Constatarea, de către judecător, pe baza probelor administrate, că, deși dobândirea unor bunuri sau a cotei-părți dintr-un bun nu este justificată (art. 18 alin. 1), valoarea bunului/cotei-părți nu constituie o „diferență semnificativă”, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010. Necesitatea luării în considerare, la evaluarea caracterului justificat al dobândirii averii, a pragului de 10.000 euro, chiar în condițiile în care Legea nr. 115/1996, atunci când face vorbire de posibilitatea de a dispune clasarea cauzei (art. 104 alin. 1 lit. b) sau închiderea dosarului (art. 18 alin. 3), nu folosește sintagma „diferențe semnificative”.
– Legea nr. 115/1996, art. 18 alin. 1, 3, art. 104 lit. b, c
– Legea nr. 176/2010, art. 17
Prin procedura reglementată de dispozițiile art. 10-20 din Legea nr. 115/1996, corelate cu cele ale art. 17 din Legea nr. 176/2010, legiuitorul a înțeles să reglementeze o primă etapă, premergătoare fazei de judecată, în cadrul căreia raportul de evaluare prin care s-a constatat de către inspectorii ANI diferențe semnificative între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice şi veniturile realizate în aceeași perioadă să fie supus unui control administrativ. Controlul realizat de Comisia de Cercetare a Averilor, potrivit art. 104 alin. 1 lit. a-c din Legea nr. 115/1996, se finalizează printr-o ordonanță motivată, prin care, Comisia poate dispune: trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în a cărei rază teritorială domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat; clasarea cauzei, când constată că provenienţa bunurilor este justificată; suspendarea controlului și trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracțiuni.
Chiar dacă Legea nr. 115/1996, atunci când face vorbire de posibilitatea de a dispune clasarea cauzei (art. 104 alin. 1 lit. b) sau închiderea dosarului (art. 18 alin. 3), nu folosește sintagma „diferențe semnificative”, noțiune utilizată de Legea nr. 176/2010 – și prin care se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume intre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă –,că la evaluarea caracterului justificat al dobândirii averii trebuie să țină cont de pragul de 10.000 euro.
Procedura de control al averilor este, totuși, unitară, impunând interpretarea corelată a diverselor etape ale acesteia și, pornind de la premisa că nu toate veniturile și cheltuielile aferente unui patrimoniu pot fi restabilite cu precizie matematică, legiuitorul a avut în vedere necesitatea stabilirii unei marje atunci când a fixat limita de 10.000 euro, sub care justificarea averii este lipsită de sens din punct de vedere juridic din cauza probațiunii imposibile pe care ar implica-o. În consecință, limita valorică trebuie avută în vedere în toate etapele procedurii de control, fiind așadar un element indispensabil pentru angajarea răspunderii specifice a persoanei cercetate, și nu doar o condiție de procedură pentru întocmirea raportului de evaluare potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 176/2010.
Prin Raportul de evaluare nr. xxx Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș în vederea începerii acțiunii de control și a constatării diferenței semnificative în sumă de 259.102,48 lei (63.350,24 euro) privind averea deținută de S.I. și familia acestuia.
Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, prin Ordonanța nr. 1 din 24.6.2014 a constatat că persoana cercetată S.I. și soția sa S.A. nu au justificat caracterul licit al unei părți din patrimoniul acestora, în cuantum de 82.097 lei și a trimis cauza Curții de Apel Târgu Mureș, Secția a II-a, de contencios administrativ și fiscal, spre soluționarea în fond a cauzei.
După înregistrarea dosarului pe rolul său, Curtea de Apel a încuviințat ascultarea martorei G.T., probă la care persoana cercetată a renunțat la termenul de judecată din 6.2.2015.
Examinând actele și lucrările dosarului, ținând cont de specificul procedurii reglementate de prevederile Legii nr. 115/1996, Curtea a reţinut că, în prealabil, se impune lămurirea limitelor analizei pe care este chemată să o facă, respectiv a se stabili dacă obiectul învestirii îl constituie verificarea legalității și temeiniciei Raportului de evaluare nr. xxx astfel cum a fost întocmit de Agenția Națională de Integritate sau a celor constatate prin Ordonanța nr. 1 din 24 iunie 2014 de Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, în urma analizării Raportului.
