Argumentele prezentate pentru retinerea de circumstante atenuante în favoarea inculpatului nu sunt suficiente în conditiile în care conduita buna invocata vizeaza exclusiv lipsa antecedentelor penale si conduita procesuala corecta anterior comiterii faptei.
Instanta are posibilitatea de a retine în favoarea inculpatului una dintre circumstantele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. 1 C. pen., dar numai în masura în care considera ca împrejurarea ce ar putea constitui circumstanta atenuata rezulta din dosarul cauzei si releva pericolul social mai redus al faptei sau faptuitorului.
Instanta are posibilitatea de a retine în favoarea inculpatului una dintre circumstantele atenuante judiciare prev. de art. 74 alin. 1 C. pen., dar numai în masura în care considera ca împrejurarea ce ar putea constitui circumstanta atenuata rezulta din dosarul cauzei si releva pericolul social mai redus al faptei sau faptuitorului.
Lipsa antecedentelor penale constituie starea normala a unei persoane, conformarea fireasca la valorile sociale ocrotite de legea penala si nu poate justifica retinerea vreunei circumstante atenuante judiciare, nicidecum nu este un merit al persoanei, asa ca în raport de faptele comise nu se justifica retinerea circumstantei atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a C. pen.
Circumstanta atenuanta judiciara prev. de art. 74 alin. 1 lit. c C. pen. poate fi retinuta în raport de atitudinea infractorului dupa savârsirea infractiunii, rezultând din prezentarea sa în fata autoritatii, comportarea sincera în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestarii participantilor. Cele trei ipostaze care exprima atitudinea infractorului trebuie privite cumulativ, pentru a avea valenta unei circumstante atenuante judiciare. Doar prezenta inculpatului în fata organelor judiciare, în conditiile în care nu a avut o comportare sincera, nu a înlesnit descoperirea ori arestarea participantilor (nefiind cazul în speta), raportat si la numarul si circumstantele reale de comitere a faptelor, nu impune retinerea circumstantei atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. c C. pen.
Prin sentinta penala nr. nr.150/p/26.01.2010 pronuntata de Judecatoria Medgidia în dosarul penal nr.1346/256/2009 s-a hotarât:
A fost condamnat inculpatul P.R.:
la pedeapsa de 3 ani închisoare, in baza prev. art. 208 alin. 4 – 209 alin. 1 lit. e si g C.pen, cu aplic. prev. art. 33 lit. a Cp:
În baza prev. art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. prev. art. 33 lit. a Cp: la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza prev. art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. prev. art. 33 lit. a Cp: la pedeapsa de 1 an închisoare
În baza prev. art. 34 alin. 1 lit. b Cp:
A aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, urmând ca acesta sa execute 3 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod Penal:
Au fost interzise condamnatului, pe durata executarii pedepsei, exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a, b si c Cod Penal.
În baza art. 861 alin. 2 Cp:
A fost suspendata executarea pedepsei sub supraveghea inculpatului pe durata unui termen de incercare de 5 ani.
În baza prev. art. 863 Cpp:
Pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere
a) sa se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor Constanta;
b) sa anunte, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si întoarcerea;
c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca;
d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
S-a facut aplic. prev. art. 863 alin. 2 Cpp.
În baza prev. art. 71 alin 5 Cp:
Pe durata suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii se suspenda si executarea pedepsei accesorii
În baza art. 359 Cpp cu referire la art. 83 cod penal si art. 864 Cp rap la art.:
A fost atrasa atentia condamnatului asupra cazurilor de revocare a suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei.
În baza art. 191 Cpp:
A fost obligat condamnatul la plata catre stat a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele:
Prin rechizitoriul nr. 52/P/2009 din data de 13.03.2009 al parchetului de pe lânga Judecatoria Medgidia, s-a pus în miscare actiunea penala si s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului P.R., pentru savârsirea infractiunilor de furt calificat prev. de art. 208(4) – 209(1) lit. e si g cod penal, conducere fara permis, prev. de art. 86 al.1 din OUG 195/2002 republicata si parasirea locului accidentului, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. a cod penal.
S-a retinut ca, în data de 25.12.2008, inculpatul, dupa ce si-a însusit, fara drept, prin deposedare ilicita, folosinta autoturismului Dacia, a condus acest autovehicul pe drumurile publice, fara a avea permis de conducere, ocazie cu care a provocat un accident rutier si apoi a parasit locul impactului fara a anunta organele de politie.
