DREPT CIVIL. ACTIUNE ÎN REVENDICARE.IMOBIL TRECUT ÎN DOMENIUL PUBLIC. IMPOSIBILITATEA RESTITUIRII BUNULUI ÎN NATURA.
Nu poate fi negata existenta dreptului de proprietate al reclamantilor date fiind înscrierile efectuate în cartea funciara, însa nu poate fi tagaduita nici apartenenta imobilului la domeniul public, situatie care reclama, din perspectiva prevederilor art. 480 din Codul civil, transarea problemei în sensul obligarii pârâtului sa le plateasca reclamantilor un echivalent banesc, alternativa impusa de imposibilitatea restituirii bunului în natura.
Rationamentul pe care instanta de apel si-a cladit solutia este eronat, astfel, desi a concluzionat ca s-a produs o expropriere în fapt a imobilului, totusi nu a socotit necesara îndestularea proprietarilor acestuia cu echivalentul banesc al bunului.
Art. 480 din Codul civil
DECIZIA CIVILA NR. 211/2014-R
din 23.01.2014 (dosar nr. 8356/296/2007)
Prin Sentinta civila nr. 3310/26.04.2012 pronuntata de Judecatoria Satu Mare în dosar nr. unic de mai sus, a fost respinsa actiunea formulata de reclamantii G T R si G G, în contradictoriu cu MUNICIPIUL S M prin Primar; fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Reclamantii, în calitate de cumparatori si numitii K M. E, V V. E A, V G, K B-I, K L A si G I E, în calitate de vânzatori au încheiat la data de 20.11.2000, contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. 7082/2000 la BNP B cu privire la imobilul situat în municipiul S M str. L nr. 57 judetul S M, în suprafata de 2085 m.p., înscris în C.F. nr. 10275 S M cu nr. top. 14810/15, nr. top. 14810/20 si nr. top. 14810/23 de sub B 9, 10, 12, 13, 14, 15 si 17.
Prin Hotarârea nr. 62/18.09.2002 adoptata de Consiliul Local al municipiului S M au fost inventariate bunurile apartinând domeniului public al municipiului S M, o parte din imobilul înscris la pozitia nr. 1650 din Anexa 2, fiind imobilul înscris în CF nr. 10275 S M nr. top. 14810/15, nr. top. 14810/20 si nr. top. 14810/23.
Curtea de Apel O, prin Decizia nr. 294/CA/2010 pronuntata la data de 19.04.2010 în dosar nr. 4658/83/CA/2008, a respins, în mod irevocabil, exceptia de nelegalitate a Hotarârii nr. 62/18.09.2002, pozitia nr. 1650 din Anexa 2, invocata de reclamantii G T R si G G.
Actiunea în revendicare a fost definita ca fiind acea actiune prin care reclamantul cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si, pe cale de consecinta, sa-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Domeniul public al comunelor, al oraselor si al municipiilor este alcatuit din bunurile prevazute la pct. III din anexa (drumurile comunale, vicinale si strazi) si din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotarâre a consiliului local, daca nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national ori judetean si sunt inalienabile, insesizabile si imprescriptibile, conform dispozitiilor art. 3 alin. 4 si art. 10 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.
În acest context, instanta de fond a apreciat ca actiunea în revendicare formulata de reclamanti nu poate fi admisa, în conditiile în care bunul pe care-l revendica face parte din domeniul public al municipiului Satu Mare, astfel ca nici cererea privind acordarea de despagubiri aferente lipsei de folosinta a imobilului revendicat nu poate fi primita.
Pentru considerentele retinute mai sus, instanta de fond a respins actiunea conform dispozitivului Sentintei civile nr. 3310/2012 si a retinut ca pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecata.
Împotriva sentintei civile cu nr. de mai sus, reclamantii G T R si G G, au declarat recurs, solicitând admiterea caii de atac promovate si, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ. raportat la art. 312 alin. 1 si 3 C.proc.civ., modificarea în întregime a hotarârii recurate în sensul obligarii intimatului-pârât sa le lase în deplina proprietate si folosinta terenul înscris în C.F. nr. 10275 S M de sub nr. top. 14810/20 în suprafata de 220 mp al carui proprietar tabular sunt si a obligarii acestuia la plata despagubirilor aferente lipsei de folosinta, despagubiri reprezentând beneficiul nerealizat de la data cumpararii terenului si pâna la data predarii efective, astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiza întocmit în cauza de catre expert M I. De asemenea, solicita obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de purtarea prezentului proces.
