Prin sentinţa penală nr. 651 din data de 24 decembrie 2013, Judecătoria Bârlad a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă R.N..
A obligat societatea de asigurare-reasigurare să plătească părţii civile R.N., suma de 370 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
A admis, în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă S.C. „C.” SRL Bârlad.
A obligat societatea de asigurare-reasigurare să plătească părţii civile S.C. „C.” SRL Bârlad, suma de 4723,39 lei cu titlu de daune materiale.
A admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă C.P.-C..
A obligat societatea de asigurare-reasigurare să plătească părţii civile C.P.-C., suma de 7249,96 lei cu titlu de daune materiale.
A obligat inculpatul M.T. să plătească 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
La data de 28.06.2011, prin rechizitoriul din dosar nr. 1747/P/2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului M.T., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzuta de art. 184 alin.2 si 4 Cod penal şi a infracţiunii prev. de art. 89 alin.1 din O.U.G nr.195/2002, republicată.
Prin S.P. 328/2012 a Judecătoriei Bârlad, inculpatului M.T. a fost condamnat la pedepsele: 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 Cod penal, împotriva părţii vătămate R.N., şi 1 an şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 89 alin.1 din O.U.G nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 74 lit. a, art. 76 Cod penal.
În temeiul art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal, pedepsele aplicate au fost contopite in pedeapsa cea mai grea – 1 an şi 2 luni închisoare.
In temeiul art.81 Cod penal, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului si s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani şi 2 luni.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 10.05.2010, în jurul orei 12.00, M.T. se afla la volanul autoturismului şi se deplasa, pe D.E. 581, din direcţia Bârlad-Vaslui, cu intenţia de a ajunge în com. Bogdăneşti, în acest sens inculpatul urmând a părăsi drumul european şi a intra pe D.J. 244.
Ajuns la intersecţia dintre D.E. 581 şi D.J. 244, pentru a efectua virajul la stânga, pentru a intra pe D.J. 244, inculpatul M.T. trebuia să reducă viteza de deplasare, să semnalizeze intenţia de a vira la stânga, şi să se asigure că din sens contrar nu vine nici un autoturism, urmând a acorda prioritate acestora.
Inculpatul M.T., aflându-se la volanul autoturismului, a redus viteza de deplasare, a semnalizat intenţia de a vira la stânga, şi s-a angajat în efectuarea manevrei fără a se asigura că din sens contrar nu vine nici un autoturism, şi fără a acorda prioritate acestora.
In acelaşi timp, din sens opus, de intersecţia dintre D.E. 581 şi D.J. 244 se apropia numitul C.P.-C., care se deplasa regulamentar pe DE 581, în direcţia Vaslui-Bârlad, la volanului autoturismului, iar în spatele autoturismului inculpatului, în direcţia Bârlad-Vaslui, se afla numitul R.N., la volanul autoturismului.
In momentul în care inculpatul M.T., fără a se asigura şi fără a acorda prioritate de trecere autoturismului ce se deplasa din sens opus, s-a angajat în efectuarea manevrei de virare la stânga, pătrunzând cu autoturismul sau în intersecţie, a pus pe numitul C.P.-C., ce se deplasa regulamentar, cu autoturismul, din sens opus, în imposibilitatea de a-şi continua deplasarea pe partea sa de drum, în direcţia sa de deplasare, şi pentru a evita impactul, acesta a fost nevoit să pătrundă pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de partea civilă R.N., aflat la volanul autoturismului respectiv.
Inculpatul M.T. şi-a continuat deplasarea, fără a opri, deşi în urma impactului dintre cele 2 autoturisme acestea s-au răsturnat pe partea laterală a drumului european, inculpatul fiind identificat ulterior de către organele de poliţie venite la locul incidentului, pe baza declaraţiilor celor doi conducători auto implicaţi în accident – R.N. şi C.P.-C., în momentul în care inculpatul se întorcea, la Bârlad, pe acelaşi traseu.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto implicaţi în accident – R.N. şi C.P.-C., aceştia fiind transportaţi la spital, unde li s-a acordat asistenţă medicală de urgenţă, precum şi avarierea autoturismelor conduse de aceştia.
Astfel cum rezultă din Raportul de Expertiză medico-legală nr. 86/E din data de 16.06.2010, în urma incidentului, partea civilă R.N. a suferit un traumatism care a necesitat pentru vindecare un număr de 80-85 zile de îngrijiri medicale.
De asemenea, în urma incidentului numitul C.P.-C. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare, un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.