Instanta de fond a mai retinut ca autoturismul in cauza este proprietatea numitului B.S., care, fiind plecat in afara tarii i-a lasat spre folosinta cumnatului sau, M.V. In perioada sarbatorilor de iarna, acesta din urma, plecând la rândul sau in a afara tarii, a lasat autoturismul spre îngrijire si folosinta lui S.A., care urma sa-l utilizeze ca un bun proprietar. In seara de 25.12.2008, in jurul orelor 20:00, S.A. a mers cu autoturismul in cauza pe str. S. din Medgidia, la domiciliul prietenei sale, I.L., pentru a petrece Craciunul. La petrecere, se afla si inculpatul care, potrivit propriei declaratii, a consunat aproximativ 200 ml bere cu alcool. In jurul orelor 21.00, inculpatul s-a hotarât sa mearga la prietena sa. care domiciliaza la o distanta de aproximativ 500 metri, la un imobil de pe str. M. Profitand de faptul la S.A. se afla cu prietena sa in alta încapere, inculpatul s-a asigurat ca nu-1 vede nimeni si a luat cheile autoturismului de pe masa, fara consimtamantul nimanui, dupa care s-a urcat la volan, a pornit motorul si a demarat de pe str. S. pana pe str. M., la prietena sa. Dupa aproximativ 30 de minute, inculpatul s-a pus iarasi in miscare, intentionand sa ajunga inapoi la petrecere. Acesta, fiind tot singur in autoturism, a virat dreapta pe str. T. si apoi iarasi dreapta pe str. D., mergand catre Primarie. Dupa ce a condus o distanta totala de aproximativ 1 kilometru, pe fondul lipsei îndemânarii, al neatentiei in conducere (a aruncat o tigare pe geam) si al vitezei neadaptate la carosabilul umeed, inculpatul a pierdut controlul directiei si a intrat in coliziune frontal a cu un stalp din beton, aflat in partea stanga a sensului sau de mers în afara partii carosabile. Nepurtand centura de siguranta, inculpatul a fost vatamat usor in zona fetei. Dupa impact, acesta a luat cheile din contact si a parasit locul faptei fara a anunta utoritatile si fara a avea incuviintarea acestora, mergand inapoi pe str. S., la domiciliul numitei Î.L. Aici, s-a spalat pe fata, i-a relatat lui S.A. cele petrecute, dupa care a plecat la domiciliul sau pentru a le spune parintilor ispravile sale. Cu ajutorul lui S.A., sosit ulterior la fata locului, lucratorii de Politie au reusit sa-l identifice pe conducatorul auto implicat in accident in persoana inculpatului. Desi la domiciliu a ajuns intr-un timp relativ scurt de la producerea accidentului, pana la ora 00:30 cand a fost contactat telefonic si chemat la sediul Politiei, inculpatul nu a anuntat prin nici un mijloc de comunicare autoritatile si nici nu s-a prezentat la sediul Politiei pentru a relata cele întâmplate. Acesta nu s-a deplasat nici la vreo unitate medicala. Dupa ce s-a prezentat la sediul Politiei Medgidia, inculpatul a fost testat cu etilotestul «Drager», rezultatul fiind de 0.18 mg/1 alcool pur in aerul respirat valoare care, potrivit declaratiei sale, reprezinta cantitatea de bere consumata înainte de accident.
La dosarul cauzei a fost atasata si adresa nr. 40106 din 09.01,2009, emisa de S.P.C.R.P.C.I.V. Constanta, potrivit cu care inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Declaratiile inculpatului sunt contrazise de declaratiile declaratiei martorului S.A. care arata ca nu i-a imanat cheile pentru a se deplasa cu masina ci pentru a eridica ceva din autoturism.
În final, declaratia inculpatului cum ca ar fi luat masina cu permisiunea paznicului de fapt al acesteia nu este sustinuta de nicio proba administrata în cauza.
S-a retinut ca modalitatea si circumstantele de timp si de mod de comitere a acestei fapte sunt cele retinute de organele de cercetare penale din declaratiile luate imediat dupa savarsirea faptei, înainte de a fi denaturate de subiectivismul unora dintre persoanele audiate.
Fapta a fost savârsita pe timp de noapte, când era deja întuneric, circumstanta de natura sa avantajeze inculpatul care beneficiaza astfel de apanajul întunericului si de lipsa de atentie si vizibilitate a persoanelor din jur, daca exista.
