Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestui tribunal la data de 26.03.2015 sub nr. 991/104/2015, contestatorul I. V., în contradictoriu cu intimatul P. C., a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 91 din 02.02.2015 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul civil nr. 736/184/2013, solicitând admiterea pe fond aşa cum a fost motivată în fapt şi în drept, iar în rejudecarea cauzei, să se pronunţe o sentinţă justă după reanalizarea în totalitate a probelor admise şi administrate în ambele instanţe de fond si recurs, atât cele testimoniale cât si expertizele deja efectuate, inclusiv expertiza extrajudiciară pe care a fost nevoit să o suporte, tocmai pentru a releva erorile voite ale expertei din faza recursului cât mai ales situaţia reală.
În motivarea contestaţiei, contestatorul arată că prin decizia menţionată, deşi i s-a admis apelul formulat, cât si cel declarat de pârât împotriva sentinţei civile nr.l156/15.07.2013 pronunţată de Judecătoria Bals, s-a schimbat soluţia de fond apelată, înrăutăţindu-i-se situaţia de fapt si de drept, care abia fusese cât de cât rezolvată legal la judecătorie, dându-i o soluţie inaplicabilă.
Arată că vechiul temei de drept din art.318 alin. 1 C.proc.civ. stipula că hotărârile irevocabile ale instanţei de recurs mai pot fi atacate pe această cale când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare, invocate în recurs.
În drept, arată că acesta este temeiul contestaţiei formulate, solicitând ca prin admiterea acestei căi extraordinare să se dispună rejudecarea în fond a cauzei, în sensul îndreptării erorilor din sentinţa atacată dar şi constatând nelegalitatea si netemeinicia deciziei.
Arată că noul Cod de procedură civilă reglementează în art.508 procedura de judecată a contestaţiei în anulare şi consideră că în acest proces în recurs, mai ales după efectuarea şi a celei de-a doua expertize, dacă nu s-a înţeles clar situaţia de fapt, se putea şi apreciază ca fiind necesară şi acum efectuarea unei cercetări locale, încât să nu se mai ajungă la soluţii contradictorii, care rezolvă doar parţial şi netemeinic acest litigiu dintre părţi, mai mult creându-i în recurs o situaţie inadmisibilă, prin omologarea raportului de expertiză care prin erorile voite ale expertei, determină si îl obligă la încercarea de a apela la calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.
Contestă şi solicită anularea deciziei dată în recurs pentru că s-a pronunţat în exclusivitate pe concluziile raportului de expertiză dispus de Tribunalul Olt, deşi in virtutea rolului activ, dar şi respectându-i-se dreptul de apărare, se impunea ca toate probele să fie analizate în ansamblul lor, doar expertiza din recurs nefiind un mijloc de probă absolut, pe care să-1 supraevalueze, ignorând toate celelalte probe deja administrate de la fond, care îi asiguraseră câştig de cauză prin sentinţa judecătoriei.
Precizează că tocmai expertiza din recurs este greşită şi duce la concluzii eronate, care se contrazic cu situaţia de fapt relevată prin expertiza de la fond, încât lămurirea unor împrejurări de fapt nu au mai fost realizate prin decizia care acceptă şi dispune, creându-i o situaţie juridică nouă, prin trecerea în lotul său sau includerea în curtea sa a unui teren de 38 mp. din domeniul public al primăriei, numai să legalizeze o posesie ilicită si acaparatoare a pârâtului din terenul proprietatea sa, moştenire părintească.
În speţă, invocă şi dispoz.art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, considerând că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ce nu poate fi efectiv realizat decât dacă apărările părţilor sunt analizate efectiv de instanţă adică dacă motivele, argumentele invocate, sunt reflectate în decizia pronunţată, făcând trimitere la cauza Burza vs. România din 12.02.2008.
Cum poate fi justă si aplicabilă o decizie dată de un Tribunal care în loc să-i dea ce a cerut si dovedit cu actele si expertiza de la fond, ajunge să favorizeze pe pârât prin a-i da din terenul său, iar lui îi lasă să-şi completeze suprafaţa de teren din curte, mutându-îi conform expertizei din recurs, hotarul pe terenul din domeniul public al primăriei
Solicită analizarea acestei contestaţii şi să se dispună citarea părţilor din acest dosar după ce se va ataşa şi dosarul cauzei, aflat în arhiva Judecătoriei Balş, la un prim termen de judecată, când pârâtul să răspundă cu întâmpinare, la motivele invocate în acesta contestaţie .
