In cazul în care, prin succesiunea în timp a legilor penale, una dintre acestea are caracter dezincriminator, instanţa de judecată este datoare să facă aplicarea art. 13 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă.
(Decizia nr. 265/R din 21 februarie 2002 – Secţia Ipenală)
Prin Sentinţa penală nr. 532 din 16.05.2001, Judecătoria Giurgiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 13 din Codul penal, a achitat pe inculpata D.L. pentru infracţiunea prevăzută de art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978. în baza art. 12 din Codul de procedură penală a fost sesizată Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti – Vama Giurgiu pentru luarea măsurilor corespunzătoare. A obligat pe inculpată la 250.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, la data de 03.04.2000, inculpata a încercat să scoată din ţară o cantitate de 4,700 kg argint, pe care a ascuns-o, în scopul sustragerii de la controlul vamal.
S-a mai reţinut că, prin intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.’l90/2000 la data de 16.12.2000, fapta inculpatei a fost dezincriminată, ea constituind contravenţie, conform art. 27 lit. e) din acest act normativ.
Deşi aplicarea acestei ordonanţe a fost suspendată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 295/2000, totuşi şi-a găsit aplicarea până la 01.01.2001.
împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pentru nelegala achitare a inculpatei, şi partea civilă, banca B.N.R. – S.M.B., pentru neaplicarea prevederilor art. 1 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 295/2000.
Prin Decizia penală nr. 414 din 14.11.2001, Tribunalul Giurgiu a respins ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că, fiind vorba de o de legi penale în timp, dintre care una are caracter dezincriminator, fapta inculpatei trebuie apreciată în raport cu prevederile art. 13 din Codul penal pentru că nu se poate crea un regim diferenţiat şi evident nefavorabil între persoanele trimise în judecată pentru aceeaşi faptă, dar care au fost judecate definitiv, la momente diferite faţă de data reincriminării faptelor lor, cu atât mai mult cu cât desfăşurarea procesului penal pe o durată de timp mai lungă sau mai scurtă nu le poate fi imputată.
împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu a declarat recurs pentru greşita achitare a inculpatei, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 din Codul de procedură penală.
în motivarea recursului, parchetul a arătat că în mod greşit instanţele au reţinut că fapta inculpatei a fost dezincriminată, constituind contravenţie, în acest fel nefiind respectate atât dispoziţiile referitoare la aplicarea legii penale în timp, cât şi normele cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000.
Astfel, în raport de art. 10 din Codul penal, erau aplicabile prevederile Decretului nr. 244/1978, legea penală aplicabilă fiind cea în vigoare.
Punerea în aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 nu poate fi considerată o “intervenţie” a unei legi mai favorabile, de vreme ce, în lipsa unor norme metodologice, acest act normativ nu s-a aplicat.
Hotărârea instanţei este greşită şi sub aspectul calificării faptei ca fiind contravenţie, deoarece fapta a fost săvârşită în alte condiţii, încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, respectiv inculpata nu a declarat că are asupra sa metale preţioase.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul parchetului nu este fondat şi, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, l-a respins ca nefondat.
Instanţele au făcut o corectă aplicare a legii.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că fapta inculpatei a fost săvârşită la data de 03.04.2000 când erau în vigoare dispoziţiile incriminatoare ale Decretului nr. 244/1978, însă aceste dispoziţii au fost abrogate în mod expres prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, conform art. 36 din acest act normativ.
Ulterior, a apărut Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 295/2000, care a suspendat aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000.
S-a apreciat în mod corect, în raport de această succesiune de legi, că, prin apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, fapta inculpatei a fost dezincriminată, fiind nerelevant că, până la soluţionarea definitivă a procesului penal, aceeaşi faptă a fost iar incriminată ca efect al suspendării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000.
Cum această ordonanţă dezincriminatoare a fost în vigoare, ea şi-a produs efectele, în speţă, în sensul că fapta comisă constituie contravenţie, fiind legea mai favorabilă în accepţiunea art. 13 alin. 1 din Codul penal.
Faptul că această ordonanţă nu a beneficiat şi de normele metodologice la care făcea referire nu înseamnă că nu a fost în vigoare şi nu s-a aplicat, susţinerea parchetului în acest sens nefiind fondată pe vreun text de lege.
împrejurarea că, ulterior, această ordonanţă” a fost suspendată, nu are relevanţă, întrucât ea şi-a produs efectele pentru care fusese emisă pe perioada cât a fost în vigoare până la data de 01.01.2001.
De altfel, art. 12 din Codul penal consacră expres principiul retroactivităţii legii dezincriminatoare, potrivit cu care prin legea nouă trebuie să se abroge în mod expres dispoziţiile incriminatoare existente, cum este situaţia în speţă.
Astfel, s-a apreciat, în mod expres, că fapta comisă de inculpată constituie contravenţie prevăzută de art. 27 alin. 1 din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 190/2000.