Fapta a fost savârsita si în public, pentru faptul ca autovehiculul fiind parcat în mod evident pe drum public, deci într-un loc prin natura sa accesibil publicului, chiar daca nu era nici o persoana de fata, luarea sa putea fi oricând vazuta de cineva, deci putea ajunge la cunostinta publicului. Este irelevant faptul ca cheile se aflau într-o casa privata deoarece simpla luare a acestora nu implica si sustragerea masinii daca nu exista o activitate materiala de luarea efectiva, prin pornire, a acesteia.
Inculpatul a actionat cu intentie, aspect care reiese din faptul ca a recunoscut si chiar descrie circumstantele comiterii faptei, indiferent ca încearca apoi sa revina pentru a se disculpa. Sunt întrunite astfel elementele constitutive ale infractiunii de infractiunii de furt calificat aratate mai sus.
Cat priveste infractiunea prev de art.86 alin 1 din OUG nr. 195/2002, s-a aratat ca elementul material a laturii obiective, acela de a conduce un autovehicul, se regaseste in cauza de fata, fiind recunoscut chiar de catre inculpat si sustinut de toate persoanele audiate în cauza. De asemenea, premisa infractiunii, aceea de a nu avea permis de conducere, reprezinta elementul esential, fiind probat cu înscrisuri provenite de la organele abilitate in domeniu.
În ceea ce priveste urmarea imediata a acestei infractiuni, instanta a apreciat ca nu este necesara existenta/demonstrarea producerii unui prejudiciu, fapta fiind una de pericol social prezumat de lege datorita urmarilor nefaste pe care le-ar putea produce. În cauza, pericolul este accentuat de producerea efectiva a unui accident chiar daca din acesta a rezultat vatamarea doar a inculpatului.
În ceea ce priveste latura subiectiva a infractiunii, instanta a aratat ca aceasta consta în intentie, forma de vinovatie care sa regaseste si in speta intrucat inculpatul insusi a recunoscut fapta si circumstantele producerii acesteia.
Referitor la infractiunea de parasire a locului accidentului, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002, instanta a constat ca fapta inculpatului, care, în data de 25.12.2008, dupa ce si-a însusit fara drept, prin deposedare ilicita, folosinta autoturismului Dacia, a condus acest autovehicul pe drumurile publice, fara a avea permis de conducere, ocazie cu care a provocat un accident rutier si apoi a parasit locul impactului fara a anunta organele de politie, întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev.de art. 78 alin. 1 din O.U.G.nr.195/2002 regasindu-se atat elementul material a laturii obiective, acela de a parasi locul accidentului, dar si existenta laturii subiectiva a infractiunii, constand in intentie, forma de vinovatie care sa regaseste si in speta intrucat inculpatul insusi a recunoscut fapta si circumstantele producerii acesteia.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului pentru fiecare fapta, instanta a avut în vedere atât prevederile art.72 Cod penal, respectiv a „dispozitiilor partii generale a codului penal, de limitele de pedeapsa fixate în partea speciala, de gradul de pericol social al faptei savârsite, de persoana infractorului si de împrejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala”, dar a avut in vedere si atitudinea oscilanta a inculpatului pe parcursul urmaririi penale si a cercetarii judecatoresti.
In raport de faptul ca inculpatul nu are antecedente penale, de limitele speciale de pedeapsa prevazute de lege pentru infractiunea comisa, de comportamentul acestuia înainte si dupa savârsirea faptei, instanta a aplicat inculpatului pedepse orientate spre minimul special prev. de lege.
S-a mai aratat ca inculpatul a avut o atitudine aproape sincera pe parcursului întregului penal dar aceasta nu a fost avuta în vedere ca o circumstanta atenuanta în cauza deoarece acesta este atitudinea normala pe care trebuie sa o aiba orice persoana constienta de urmarile faptelor sale.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate, instanta a apreciat ca scopul pedepsei poate fi atins si fara privarea de libertate a inculpatului care s-a demonstrat ca este o persoana obisnuita, care nu a mai avut conflicte cu legea penala si care regreta fapta comisa asfel ca constatand indeplinite cerintele legale prev de art. 86/1cod proc penala a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei aplicate inculpatului .