De asemenea, solicită stabilirea unui termen scurt de judecată cu citarea părţilor.
Intimatul P. C. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestaţiei în anulare ca neîntemeiată şi obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
In fapt, arată că prin contestaţia în anulare, contestatorul I. V. a contestat decizia civilă nr. 91/02.02.2015 pronunţată în apel de Tribunalul Olt în dosarul nr. 736/184/2013, prin care au fost admise apelurile declarate.
In primul rând, susţine că contestaţia în anulare este inadmisibilă, având în vedere temeiul de drept pe care contestatorul şi-a întemeiat contestaţia în anulare şi anume, dispoziţiile art. 318, alin. 1 din vechiul cod de procedură civilă.
După cum se poate observa din dosarul de fond, respectiv nr. 736/184/2013, acţiunea a fost promovată în instanţă la data de 04.03.2013, deci după intrarea în vigoare a noului cod de procedură civilă, ce a intervenit la data de 15.02.2013.
Potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Codului de procedură civilă: „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare “.
În consecinţă, în prezenta cauză se aplică dispoziţiile noului Cod de procedură civilă şi nu ale codului vechi, aşa cum a indicat contestatorul.
Arată că, motivele pentru care contestatorul a contestat decizia instanţei de apel, nu se regăsesc printre cele strict şi limitativ prevăzute de lege, respectiv art. 503, C.pr.civilă:
(1)Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
(2)Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:
1.Hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;
2.Dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;
3.Instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul din motivele de casare invocate de recurent în termen;
4.Instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
(3)Dispoziţiile alin. (2) pct 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
După cum se observa din motivele invocate, acestea nu se încadrează printre cele pentru care se poate face contestaţie în anulare, contestatorul invocând de fapt, apărări de fond, pe care le-a invocat şi în cadrul judecării atât a fondului cauzei, cât şi a apelului.
Prin decizia pronunţată în apel, s-au admis ambele apeluri şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a respins capătul de cerere în revendicare şi s-a stabilit lina de hotar între proprietăţi pe aliniamentul stabilit în schiţa la raportul de expertiză efectuat în apel, între punctele 5 – 60 – 46 – 80.
Se mai arată că, în urma probelor administrate în cauză, s-a dovedit că ambii au în realitate mai mult teren decât cel înscris în titlurile de proprietate, precum şi faptul că nu ocupă nici o suprafaţă de teren din suprafaţa contestatorului – reclamant I. V.
În drept, şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoz. art. 205 şi 508, alin. (2) Cod procedură civilă.
La data de 10.09.2015, la solicitarea tribunalului, contestatorul a precizat contestaţia în anulare, arătând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 3, art. 504 alin. 2 şi 506 alin. 1 C.proc.civ.
Consideră necesar şi de interes public a se soluţiona cauza, în care experţii judiciari şi instanţele de judecată au amestecat proprietatea sa privată cu proprietatea publică, pentru a lăsa terenul pârâţilor cu dimensiunile şi laturile neschimbate, lucru inadmisibil şi neconstituţional, chiar aberant.
Analizând contestaţia în anulare, precizată ulterior, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr. 91/02.02.2015, pronunţată în dosarul nr. 736/184/2013, Tribunalul Olt -Secţia I Civilă a admis apelurile formulate de apelantul reclamant I. V. (contestator în cauza de faţă) şi apelantul pârât P. C. (intimat în cauza de faţă) împotriva sentinţei civile nr. 1156/15.07.2013 pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. 736/184/2013, având ca obiect revendicare imobiliară.
S-a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că s-a respins capătul de cerere în revendicare şi s-a stabilit linia de hotar între proprietăţile părţilor pe aliniamentul stabilit în schiţa la raportul de expertiză efectuat în apel de către expert F. M. între punctele 5-60-46-80.
A fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 384,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că, raportat la obiecţiunile apelantului reclamant, care vizau faptul că expertul nu a răspuns la obiectivele stabilite de instanţă, respectiv că nu a lămurit situaţia lăţimii terenului proprietatea sa pe latura ce se învecinează cu DC6, în cele două anexe întocmite existând diferenţe în ceea ce priveşte lăţimea terenului, în mod greşit instanţa a respins obiectivele ca fiind neîntemeiate.