Potrivit concluziilor Raportului de Expertiză Criminalistică nr. 219/02.12.2009 întocmit de către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Iaşi, numitul C.P.-C. nu putea evita producerea accidentului.
Astfel, neacordarea de prioritate de către inculpatul M.T. a declanşat pentru C.P.-C. o stare de pericol, obligându-l la manevre de evitare, manevre ce au condus la producerea accidentului.
Partea civilă R.N. nu putea să prevină sau să evite accidentul, acesta deplasându-se regulamentar, neavând spaţiul şi timpul disponibil efectuării vreunei manevre de evitare.
De asemenea, astfel cum rezultă din Raportul de Expertiză Criminalistică nr. 219/02.12.2009, era imposibil ca inculpatul să nu fi observat apropierea din faţă a autoturismului şi puţin probabil să nu fi auzit zgomotul impactului dintre cele două autovehicule.
Cei trei conducători auto implicaţi în evenimentul rutier nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Partea vătămată C.P.-C. s-a constituit parte civilă cu suma de 800 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea raportului de expertiză, şi 12.000 lei daune morale.
Partea vătămată R.N. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor medicale, tratament şi transport efectuate pe perioada de refacere, şi 25.000 lei daune morale.
Partea vătămată spitalul s-a constituit parte civilă cu suma de 390,64 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea asistenţei medicale acordate părţii vătămate R.N..
A fost admisă acţiunea civilă formulată de spital şi obligat inculpatul M.T. să plătească acesteia suma de 390,64 lei cu titlu de daune materiale, fiind disjunsă soluţionarea acţiunilor civile formulate de celelalte părţi civile.
La data producerii accidentului autoturismul aparţinând inculpatului M.T. era asigurat la Societatea de asigurare-reasigurare „A.”, astfel cum rezultă din poliţa RCA seria RO/02/X1/SP nr. 003925611, emisă la data de 09.04.2010.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară auto efectuat în cauză, au fost stabilite următoarele concluzii: contravaloarea avariilor suferite de autoturismul aparţinând S.C. „C.” SRL Bârlad, sunt de 12.797,50 lei; contravaloarea avariilor suferite de autoturismul aparţinând lui C.P.-C., sunt de 14.794,96 lei.
Potrivit legislaţiei în domeniul asigurărilor auto, despăgubirile pentru autovehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, diferenţa dintre valoarea autovehiculului la data producerii accidentului şi valoarea rămasă, şi nici limita maximă a despăgubirilor stabilită prin lege la acea dată.
Contravaloarea avariilor suferite de cele două autoturisme ale victimelor depăşesc contravaloarea vehiculelor la data accidentului şi datorită reglementarilor în domeniul asigurărilor auto, se consideră dauna totală.
Potrivit notei de calcul nr. 1465 întocmită la data de 18.04.2012, de societatea de asigurare-reasigurare în dosarul de daune, valoarea maximă de despăgubire pentru autoturismul marca O. este de 7249,96 lei, iar pentru autoturismul marca D. este de 4723,39 lei.
În ceea ce îl priveşte pe vătămatul R.N., acesta a depus la dosar mai multe înscrisuri – chitanţe, pentru suma totală de 370 lei, prin care face dovada plăţii unor servicii medicale pe care acesta, în urma accidentului suferit, a fost nevoit a şi le achita personal (c-val expertiza medico legală, cv. Extremitate nativ, cheltuieli deplasare, produse medicale).
Potrivit raportului de Expertiză Medico-Legală nr. 86/E din data de 16.06.2010 întocmit de Cabinetul Medico-Legal Bârlad, în urma incidentului, partea civilă R.N. a suferit un traumatism care a necesitat pentru vindecare un număr de 80-85 zile de îngrijiri medicale.
Constatând că între prejudiciul cauzat părţii vătămate R.N., şi fapta reţinută în sarcina inculpatului M.T., există legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa a admis, în parte, acţiunea civilă a acesteia şi a obligat societatea de asigurare-reasigurare la plata despăgubirilor civile – daune materiale, în limita prejudiciului suferit şi probat cu înscrisuri, iar în ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a avut în vedere prejudiciul suferit fizic, psihic şi moral suferit de vătămată atât pe parcursul producerii incidentului, cât şi ulterior pe perioada de internare, tratament şi refacere.
Constatând că între prejudiciul cauzat părţii vătămate S.C. „C.” SRL Bârlad, şi fapta reţinută în sarcina inculpatului M.T., există legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa a admis acţiunea civilă a acesteia, în parte, în limita valorii maxime de despăgubire pentru autoturismul marca D. şi a obligat societatea de asigurare-reasigurare la plata despăgubirilor civile – daune materiale.
