul P.V.C. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 330/29.11.2007 a Judecătoriei Hunedoara la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare pentru săvârşirea celor trei infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată, în acest temei menţinându-se starea de arest preventiv.
Este adevărat că, potrivit disp. art. 160/b al. 2 Cod procedură penală, atunci când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive dar, potrivit aliniatului 3 al aceluiaşi articol, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive.
S-a constatat de către Curte că deşi inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an pentru infracţiunea pentru care s-a dispus iniţial arestarea preventivă, el a fost condamnat în primă instanţă pentru încă alte 2 infracţiuni la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare. În aceste condiţii, nu se poate susţine că nu există temeiuri noi pentru menţinerea arestării preventive, iar instanţa trebuia să facă aplic. disp. art. 160/b al. 3 Cod procedură penală.
Menţinerea arestării preventive a inculpatului P.V.C. se justifică şi în lumina disp. art. 5 CEDO, în speţă existând o soluţie de condamnare a acestuia în primă instanţă. În concluzie, recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara este fondat şi a fost admis
