Dosar nr.747/318/2011 Cod operator 2445
R O M Â N I A
JUDECATORIA TÂRGU JIU
JUDETUL GORJ
SECTIA CIVILA
Sentinta civila nr.9945
Sedinta publica de la 06.07.2012
Completul compus din:
PRESEDINTE : …
Grefier : ..
Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în sedinta publica din data de 29.06.2012, privind actiunea civila formulata de reclamantii GM în contradictoriu cu pârâtul …. .
La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile.
Procedura legal îndeplinita din ziua dezbaterilor.
Deliberând , instanta pronunta urmatoarea sentinta civila:
J U D E C A T A
Prin actiunea civila înregistrata pe rolul Judecatoriei Târgu-Jiu sub nr. 747/318/2011, reclamantii …., în contradictoriu cu pârâtul …, a solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna rectificarea cadastrala a înscrierii dreptului de proprietate al pârâtului la Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara …., respectiv anularea partiala a documentatiei cadastrale (nr. cadastral 4331) asupra unui teren în suprafata de aproximativ 2125 mp situat în …., tarlaua 63, parcela 141, jud. Gorj, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului asupra acestui teren de 2125 m.p. în litigiu care este proprietatea reclamantilor în baza titlului de proprietate nr. 1482254/2002 si a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.4057/13 iulie 2004 la BNP …, deoarece în prezent ….. stapâneste în fapt un alt amplasament pus la dispozitie de Primaria mun…… , documentatia sa cadastrala fiind gresita si în neconcordanta cu ceea ce detine, cu cheltuieli de judecata.
În motivarea actiunii, reclamantii au aratat ca pârâtul … a obtinut o documentatie cadastrala pentru un teren în suprafata de 10000 m.p. înprimind numarul cadastral 4331 la OCPI …., însa acesta nu este proprietarul terenului în litigiu, sentinta civila nr.13278/2001 a Judecatoriei ….nefiindu-le opozabila si nici nu probeaza dreptul de proprietate al pârâtului pentru suprafata 2125 mp pe care au cumparat-o prin actul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.4057/19.07.2004 la BNP …..
Reclamantii subliniaza ca pârâtul nu-si probeaza dreptul de proprietate asupra terenului dobândit legal de ei în 2004 si sentinta civila nr. 13278/2001 invocata de pârât nu le este opozabila si nici nu face dovada ca pârâtul a cumparat terenul de 10.000 m.p. cu amplasamentul actual, înscrisurile sub semnatura privata cu vânzatorul M… nefiindu-le opozabile, astfel ca nu au interesul sa le conteste pentru ca sunt terti fata de ele si este posibil ca acel vânzator nici sa nu fi fost proprietar pe terenurile vândute.
Reclamantii precizeaza ca autorul lor, adica cel care le-a vândut, …(care este decedat), a obtinut, cu respectarea întocmai a procedurii speciale prevazuta de Legea fondului funciar, titlul de proprietate 1482254 /2002 care are la baza o întreaga documentatie si acte premergatoare, inclusiv actul vechi de proprietate autentificat sub nr.7059 / 1925 si plan de situatie, astfel ca este cert ca ei sunt proprietarii terenului în litigiu, pe care în mod eronat detine în prezent numar cadastral pârâtul
Reclamantii considera ca înscrierea cadastrala a hotarârii judecatoresti a pârâtului nu s-a facut pe baza de schite , ci doar pe baza aratarii în teren facute de acesta pe raspunderea sa, astfel ca nu pot fi de acord cu amplasamentul terenului lui Dragan Ion, iar toate terenurile din zona au un anumit aliniament, doar al pârâtului are altul pentru ca s-a facut aleatoriu, fara o verificare temeinica din partea topometristului.
Reclamantii apreciaza ca, din compararea titlurilor partilor, reiese ca titlul lor este mai bine caracterizat, fiind cumparatorii de buna credinta ai unui teren pentru care s-a emis legal titlu de proprietate, partile judecându-se pe acest teren, iar prin sentinta civila nr.4322/2007 a Judecatoriei Tg-Jiu s-a mentinut titlul de proprietate al autorului lor, respingându-se actiunea pârâtului …dupa care Primaria rezolvat problema amplasamentului terenului pârâtului, astfel ca acesta stapâneste un alt teren decât cel în litigiu care le apartine.
