Prin încheierea de şedinţă din 9.04.2008 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosar nr.8299/121/2007, s-a dispus în baza art.139 alin.1 Cod procedură penală înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului N. C. cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul Galaţi, fără încuviinţarea Tribunalului Galaţi.
În baza disp. art. 145 al .1 indice 1 C.pr.pen. s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
– să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
– să se prezinte la secţia de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi, în a cărei rază teritorială locuieşte, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
– să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
– să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza disp. art. 145 al .1 indice 2 C.pr.pen. s-a dispus ca inculpatul să respecte şi următoarele obligaţii:
– să nu se apropie de partea vătămată, membrii familiei acesteia, martorii din lucrări, şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect;
– să nu se afle în locuinţa părţii vătămate.
S-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce îi revin, se va lua faţă de el măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin încheierea din data de 15.11.2007 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 7608/121/2007 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului N. C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C.penal în referire la art. 174 al .1 C.penal raportat la art. 175 al .1 lit. i C.penal.
Pentru a dispune luarea acestei măsuri preventive instanţa a apreciat că există indicii temeinice de natură a crea presupunerea că inculpatul , în noaptea de 10/11.11.2007 , în timp ce se afla în discoteca „Aisberg” din Galaţi, pe fondul unui conflict spontan , ia-a aplicat părţii vătămate Ş.M. o lovitură cu un cuţit , tip briceag , în zona abdomenului , cauzându-i leziuni ce i-au pus în primejdie viaţa.
De asemenea , s-a apreciat că sunt incidente cazurile prevăzute de art. 148 lit. d şi f C.pr.pen.
La reţinerea cazului prevăzut de art. 148 lit. d C.pr.pen., s-a avut în vedere faptul că inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune întrucât , prin sentinţa penală nr. 1875/2005 a Judecătoriei Galaţi fusese condamnat la o pedeapsă rezultantă de 6,6 ani închisoare pentru comiterea, în minorat, a unor infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie.
În privinţa cazului prevăzut de art. 148 lit. f C.pr.pen. s-a reţinut că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura infracţiunii presupus comise, modalitatea şi împrejurările concrete în care se reţine săvârşirea fapte (în loc public, pe fondul unui conflict spontan declanşat de inculpat care, fără motiv, a îmbrâncind pe partea vătămată şi pe care după ce acesta din urmă l-a lovit cu pumnul, a tăiat-o cu un cuţit tip briceag), urmarea produsă şi nu în ultimul rând rezonanţa unei astfel de fapte şi impactul social negativ în rândul comunităţii.
Faţă de toate aceste considerente s-a apreciat oportună luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul N. C.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi , dosar nr. 410/P/2007, sa dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpatului N. C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 al .1 C.penal în referire la art. 175 al .1 lit. i C.penal.
La Tribunalul Galaţi, cauza a fost înregistrată sub numărul 8299/121/2007 la data de 11.12.2007.
Prin încheieri succesive, s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului ultima încheiere de acest gen fiind pronunţată la data de 12.03.2008.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti efectuate până în prezent au fost audiaţi inculpatul N. C., partea vătămată Ş.M. şi martorii B.G., B. C. D., F.S.P., M. S. , R. M. A., B. A., L. O. G.
La termenul de judecată din data de 09.04.2008 , procedând la verificarea cazurilor şi a condiţiilor avute în vedere la luarea, respectiv menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, cu luarea în considerare a probelor administrate pe parcursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, instanţa constată că la acest moment menţinerea măsurii arestării preventive nu mai este justificată, urmare a schimbării temeiurilor care au determinat luarea măsurii arestării preventive.
În prezenta cauză, hotărârea instanţei de a dispune luarea şi, ulterior menţinerea măsurii arestării preventive a avut la bază doar existenţa unor indicii temeinice pe baza cărora a rezultat presupunerea că inculpatul N. C. este autorul faptei pentru care este încriminat , indicii aspra cărora la acest moment, planează serioase dubii.
În acest sens, s-a avut în vedere poziţia constantă pe care inculpatul a avut-o pe tot parcursul procesului penal , de negare a faptului că ar fi avut un briceag asupra s-a şi că ar fi tăiat-o pe partea vătămată cu un astfel de obiect.
Iniţial, conflictul a început între inculpat şi partea vătămată care s-au lovit reciproc, însă, în foarte scurt timp, în sprijinul lor au intervenit în bătaie mai mulţi prieteni de-ai amândurora.
