Drept civil
Acţiune în constatarea încetării dreptului de folosinţă asupra unui teren Art. 111 C.pr.civ.
Inadmisibilitate
Prin decizia civilă nr. 95/12.12.2012, pronunţată de Tribunalul în dosarul nr. …./116/2012 a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă SC …..SA în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ….. SRL împotriva sentinţei civile nr. 3523/17.10.2012 pronunţată de Judecătoria Călăraşi…. în dosarul nr. ………../202/2012.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a avut în vedere următoarele :
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Călăraşi la data de 30.05.2012, sub nr. ……./202/2012, reclamanta SC ….. SA, cu sediul în Călăraşi, str. ……….. jud. Călăraşi a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC ………SRL, cu sediul în Călăraşi, str. ……………, jud. Călăraşi, pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că au încetat efectele dreptului de folosinţă constituit în favoarea pârâtei SC ………SRL asupra terenului în suprafaţă de 1950 mp situat în Călăraşi str. …………., jud. Călăraşi, înscris în cartea funciară nr. ………./UAT Călăraşi, privind imobilul cadastral 1998/1.
Motivându-şi cererea reclamanta a arătat că, la data de 03.06.1993 a încheiat cu pârâta contractul de vânzare-cumpărare a construcţiei cu destinaţia de restaurant situată în Călăraşi, …………., jud. Călăraşi, urmând ca terenul aferent acesteia, în suprafaţă de 1950 mp, să-i fie atribuit în folosinţă până la obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Mai arată, că la data de 04.08.1994, deşi i s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M nr. ………./04.08.1994 emis de MP, pârâta nu a formulat nici cerere de cumpărare şi nici de închiriere a construcţiei cumpărate conform HG 894/1991. Astfel că, efectele dreptului de folosinţă atestat în convenţia de vânzare-cumpărare a încetat la 15 zile de la data notificării cumpărării închirierii terenului aferent construcţiei.
Mai adaugă reclamanta că la data de 03.09.2002 dreptul de proprietate asupra terenului a fost intabulat, ocazie cu care a fost înscris şi dreptul de folosinţă al acestuia în favoarea pârâtei. Astfel, reclamanta consideră că înscrierea nu a fost valabil efectuată întrucât dreptul de folosinţă şi-a produs efectul doar până la 04.08.1994, recte data comunicării cumpărării închirierii terenului. În aceste condiţii, arată că dreptul de folosinţă al pârâtei nu mai este valabil, întrucât actul încheiat a rămas fără efecte.
În drept au fost invocate prevederile art. 111 C.pr.civ.
În dovedirea acţiunii reclamanta a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare nr. ……/03.06.21993, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. ……./04.08.1994, extras de carte funciară, extras de carte funciară pentru informare, încheierea OCPI nr. ……../29.04.2011.
La data de 17.10.2012 pârâta a formulat cerere prin care solicită, în temeiul art. 244 al. 1 pct. 1 C.pr.civ., suspendarea prezentei cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului ………/202/2011, aflat pe rolul ICCJ Secţia Contencios Administrativ Fiscal, cu termen de judecată la data de 05.11.2013, precum şi a dosarului 8313/202/2011 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe, cu termen la 13.12.2013, fiind ataşate fişele dosarelor menţionate şi a altor dosare, extrase din programul Ecris.
La termenul de judecată din data de 17.10.2012, a depus la dosar originalul cererii de suspendare şi a înscrisurilor ataşate acesteia şi, în plus, copia acţiunii şi a precizărilor formulate în dosarul ………./202/2011, având ca obiect constatare absolută parţială înscrisuri, acestea fiindu-i comunicate şi apărătorului reclamantei.
Instanţa a respins cererea de suspendare formulată de pârâtă, apreciind că, faţă de solicitările reclamantei din petitul acţiunii, pentru soluţionarea cauzei prezente, nu este absolut necesară soluţionarea definitivă şi irevocabilă a celor două dosare indicate în cerea de suspendare.
