O.G. nr. 14/2003 , art. 13 Legea nr. 554/2004, art. 18 alin. (1)
Respingerea ca prematură a cererii de anulare a certificatului de încadrare în gradul II de de către instanţa de fond este legală şi temeinică, în condiţiile în care, la data sesizării instanţei de administrativ, nu era împlinit termenul legal în care Comisia superioară era în măsură să se pronunţe asupra contestaţiei şi nu era emisă decizia prevăzută de art. 13 alin. (4) din O.G. nr. 14/2003 (singurul act care poate forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ).
Pe de altă parte, pentru examinarea unei cereri de acordare a daunelor materiale şi morale, este necesar ca instanţa de contencios administrativ să soluţioneze capătul principal de cerere într-una dintre modalităţile reglementate de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (respectiv să anuleze în tot sau în parte actul administrativ contestat, să oblige autoritatea pârâtă la emiterea unui act ori eliberarea unui înscris).
în speţă, capătul principal al acţiunii reclamantului, vizând anularea certificatului, a fost respins ca prematur formulat, fără a se reţine vreo culpă a autorităţii pârâte în raportul juridic dedus judecăţii, or, obligarea la plata de despăgubiri implică culpa pârâtului.
C.A. Bacău, s. com., de cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1010 din 7 octombrie 2010, nepublicată
Prin cercrca înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul E.P. a chemat în judecată pe pârâţii Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Bacău, precum şi pe pârâţii
D.N., I.D.M. şi S.C., solicitând anularea certificatului emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi din cadrul Consiliului Judeţean Bacău şi obligarea pârâţilor la emiterea unui nou certificat, prin care să i se stabilească gradul II de handicap, în loc de gradul III, cum s-a stabilit prin actul administrativ contestat.
Prin precizările la acţiune depuse la dosar, reclamantul a arătat că cererea sa de încadrare în gradul de handicap II a fost rezolvată prin emiterea deciziei nr. 5881/11.07.2009, solicitând, în consecinţă, obligarea pârâţilor la prestaţiile sociale aferente lunilor aprilie – august 2008, în sumă de 930 lei şi la daune materiale şi morale, în sumă de 50.000 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 19/15.01.2010, tribunalul a admis excepţia prematurităţii acţiunii pentru capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la emiterea unui nou certificat de persoană cu handicap II, în cauza privind pe reclamantul E.P. în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulţi Bacău,
D.N., I.D.M. şi S.C. şi, în consecinţă, s-a respins ca atare acest capăt de cerere. De asemenea, a fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind daunele materiale şi morale. Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Prin certificatul nr. 1724/10.03.2008, reclamantul a fost încadrat în
gradul III de handicap. împotriva acestui act reclamantul a formulat contestaţie la Comisia Superioară în condiţiile art. 13 alin. (4) din O.G. nr. 14/2003.
Aceasta a emis decizia nr. 5881/11.07.2009, care a încadrat reclamantul în gradul II de handicap, cu începere de la 10.03.2008. Prin dispoziţia nr. 270190/05.08.2008, reclamantului i s-au achitat drepturile cuvenite începând cu data de 01.04.2008, respectiv 154 lei indemnizaţia lunară şi 63 lei buget personal, solicitat de reclamant în completarea la acţiune.
Analizând excepţia prematurităţii acţiunii, invocată de toţi pârâţii, instanţa a admis-o, deoarece la data formulării acţiunii, 29.04.2008, nu era soluţionată contestaţia la Comisia Superioară.
Cu privire la daune, s-a constatat că drepturile cuvenite pentru lunile aprilie – iunie 2008 au fost achitate, iar cu privire la daunele morale, nu s-a făcut nicio probă, motiv pentru care s-a respins ca nefondat acest capăt de cerere.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul E.P., care a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere întregul probatoriu administrat în cauză, excepţia prematurităţii a fost greşit reţinută, fară a se avea în vedere argumentele din decizia nr. 2535/12.05.2009, potrivit
căreia faptul că reclamantul s-a adresat Comisiei Superioare pe parcursul procesului nu are relevanţă.