Ca urmare a învălmăşelii create , nici chiar partea vătămată nu a putut observa cine l-a tăiat cu briceagul.
De altfel, nici unul dintre martorii prezenţi la incident nu a putut declara, cu certitudine, că inculpatul N. C. este cel care a tăiat-o pe partea vătămată cu briceagul.
Chiar dacă martora B.G., audiată fiind în cursul cercetări judecătoreşti şi-a modificat declaraţia de la urmărire penală , susţinând că l-a văzut pe inculpat scoţând un briceag de la glezna piciorului, briceag cu care la tăiat pe Ş. M., pe finalul acestei declaraţii a spus că nu crede că T. A. ar fi autorul faptei, întrucât inculpatul N. C. era mai aproape de partea vătămată atunci când acesta a strigat „m-a tăiat „.
Ori, în condiţiile în care aceasta ar fi văzut pe inculpat folosind briceagul, nu se justifică această din urmă apreciere a martorei cu privire la autorul faptei , funcţie de distanţa la care se află o persoană sau alta faţă de partea vătămată.
Dubii în privinţa autorului faptei creează şi declaraţia martorului A. A. care, audiat fiind în faza de urmărire penală, a susţinut că a văzut un tânăr îmbrăcat în pantaloni de culoare albă şi geacă de culoare maro, cum a scos de la ciorap un briceag şi a lovit cu el în spate, zonă în care se afla Ş.M. care a strigat imediat că a fost tăiat
Declaraţia acestui martor privitor la vestimentaţia autorului faptei este foarte importantă întrucât inculpatul, toţi martorii şi chiar partea vătămată au relatat că Ş. M. purta o maletă albă şi că nu avea nici un fel de geacă (cu atât mai puţin una de culoare maro).
Relevante sunt şi declaraţiile martorilor M. S. , F. S. P. (prieteni cu inculpatul ), R. M. A., .L. O. G. (prieteni cu T.A)
Astfel, martora L. O. G. a relatat că în ziua de după incident s-a întâlnit cu prietenul ei, martorul T. A. cu care a discutat despre ce sa întâmplat în discotecă, prilej cu care ea i-a spus că a fost tăiat un băiat iar el ia spus că ştie întrucât el a făcut acest lucru.
Martora a mai relatat că după una sau două zile , T.A. i-a spus că băiatul respectiv a depus plângere la poliţie , şi că , atunci când l-a întrebat ce o să facă , acesta , deşi părea puţin speriat , i-a răspuns „ nu-i nimic, o să trec şi peste asta „.
În fine, a declarat că acesta i-a spus că pleacă la bunici, la ţară însă, în realitate , T. A. a părăsit teritoriul României fără a anunţa pe nimeni.
Din declaraţiile martorilor M. S. , F. S. P. şi ale inculpatului Ş. M. rezultă că în una din zilele de după incident s-a întâlnit cu T. A. , acesta din urmă recunoscând că l-a tăiat pe un băiat cu briceagul şi spunându-le că ar trebui să-i fie recunoscător întrucât datorită lui au scăpat de bătaie.
Şi martorul R. M. A. a confirmat existenţa unei discuţii care a avut loc în Micro 40, acest martor însoţindu-l pe T.A. până acolo şi înapoi către casă.
Acesta martor a relatat că , la întoarcere , T.A. i-a spus că trebuie să ia legătura cu un avocat , fără să-i dea alte explicaţii.
Cert este că la data de 13.11.2007 organele de poliţie au procedat la audierea lui T.A., în prezenţa apărătorului ales al acestuia, dată după care acesta nu s-a mai prezentat la serviciul şi nici la domiciliul părinţilor săi, părăsind teritoriul României .
Faţă de toate aceste probe, s-a apreciat că nu se mai justifică menţinerea măsuri arestării preventive a inculpatului, existenţa unor motive verosimile cu privire la săvârşirea infracţiunii, ca o condiţie generală prealabile oricăror altor temeiuri, fiind pusă la îndoială.
În atari condiţii instanţa a apreciat că menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului ar contraveni scopului urmărit de legislaţia internă dar mai ales de art. 5 din CEDO, scop care constă în protejarea individului împotriva privării arbitrare de libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi susţinând că instanţa a tras concluzia existenţei unor puternice dubii , fără însă a administra toate probele ce se impuneau pentru lămurirea cazului şi fără a elucida contradicţiile severe avute în vedre la ultimul termen de judecată.
Sunt argumente insuficiente pentru ca judecătorul să se fi pronunţat potrivit art.139 Cod procedură penală, date fiind elementele concrete ale cazului şi necesitatea efectuării unei cercetări judecătoreşti complete pentru aflarea adevărului.