Prin Încheierea din 22 octombrie 2012 (fila 18), instanta, raportat la valoarea obiectului litigiului, în temeiul art. 84 raportat la art. 282 C.proc.civ. a recalificat calea de atac din recurs, în apel.
Prin decizia civila nr. 105/AP din data de 05 Iunie 2013, pronuntata de Tribunalul S M, în dosar nr. 8356/296/2007, s-a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantii-reclamanti G T R si G G, ambii dom. în loc. S M, str. L nr. 57, jud. S M, împotriva Sentintei civile nr.3310/26.04.2012 pronuntata de Judecatoria S M, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL S M, cu sediul în S M, P-ta 25 O nr.1, jud. S M, având ca obiect revendicare imobiliara si despagubiri.
Fara cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de apel a avut în vedere urmatoarele considerente:
Reclamantii invoca deposedarea abuziva, exproprierea de fapt a unei parti din terenul dobândit prin cumparare la data de 20 noiembrie 2000.
Din probele administrate rezulta ca la data dobândirii dreptului de proprietate portiunea de teren revendicata în cauza era folosita în interes public, ca strada, respectiv strada T, înca din anul 1945 când se numea strada O.
În consecinta, la data cumpararii, reclamantii nu au verificat în teren întinderea si vecinatatile imobilului, aflând despre situatia reala a parcelei cu nr.top.14810/20 doar cu ocazia înstrainarii unei portiuni din terenul cumparat si a efectuarii unei schite topografice în acest scop.
Reclamantii nu au formulat actiune în raspundere pentru evictiune împotriva vânzatorului.
Exproprierea în fapt (fara titlu legal) s-a produs anterior dobândirii de catre reclamanti a dreptului de proprietate, afectând asadar patrimoniul vânzatorilor, acestia fiind cei îndreptatiti la beneficiul legii reparatorii Legea nr.10/2001, de care însa nu au uzat.
În consecinta, dreptului de creanta pretins ca urmare a încalcarii dreptului de proprietate nu-i corespunde obligatia pârâtului de despagubire pe tarâmul exproprierii nelegale, acest drept apartinând celor efectiv deposedati la epoca la care s-a afectat terenul prin constructia de interes public local, drept stins în conditiile art.22 din Legea nr.10/2001 si care nu a fost transferat cumparatorilor. De asemenea, revendicarea este nefondata cât timp bunul revendicat face parte din domeniul public.
Exproprierea nu s-a produs în anul 2002 prin întocmirea inventarului, întrucât strazile, apartin domeniului public prin lege ca urmare a afectatiunii lor uzului public (art.3 alin.4, pct. III Anexa la Legea 213/1998), cuprinderea în inventar având efect declarativ, nefiind necesara emiterea unei hotarâri de consiliu local.
Împotriva acestei hotarâri, au declarat recurs G T R si G G, solicitând admiterea acestuia, modificarea în întregime a hotarârii recurate în sensul obligarii intimatului pârât sa le lase în deplina proprietate si folosinta terenul înscris în CF nr. 10275 S M de sub nr. top. 14810/20 în suprafata de 220 mp al carui proprietar tabular sunt reclamantii si obligarea acestuia la plata despagubirilor aferente lipsei de folosinta, despagubiri reprezentând beneficiul nerealizat de la data cumpararii terenului si pâna la data predarii efective, astfel cum au fost stabilite prin raportul de expertiza întocmit în cauza de catre expert M I, cu cheltuieli de judecata.
