27. Atâta vreme cât prima instanţă a apreciat că fapta săvârşită de inculpat – minor la data comiterii (17 septembrie 1991) – nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni şi a pronunţat achitarea acestuia în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b1 C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., dar i-a aplicat sancţiunea amenzii administrative de 1.000 lei, în mod corect s-a făcut, în speţă, aplicarea legii penale mai favorabile (art. 13 C. pen.) atunci când nu s-a luat faţă de inculpat măsura educativă a mustrării, reintrodusă în Codul penal prin Legea nr. 104/1992.
Aplicarea art. 18^1 C. pen. implică constatarea că fapta inculpatului nu constituie – datorită gradului său de pericol social scăzut – infracţiune şi, deci, nu există răspundere penală, pe când luarea măsurii educative a mustrării, prevăzută în art. 101 C. pen., este o consecinţă a răspunderii penale.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 641/1997
NOTĂ. Soluţia ni se pare discutabilă.
Codul penal nu reglementează criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, acest rol fiind asumat de literatura juridică şi practica judiciară. O regulă unanim admisă, în această privinţă, este aceea că se consideră mai favorabilă legea penală care prevede o sancţiune de drept penal mai uşoară.
Mustrarea – ca măsură educativă – este, incontestabil, o sancţiune de drept penal; amenda cu caracter administrativ prevăzută în art. 91 C. pen. – pentru cazul înlocuirii răspunderii penale şi pentru cel al achitării potrivit art. 181 C. pen. – deşi specifică altei ramuri de drept, trebuie privită, ca urmare a preluării sale de către dreptul penal, tot ca o sancţiune de drept penal, în măsura în care se referă la situaţiile sus-menţionate.
Ca măsură educativă, mustrarea, deşi are un minim caracter coercitiv – căci făptuitorul minor este obligat să asculte admonestarea ce i se face de către instanţa de judecată – nu are o finalitate represivă, ci exclusiv educativă; amenda cu caracter administrativ are, însă, indiferent de cuantumul ei, caracter represiv şi restrictiv referitor la patrimoniul făptuitorului. De aceea, apare a fi o sancţiune mai grea decât măsura educativă a mustrării.
Faptul că mustrarea presupune existenţa răspunderii penale, iar sancţiunea amenzii cu caracter administrativ nu implică o asemenea răspundere, ci a unei răspunderi administrative, devine – ni se pare -în aceste condiţii, irelevant din punctul de vedere al aplicării art. 13 C. pen.
