Insolvenţă. Contestaţie la tabelul preliminar de creanţe. Înscrierea la masa credală şi cu suma reprezentând penalităţi de întârziere.
În cadrul procedurii generale a insolvenţei debitorului SC A.A. I, deschisă la cererea creditorului D.G.R.F.P. Galaţi, prin A.J.F.P. Buzău, prin Sentinţa nr. x din 2014 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr.y, prin cererea introdusă la această instanţă şi înregistrată sub nr.z creditorul SC A.S.E. SRL a formulat, în contradictoriu cu administratorul judiciar al debitorului SC A.A.I. SRL, practicianul în insolvenţă CII M.G., contestaţie împotriva înscrierii parţiale a creanţei sale în tabelul preliminar al creanţelor, solicitând admiterea contestaţiei şi înscrierea sa în tabelul definitiv de creanţe al debitorului SC A.A.I. SRL şi cu suma de 7 609, 22 lei, reprezentând penalităţi de întârziere,înlăturată neîntemeiat din tabel de către administratorul judiciar, precum şi obligarea administratorului judiciar la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea creditorului a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în sumă de 200,00 lei, conform Chitanţei pentru creanţele bugetelor locale din 2014, emisă de Serviciul Public de Impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului local Constanţa.
În motivarea cererii sale, creditorul a arătat că, în fapt, prin Sentinţa nr. x din 2014 pronunţată în dosarul nr.y judecătorul-sindic desemnat de Tribunalul Buzău a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei debitorului SC A.A.I. SRL, la cererea creditorului D.G.R.F.P. Galaţi, prin A.J.F.P. Buzău, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar practicianul în insolvenţă CII M.G..
La termenul stabilit de judecătorul-sindic pentru formularea declaraţiilor de creanţă, creditorul a formulat cerere de înscriere la masa credală cu suma de 22 859,54 lei, din care : suma de 14 701,97 lei reprezintă preţ produse livrate; suma de 7 957,57 lei reprezintă penalităţi convenţionale de întârziere şi 200 lei taxa judiciară de timbru aferentă declaraţiei de creanţă.
La data de noiembrie 2014 administratorul judiciar a publicat în BPI tabelul preliminar de creanţe, în cuprinsul căruia la ordinea de prioritate prevăzută de art.123 pct.7 din Legea nr.85/2006 apare înscrisă parţial creanţa declarată de creditor, respectiv suma de 14 701,97 lei, diferenţa fiind înlăturată de administratorul judiciar cu menţiunea „Respinge penalităţile nefacturate şi contravaloarea taxei de timbru”.
Precizând că restrânge valoarea penalităţilor solicitate la suma de 7 609, 22 lei, creditorul a apreciat că înlăturarea acestei sume de la masa credală este nelegală şi netemeinică, întrucât înlăturarea penalităţilor pentru motivul reţinut de administratorul judiciar contravine prevederilor art.64 alin.(3) din Legea nr.85/ 2006, potrivit cu care : „Cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu” şi a precizat că, pentru facturile nr.a / 2012 şi nr.b / 2013, părţile au convenit penalităţi de 0,1 % pe fiecare zi de întârziere,în cazul depăşirii termenelor de plată convenite. Factura nr.a / 2012 a fost achitată cu o întârziere de 3 zile, sens în care au fost calculate penalităţi în cuantum de 214,13 lei, în timp ce factura nr.b / 2013 nu a fost achitată, sens în care au fost calculate penalităţi în cuantum de 7 395, 09 lei. La edictarea normei menţionate scopul legiuitorului a fost acela de a da posibilitatea tuturor titularilor de creanţe să participe la procedura concursuală şi colectivă a insolenţei debitorului lor, indiferent dacă creanţele acestora sunt sau nu constatate printr-un titlu, dacă sunt scadente sau nescadente,pure şi simple sau afectate de modalităţi, dat fiind că realizarea drepturilor pe calea dreptului comun este paralizată de prevederile art.36 din acelaşi act normativ.
În drept, creditorul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art.73 şi art.64 alin.(3) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
Pentru dovedirea susţinerilor sale, creditorul SC A.S.E. a depus la dosarul cauzei, în copie, extras din Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, extras de cont terţi, facturile şi tabelul de calcul al penalităţilor de întârziere.