Soluţionând cauza prin sentinţa civilă nr. 3523/17.10.2012, Judecătoria Călăraşi a respins acţiunea reclamantei SC ………….SA formulată împotriva pârâtei SC ……….. SRL.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel SC ……. SA solicitând admiterea acestuia , desfiinţarea hotărârii şi pe fond admiterea acţiunii .
În motivarea apelului apelanta a arătat că a formulat o cerere in contradictoriu cu parata SC ……… SRL prin care Judecătoria Călăraşi urma să pronun?e o hotărâre judecătoreasca prin care sa constate ca au încetat efectele dreptului de folosin?a, constituit în favoarea pârâtei asupra terenului în suprafa?a de 1950 mp situat in Călăraşi str …………, jud Calarasi, inscris incarte funciara la nr………./ U. AT Calarasi privind imobilul cadastral ………
In motivarea actiunii a aratat ca, la data de 03.06.1993 s-a incheiat cu parata contractul de vanzare-cumparare a cladirii cu destinatia de restaurant situat in Calarasi str ……….., jud Calarasi, urmand ca terenul aferent in suprafata de 1950 mp sa-i fie atribuit in folosinta pana la obtinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
La data de 04.08.1994 s-a eliberat C.A.D.P. Seria M, nr…….. emis de M.T iar parata nu a formulat nici o cerere de vanzare sau inchiriere a terenului de sub constructie conform H.G 634/1991.
In urma probelor administrate in cauza, instanta a respins actiunea pentru urmatoarele motivatii: radierea sarcinii reprezentata de dreptul de folosinta a terenului implica formularea la OCPIC a unei astfel de cereri, lucru care s-a efectuat.
Cererea a fost respinsa, iar impotriva acestei solutii a fost formulata cerere de reexaminare solutionata prin incheierea nr. ………/29.04.2011.
Dreptul de superficie nu este desfiintat pur si simplu prin incetarea existentei constructiei si ca dreptul de folosinta rezulta din dreptul de superficie.
Instanta retine ca s-au invocat norme, care nu exista cand de fapt este vorba de H.G 634/1991 si 834/1991 ce reglementeaza situatia terenurilor aferente constructiilor, atunci cand prin privatizarea societatilor acestea sunt vandute inainte de obtinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Potrivit acestei dispozitii legale, cumparatoarea activului este indreptatita sa cumpere sau sa inchirieze terenul de sub constructie.
Instanta mai retine ca, reclamanta avea dispozitie in procedura speciala privind realizarea dreptului prin formularea unei plangeri la instanta, astfel ca, actiunea este nefondata si inadmisibila, iar temeiul de drept procedural neexistand cum nici cel de drept substantial, mai ales ca, cererea nu poate fi primita daca partea are la indemana realizarea dreptului.
Apelanta a arătat că instanta de fond se afla in eroare atat asupra situatiei de drept, cat si a celei de fapt;
Astfel , in legatura cu motivarea ca, se avea la indemana cererea de reexaminare, aceasta a facut obiectul SC. nr. 1657/10.05.2012, ce a format obiectul dosarului ………/202/2011*, si prin care instanta a respins plangerea pentru faptul ca art. 17 din Legea 7/1996, in obiectul de activitatate al OCPIC intra doar inscrierea actelor si faptelor referitoare la imobil ,nu si constatarea faptelor, iar potrivit art.20 alin. 2 si 3 din acelasi act normativ, drepturile reale cum este si dreptul de folosinta al terenului intabulat in favoarea intimatei se stinge prin inscrierea radierii in cartea funciara cu consimtamantul titularului dreptului sau in baza unei hotararii judecatoresti irevocabile.
Potrivit art.34 din Legea 7/1996, rectificarea inscrierilor in cartea funciara se face daca printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila s-a constat ca numai sunt intrunite conditiile de existenta ale dreptuiui inscris sau au incetat efectele actuiui juridic in temeiul caruia s-a facut inscrierea.
In legatura cu, motivarea instantei ca, actiunea in constatare este inadmisibila, intrucat neexistand temei procedural apelanta a arătat ca potrivit art. 11 C.P.C. se poate constata existenta, inexistenta unui drept.