In ce priveşte daunele morale solicitate, recurentul-reclamant a susţinut că a probat aceste daune cu documentele medicale depuse la dosar.
Analizând sentinţa recurată, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
In ce priveşte respingerea ca prematură a cererii de anulare a certificatului de încadrare în gradul II de handicap, nr. 1724/2008, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică.
Potrivit art. 13 alin. (4) din O.G. nr. 14/2003, în vigoare la data promovării acţiunii, certificatele de încadrare într-o categorie de persoane cu handicap se pot contesta, în 30 de zile de la comunicare, la Comisia Superioară, care va soluţiona contestaţia prin decizie, în termen de 45 de zile calendaristice de la înregistrare. Alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că „deciziile emise de Comisia superioară pot fi atacate potrivit Legii contenciosului administrativ”.
In speţă, recurentul-reclamant E.P. a atacat la instanţa de contencios administrativ certificatul nr. 1724/10.03.2008 la data de 29.04.2008, Comisia Superioară fiind sesizată la data de 20.03.2008. Prin urmare, la data sesizării instanţei de contencios administrativ, nu era împlinit termenul legal în care Comisia superioară era în măsură să se pronunţe asupra contestaţiei şi nu era emisă decizia prevăzută de art. 13 alin. (4) din O.G. nr. 14/2003 (singurul act care poate forma obiectul unei acţiuni în contencios administrativ).
Argumentul invocat de recurent, potrivit căruia nu au fost avute în vedere considerentele deciziei nr. 2535/12.05.2009 a I.C.C.J., nu poate fi reţinut de această instanţă.
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat conflictul de competenţă ivit în dosar, iar considerentele din decizia nr. 2535/2009, potrivit cărora este lipsit de relevanţă faptul că reclamantul s-a adresat în cursul procesului Comisiei superioare, au avut în vedere strict problema competenţei materiale de soluţionare a cauzei, fară a avea incidenţă în ce priveşte excepţia de prematuritate reţinută de prima instanţă.
De altfel, acest motiv de recurs, vizând excepţia de prematuritate, poate fi considerat şi lipsit de interes, în condiţiile în care certificatul nr. 1724/10.03.2008 a fost modificat de Comisia superioară în sensul solicitat de recurentul-reclamant, iar acestuia i s-au achitat drepturile cuvenite în mod retroactiv, începând cu 1 aprilie 2008.
In ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale, Curtea a constatat, de asemenea, nefondate criticile recurentului-reclamant.
Potrivit art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate, după caz, să anuleze în tot sau în parte
actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ sau să elibereze un înscris, iar în cazul soluţionării unei astfel de cereri, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că, pentru examinarea unei cereri de acordare a daunelor materiale şi morale, este necesar ca instanţa de contencios administrativ să soluţioneze capătul principal de cerere într-una din modalităţile reglementate de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (respectiv să anuleze în tot sau în parte actul administrativ contestat, să oblige autoritatea pârâtă la emiterea unui act ori eliberarea unui înscris).
In speţă, capătul principal al acţiunii reclamantului, vizând anularea certificatului nr. 1724/2008, a fost respins ca prematur formulat, fară a se reţine vreo culpă a autorităţii pârâte în raportul juridic dedus judecăţii. Or, obligarea la plata de despăgubiri implică culpa pârâtului.
Faţă de aceste considerente, cererea reclamantului, de acordare a despăgubirilor morale, a fost corect respinsă ca nefondată, neavând relevanţă dovedirea prejudiciului suferit, ci argumentele sus-enunţate.
Nu puteau fi obligaţi la despăgubiri nici pârâţii D.N., I.D.M. şi S.C., întrucât reclamantul nu a precizat care este implicarea acestora în raportul juridic dedus judecăţii, nu a arătat care este fapta prejudiciabilă a fiecărui pârât, culpa fiecăruia, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, condiţii pe care avea obligaţia să le demonstreze, potrivit dispoziţiilor art. 1169 şi art. 998-999 C. civ.
Faţă de considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile din recurs, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
