Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Calitate procesuală pasivă. Titularul dreptului împotriva căruia se cere înscrierea
-Legea nr. 7/1996, republicată: art. 22 lit. a)
Articolul 22 din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data de 28 iulie 2011) stipulează că „Înscrierea unui drept se poate efectua numai: a) împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută; b) împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, şi-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată.
Din textul legal precitat, rezultă că înscrierea se poate face numai împotriva titularului dreptului înscris ori neînscris în cartea funciară, în acest din urmă caz, însă acesta să-şi fi grevat dreptul şi amândouă înscrierile să fie solicitate deodată.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia I civilă,
Decizia civilă nr. 263 din 18 martie 2014, G.O.
Prin decizia civilă nr. 537/A/5.09.2013, Tribunalul Timiş – Secţia I Civilă, a respins apelul reclamantei SC C.G. & Co SRL împotriva sentinţei civile nr. 2750/26.02.2013 pronunţată de Judecătoria Timişoara în contradictoriu cu intimatul Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că potrivit art. 22 din Legea nr. 7/1996, în forma pe care o avea la 28 iulie 2011, data emiterii încheierii de carte funciară nr. 114480: „Înscrierea unui drept se poate efectua numai:
a) împotriva aceluia care, la înregistrarea cererii sale, era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută;
b) împotriva aceluia care, înainte de a fi înscris, şi-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată.”
Ori, în CF 40[…] – C1 – U1 Timişoara, cu privire la imobilul cu nr. cad. 28[…] nu este înscris intimatul.
Apoi, prin Decizia 72/2007, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că:
„În cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.”
În consecinţă, tribunalul a respins apelul pentru lipsa calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal, reclamanta solicitând în principal, casarea ei cu trimitere spre rejudecare iar, în subsidiar, admiterea recursului, rejudecarea cauzei, schimbarea în tot a hotărârii şi admiterea plângerii sale, respectiv anularea încheierii de CF 114480/2011 şi intabularea reclamantei ca proprietară a celor două apartamente edificate la mansarda imobilului din […], judeţul Timiş, în conformitate cu dispozitivul sentinţei civile nr. 7130/23.03.2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 21223/325/2009.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 9 C. pr. civ., pe Legea nr. 7/1996, iar, în fapt, pe mai multe argumente.
Reclamanta a susţinut nelegalitatea deciziei din apel pentru greşita reţinere în cauză a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, având în vedere faptul că titlul în baza căruia a formulat înscrierea dreptului său de proprietate este o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Câtă vreme Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin respingerea cererii reclamantei de intabulare a dreptului de proprietate, este instituţia care lipseşte de eficienţă hotărârea judecătorească, aceasta este persoana care justifică – în opinia reclamantei – calitate procesuală pasivă în cauză.
Reluând apoi un istoric al procedurilor urmate în dosar, reclamanta a arătat că respingerea de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş a cererii sale de intabulare, conform sentinţei civile nr. 7130/23.03.2011 a Judecătoriei Timişoara, s-a bazat pe inexistenţa în hotărâre a operaţiunii de subapartamentare a imobilului în care s-a edificat mansarda (ce cuprinde şi cele două apartamente ale reclamantei), în condiţiile în care la momentul intabulării a fost prezentată şi o expertiză tehnică efectuată în acest scop, şi care a identificat spaţiile, propunând deschiderea a cinci noi cărţi funciare.
S-a invocat în sprijinul soluţiei de respingere şi existenţa notării a două plângeri de CF împotriva încheierilor nr. b169583/2008 şi 169585/2008 ori judecata acestora s-a finalizat şi, în plus, nu au produs niciun efect asupra imobilului în speţă.
În ceea ce priveşte obstacolul pretins a fi opus intabulării dreptului de proprietate al reclamantei şi constând în existenţa unei ipoteci în favoarea SC M. SRL, reclamanta susţine că ea nu poate fi luată în considerare din moment ce a fost înscrisă în CF ulterior încheierii promisiunilor de vânzare-cumpărare care au fost validate de instanţă prin hotărârea menţionată.