In ceea ce priveste dreptul substantial apelanta a arătat ca, art.34 din Legea 7/1996 a deschis posibilitatea constatarii unui fapt cu privire la inscrierea unui drept sau incetarea efectelor actuiui juridic in baza careia s-a facut inscrierea in cartea funciara .
În legatura cu situatia de fapt, a arătat că dreptul de folosinta a fost constituit si inscris in cartea funciara ca urmare a vointei partilor in baza clauzei inserate in contractul de vanzare-cumparare a constructiei -restaurant ………..
Potrivit H.G 634/1991, dreptul de cumparare al paratei sau de inchiriere a acesteia trebuia sa fie manifestat in termen de 15 zile de la data eliberarii titlului de proprietate 04.08.1994.
Cumparatoarea parata in cauza nu a depus nici un act din care sa rezulte reglementarea juridica a suprafetei de teren aferenta constructiei dupa eliberarea titlului de proprietate, inscrierea dreptului de folosinta nemaiavand temei legal. Pana la data 04.08.1994, temeiul il constituia conventia partilor, iar aceasta a fost sub termen, termen care a fost atins, astfel ca inscrierea nu mai este legala.
Instanta de fond este in eroare cu privire la dreptul de superficie cat si cel de folosinta, dar si ceea ce priveste izvorul unui astfel de drept.
Atat dreptul de superficie, cat si cel de folosinta trebuie stabilit printr-o hotarare judecatoreasca, sau prin conventia partilor.
In legatura cu hotararea judecatoreasca cu privire la dreptul de superficie, apelanta a arătat că aceasta exista, dar de respingere a cererii paratei prin care a solicitat constatarea dreptului de superficie asupra terenului aferent constructiei.
Îin legatura cu existenta conventiei, s-a arătat ca aceasta a fost pana la data de 04.08.1994 cand s-a obtinut titlu de proprietate cand s-a si comunicat acest fapt.
Intrucat vinovat de aceasta situatie de fapt este cumparatoarea-parata a restaurantului ……… , ca aceasta refuza inchirierea, cumpararea suprafetei de teren, în mod gresit instanta a refuzat constatarea acestei situatii de fapt, in sensul ca dreptul la folosinta aferenta suprafetei constructiei a expirat.
Parata, nu are la indemana decat incheierea unui contract de inchiriere prin care sa obtina dreptul de folosinta.
În drept au fost invocate prevederile art. 282-298 C. proc. civ.
In dovedirea apelului s-a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului , instanţa constată şi reţine următoarele :
Prin Sentinţa civilă nr. 3523/17.10.2012 pronunţată de Judecătoria Călăraşi în dosarul nr. ………/202/2012 a fost respinsă acţiunea apelantei- reclamante – S.C. ………. S.A. formulată împotriva pârâtei S.C. ……… S.R.L. prin care se solicita pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că au încetat efectele dreptului de folosinţă constituit în favoarea pârâtei SC …….. SRL asupra terenului în suprafaţă de 1950 mp situat în Călăraşi str. ………., jud. Călăraşi, înscris în cartea funciară nr. ……../UAT Călăraşi, privind imobilul cadastral ……./1 , în temeiul art 111 c.pr.civ.
Apelul este nefondat întrucât în mod corect instanţa de fond a reţinut că cererea este inadmisibilă atâta timp cât partea poate cere realizarea dreptului, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art 111 c.p.civ.
Potrivit acestor dispoziţii legale , partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau a neexistenţei unui drept .
Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului .
În speţă , apelanta – reclamantă a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că au încetat efectele dreptului de folosinţă constituit în favoarea intimatei – pârâte SC ……… SRL asupra terenului în suprafaţă de 1950 mp situat în Călăraşi str. ………, jud. Călăraşi, înscris în cartea funciară nr. ………/UAT Călăraşi, privind imobilul cadastral ………/1 , în temeiul art 111 c.pr.civ.
Or în cazul încetării dreptului de folosinţă asupra unui teren se poate cere realizarea dreptului prin promovarea unei acţiuni în revendicare astfel încât acţiunea în constatarea încetării dreptului de folosinţă nu poate fi primită .
Pentru aceste motive, a respins apelul ca nefondat .