Prin motivele de recurs au fost invocate urmatoarele:
-hotarârea recurata este lapidar motivata, fiind întemeiata pe o sustinere pe care recurentii nu au facut-o, în mod gresit retinând instanta de apel ca reclamantii invoca deposedarea abuziva, exproprierea de fapt a unei parti din terenul dobândit prin cumparare la data de 20 noiembrie 2000,;
-daca instanta de apel verifica temeiul de drept al actiunii introductive de instanta ar fi putut constata ca este investita cu solutionarea unei actiuni în revendicare, întemeiata pe prevederile art. 480, 483 si urm. din Codul civil, si nu a unei actiuni întemeiata pe prevederile Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica;
-criticabila este si sustinerea instantei de apel potrivit careia portiunea de teren revendicata în cauza era folosita în interes public, ca strada, întrucât pentru dovedirea acestei afirmatii nu exista nicio proba, doar sustinerea pârâtului;
-este gresita si manierea în care instanta de apel apreciaza utilitatea si interesul public al portiunii de teren revendicat, în conditiile în care astfel de atribuite le-a primit terenul abia la momentul adoptarii inventarului bunurilor care apartin domeniului public al Mun. S M prin HCL nr. 62/2002 publicata în M.Of. nr. 685 bis din data de 17.09.2002, ulterior dobândirii dreptului de proprietate de catre recurenti, prin urmare, instanta de apel trebuia sa se raporteze la aceasta data;
-pârâtul nu a efectuat o identificare topografica la momentul în care a inclus întreaga strada a T în inventarul bunurilor ce apartin domeniului public al Mun. S M, daca s-ar fi facut s-ar fi putut constata ca suprafata de 220 mp este proprietatea tabulara a recurentilor, cumparara în temeiul unui titlu valabil care nu a fost desfiintat;
-solutionarea actiunii în revendicare cu care a fost investita instanta nu este influentata de faptul formularii sau nu a unei actiuni în raspundere pentru evictiune împotriva vânzatorului, cu atât mai mult cu cât momentul la care a devenit strada T domeniu public este ulterior încheierii contractului autentic de vânzare cumparare;
-ceea ce este fundamental gresit este invocarea prevederilor art. 3 alin. 4 din Legea nr. 213/1998 si mai ales interpretarea eronata a acestora de catre instanta de apel, textul legal mai sus citat permitând atribuirea de caracter de domeniu public unor bunuri, conditional de existenta unei hotarâri de consiliu local, or instanta de apel retine tocmai contrariul si anume ca exproprierea nu s-a produs în anul 2002;
-instanta de apel nu a avut în vedere faptul ca prin adoptarea inventarului bunurilor care apartin domeniului public al Mun. S M prin HCL nr. 62/2002 ulterior dobândirii dreptului de proprietate al recurentilor fara a li se acorda o justa si prealabila despagubire, le-a fost încalcat în mod flagrant dreptul de proprietate;
-recurentii nu au fost despagubiti în niciunul dintre modurile prevazute de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica si, de altfel, utilitatea publica trebuie sa fie declarata astfel printr-o hotarâre judecatoreasca.
-În drept sunt invocate dispozitiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 1 si 3 Cod procedura civila.
Intimatul, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului, cu motivarea ca terenul în litigiu a primit destinatia de strada cu multa vreme înainte ca recurentii sa încheie contractul de vânzare cumparare din 20 noiembrie 2000, la data când acestia au devenit proprietari ai parcelei de teren aceasta era scoasa din circuitul civil.
Examinând hotarârea recurata prin prisma motivelor invocate cât si din oficiu, instanta de recurs constata urmatoarele:
Recurentii reclamanti sunt titularii dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în cartea funciara nr. 10275 S M care în natura reprezinta teren arator în suprafata de 220 mp situat pe parcela cu nr. cadastral 14810/20, dreptul fiind înscris în favoarea acestora sub B 19 – B 20 în baza încheierii nr. 12416 cu titlu de cumparare prin actul autentic nr. 7082/2000. proprietate, imobilul a fost inventariat în domeniul public al Municipiului S M, fiind înscris la pozitia nr. 1650 din Anexa nr. 2 a Hotarârii nr. 62/2002 a Consiliului Local al Municipiului S M.
Prin lucrarile de specialitate efectuate în cauza, s-a procedat la identificarea parcelei litigioase si respectiv la stabilirea valorii de piata a proprietatii imobiliare.
Expertul L F a concluzionat prin raportul de expertiza tehnica judiciara întocmit la data de 09.11.2009 ( filele 69 – 72) ca parcela cu nr. top. 14810/20 ocupa portiunea de drum din dreptul proprietatii reclamantilor, în urma masuratorilor efectuate stabilind ca suprafata efectiv ocupata din aceasta parcela de strada T este de 210 mp în loc de 220 mp cu cât figureaza acte. Alaturat expertizei a fost anexat planul de situatie întocmit la data de 12 mai 1971, în care parcela litigioasa apare mentionata ca fiind strada aflata în proprietatea Municipiului S M, nefiind însa efectuate în cartea funciara operatiunile corespunzatoare care sa reflecte cele reliefate prin respectivul plan de situatie.
