SECŢIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ
NR. 407/2014
28.10.2014
Pe rol fiind soluţionarea contestaţiei în anulare formulate de condamnatul Z.S. cu privire la decizia penală nr. 333/25.08.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5250/318/2014.
Părţile nu au fost citate, potrivit art. 431 C.pr.pen.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că s-a ataşat dosarul în care s-a pronunţat decizia contestată după care, nemaifiind alte cereri, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul:
Reprezentanta parchetului a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă, întrucât motivele de contestaţie formulate nu se încadrează în nici unul din textele prevăzute de lege. A mai arătat că prezenta contestaţie se referă la o decizie pronunţată de tribunal într-un dosar având ca obiect contestaţie la executare şi nu la dosarul de fond, chiar dacă se invocă şi motive referitoare la soluţionarea fondului cauzei.
TRIBUNALUL,
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr. 8023/95/2014 condamnatul Z.S. a formulat contestaţie în anulare cu privire la decizia penală nr. 333/25.08.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5250/318/2014.
În motivarea contestaţiei, condamnatul a invocat dispoziţiile art. 426 lit. a, b, d şi i C.pr.pen. arătând că decizia penală menţionată este netemeinică şi nelegală, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea normelor procesual penale.
Referitor la cazul prevăzut de art. 426 lit. a C.pr.pen., a susţinut că sentinţa penală nr. 817/22.04.2009 a fost pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu după judecata în lipsă, citarea fiind făcută în mod greşit, iar contestatorul nu a putut participa la acest proces.
Cu privire la cazul prevăzut de art. 426 lit. b C.pr.pen., s-a susţinut că urmare a sentinţei penale anterior menţionate, s-a solicitat extrădarea sa, extrădare ce a fost refuzată printr-o sentinţă a Curţii de Apel Bologna, iar prin decizia penală contestată instanţa a fost într-o eroare totală reţinând că „motivele că extrădarea s-ar fi făcut în baza unui mandat de executare care la momentul extrădării n-ar mai fi existat, precum şi celelalte impedimente legale aşa cum au fost invocate, puteau fi invocate şi sigur au fost invocate, cu ocazia opoziţiei pe care a făcut-o petentul-condamnat, atunci când s-a judecat în Italia, stat care a admis cererea de extrădare formulată de statul român.”
Cu referire la motivele prevăzute de lit. d şi i ale aceluiaşi articol, a susţinut că judecătorul C.M. de la Judecătoria Tg-Jiu ar fi fost incompatibil, întrucât a pronunţat atât sentinţa penală nr. 2287/03.12.2009, cât şi sentinţa penală nr. 817/22.04.2009, şi deci care a participat atât la judecarea cauzei în fond, cât şi în rejudecare şi nu a observat prescripţia răspunderii penale, conform art. 126 C.pen. anterior, apreciind incident cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 1 pct. 7 C.pr.pen.
A mai arătat că sentinţa penală nr. 817/ 22.04.2009 a Judecătoriei Tg-Jiu a fost pronunţată ca urmare a desfiinţării sentinţei penale nr. 562/2003, de către Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 117/10.02.2009. Judecătoria Tg-Jiu, prin sentinţa penală nr. 817/22.04.2009 a anulat mandatul de executare nr. 794/05.03.2003, emis de Judecătoria Tg-Jiu, în baza sentinţei penale nr. 562/2003 şi a reactivat mandatele de executare a pedepsei închisorii emise în baza sentinţei 1219/1999 şi sentinţei penale nr. 2600/1996, ambele ale Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, sentinţa penală nr. 15/1999 a Tribunalului Sibiu, sentinţa penală nr. 4169/1998 a Judecătoriei Timişoara şi decizia penală nr. 69/A/2000 a Curţii de Apel Timişoara. Aceste mandate au fost reactivate prin sentinţa penală nr. 817/22.04.2009 a Judecătoriei Tg-Jiu. Prin această sentinţă a fost activat mandatul de executare a pedepsei de 10 ani închisoare. Aşadar, prima instanţă prin sentinţa penală nr. 1650/24.06.2014 a confirmat sentinţa penală nr. 817/22.04.2009 a Judecătoriei Tg-Jiu, prin care au fost reactivate mai multe mandate de executare, emise în baza unor hotărâri care ulterior au fost desfiinţate.
În susţinerea contestaţiei în anulare a depus la dosar fotocopiile deciziei penale contestate şi ale sentinţelor penale mai sus menţionate, solicitând admiterea contestaţiei şi desfiinţarea sentinţei penale nr. 1650/24.06.2014 a Judecătoriei Tg-Jiu şi a deciziei penale nr. 333/25.08.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin decizia penală nr. 333/25.08.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5250/318/2014, a fost respinsă contestaţia formulată de condamnatul Z.S. împotriva sentinţei penale nr. 1650/24.06.2014 pronunţată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr. 5250/318/2014, ca nefondată, fiind obligat contestatorul la cheltuieli de judecată în cuantum de 50 lei.