În ceea ce priveşte pretenţiile civile formulate de partea civilă C.P.-C., pentru daunele autoturismului marca O., în condiţiile în care inculpatul M.T. nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de vătămare şi faţă de această persoana vătămată, instanţa a avut în vedere considerentele Deciziei nr. I din 23.02.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii cu privire la limitele investirii instanţei penale cu judecarea acţiunii civile, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, în cazul infracţiunilor cu efecte complexe săvârşite de un conducător auto.
Potrivit acestei decizii, instanţa penală investită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpa săvârşite de un conducător auto, este investită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul/vătămările suferite, cât şi cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse/deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte.
În considerentele acestei decizii, s-a reţinut de instanţă, că în asemenea cazuri, când toate urmările păgubitoare decurg din aceiaşi faptă unică a inculpatului, deşi aceasta constituie infracţiune numai în raport cu unul dintre efectele produse, cum ar fi moartea sau vătămarea corporală, ca:
-este raţional şi echitabil ca toate pretenţiile de despăgubiri să fie soluţionate în cadrul acţiunii civile alăturate celei penale.
-este nu numai în interesul societăţii de a se înfăptui actul de justiţie în mod complet şi cât mai prompt posibil, dar şi în interesul părţilor ca judecarea acţiunii civile să fie realizată, în întregul ei, în faţa instanţei penale;
-este mai lesnicioasă procedura de administrare a probelor şi de concentrare a apărărilor,
-se asigură o mai promptă, temeinică şi completă aflare a adevărului prin aprecierea unitară a probelor precum şi evitarea pronunţării de hotărâri contradictorii.
De asemenea, instanţa precizează faptul că o atare concluzie şi procedura de urmat se impune a fi acceptată şi în cazul oricăror alte situaţii de comitere a unei fapte complexe.
Având în vedere că fapta reţinută în sarcina inculpatului M.T., se încadrează în această categorie a faptelor complexe, prin dinamica accidentului provocat şi efectele pe care le-a produs persoanelor vătămate C.P.-C., S.C. „C.” SRL Bârlad, R.N., instanţa, având în vedere atât Decizia nr. I din 23.02.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată într-un recurs în interesul legii, cât şi considerentele care au stat la baza acestei decizii, a apreciat că în prezenta cauză este admisibilă, de principiu, alăturarea, la acţiunea penală, a cererii de constituire ca parte civilă formulată de C.P.-C..
Constatând că între prejudiciul cauzat părţii vătămate C.P.-C., şi fapta reţinută în sarcina inculpatului M.T., există legătură de cauzalitate, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, instanţa a admis acţiunea civilă a acesteia, în parte, în limita valorii maxime de despăgubire pentru autoturismul marca O. şi a obligat societatea de asigurare-reasigurare la plata despăgubirilor civile – daune materiale.
In temeiul art.191 Cod procedură penală, a obligat inculpatul M.T. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cauză.
În termen legal, hotărârea primei instanţe a fost apelată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, de partea civilă C.P.-C. şi de asiguratorul Societatea de asigurare-reasigurare.
Prin apelul promovat, parchetul a invocat următoarele critici: în mod nelegal prima instanţă a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.P.-C. în condiţiile în care inculpatul nu a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o infracţiune comisă în dauna acestei persoane.
S-a susţinut că deşi prima instanţă nu a fost investită cu soluţionarea unei acţiuni penale exercitate împotriva inculpatului M.T., ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni având ca parte vătămată pe numitul C.P.-C., a admis acţiunea civilă promovată de acesta fără a avea ca suport o acţiune penală adiacentă, în speţă, pronunţându-se neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal împotriva părţii vătămate C.P.-C..
Prima instanţă a invocat în sprijinul soluţiei adoptate, Decizia nr. 1 din 23.02.2004 a Înaltei Curţi de Casație şi Justiție pronunţată în materia recursului în interesul legii şi a extrapolat efectele şi considerentele acestei decizii, aplicând hotărârea instanţei supreme la situaţia de fapt din speţă, ce nu se potriveşte cu cea avută în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiție întrucât nu este vorba de o parte vătămată unică ce a suferit un prejudiciu multiplu, constând în leziuni corporale şi bunuri distruse, ci de partea vătămată R.N. ce a suferit un prejudiciu urmare săvârşirii infracţiunii prev. de art. 184 Cod penal pentru care inculpatul a fost condamnat şi de o altă persoană – C.P.-C. pentru a cărei prejudiciere inculpatul nu a fost trimis în judecată şi condamnat.
