Nepronunţarea unui motiv de apel invocat. Necercetarea fondului cauzei.


Cercetarea fondului rezulta din însasi motivarea deciziei, a fondului intrinsec al cauzei, între aceasta existând o legatura de necesitate si suficienta, or, în situatia în care argumentele instantei nu se regasesc în considerente, aceasta echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei.

Cercetarea fondului rezulta din însasi motivarea deciziei, a fondului intrinsec al cauzei, între aceasta existând o legatura de necesitate si suficienta, or, în situatia în care argumentele instantei nu se regasesc în considerente, aceasta echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei.

Instanta de apel nu a dezbatut în nici un mod pe fond motivul suplimentar invocat de apelanti, relativ la necitarea lor, dupa repunerea pe rol a cauzei la instanta de fond, nepronuntându-se asupra acestui motiv în mod concret, aspect ce trebuia sa se oglindeasca prin solutia pronuntata.

Conform jurisprudentei Curtii Europene, notiunea de proces echitabil în sensul art.6 CEDO, presupune ca o instanta interna sa fi examinat în mod real toate problemele esentiale ce i-au fost supuse.

Conform jurisprudentei Curtii Europene, notiunea de proces echitabil în sensul art.6 CEDO, presupune ca o instanta interna sa fi examinat în mod real toate problemele esentiale ce i-au fost supuse.

Prin sentinta civila nr. 17303/28.10.2010 pronuntata de Judecatoria Craiova a fost admisa contestatia  formulata de contestatorul C. H.D, în contradictoriu cu intimatii D. F. D si D. I.

S-a dispus  iesirea din indiviziune  a intimatilor asupra apartamentului bun comun în cote de 1/2 pentru fiecare.

A  fost omologat  raportul de expertiza  întocmit în cauza de expertul I. C.

Pentru  a  se pronunta astfel, instanta a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 399 al. 1 C.P.CIV.,  împotriva executarii silite precum si împotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre cei interesati sau vatamati  prin executare.

Din disp. art. 493 C.P.CIV., rezulta ca creditorii personali, ai unui debitor coproprietar sau codevalmas nu vor putea sa urmareasca partea acestuia din imobilele aflate în proprietatea comuna, ci vor trebui sa ceara împarteala acestora, împarteala care poate fi ceruta pe calea contestatiei la executare, potrivit disp. art. 400 ind. 1 C.P.CIV.

Prin decizia nr.201 din 1 aprilie 2011 pronuntata de Tribunalul, s-a respins apelul formulat de apelantii D.F.D si D.I, împotriva sentintei civile nr. 17303/28.10.2010.

Împotriva deciziei au declarat recurs intimatii D. F. D. si D. I. solicitând admiterea recursului, aratând ca instanta nu s-a pronuntat asupra motivului cu privire la necitarea partilor  dupa repunerea  pe rol ulterior suspendarii, sentinta civila fiind pronuntata cu încalcarea prevederilor art.85 Cod pr.civila.

Recursul este fondat.

Prioritara în examinarea recursului este prima critica referitoare la  nepronuntarea instantei de apel cu privire la motivul privind necitarea partilor ulterior suspendarii ,dupa repunerea pe rol, cu nerespectarea implicit a dispozitiilor art.85 Cod pr.civila de catre instanta de fond.

Este adevarat ca în motivele de apel aceasta critica nu a fost formulata, însa la prima zi de înfatisare – 4.03.2011 – prin încheierea de sedinta  de la acea data s-a luat act de faptul ca apelantii au depus în scris un motiv suplimentar de apel (fila 11 dosar apel), invocând faptul ca nu au fost citati de catre instanta de fond dupa repunerea pe rol ,ulterior suspendarii, cauza judecându-se în lipsa acestora.

Motivul de apel suplimentar a fost depus în termenul legal prevazut de art.287 alin.2 Cod pr.civila ,care prevede expres ca motivarea apelului se poate face cel mai târziu la prima zi de înfatisare, cu toate acestea însa, instanta de apel nu a analizat acest motiv de apel invocat expres în nici un mod,, nepronuntându-se asupra lui.

Instanta de apel nu a dezbatut în nici un mod pe fond motivul suplimentar invocat de apelanti, relativ la necitarea lor dupa repunerea pe rol a cauzei la instanta de fond, nepronuntându-se asupra acestui motiv în mod concret, aspect ce trebuia sa se oglindeasca prin solutia pronuntata.

În consecinta, fata de cele aratate, Curtea constata ca nepronuntarea asupra acestui motiv echivaleaza cu necercetarea fondului cauzei si atrage imposibilitatea  exercitarii controlului judiciar în ceea ce priveste aplicarea legii de catre instanta anterioara, la situatia de fapt retinuta de aceasta.

Or, în cauza de fata instanta nu s-a pronuntat si nu a argumentat tocmai o problema esentiala un motiv care era determinant pentru verificarea si analizarea ulterioara a celorlalte capete de cerere a caror solutie  depinde în mod inevitabil de solutionare acestuia (cauza Albina împotriva României publicata în M.Oficial nr.1049/25.11.2005).

În aceasta situatie urmând pasii si etapele procedurale prevazute de lege se impune reluarea judecatii de catre instanta de apel ,care în urma analizarii si verificarii se va pronunta asupra  acestui motiv suplimentar de apel ce nu a fost analizat, pronuntând o solutie temeinica si legala prin analizarea si luarea în considerare, fata de critica invocata, a principiilor de drept procedural privind asigurarea dreptului la un proces echitabil partilor, de dispozitiile procedurale care garanteaza citarea partilor prevazute de art.85 Cod pr.civila care prevede imperativ faptul ca “judecatorul nu poate hotarî asupra unei cereri decât dupa citarea sau înfatisarea partilor, afara numai daca legea nu dispune altfel”.

Pentru faptul ca nu s-a pronuntat asupra unui motiv de apel, în rejudecare cauza va fi trimisa acestei instante de apel pentru a se pronunta asupra criticii din apel neanalizata, Curtea neputând exercita controlul judiciar în aceasta situatie, având în vedere inexistenta pronuntarii si implicit inexistenta motivarii cu privire la aceasta critica.

Urmeaza ca instanta de apel la rândul ei sa verifice daca la instanta de fond dupa repunerea pe rol ulterior suspendarii procedura de citare a partilor a fost legal îndeplinita si daca judecata s-a facut într-adevar cu citarea partilor sau judecata s-a facut cu încalcarea dispozitiilor art.85 Cod pr.civila.

3