Analizând contestaţia în anulare formulată împotriva acestei decizii, în raport de motivele invocate, privite prin prisma dispoziţiilor art. 426 şi art. 431 C.pr.pen., instanţa constată că această cerere nu este admisibilă în principiu, pentru considerentele de fapt şi de drept ce succed:
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac ce se poate formula numai împotriva hotărârilor penale definitive, având o natură juridică mixtă, respectiv de anulare şi de retractare, şi a cărei reglementare este în mod concret prevăzută de lege, în sensul indicării exprese şi limitative a cazurilor când aceasta poate fi formulată, titularilor ei, termenelor de exercitare şi procedurii de soluţionare.
Astfel, legiuitorul român a prevăzut în conţinutul dispoziţiilor art. 426 C.pr.pen., cazurile în care se poate face contestaţia în anulare, respectiv: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
În lipsa unor asemenea cazuri, contestaţia în anulare împotriva hotărârii judecătoreşti definitive nu poate fi solicitată, întrucât este o cale extraordinară de atac ce presupune examinarea hotărârii judecătoreşti definitive numai în anumite situaţii, iar nu de plano, prin simpla promovare a acestei căi de atac.
Conform dispoziţiilor art. 427 alin. 2 C.pr.pen., în cererea de contestaţie în anulare contestatorul trebuie să arate cazurile de contestaţie pe care le invocă, precum şi motivele aduse în sprijinul acestora.
Potrivit alin. 1 al art. 431 C.pr.pen., instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, iar potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Tribunalul, verificând contestaţia în anulare formulată de contestatorul persoană condamnată Z.S., în raport cu actele şi lucrările dosarului, prin prisma dispoziţiilor art. 431 C.pr.pen., constată că în cauză contestaţia în anulare exercitată de contestatorul persoană condamnată, întemeiată pe dispoziţiile art. 426 lit. a, b, d şi i C.pr.pen., a fost formulată împotriva deciziei penale nr. 333/25.08.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5250/318/2014, hotărâre pronunţată în contestaţie, ce are caracter definitiv, respectiv a unei hotărâri susceptibile de a face obiectul unei asemenea căi extraordinare de atac, deoarece legiuitorul nu a făcut niciun fel de distincţie, în conţinutul art. 426 C.pr.pen., asupra felului hotărârilor definitive, spre deosebire de conţinutul art. 452 din acelaşi cod ce vizează hotărârile supuse revizuirii, o altă cale extraordinară de atac şi în al cărui mod de reglementare se stipulează în mod expres că se referă numai la hotărârile care conţin o rezolvare a fondului cauzei.
Tribunalul consideră însă că, în contextul cauzei, contestaţia în anulare formulată de contestatorul persoană condamnată nu îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute de alin. 2 al art. 431 C.pr.pen., în sensul că nici unul dintre motivele pe care se sprijină contestaţia nu se regăseşte între cele prevăzute la art. 426 C.pr.pen., aspect ce atrage inadmisibilitatea contestaţiei.
Astfel, referitor la cazul prevăzut de art. 426 lit. a C.pr.pen., respectiv când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, verificând preambulul deciziei contestate se constată că persoana condamnată a fost prezentă personal la termenul de judecată din data de 25.08.2014, ocazie cu care a formulat concluzii la dezbaterea cauzei.
Cu privire la cazul prevăzut de art. 426 lit. b C.pr.pen., respectiv când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, se constată că nici acesta nu subzistă, decizia contestată fiind pronunţată în calea de atac a contestaţiei, împotriva unei hotărâri pronunţate în contestaţie la executare, în cadrul căreia nu se pot soluţiona aspecte de fond, aşa cum acestea sunt invocate.
De asemenea, nu se justifică nici cazurile de la art. 426 lit. d şi i C.pr.pen., respectiv că instanţa nu ar fi fost compusă potrivit legii ori că ar fi existat un caz de incompatibilitate sau că împotriva unei persoane s-ar fi pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, pentru aceleaşi motive mai-sus prezentate.
Faţă de cele ce preced, constatând că cererea nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în alin. 2 al art. 431 C.pr.pen., în sensul că nici unul dintre motivele pe care se sprijină contestaţia nu se regăseşte între cele prevăzute la art. 426 C.pr.pen., văzând şi dispoziţiile art. 431 alin. 1 C.pr.pen., tribunalul va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de condamnatul Z.S., deţinut în Penitenciarul Tg-Jiu, împotriva deciziei penale nr. 333 din 25.08.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 5250/318/2014.
Definitivă.
Pronunţată în camera de consiliu din 28.10.2014.
