Convenţia europeană a drepturilor omului, art. 6 parag. 1
Legea nr. 247/2005
Cererea întemeiată pe dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trebuie să fie soluţionată într-un termen rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competente, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
A fost declanşată procedura administrativă, care presupune parcurgerea mai multor etape, însă, faţă de data depunerii cererii persoanei îndreptăţite, 8 iulie 2007, se constată tergiversarea soluţionării dosarului, întârzierea prelungită putând afecta în mod grav caracterul reparator al măsurilor prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Susţinerea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că a procedat la analizarea dosarului şi că a solicitat lămuriri suplimentare Primăriei, pe care le-a obţinut în aprilie 2009, nu poate fi reţinută ca un argument valabil pentru neparcurge-rea până în prezent a următoarei etape prevăzute de art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cea de transmitere a dosarului către un evaluator autorizat.
în cauză, dreptul reclamantei de soluţionare a cererii sale privind acordarea de despăgubiri într-un termen rezonabil nu a fost respectat, justificându-se aplicarea art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
I.C.C.J., s. de cont. adm. şi fisc., decizia nr. 857 din 17 februarie 2010
Prin acţiunea formulată, reclamanta P.L. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (C.C.S.D.), solicitând, în principal, ca în termen de 15 zile să fie obligată pârâta la emiterea unui titlu de despăgubire pentru sumele de 277.374 lei şi respectiv 29.340 lei, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 200 Euro pe zi de întârziere.
In subsidiar, reclamanta a cerut obligarea pârâtei la numirea unui evaluator autorizat în termen de 15 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, precum şi la emiterea titlului de despăgubire în 15 zile de la depunerea lucrării de specialitate, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 200 Euro pe zi de întârziere.
In motivarea cererii, reclamanta a învederat că, prin sentinţa civilă nr. 82/2007 a Tribunalului Giurgiu, s-a dispus obligarea Primarului comunei Vedea să emită dispoziţie pentru acordarea de despăgubiri pentru construcţia de 300 mp şi terenul în suprafaţă de 900 mp, anu-lându-se totodată dispoziţiile pârâtului nr. 817/2005 şi 896/2005.
In baza acestei hotărâri, Primarul comunei Vedea a emis dispoziţia nr. 665/4.06.2007, prin care s-a constatat că imobilul compus din construcţie în suprafaţă de 900 mp şi teren de 300 mp nu poate fi restituit în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Reclamanta a mai arătat că, deşi s-a adresat pârâtei optând pentru despăgubiri, încă din 8 iulie 2007, aceasta nu i-a soluţionat cererea.
Prin sentinţa civilă nr. 2223/27.05.2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la numirea unui evaluator autorizat, conform art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, cu 350 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că pârâta a tergiversat în mod nejustificat soluţionarea cererii reclamantei, deşi exista posibilitatea ca pe parcursul etapei de evaluare să poată fi clarificate inadvertenţele sesizate.
împotriva sentinţei a declarat recurs C.C.S.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâta a arătat că, întrucât a sesizat inadvertenţe în considerentele sentinţei nr. 82/2007 a Tribunalului Giurgiu, s-a adresat Primăriei comunei Vedea, care i-a comunicat răspunsul la 21 aprilie 2009, în sensul că instanţa civilă a stabilit acordarea de măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate care au avut destinaţia de presă de ulei.
S-a mai precizat că dosarul constituit de reclamantă fiind transmis înainte de adoptarea O.U.G. nr. 81/2007, urmează a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
Pârâta a criticat sentinţa şi sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, solicitând fie respingerea cererii, fie reducerea cuantumului sumei stabilite.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, cererea întemeiată pe dispoziţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, având ca obiect emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, trebuie să fie soluţionată într-un termen rezonabil, calculat de la data sesizării autorităţii publice competente, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Or, în cauză, a fost declanşată procedura administrativă care presupune parcurgerea mai multor etape, însă faţă de data depunerii cererii persoanei îndreptăţite, 8 iulie 2007, s-a reţinut în mod corect tergiversarea soluţionării dosarului, întârzierea prelungită putând afecta în mod grav caracterul reparator al măsurilor prevăzute de Legea nr. 247/2005.
Susţinerea pârâtei că a procedat la analizarea dosarului şi că a solicitat lămuriri Primăriei comunei Vedea, pe care le-a obţinut în aprilie 2009, nu poate fi reţinută ca un argument valabil pentru neparcurgerea până în prezent a următoarei etape prevăzute de art. 16 alin. (5) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cea de transmitere a dosarului către un evaluator autorizat.
In cauză, dreptul reclamantei de soluţionare a cererii sale privind acordarea de despăgubiri într-un termen rezonabil nu a fost respectat, justificându-se aplicarea art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
In raport de cele expuse mai sus, Curtea a respins ca nefondat recursul declarat în cauză.
Notă: Se remarcă o reticenţă a instanţelor de judecată de a dispune obligarea instituţiilor statului însărcinate cu aplicarea Legea nr. 247/2005, la plata daunelor morale pentru nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii formulate.
Această atitudine nu este explicabilă, atâta timp cât este evident că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită constând în tergiversarea soluţionării cererii pe o perioadă de mai mulţi ani de zile, prejudiciul moral care derivă din simpla existenţă a faptei ilicite, precum şi legătura de cauzalitate.