De asemenea, în temeiul prev. art. 71 Cp, instanta a dispus si interzicerea exercitiului drepturilor prev. de art. 64 Cp lit. a teza a II-a, lit. b si c Cp. Referitor la prev. art. 64 lit. a teza I Cp, instanta retine ca, din punct de vedere al faptei concrete comise de inculpat, interzicerea dreptului de a alege nu constituie o masura necesara într-o societate democratica, neexistând nicio legatura cu securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau moralei ori protejarea drepturilor si libertatilor, singurele valori care justifica ingerinta.
Prin decizia penala nr. 302/24.06.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 1346/256/2009, în baza art.379 pct.2 lit.a c.p.p. a fost admis apelul declarat de apelantul – inculpat P.R. împotriva sentintei penale nr.150/P/26.01.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta, în dosarul penal nr. 1346/256/2009.
A fost desfiintata sentinta penala apelata si rejudecând a fost redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.R. pentru savârsirea infractiunii prev. de art 208 alin 4, 209 alin 1 lit e si g Cod penal cu aplic art.74 lit. a, c – art. in referire la art 76 lit.c c.p , de la 3 ani închisoare la 1,6 ani închisoare,
A fost redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului P.R. pentru savârsirea infractiunii prev. de art 86 alin 1 din OUG 195/2002 cu aplic art.74 lit. a, c. in referire la art 76 lit.c c.p., de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare,
S-a facut aplicarea art.74 lit. a, c – in referire la art 76 lit.d c.p.pentru infractiunea prev de art 89 alin 1 din OUG 195/2002.
In baza art 33 lit a si 34 lit b cod penal inculpatul P.R. executa pedeapsa cea mai grea de 1 an si 6 luni inchisoare.
A fost redus termenul de incercare la doi ani si sase luni, ce curge de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare .
Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei penale apelate.
În baza art.192 alin.3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas în sarcina acestuia.
Tribunalul a retinut ca în cadrul procesului de individualizare a pedepsei, instanta de judecata are obligatia de a analiza toate împrejurarile de natura a caracteriza atât circumstantele reale, împrejurarile în care s-a comis infractiunea, cât si circumstantele personale ce privesc persoana infractorului si sa dea eficienta acestora.
Este real ca prima instanta a stabilit în mod corespunzator faptul ca exista infractiunea si ca fapta a fost savîrsita de inculpati cu vinovatie sub forma ceruta de lege pentru a atrage raspunderea penala – intentie directa, dar a trecut cu vederea o serie de aspecte de natura a determina diminuarea acestei raspunderi.
Nu trebuie neglijate acele împrejurari de natura a caracteriza atât persoana inculpatilor, cât si circumstantele comiterii faptei si care se subsumeaza unor reale circumstante atenuante judiciare prevazute de art.74 Cod penal.
Inculpatul P.R. a avut o conduita corecta înainte de comiterea faptei, în sensul ca nu a mai fost condamnat anterior, fiind la primul conflict cu legea penala, este tanar cu posibilitati de reintegrare.
Nu în ultimul rând, nu s-a cauzat partii vatamate vreun prejudiciu pentru a fi necesara repunerea in situatia anterioara.
Pentru aceste argumente, tribunalul a constatat ca instanta de fond trebuia sa identifice toate aceste împrejurari si sa le dea eficienta în corcondanta cu dispozitiile art.76 lit.d Cod penal, în sensul aplicarii unei pedepse reduse în mod obligatoriu sub minimul special prevazut de lege,cu atat mai mult cu cat pedeasa aplicata pentru art 89 alin 1 ar fi fost legala ,in ceea ce priveste limitele, doar prin retinerea circumstantelor atenuante prev de art 74 cod penal, in raport si de faptul ca suntem in calea de atac promovata de inculpat.
Împotriva deciziei penale nr. 302/24.06.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 1346/256/2009 a declarat recurs Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta, invocând urmatoarele neregularitati:
– gresita retinere în favoarea inculpatului a circumstantelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a,c C. pen.
– nelegalitatea pedepsei de 1,6 ani stabilita pentru savârsirea infractiunii de furt calificat, deoarece pedeapsa nu poate fi exprimata prin zecimale, ci prin ani, luni sau zile
– gresita aplicare a dispozitiilor art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. pentru infractiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, deoarece în raport de limitele speciale de pedeapsa sunt aplicabile prevederile art. 76 alin. 1 lit. d C. pen.