În aceste condiţii este nelegală admiterea acţiunii civile formulate de C.P.-C. şi obligarea asiguratorului la plata sumei de 7249,96 lei.
– prima instanţă nu a dispus obligarea inculpatului M.T. la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părţile civile R.N. şi SC „C.” SRL Bârlad, conform chitanţelor depuse la filele 203, respectiv 156 din dosar.
Partea civilă C.P.-C. a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile acordate, considerând că se impune majorarea lui la nivelul indicat prin cererea de constituire parte civilă, prin obligarea inculpatului M.T., la plata diferenţei de prejudiciu în sumă de 4.750,04 lei.
A solicitat, de asemenea, şi plata cheltuielilor judiciare efectuate, constând în contravaloarea onorariului de avocat.
Motivându-şi apelul formulat, asigurătorul a susţinut că pretenţiile civile formulate de către partea civilă C.P.-C. trebuie valorificate în cadrul unui alt proces, eventual un litigiu civil, soluţia primei instanţe de acordare a acestor despăgubiri civile în speţa de faţă, fiind greşită.
Au fost invocate şi dispoziţiile art. 24 Cod procedură penală potrivit cărora constituirea de parte civilă poate fi făcută cel mai târziu până la citirea actului de sesizare, condiţie pe care partea civilă C.P.-C. nu a respectat-o.
Analizând sentinţa penală atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, în raport de prevederile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal şi a infracţiunii prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G 195/2002, reţinându-se în sarcina sa că la data de 10.05.2010, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca D.S.N. şi se deplasa din direcţia Bârlad-Vaslui, la intersecţia cu D.J 244, unde a efectuat virajul la stânga, nu a acordat prioritate autoturismului marca O., condus de către numitul C.P.-C., care se deplasa în sens opus, acesta din urmă intrând pe contrasens, unde s-a ciocnit lateral cu autoturismul marca D., condus de către partea civilă R.N., care a suferit un traumatism ce a necesitat un număr de 80-85 zile de îngrijiri medicale, părăsind apoi locul accidentului, fapte pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 328 din 21.06.2012 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 11.07.2012, prin nerecurare.
Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inculpat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal, întrucât persoana vătămată C.P.-C. a necesitat un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale ca urmare a accidentului rutier, nefiind astfel îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii obiective.
Procedând la soluţionarea laturii civile a cauzei, disjunsă prin sentinţa penală nr. 328/2012 a Judecătoriei Bârlad, prima instanţă a reţinut în ceea ce priveşte pretenţiile civile formulate de partea civilă C.P.-C. pentru daunele autoturismului marca O., că în condiţiile în care inculpatul M.T. nu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de vătămare şi faţă de această persoană vătămată, este aplicabilă Decizia I din 23.02.2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în materia recursului în interesul legii.
Aplicând decizia menţionată la speţa de faţă, instanţa de fond a apreciat că fapta reţinută în sarcina inculpatului M.T. se încadrează în categoria faptelor complexe, prin dinamica accidentului provocat şi efectele pe care le-a produs persoanelor vătămate C.P.-C., SC „C.” SRL Bârlad şi R.N., fiind astfel admisibilă de principiu, alăturarea la acţiunea penală a cererii de constituire ca parte civilă formulată de C.P.-C..
Soluţia primei instanţe este greşită.
Acţiunea penală reprezintă mijlocul juridic prin care se realizează tragerea la răspundere a persoanelor care au săvârşit infracţiuni, şi mai concret, dreptul subiectului pasiv al infracţiunii de a angaja răspunderea subiectului activ, prin intermediul organelor de urmărire penală şi respectiv al instanţei.
Încălcarea unor norme de drept penal generează, uneori, şi pagube materiale sau morale. Astfel, raportul juridic de drept penal capătă şi valenţe civile, iar, drepturile victimei se extind şi din perspectiva posibilităţii ca printr-o acţiune civilă în justiţie să pretindă repararea prejudiciilor sale.
Prin opţiunea părţii vătămate, acţiunea civilă poate fi exercitată pe cale separată, în faţa instanţei civilă, însă poate fi formulată şi pe cale accesorie în cadrul procesului penal, dar, numai în situaţia în care paguba a fost generată de fapte cu un anumit specific, încriminate de legea penală, iar, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare.
În speţă, inculpatul M.T. nu a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă produsă în dauna părţii civile C.P.-C., reţinându-se că leziunile produse acesteia nu au necesitat pentru vindecare mai mult de 10 zile de îngrijiri medicale pentru ca fapta să poată constitui infracţiunea prev. de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal, motiv pentru care, prin rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de inculpat.