În susţinerea recursului său, reclamanta a depus la dosar copia declaraţiei autentice notariale nr. 232/2.03.2012 prin care reprezentantul SC M. SRL a afirmat că este de acord cu apartamentarea imobilului în litigiu, cu obligaţia menţinerii ipotecii constituite în favoarea sa şi a celorlalte interdicţii de înstrăinare şi gravare.
Prin Decizia civilă nr. 263 din 18 martie 2014, pronunţată în dosarul nr. 19857/325/2011, Curtea de Apel Timişoara a respins recursul declarat de reclamanta SC C.G.&Co SRL împotriva Deciziei civile nr. 537/A/05.09.2013, pronunţată de Tribunalul Timiş.
Curtea a constatat în primul rând că, în dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta nu a criticat faptul că prin decizia recurată s-a acordat mai mult decât s-a cerut ori, ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. pr. civ.) şi nici inexistenţa motivării hotărârii sau existenţa unor argumente contradictorii sau străine cauzei (art. 304 pct. 7 C. pr. civ.), din care cauză cele două temeiuri de drept invocate în recursul reclamantei rezultă că nu pot fi luate în discuţie, controlul judiciar al hotărârii recurate urmând a se face doar prin prisma celui de-al treilea temei de drept invocat, respectiv a art. 304 pct. 9 C. pr. civ.
Discutarea modului de interpretare şi aplicare a legii, potrivit principiului ierarhiei căilor de atac şi conform argumentelor soluţiei din apel (prin care s-a confirmat sentinţa Judecătoriei Timişoara şi încheierea de respingere a cererii reclamantei de intabulare în CF a dreptului său de proprietate dar invocându-se un alt aspect decât cele reţinute în etapele procesuale anterioare), urmează a se limita, deci, doar la această din urmă decizie.
Curtea a observat, în acest sens, că respingerea apelului reclamantei şi menţinerea pe cale de consecinţă a sentinţei prin care s-a menţinut încheierea de respingere a solicitării de intabulare a dreptului de proprietate al acesteia, s-a bazat pe un singur considerent, cel al excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş ca singur pârât menţionat în plângerea reclamantei.
Contrar susţinerilor reclamantei recurente, Curtea constată că în această privinţă Tribunalul Timiş a făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii la cauza dedusă judecăţii.
Lipsa calităţii de pârât a Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară într-o astfel de procedură cum este cea a plângerii de carte funciară – care este o procedură publică şi contradictorie – este justificată nu numai de Decizia nr. 72/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite pronunţate într-un recurs în interesul legii în materie [decizie care, potrivit art. 329 alin. (3) C. pr. civ., are caracter general obligatoriu], ci şi de legea-cadru în materie, respectiv Legea nr. 7/1996.
Potrivit art. 22 lit. a) al legii (în forma sa în vigoare la data pronunţării încheierii de CF atacate cu plângere), înscrierea unui drept se poate face numai împotriva celui care la data înregistrării cererii sale era înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează a fi făcută.
Cu alte cuvinte, legea desemnează ca pârât/pârâţi în această procedură pe cei care figurează în CF ca titulari de drepturi reale asupra imobilului în privinţa căruia se solicită intabularea (astfel cum ei sunt menţionaţi în partea a II-a şi a III-a a filei de CF), nefiind permisă împrocesarea ca pârât a Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, care este organul administrativ cu atribuţii jurisdicţionale, a cărui decizie este supusă căii de atac speciale a plângerii.
Reclamanta nu a constituit însă cadrul procesual al cererii sale în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, situaţie în care această cerere, în mod justificat nu putea fi admisă.
Confirmarea legalităţii deciziei din apel pe baza excepţiei reţinute – şi care a constituit unicul argument al acesteia – face inutilă cercetarea celorlalte susţineri din recurs care vizează aspecte neluate în considerare prin această hotărâre.
Concluzionând, rezultă că Decizia nr. 537/A/5.09.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş este rezultatul corectei interpretări şi aplicări a legii la cauza dedusă judecăţii, motiv pentru care recursul societăţii reclamante a fost respins ca nefondat.