Problema consta, în opinia reclamantilor, în aceea ca, desi pârâtul a parasit amplasamentul lor nu si-a rectificat documentatia cadastrala , astfel ca doar sub aspect cadastral se mai suprapun si nu pot sa-si intabuleze dreptul de proprietate pentru cei 2125 m.p. în litigiu din cauza documentatiei gresite a pârâtului, care nu mai concorda cu realitatea din acte.
În drept, reclamantii au invocat prevederile art.34-40 din Legea nr.7/1996 pentru admiterea actiunii în rectificare cadastrala si art.274 C.pr.civila, iar pentru dovedirea actiunii au depus la dosar înscrisuri (filele 8 – 33) si au solicitat efectuarea în cauza a unei expertize topografice.
Pârâtul a formulat întâmpinare ( file 38) prin care a aratat ca este de acord cu actiunea reclamantilor si solicita exonerarea sa de plata cheltuielilor de judecata în temeiul art.275 C.pr.civila, cu motivarea ca nu mai are în proprietate si nu mai ocupa teren pe amplasamentul indicat de reclamanti deoarece i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii 18/1991, fiindu-i emis titlul de proprietate si procesul verbal de punere în posesie nr. 4046/2009 pentru suprafata de 1,5 ha situata în intravilanul Municipiului …, iar prin cererea înregistrata sub nr. 16326/2010 la OCPI Gorj a solicitat radierea dreptului sau de proprietate de pe vechiul amplasament si repozitionarea pe noul amplasament, însa prin încheierea nr. 16326 din 08.06.2010 a fost respinsa cererea, astfel ca a atacat încheierea potrivit art.50 din L.7/1996, în dosarul nr.12964/318/2010 al Judecatoriei ….
Pârâtul a mai precizat ca reclamantii au mai formulat în contradictoriu cu el si OCPI o cerere similara ce a facut obiectul dosarului nr. 13405/2004 al Judecatoriei …..
În temeiul art.129 alin.5 C.pr.civila, instanta a solicitat informatii de la OCPI Gorj în legatura cu înscrierile în cartea funciara a proprietatilor partilor, raspunsul fiind comunicat cu adresa nr. 6187/2011 la care s-au anexat înscrisuri ( filele 46-154).
Totodata, instanta a dispus atasarea dosarelor nr. 13405/2004, nr.12964/318/2010 si nr.9703/318/2011, iar judecata prezentei cauze a fost suspendata în temeiul art. 244 C.pr.civila pâna la solutionarea irevocabila a ultimelor doua dosare precizate anterior.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu sub nr. 9703/318/2011, petentul …., a solicitat instantei ca, prin sentinta ce va pronunta, în contradictoriu cu intimatul OCPI Gorj, sa se dispuna radierea înscrierii dreptului sau de proprietate pentru terenul în suprafata de 10.000 m.p. situat în …, jud. ., având nr. cadastral 4331, din C.F. nr. 10100 a localitatii …. închiderea C.F. nr. 10100 a localitatii …, în care este înscris dreptul sau de proprietate cu privire la acest imobil si anularea documentatiei cadastrale întocmita, potrivit legii,pentru intabularea dreptului sau de proprietate pentru acest teren si a numarului cadastral 4331 atribuit pe baza acesteia pentru imobil.
În motivarea plângerii, petentul a aratat ca prin sentinta civila nr. 13278 din 12.12.2001 a Judecatoriei …, pronuntata în dosarul nr. 18400/2001, ramasa irevocabila, s-a constatat dreptul sau de proprietate pentru terenul în suprafata de 10.000 m.p., situat în …, pct. … în prezent str. T..a F.N., hotarârea tinând loc de act autentic de vânzare-cumparare pentru acest teren, în baza acestei hotarâri fiind întocmita documentatia cadastrala ceruta de Legea nr. 7/1996 si intabulat dreptul de proprietate pentru terenul în suprafata de 10.000 mp, format din doua parcele, cu suprafata de 50000 m.p. fiecare, având alocat, potrivit legii, numarul cadastral 4331, în C.F. nr. 10100 a localitatii ….