Din procedura reglementată de dispozițiile art. 10-20 din Legea nr. 115/1996 corelate cu art. 17 din Legea nr. 176/2010, Curtea a reţinut că legiuitorul a înțeles să reglementeze o primă etapă, premergătoare fazei de judecată, în cadrul căreia raportul de evaluare prin care s-a constatat de către inspectorii ANI diferențe semnificative între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice şi veniturile realizate în aceeași perioadă să fie supus unui control administrativ. Controlul realizat de Comisia de Cercetare a Averilor, potrivit art. 104 alin. 1 lit. a-c din Legea nr. 115/1996, se finalizează printr-o ordonanță motivată, prin care, Comisia poate dispune: trimiterea cauzei spre soluționare curții de apel în a cărei rază teritorială domiciliază persoana a cărei avere este supusă controlului, dacă se constată, pe baza probelor administrate, că dobândirea unei cote-părţi din aceasta sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat; clasarea cauzei, când constată că provenienţa bunurilor este justificată; suspendarea controlului și trimiterea cauzei parchetului competent, dacă în legătură cu bunurile a căror proveniență este nejustificată rezultă săvârşirea unei infracțiuni.
Reiese din reglementarea de mai sus că, Comisia de Cercetare a Averilor îndeplinește un rol de filtru, stabilind, în baza probelor propuse de cei citați în fața sa și administrate potrivit art. 102 și 103 din Legea nr. 115/1996, dacă și în ce măsură sunt temeinice cele consemnate în raportul de evaluare cu privire la proveniența nejustificată a unor bunuri din averea persoanei cercetate.
Dacă concluziile raportului sunt primite în tot sau în parte, Comisia de Cercetare a Averilor sesizează curtea de apel competentă, cu solicitarea de a dispune confiscarea cotei-părți din avere sau a unor bunuri individualizate, reținute a fi dobândite în mod nejustificat în urma controlului efectuat de Comisie.
În concluzie, chiar dacă legea nu o spune expres, din normele procedurale analizate în rândurile de mai sus, reiese neîndoielnic că analiza de față trebuie să se încadreze în limitele stabilite de Comisia de Cercetare a Averilor, impunându-se verificarea jurisdicțională a constatărilor cuprinse în ordonanța Comisiei.
Trecând, așadar, la examinarea sesizării Comisiei, Curtea a observat că în Ordonanța nr. 1 din 24 iunie 2014, în urma verificării întregii perioade în care persoana cercetată S.I. a deținut mandatul de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Mureș (2008-2012), s-a reținut caracterul nejustificat al averii în privința veniturilor realizate în perioada iunie 2008-decembrie 2009. Comisia a constatat că nu s-a dovedit caracterul licit al dobândirii veniturilor în cuantum de 82.097 lei, stabilite ca diferență între cheltuielile aferente anilor 2008 și 2009 în cuantum de 364.387 lei și veniturile în sumă de 282.290 lei.
Comisia a înlăturat apărările persoanei cercetate cu privire la existența unui împrumut restituit de către G.T., reținând că nu s-a dovedit existența contractului, care nu apare nici în declarația de avere. În același sens, Comisia nu a luat în considerare în categoria veniturilor realizate în anul 2009 întreaga sumă de 100.000 lei declarată a fi împrumutată fiului persoanei cercetate și despre care s-a susținut că ar fi fost restituită integral, observându-se că nu există dovezi decât cu privire la suma de 29.400 lei, depusă într-un cont al persoanei cercetate.
Dacă în privința sumelor cu privire la care persoana cercetată a susținut că au intrat în patrimoniul familiei sale în urma restituirii unui împrumut de către G.T., Comisia a reținut în mod corect că nu există dovezi relative la rambursarea împrumutului (persoana cercetată renunțând în faza de judecată la administrarea probei testimoniale cu G.T.), Curtea nu poate primi concluziile în același sens referitoare la restituirea diferenței de sume 70.600 lei aferente împrumutului acordat de către persoana cercetată fiului său, S.N.R..
Curtea a reţinut că, față de cele deja constatate de Comisia de Cercetare a Averilor, nu există dispută, în cauză, cu privire la recunoașterea existenței împrumutului în sumă de 100.000 lei (menționat în declarația de avere completată la 25.7.2008), acordat de către persoana cercetată fiului său, S.N.R. și nici în legătură cu restituirea sumei de 29.400 lei, aspect dovedit prin extrasul de cont de la fila 223 din vol. I al dosarului Comisiei. Divergență există numai în ceea ce privește diferența de sumă, care potrivit declarației persoanei cercetate (f. 17, vol. I din dosarul Comisiei) a fost restituită în cursul anului 2009, în numerar.