Prezent în faţa judecătorului-sindic la termenul de judecată, administratorul judiciar C.I.M. IPURL a arătat că cererea creditorului de înscriere la masa credală şi cu suma de 7 609,22 lei este întemeiată, penalităţile de întârziere pretinse de acesta fiind convenite de părţi prin chiar facturile fiscale depuse în copie la dosar.
Examinând întregul material probator administrat în cauză, în contextul dispoziţiilor legale incidente, judecătorul-sindic constată şi reţine ca fiind întemeiată contestaţia la tabelul preliminar de creanţe, formulată de creditorul SC A.S.E. SRL,pentru următoarele considerente :
Ulterior deschiderii procedurii generale a insolvenţei debitorului SC A.A.I. SRL, la cererea creditorului D.G.R.F.P. Galaţi, prin A.J.F.P. Buzău, prin Sentinţa nr.x din 2014 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr.y, creditorul SC A.S.E.T SRL a formulat declaraţie de creanţă, solicitând înscrierea sa la masa credală cu suma totală de 22 859,54 lei,din care : suma de 14 701,97 lei reprezenta preţul produselor livrate; suma de 7 957,57 lei reprezenta penalităţile convenţionale de întârziere, iar suma de 200 lei reprezenta taxa judiciară de timbru aferentă declaraţiei de creanţă.
Administratorul judiciar desemnat, CII M.G. a publicat în Buletinul procedurilor de insolvenţă, tabelul preliminar de creanţe, în cuprinsul căruia, la ordinea de prioritate prevăzută de art. 123 pct.7 din Legea nr.85/2006, apare înscrisă doar parţial creanţa declarată de creditor, respectiv suma de 14 701,97 lei, diferenţa fiind înlăturată de administratorul judiciar cu menţiunea „Respinge penalităţile nefacturate şi contravaloarea taxei de timbru”.
Judecătorul-sindic apreciază că în mod greşit administratorul judiciar a înlăturat suma reprezentând penalităţi convenţionale de întârziere din declaraţia de creanţă a creditorului SC A.S.E.SRL, întrucât din cuprinsul facturilor nr.a /2012 şi nr.b / 2013 rezultă că părţile au convenit penalităţi de 0,1 % pe fiecare zi de întârziere, în cazul depăşirii termenelor de plată convenite. Din tabelul de calcul al penalităţilor de întârziere rezultă că factura nr.a / 2012 a fost achitată cu o întârziere de 3 zile, sens în care au fost calculate penalităţi în cuantum de 214,13 lei, iar factura nr.b / 2013 a fost achitată cu o întârziere de 503 zile, sens în care au fost calculate penalităţi în cuantum de 7 395, 09 lei,suma totală datorată de debitor cu acest titlu fiind de 7 609,22 lei.
Acordarea penalităţilor de întârziere nu este condiţionată de facturarea acestora, prin alin.(3) al art.64 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, legiuitorul acordând posibilitatea tuturor titularilor de creanţe să participe la procedura concursuală şi colectivă a insolvenţei debitorului lor,indiferent dacă creanţele acestora sunt sau nu constatate printr-un titlu, dacă sunt scadente sau nescadente, pure şi simple sau afectate de modalităţi, având în vedere că realizarea drepturilor creditorilor pe calea dreptului comun este paralizată de prevederile art. 36 din Legea nr.85/2006, potrivit cărora „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.
Pentru considerentele expuse, ţinând seama de precizarea creditorului în sensul că îşi restrânge valoarea penalităţilor solicitate la suma de 7 609,22 lei, judecătorul-sindic a admis contestaţia formulată de creditorul SC A.S.E. SRL şi va dispune înscrierea acestui creditor la masa credală a debitorului SC A.A.I. SRL şi cu suma de 7 609,22 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
Potrivit dispoziţiilor art.12 alin.(1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei,”(1)Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat,numai cu apel”, termenul de apel fiind de 30 de zile de la comunicare, potrivit art.468 alin.(1) din Codul de procedură civilă, cererea de apel urmând să fie depusă la Tribunalul Buzău, sub sancţiunea nulităţii.