Petentul a mai precizat în dosarul nr. 9703/318/2011 acest teren, cât si restul suprafetelor de teren situate în ….. .., în prezent str. Tismana, jud. Gorj au facut obiectul restituirii în baza legilor fondului funciar, astfel ca pentru terenul în suprafata de 10.000 m.p., având numarul cadastral 4331, intabulat în C.F. nr. 10100 a localitatii …., jud. …. cât si pentru un alt teren în suprafata de 5.000 mp, i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în baza Legii nr. 18/1991, partial pe un alt amplasament, prin sentinta civila nr. 5420 din 09.07.2008 a Judecatoriei …., pronuntata în dosarul civil nr. 12345/318/2007, ulterior fiind pus în posesie pentru terenul reconstituit în suprafata de 1,5 ha prin procesul-verbal nr. 4046 din 08.04.2008 si i s-a emis titlul de proprietate nr. 1517910 din 09.07.2009.
Cauza înregistrata sub nr. 9703/318/2011 a fost solutionata prin sentinta civila nr. 7104/2011 (definitiva prin decizia civila nr. 67/2012) în sensul admiterii în parte a actiunii formulata de petentul ….. în contradictoriu cu intimatul OCPI Gorj, dispunându-se radierea înscrierii dreptului de proprietate al reclamantului pentru terenul în suprafata de 10.000 m.p. situat în Tg-.., f.n., jud. Gorj, cu nr. cadastral 4331 din C.F.nr. 10100 a mun. …., precum si închiderea Cartii funciare nr. 10100 a mun. …, fiind respins capatul de cerere privind anularea documentatiei cadastrale, iar actiunea fata de OCPI Gorj a fost respinsa ca fiind formulata fata de o persoana juridica fara calitate procesuala pasiva.
Instanta a retinut în considerentele s.c. nr. 7104/2011 ca, prin sentinta civila nr.13278/2001 a Judecatoriei … s-a constatat intervenita vânzarea cumpararea intervenita între partile … si .. cu privire la terenul în suprafata de 5000 m.p., situat în …, având ca vecinatati R- ..), la …, la MN .., iar la MZ rest .., si un teren în suprafata de 5000 m.p., situat în …j,având ca vecinatati R- ….), la Apus …), la MN …, iar la MZ …, hotarârea tinând loc de act autentic de vânzare-cumparare pentru acest teren.
Instanta mai retine ca terenurile care au facut obiectul sentintei civile nr.13278 din 12.12.2001 pronuntata de Judecatoriei .., au fost intabulate în Cartea Funciara a municipiului …, la nr. cadastral nr. 4331, conform încheierii emise de Biroul de carte funciara al Judecatoriei …, dupa care petentului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru acest teren, cât si pentru un alt teren în suprafata de 5000 m.p. în baza Legii 18/1991, partial pe un alt amplasament, prin sentinta civila nr. 5420/2008 ce a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate si emiterii titlului de proprietate nr. 1517910/2000 pentru suprafata de 1,5 ha teren situat în tarlaua 63 parcelele 139/1, 212/9 si 165/1, însa pentru o parcela de 5000 m.p. din cei 10.000 m.p. având nr. cadastral 4331 si intabulat în CF nr. 10100 a mun.. au fost puse în posesie si au fost emise titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru terte persoane asa cum rezulta si din cuprinsul raportului de expertiza întocmit în cauza nr. 12345/318/2007, dar si din adresa nr. 38865 din 15.09. 2011 emisa de Primaria ….