Potrivit regulilor de drept comun (cele ale art. 1191, 1198 din Codul civil de la 1864, incidente în cauză față de prevederile art. 26 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă) aplicabile în privința probării rambursării împrumutului, împrejurarea că nu există dovadă scrisă (chitanță liberatorie) a restituirii împrumutului nu exclude dovedirea acestui din urmă act juridic prin alte mijloace de probă decât înscrisurile. În acest sens, Curtea a reţinut că în fața Comisiei a fost administrată proba cu martori pentru stabilirea restituirii împrumutului, probă pe care instanța o reține ca fiind admisibilă, câtă vreme imposibilitatea morală de preconstituire a înscrisului, decurgând din relațiile de rudenie dintre părțile contractului (tată-fiu) justifică primirea dovezii în cauză nu doar în relațiile dintre părți, dar și față de terți (terții putând administra orice probă pentru a combate existența unui act juridic cu privire îmbogățirea persoanei cercetate cu suma de 70.600 lei.)
Astfel, Curtea a observat că martorul S.N.R. a confirmat (f. 19, vol. I, dosar Comisie) teza restituirii integrale a împrumutului, arătând că „privitor la restituirea împrumutului în anul 2009, aceasta s-a făcut prin restituirea unei sume în numerar, pe care o aveam acasă în seif, martor la această restituire fiind doar mama. O parte din sumă s-a restituit prin transfer bancar, dar nu mai știu exact cât.”
Cu privire la caracterul verosimil al susținerilor persoanei audiate, Curtea a reţinut din concluziile raportului de expertiză întocmit în fața Comisiei de Cercetare a Averilor și înscrisurile administrate, că fiul persoanei cercetate, S.N.R., a dispus de resurse materiale suficiente (numai în 2009 încasând venituri din salarii și dividende de peste 170.000 lei) din care a putut restitui diferența de sumă de 70.600 lei.
Reținând că în privința sumei de 70.600 lei persoana cercetată a făcut dovada provenienței, Curtea a constatat că nu s-a justificat sursa sumei de 11.497 lei. Întrebarea care se pune este dacă suma în discuție justifică constatarea stării de incompatibilitate și luarea măsurilor specifice față de persoana cercetată sau se impune închiderea dosarului în condițiile în care valoarea amintită se situează sub pragul de 10.000 euro prevăzut de art. 18 din Legea nr. 176/2010.
Chiar dacă Legea nr. 115/1996, atunci când face vorbire de posibilitatea de a dispune clasarea cauzei (art. 104 alin. 1 lit. b) sau închiderea dosarului (art. 18 alin. 3), nu folosește sintagma „diferențe semnificative”, noțiune utilizată de Legea nr. 176/2010 – și prin care se înțelege diferența mai mare de 10.000 de euro sau echivalentul în lei al acestei sume intre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice și veniturile realizate în aceeași perioadă –, Curtea de apel reține că la evaluarea caracterului justificat al dobândirii averii trebuie să țină cont de pragul de 10.000 euro.
Pentru această concluzie pledează împrejurarea că, deși reglementată în două acte normative distincte, procedura de control al averilor este totuși unitară, ceea ce impune interpretarea corelată a diverselor etape ale acesteia. În plus, trebuie observat că pornind de la premisa că nu toate veniturile și cheltuielile aferente unui patrimoniu pot fi restabilite cu precizie matematică, legiuitorul a avut în vedere necesitatea stabilirii unei marje atunci când a fixat limita de 10.000 euro, sub care justificarea averii este lipsită de sens din punct de vedere juridic din cauza probațiunii imposibile pe care ar implica-o. În consecință, limita valorică trebuie avută în vedere în toate etapele procedurii de control, fiind așadar un element indispensabil pentru angajarea răspunderii specifice a persoanei cercetate, și nu doar o condiție de procedură pentru întocmirea raportului de evaluare potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 176/2010.
Pentru cele reținute mai sus, văzând și dispozițiile art. 18 alin. 3 din Legea nr. 115/1996, potrivit cărora „în cazul în care se constată că proveniența bunurilor este justificată, instanța hotărăște închiderea dosarului”, Curtea de apel a dispus în consecință.