Examinând legalitatea si temeinicia hotarârii penale recurate, prin prisma criticilor formulate, conform art. 385 ind. 6 alin. 1,2 C. Pr. Pen., precum si din oficiu, potrivit art. 385 ind. 9 alin. 3 C. Pr. Pen., curtea constata ca recursul declarat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta este fondat.
Curtea constata ca în sarcina inculpatului P.R. s-a retinut savârsirea infractiunilor prev. de art. 208 alin. 4 – 209 alin. 1 lit. e,g cod penal; art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 ; art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, toate cu aplicarea art. 33 lit. a cod penal.
Sub aspectul starii de fapt s-a retinut ca în data de 25.12.2008 inculpatul P.R. dupa ce si-a însusit fara drept, prin deposedare ilicita, folosinta autoturismului Dacia, a condus acest autovehicul pe drumurile publice, fara a avea permis de conducere, ocazie cu care a provocat un accident rutier si apoi a parasit locul impactului fara a anunta organele de politie. Astfel, în seara de 25.12.2008, in jurul orelor 20:00, numitul S.A. a mers cu autoturismul mentionat pe str. S. din Medgidia, la domiciliul prietenei sale, Î.L., pentru a petrece Craciunul. La petrecere se afla si inculpatul care, în jurul orelor 21:00, s-a hotarât sa mearga la prietena sa. Profitand de faptul ca S.A. se afla cu prietena sa in alta încapere, inculpatul a luat cheile autoturismului de pe masa, fara consimtamântul numitului S.A., dupa care s-a urcat la volan si a condus de pe str. S. pana pe str. M. Dupa aproximativ 30 de minute, inculpatul a dorit sa se întoarca la petrecere dar pe fondul lipsei îndemânarii a pierdut controlul directiei si a intrat in coliziune frontala cu un stâlp din beton. Dupa impact, acesta a luat cheile din contact si a parasit locul faptei fara a anunta utoritatile si fara a avea incuviintarea acestora, mergand inapoi pe str. S., la domiciliul numitei Î.L. Dupa ce a fost depistat de organele de politie, inculpatul a fost testat cu etilotestul « Drager », rezultatul fiind de 0.18 mg/1 alcool pur in aerul respirat.
Starea de fapt nu a fost contestata în recursul procurorului si nici inculpatul nu a promovat recurs, rezultând ca accepta starea de fapt retinuta, conditii în care curtea apreciaza ca nu se mai impune a insista asupra starii de fapt corect retinuta de instanta de fond si instanta de apel.
Analizând individualizarea pedepselor stabilite de prima instanta se constata ca pentru infractiunile prev. de art. 208 alin. 4 – 209 alin. 1 lit. e,g cod penal; respectiv art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 s-au stabilit pedepse egale cu minimul special prevazut de lege pentru infractiunile comise, iar pentru infractiunea prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 s-a stabilit o pedeapsa sub minimul special prevazut de lege, desi nu a fost retinuta vreo circumstanta atenuanta în favoarea inculpatului, asa încât pedeapsa stabilita pentru aceasta din urma infractiune este nelegala. Întrucât împotriva hotarârii primei instante a declarat apel doar inculpatul, în virtutea principiului neagravarii situatiei în propria cale de atac, neregularitatea constatata îi profita inculpatului.
Instanta de apel a apreciat ca se impune retinerea în favoarea inculpatului a circumstantelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a,c C. pen., fiind reduse sub minimul special pedepsele stabilite inculpatului pentru infractiunile prev. de art. 208 alin. 4 – 209 alin. 1 lit. e,g cod penal, respectiv art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002, în timp ce pedeapsa stabilita pentru infractiunea prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 a fost mentinuta.
Curtea constata ca în mod gresit s-au retinut în favoarea inculpatului P.R. circumstantele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a,c C. pen.
Argumentele prezentate de tribunal pentru retinerea de circumstante atenuante în favoarea inculpatului nu sunt suficiente, în conditiile în care conduita buna invocata vizeaza exclusiv lipsa antecedentelor penale si conduita procesuala corecta anterior comiterii faptei.