Astfel, instanta a considerat ca îndreptatita solicitarea reclamantului pentru radierea înscrierii dreptului sau de proprietate pentru terenul în suprafata de 10.000 m.p. situat în….cu nr. cadastral nr. 4331, înscris în cartea funciara nr. 10100 a mun …., din moment ce pe vechiul amplasament al terenului a fost reconstituit dreptul de proprietate altor persoane, astfel ca înscrierea din cartea funciara 10100 a mun. nu mai este în concordanta cu situatia reala actuala a imobilului, având în vedere dispozitiile art. 1 alin. (5), art. 33 alin.1 si 2 din Legea nr. 7/1996din Legea 7/1996
În ceea ce priveste capatul de cerere privind anularea documentatiei cadastrale întocmite pentru imobilele cu numarul cadastral nr. 4331, instanta l-a apreciat ca neîntemeiat deoarece o documentatie cadastrala nu reprezinta un act juridic de sine statator care sa produca efecte juridice prin ea însasi, ci este un fapt juridic pentru care nu se poate aplica sanctiunea anularii acesteia, sanctiune valabila doar actelor juridice.
În cauza de fata, reclamantii …, în contradictoriu cu pârâtul …., solicita anularea partiala a documentatiei cadastrale (nr. cadastral 4331) asupra unui teren în suprafata de aproximativ 2125 mp situate…, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului asupra acestui teren de 2125 m.p. în litigiu care este proprietatea reclamantilor în baza titlului de proprietate nr. 1482254/2002 si a contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.4057/13 iulie 2004 la BNP, deoarece în prezent stapâneste în fapt un alt amplasament pus la dispozitie de Primaria mun. documentatia sa cadastrala fiind gresita si în neconcordanta cu ceea ce detine.
În privinta efectelor hotarârilor judecatoresti pronuntate în litigiile anterioare, instanta retine ca actul jurisdictional (ca orice act juridic, în general) produce, pe lânga efectele obligatorii între parti, întemeiate pe principiul relativitatii, si efecte de opozabilitate fata de terti.
Ca element nou aparut în ordinea juridica si în cea sociala, hotarârea nu poate fi ignorata de catre terti sub motiv ca nu au participat în procesul finalizat prin adoptarea ei. Fata de acestia însa, hotarârea se va opune cu valoarea unui fapt juridic si cu valoarea unui mijloc de proba (prezumtie).
Astfel, potrivit art. 1200 pct. 4 C.civil, statuarile unor hotarâri irevocabile, cu valoare de prezumtii legale, se rasfrâng în mod indirect si asupra tertilor .
În acelasi timp, pentru ca tertul nu a participat la dezbaterea judiciara finalizata prin hotarâre judecatoreasca ce i se opune, el are posibilitatea ca în cadrul procesului ulterior, prin administrarea de probe sa rastoarne prezumtia invocata de parte si care fata de el are doar valoare relativa, caracterul absolut al prezumtiei legale functionând, în conditiile art.1202 alin 2 C.civil, doar în relatiile dintre parti.
Instanta retine ca reclamantii din cauza de fata nu au fost parti în dosarul nr.9703/318/2011, însa modalitatea solutionarii dosarului (radierea înscrierii dreptului de proprietate pentru terenul în suprafata de 10.000 m.p. situat în …, fn, jud. cu nr. cadastral 4331 din C.F.nr. 10100 a mun., precum si închiderea Cartii funciare nr. 10100 a mun.), rezolva solicitarea reclamantilor din prezenta cauza, motiv pentru care nu au încercat sa rastoarne prezumtia relativa.
Pentru considerentele expuse, instanta urmeaza sa respinga ca fiind ramasa fara obiect actiunea civila de fata formulata de reclamantii GM în contradictoriu cu pârâtul DI, raportat la sentinta civila nr. 7104/2011 pronuntata în dosarul nr. 9703/318/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge ca fiind ramasa fara obiect actiunea civila de fata formulata de reclamantii.., în contradictoriu cu pârâtul.., raportat la sentinta civila nr. 7104/2011 pronuntata în dosarul nr. 9703/318/2011.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica din 06.07.2012, la Judecatoria Tg.-Jiu.
1