Din punct de vedere legal singura soluţie care apare raţională şi echilibrată, era ca instanţa să menţină măsura arestării preventive a inculpatului N. C., care să opereze până la intervenţia unei hotărâri judecătoreşti în cauză.
Inculpatul N. C. are antecedente penale, prin înlocuirea măsurii arestării preventive şi punerea sa în libertate cu obligarea de a nu părăsi localitatea existând riscul săvârşirii unei noi infracţiuni sau acela de a se sustrage cercetării judecătoreşti.
În raport de împrejurările concrete comiterii faptei şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat, nu a dispărut rezonanţa socială negativă produsă la nivelul comunităţii şi implicit sentimentul de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie, elemente ce dau dimensiunea pericolului social concret pentru ordinea publică pe care inculpatul îl prezintă în continuare prin lăsarea în libertate, sigur constrâns formal din punct de vedere juridic unor măsuri şi obligaţii stabilite de către instanţă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă din 9.04.2008 a Tribunalului Galaţi şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Recursul nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit art.136 alin.1 Cod procedură penală scopul măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, firesc fiind ca acestea să fie adoptate în funcţie de temeiurile de fapt şi de drept ale cauzei, raportate la anumite împrejurări concrete legate de cauza penală şi persoana făptuitorului.
În acest scop, art.139 alin.1 Cod procedură penală prevede că măsura preventivă se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii iniţiale ceea ce nu înseamnă dispariţia unii caz dintre cele prevăzute în art.148 alin. 1 Cod procedură penală şi descoperirea altuia, întrucât măsura se menţine, ceea ce se schimbă fiind numai temeiul ei.
În cazul de faţă, măsura arestării preventive faţă de inculpatul N. C., a fost luată de judecător în cursul urmăririi penale, apreciindu-se că există indicii temeinice de natură a crea presupunerea că inculpatul ar fi săvârşit fapta penală reţinută în sarcina sa.
Faţă de formularea art.681 Cod procedură penală care se referă expres la urmărirea penală , în condiţiile în care inculpatul a fost trimis în judecată, se presupune că aceasta s-a făcut în baza unor probe şi nu pe baza indiciilor temeinice avute în vedere la momentul arestării.
Cum probatoriul administrat nemijlocit în faţa instanţei relevă împrejurări care au creat un dubiu judecătorului asupra autorului faptei deduse judecăţii, împrejurări care deşi cunoscute de organul de urmărire penală , au fost trecute cu vederea (declaraţia martorei L.O. G. – „Despre ce mi-a spus A. am spus şi în faţa d-nei procuror care m-a audiat însă aceasta mi-a spus să nu consemnez asta în declaraţie deoarece nu am de unde să ştiu dacă este real ce mi-a povestit A.
În declaraţia dată la procuror am scris că T. A. (prietenul martorei) nu se afla lângă inculpat şi băiatul respectiv (partea vătămată) deoarece aşa mi-a spus d-na procuror să scriu, deşi eu îi relatasem situaţia pe care am expus-o astăzi în faţa instanţei”- fila 104 din dosar fond), Curtea constată că în mod corect prima instanţă , constatând că existenţa unor motive verosimile cu privire la săvârşirea infracţiunii este pusă la îndoială, şi că deci temeiurile de fapt avute în vedere la momentul arestării s-au schimbat, a procedat la înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării inculpatului de a nu părăsi municipiul Galaţi fără încuviinţarea Tribunalului.
Definind sintagma „ motive verosimile” Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat ( cauza Fox, Campbell şi Hartley c.-Marii Britanii- Hotărârea din 30.08.1990) că acestea se bazează pe fapte care trebuie să fie nu doar sincere şi autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că persoana faţă de care s-a luat măsura este posibil să fi comis respectiva infracţiune.
Cum posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit fapta penală nu a fost exclusă, ci doar pusă la îndoială, în mod corect prima instanţă a impus inculpatului în condiţiile art.139 alin. 1 combinat cu art.145 alin.11 şi alin. 12 Cod procedură penală să respecte obligaţiile arătate în încheiere , asigurând pe de o parte garanţii suficiente desfăşurării în bune condiţii a procesului penal, iar pe de altă parte eliminarea riscului săvârşirii unei noi infracţiuni.
Pentru toate aceste considerente constatând că recursul ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit.b Cod procedură penală raportat la art.141 Cod procedură penală, acesta a fost respins ca atare .