În aceste condiţii, instanţa nu a fost investită cu o acţiune penală îndreptată împotriva inculpatului prin raportare la fapta comisă de acesta în dauna numitului C.P.-C., astfel că acţiunea civilă promovată de această persoană nu putea fi soluţionată în cadrul procesului penal.
Decizia nr. I din 23 februarie 2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe care şi-a întemeiat prima instanţă soluţia de admitere a acţiunii civile formulată de partea civilă C.P.-C., nu este aplicabilă în cauză.
Decizia menţionată a avut în vedere situaţia în care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat pentru o infracţiune de vătămare corporală din culpă, infracţiune ce a produs aceleaşi părţi vătămate atât leziuni corporale cât şi distrugeri ori deteriorări de bunuri şi a statuat că în această situaţie, să fie soluţionată în cadrul procesului penal acţiunea civilă a aceleiaşi părţi civile, în întregul ei, fără a fi fragmentată în sensul că în cadrul procesului penal să se acorde doar despăgubiri pentru leziunile corporale suferite, iar, în cadrul altui proces, civil, să se acorde despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin avarierea autoturismului ori distrugerea altor bunuri.
Prima instanţă a făcut o aplicare greşită a acestei decizii la situaţia din cauza de faţă, în care acţiunea penală a fost exercitată împotriva inculpatului M.T. numai pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă comisă în dauna părţii vătămate R.N., cadru procesual ce permitea doar rezolvarea acţiunii civile promovată de aceasta pentru recuperarea prejudiciilor generate de comiterea infracţiunii (leziuni corporale şi bunuri distruse).
Cum acţiunea civilă în procesul penal are un caracter accesoriu acţiunii penale, putând fi exercitată numai în măsura în care acţiunea penală poate fi pusă în mişcare, iar pentru fapta de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată C.P.-C. s-a pronunţat o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, acţiunea civilă a acestei părţi vătămate poate fi formulată numai pe cale separată, în cadrul unui proces civil, nefiind admisibilă în cadrul procesului penal.
Pentru considerentele arătate, Curtea a reţinut ca pertinente criticile invocate de parchet şi de asigurator vizând nelegalitatea soluţionării acţiunii civile a părţii vătămate C.P.-C. în cadrul procesului penal.
În raport de cele expuse, constată că nu se mai impune a examina susţinerile asiguratorului apelant referitoare la tardivitatea constituirii ca parte civilă a numitului C.P.-C. şi nici criticile invocate de partea civilă apelantă C.P.-C..
Verificând hotărârea atacată şi prin prisma criticii formulate de parchet privitoare la omisiunea primei instanţe de a acorda cheltuielile judiciare solicitate de părţile civile R.N. şi SC „C.” SRL Bârlad, Curtea a constatat că este fondată.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosarele de fond ce dovedesc că părţile civile SC „C.” SRL Bârlad şi R.N. au efectuat cheltuieli judiciare în cuantum de 500 lei fiecare şi dispoziţiile art. 50 din Legea 136/1995 ce stabilesc în sarcina asiguratorului obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată suportate de persoanele păgubite, Curtea apreciază că este întemeiată solicitarea părţilor de acordare a acestei categorii de cheltuieli.
Pentru considerentele arătate mai sus, în baza art. 421 pct. 2 lit. „a” din Noul Cod de procedură penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad şi de Societatea de Asigurare Reasigurare împotriva Sentinţei penale nr. 651 din 24.12.2013 pronunţată de Judecătoria Bârlad, ce a fost desfiinţată, în parte, în sensul că au fost înlăturate dispoziţiile de admitere în parte a acţiunii civile formulate de partea civilă C.P.-C. şi de obligare a Societăţii de Asigurare Reasigurare SA să plătească părţii civile C.P.-C. suma de 7249,96 lei cu titlu de daune materiale.
Ulterior rejudecării va fi respinsă ca inadmisibilă în cadrul procesului penal acţiunea civilă formulată de partea civilă C.P.-C.
Având în vedere argumentele prezentate anterior cu ocazia examinării criticilor invocate de parchet şi de asigurator în sensul inadmisibilităţii acţiunii civile promovată în cadrul procesului penal de către partea civilă C.P.-C., reţinute ca pertinente, Curtea, în baza art. 421 pct. 1 lit. b Noul Cod de procedură penală, a respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă C.P.-C. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în temeiul art. 275 alin. 2 Noul Cod de procedură penală.