În cauza, inculpatul a condus un autoturism sustras, fara a poseda permis de conducere, se afla sub influenta bauturilor alcoolice, a produs un accident rutier, parasind locul faptei fara a anunta autoritatile. Se constata comiterea unui numar mare de infractiuni, prin care s-a produs un prejudiciu proprietarului autoturismului (chiar daca în urma avarierii autoturismului proprietarul nu a solicitat despagubiri civile în cadrul procesului penal), dar a pus în pericol si siguranta circulatiei pe drumurilor publice, demonstrând usurinta cu care poate comite fapte penale, fara a avea reprezentarea reala a gravitatii faptelor comise. Lipsa antecedentelor penale constituie starea normala a unei persoane, conformarea fireasca la valorile sociale ocrotite de legea penala si nu poate justifica retinerea vreunei circumstante atenuante judiciare, nicidecum nu este un merit al persoanei, asa ca în raport de faptele comise nu se justifica retinerea circumstantei atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a C. pen.
Circumstanta atenuanta judiciara prev. de art. 74 alin. 1 lit. c C. pen. poate fi retinuta în raport de atitudinea infractorului dupa savârsirea infractiunii, rezultând din prezentarea sa în fata autoritatii, comportarea sincera în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestarii participantilor. Cele trei ipostaze care exprima atitudinea infractorului trebuie privite cumulativ, pentru a avea valenta unei circumstante atenuante judiciare. Doar prezenta inculpatului în fata organelor judiciare, în conditiile în care nu a avut o comportare sincera, nu a înlesnit descoperirea ori arestarea participantilor (nefiind cazul în speta), raportat si la numarul si circumstantele reale de comitere a faptelor, nu impune retinerea circumstantei atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. c C. pen. De altfel, desi tribunalul a retinut circumstanta atenuanta judiciara prev. de art. 74 alin. 1 lit. c C. pen., nu a motivat în ce constau împrejurarile care ar fi justificat retinerea circumstantei atenuante, mai ales ca inculpatul nu a avut o atitudine sincera, aspect reliefat de hotarârea primei instante.
În consecinta, Curtea apreciaza ca se impune înlaturarea circumstantelor atenuante retinute de instanta de apel, cu consecinta mentinerii hotarârii primei instante, care pentru infractiunile prev. de art. 208 alin. 4 – 209 alin. 1 lit. e, g cod penal, respectiv art. 86 al.1 din OUG nr. 195/2002 a stabilit pedepse egale cu minimul special prevazut de lege pentru infractiunile comise, iar pentru infractiunea prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 s-a stabilit o pedeapsa sub minimul special prevazut de lege. În lipsa unor circumstante atenuante pedepsele stabilite de prima instanta nu mai pot fi reduse, cuantumul stabilit fiind de natura sa asigure realizarea scopului si functiilor pedepsei, pentru a se preveni pe viitor comiterea unor noi fapte penale. Asa cum am aratat, neregularitatea constatata cu privire la pedeapsa stabilita pentru infractiunea prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, în virtutea principiului neagravarii situatiei în propria cale de atac, îi va profita inculpatului.
În conditiile în care sunt înlaturate circumstantele atenuante retinute în favoarea inculpatului si hotarârea instantei de apel va fi casata, celelalte neregularitati ale hotarârii instantei de apel, invocate de procuror si care vizeaza nelegalitatea pedepsei de 1,6 ani stabilita pentru savârsirea infractiunii de furt calificat, gresita aplicare a dispozitiilor art. 76 alin. 1 lit. c C. pen. pentru infractiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, în legatura directa cu retinerea circumstantelor atenuante, desi întemeiate, nu mai produc efecte juridice. Într-adevar, pedeapsa trebuie stabilita în ani, luni sau zile, iar nu în numere cu zecimale, deoarece în acest fel se creeaza dificultati în stabilirea perioadei de timp cât trebuie executata pedeapsa, iar pentru infractiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, în raport de limitele speciale de pedeapsa, erau aplicabile prevederile art. 76 alin. 1 lit. d C. pen., în cazul retinerii de circumstante atenuante, iar nu cele prev. de art. 76 alin. 1 lit. c C. pen.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. a C. Pr. Pen. curtea va admite recursul formulat de Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta împotriva deciziei penale nr. 302/24.06.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 1346/256/2009, se va casa decizia penala recurata si va fi mentinuta hotarârea primei instante.
În baza art. 192 alin. 3 C. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor ramâne în sarcina acestuia.
În baza art. 189 C. Pr. Pen. suma de 200 lei reprezentând onorariu aparator desemnat din oficiu – avocat M.S. se va avansa din fondurile Ministerului Justitiei în favoarea Baroului Constanta.