De altfel, prin actul nr. 47227 din 12.12.2012, municipiul Satu Mare a precizat ca în arhivele acestuia nu figureaza o HCL prin care sa se fi aprobat o schita cu lucrarea care se suprapune peste parcela înscrisa în CF nr. 10275 Satu mare cu nr. top. 14810/20, parcela care, potrivit Nomenclatorului stradal, apare suprapunându-se peste actuala strada T, o strada de pamânt, locatie pe care respectiva strada figureaza înca din anul 1940 când se numea str. O (fila 36).
Sub aspectul evaluarii parcelei revendicate în speta, prezinta relevanta raportul de expertiza judiciara întocmit de expertul M I, M, valoarea determinata de acesta prin metoda comparatiilor de piata în ianuarie 2012 fiind cuantificata la 31.300 lei echivalentul a 7.200 EURO (fila 136).
Solutia instantelor anterioare de respingere a actiunii este eronata, astfel din perspectiva dispozitiilor art. 3 alin. 4 si art. 10 din Legea nr. 213/1998 bunul revendicat, facând parte din domeniul public al Mun. S M, este inalienabil, insesizabil si imprescriptibil, însa nu poate fi ignorat modul în care s-a facut transmiterea respectivului bun în proprietate publica, fara sa se fi procedat în prealabil la plata vreunei despagubiri catre proprietarii acestuia.
Bineînteles ca data fiind apartenenta imobilului la domeniul public, Hotarârea Consiliului Local nr. 623/2002, pozitia nr. 1650 din Anexa nr. 2 fiind mentinuta ca legala în urma respingerii exceptiei de nelegalitate prin Decizia nr. 294/CA/2010-R din 19.04.2010 a Curtii de Apel O, chiar daca reclamantii nu mai pot obtine obligarea pârâtului la restituirea posesiei bunului revendicat, nu li se poate tagadui acestora dreptul la plata echivalentului banesc al imobilului, imposibil de restituit.
Rationamentul pe care instanta de apel si-a cladit solutia este eronat, astfel desi concluzioneaza ca s-a produs o expropriere în fapt a imobilului, totusi nu socoteste necesara îndestularea proprietarilor acestuia cu echivalentul banesc al bunului.
Nu poate fi negata existenta dreptului de proprietate al reclamantilor date fiind înscrierile efectuate în cartea funciara în favoarea acestora, în momentul transferarii catre ei a dreptului de proprietate acesta apartinând vânzatorilor cu care a fost încheiat contractul autentic de vânzare cumparare nr. 7082 din 20.11.2000 a Biroului Notarilor Public B.
Însa, astfel cum s-a mai reliefat mai sus, nu poate fi tagaduita nici apartenenta imobilului la domeniul public al Mun. S M, situatie care reclama, din perspectiva prevederilor art. 480 din Codul civil, transarea problemei în sensul obligarii pârâtului sa le plateasca reclamantilor un echivalent banesc, alternativa impusa de imposibilitatea restituirii bunului în natura, iar în speta valoarea imobilului a fost cuantificata de expert la suma de 7.200 EURO (31.300 lei la un curs al Euro de 4,3452 în 19.01.2012) (fila 71).
Nu se poate însa retine reaua credinta a pârâtului, având în vedere survenienta HCL nr. 62/2002, prin urmare, la nivelul perioadei ultimilor 3 ani premergatori introducerii actiunii deduse judecatii (24.10.2004 – 24.10.2007), în sarcina acestuia nu poate fi stabilita obligatia de plata a despagubirilor aferente lipsei de folosinta reprezentând beneficiul nerealizat, el nefiind posesor de rea-credinta, perspectiva din care solutia de respingere a cererii respective este legala.
Fata de considerentele ce preced, instanta în baza art. 312 alin. 1 si 3 din Codul de procedura civila, a modificat decizia, a admis apelul, a schimbat în parte sentinta în sensul ca a admis în parte actiunea, a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 7.200 EURO sau echivalentul în lei la data platii, reprezentând valoarea de piata a imobilului înscris în CF nr. 10275 S M cu nr. cadastral 14810/20 reprezentând teren în suprafata de 220 mp, fiind pastrate dispozitiile de respingere a celorlalte capete de cerere.
În conformitate cu prevederile art. 276 din Codul de procedura civila, intimatul pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecata partiale, în fond, apel si recurs în cuantum de 5.534,5 lei, reprezentând o parte din valoarea taxelor judiciare de timbru, a onorariilor avocatiale si a onorariilor pentru experti.