S-a mai reţinut că, în expertiza tehnică specialitatea topografie efectuată în apel, s-a stabilit că suprafaţa deţinută de pârâtul P. C. este în realitate de 1834 mp faţă de 1788 mp, cât este înscris în titlul de proprietate nr. 27879/42, deci cu 46 mp mai mult, reflectat în Anexa 1 la Raport, cum şi reclamantul are cu 31 mp mai mult, respectiv 1899 mp faţă de 1868 cât este înscris în titlul de proprietate nr. 43509/36/12.07.1996 în T6 P 49,50.
Cele două suprafeţe de teren ale părţilor se învecinează în partea de sud a proprietăţii apelantului reclamant Ion Victor.
A statuat instanţa de apel că pârâtul nu ocupă din terenul reclamantului aşa cum a stabilit expertul prin măsurătorile efectuate la faţa locului, anexa 1, fila 101- dosar de apel, fiind respectate întocmai coordonatele din acte şi evidenţiate fidel în schiţă.
Împotriva acestei decizii a declarat prezenta contestaţie în anulare specială apelantul reclamant I. V., invocând în argumentarea demersului său judiciar dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 503 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ., tribunalul reţine că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.
Pentru evaluarea acestei ipoteze, tribunalul reţine cu titlu general că instanţa de contencios european al drepturilor omului (CEDO), pronunţându-se în cauza Mitrea împotriva României (cererea nr. 26105/03), prin hotărârea din 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea şi introdusă de una din părţile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanţa a cărei hotărâre este atacată a apreciat greşit probele sau a aplicat greşit legea, în absenţa unui „defect fundamental” care poate conduce la arbitrariu.
În absenţa unor circumstanţe excepţionale – situaţii numite de CEDO „defecte fundamentale” ale hotărârii (ex. neîndeplinirea procedurii de citare, cauza Tishkevich împotriva Rusiei; neparticiparea la proces a terţului ale cărui drepturi sunt afectate, cauza Protsenko împotriva Rusiei), nu se justifică desfiinţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat, prin intermediul contestaţiei în anulare exercitată chiar de un particular care fusese parte la procedură.
Referitor la cererea de faţă, pentru o apreciere completă a motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ. este imperios necesar să se aibă în vedere dispoziţiile art. 503 alin. 3 C.proc.civ., care prevăd că „Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.”.
Din textul legal supra citat, rezultă cu puterea evidenţei că această cale extraordinară de atac nu poate fi exercitată împotriva unei decizii pronunţată de instanţa de apel, astfel cum este cazul în speţă. Textul art. 503 alin. 3 nu vizează şi prevederile de la art. 503 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ., invocat de contestatorul Ion Victor, pentru că, faţă de caracterul devolutiv al apelului, „motivele” de apel nu au aceeaşi semnificaţie cu cea a „motivelor” de recurs. În aceste condiţii, prezenta cale de atac exercitată împotriva deciziei civile nr. 91/2015 apare ca inadmisibilă, din perspectiva dispoziţiilor art. 503 alin. 3 C.proc.civ., arătate chiar de contestator prin cererea precizatoare depusă la data de 10.09.2015.
Împrejurarea că apelantul reclamant, contestator în prezenta cauză, nu este mulţumit de modul în care a fost soluţionată pricina în apel ori motivată decizia contestată nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, într-un al caz decât cele limitativ arătate de art. 503 alin. 2 şi 3 C.proc.civ..
Tribunalul reaminteşte în final faptul că, potrivit art. 503 C.proc.civ., contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac de retractare stric circumstanţiată la motivele expres şi limitativ prevăzute de norma legală, iar eventualele căi de aplicare extensivă a acestor motive nu pot fi în nici un fel validate, având în vedere şi considerentele hotărârii CEDO în cauza menţionată anterior.
De altfel, unul din elementele esenţiale ale principiului preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca soluţiile definitive date de instanţele judecătoreşti să nu mai poată fi contestate (CEDO cauza Brumărescu c. României).
Pentru respectarea acestui principiu, statele trebuie să depună diligenţe pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe şi să interzică redeschiderea unor noi proceduri judiciare referitoare la aceeaşi problemă ( a se vedea mutatis mutandis Gjonbocari şi alţii c. Albaniei).
Faţă de considerentele expuse în precedent, tribunalul urmează ca în temeiul art. 508 rap. la art. 480 C.proc.civ. să respingă contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
Data publicarii pe portal:08.02.2016
