Art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Nulitatea absolută a actelor de înstrăinare a bunurilor, efectuate de debitor după deschiderea procedurii insolvenţei nu poate fi
înlăturată de buna – credinţă a dobânditorului.
Prin sentinţa civilă nr. 645/18 mai 2007, pronunţată în dosarul nr. 562/119/2007 al Tribunalului Covasna, judecătorul–sindic a admis acţiunea formulată de lichidatorul judiciar Continental 2000 S.P.R.L. al debitorului falit S.C. L.R. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. S.A. .R.L. şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a vânzării autovehiculului JEEP CHEROKEE 4×4 cu nr. de înmatriculare CV-05-LEX. A obligat-o pe pârâtă să restituie bunul în patrimoniul debitorului falit iar în cazul în care nu deţine bunul să vireze contravaloarea acestuia, în sumă de 14.954,08 lei, în contul special al debitorului S.C. L.R. S.R.L.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr.992 din 5 noiembrie 2004 s-a deschis procedura reorganizării judiciare împotriva debitorului S.C. L.R. S.R.L., fiind desemnat administrator judiciar S.C. Continental 2000 S.A. Braşov (ulterior schimbându-şi denumirea în Continental 2000 S.P.R.L. Sf.Gheorghe). Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus ca orice act al administratorului social al debitorului să fie făcut cu acordul administratorului judiciar desemnat în cauză.
Fără să aibă acordul administratorului judiciar şi autorizarea judecătorului-sindic, la data de 10 octombrie 2005, administratorul societăţii debitoare, I.Z., a vândut pârâtei S.C. S.A. S.R.L. un autovehicul marca Jeep Cherokee 4×4 din patrimoniul debitoarei falite, cu preţul de 14.954,08 lei, conform facturii fiscale nr.1995456.
Acest act de înstrăinare a bunului din patrimoniul debitorului falit, încheiat după data deschiderii procedurii reorganizării judiciare, este nul absolut conform art.46 alin.1 din Legea nr.85/2006.
Suma obţinută din vânzarea bunului arătat nu a fost vărsată în contul colector al debitorului falit. Prin urmare, vânzarea a fost făcută în frauda creditorilor fiind prejudiciate astfel interesele creditorilor şi încălcate dispoziţiile art.49 alin.1 şi 3 din Legea nr.85/2006.
Vânzarea autovehiculului marca Jeep Cherokee 4×4 din patrimoniul debitoarei S.C. L.R. S.R.L. nu îndeplineşte condiţiile esenţiale de validitate cerute de art.948 Cod civil, întrucât administratorul social I.Z. nu mai avea capacitatea de a contracta din momentul deschiderii procedurii reorganizării judiciare, fiind incidente astfel dispoziţiile art.950 opct.4 din Codul civil.
Consimţământul valabil al părţii care se obligă a lipsit în cazul de faţă, întrucât convenţia vânzării s-a făcut fără acordul administratorului judiciar şi fără autorizarea judecătorului-sindic.
Cauza nu poate fi decât ilicită, întrucât înstrăinarea s-a făcut după deschiderea procedurii insolvenţei, fără autorizarea judecătorului-sindic şi în frauda creditorilor.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta S.C. S.A. S.R.L., solicitând modificarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii acţiunii.
În motivarea recursului se susţine că instanţa de fond nu a luat în considerare buna credinţă a cumpărătorului şi că anularea actului de vânzare – cumpărare ar duce în mod vădit la atingerea securităţii circuitului civil şi obligarea recurentei la plata de două ori a contravalorii maşinii cumpărate.
Buna-credinţă este ocrotită de art. 54 din Constituţie, în conformitate cu care „în raporturile juridice, cetăţenii nu trebuie să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi”.
Principiul ocrotirii bunei credinţe este un principiu general al dreptului civil, al cărui conţinut este dat de faptul că buna credinţă întotdeauna este prezumată şi ocrotită.
La data cumpărării autovehiculului, pe actele fiscale care emană de la societatea vânzătoare nu a apărut menţiunea „în insolvenţă”, deci recurenta a fost de bună credinţă.
Conform facturii fiscale şi chitanţelor preţul autovehiculului a fost achitat integral.
Prin vânzarea efectuată, odată ce contravaloarea maşinii a fost achitată, nu s-au lezat interesele niciunui creditor.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului, având în vedere că în motivare nu este menţionată niciuna din situaţiile expres menţionate de art. 304 sau art. 306 alin. 3 Cod procedură civilă.
În subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Examinând cu precădere excepţia nulităţii, în baza art. 137 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată că aceasta este nefondată.
Potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului – sindic sunt supuse numai recursului iar în conformitate cu dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Ca urmare, nu este obligatoriu ca motivele de recurs să se încadreze în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă. Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie, curtea a reţinut următoarele:
Principalul motiv de recurs invocat de către pârâtă este buna sa credinţă la încheierea contractului de vânzare – cumpărare.
Buna-credinţă nu este însă un motiv de înlăturare a efectelor nulităţii decât ca excepţie de la principiul potrivit căruia nulitatea unui act juridic atrage nulitatea actului subsecvent. În acest sens, în teoria şi practica judiciară s-a admis că, în cazul înstrăinărilor succesive, nulitatea titlului de proprietate al transmiţătorului, nu atrage nulitatea actului de înstrăinare cu titlu oneros subsecvent, dacă dobânditorul a fost de bună-credinţă.
În speţă, nu suntem în prezenţa unor acte de înstrăinare succesive iar părţile unui contract lovit de nulitate pentru încălcarea unei dispoziţii legale ( în cazul de faţă art. 46 alin 1 din Legea nr. 85/2006) nu se pot prevala de buna – credinţă pentru înlăturarea efectelor nulităţii.
Contractul de vânzare – cumpărare fiind unul sinalagmatic, nu se pune problema prejudicierii cumpărătorului de bună-credinţă în cazul declarării nulităţii contractului, având în vedere că, în baza principiului repunerii în situaţia anterioară, tot ce s-a executat în baza unui act nul trebuie restituit. Cumpărătorul are dreptul, ca urmare, la restituirea preţului achitat.
În situaţia particulară a vânzătorului aflat în procedura insolvenţei, se aplică dispoziţiile art. 83 alin 2 din Legea nr. 86/2006, în conformitate cu care „terţul dobânditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de către debitor, va avea împotriva averii o creanţă de aceeaşi valoare, cu condiţia ca terţul să fi acceptat transferul cu bună-credinţă şi fără intenţia de a-i împiedica, întârzia ori înşela pe creditorii debitorului.”
Cel de-al doilea argument al recurentei, legat de lipsa lezării intereselor creditorilor, nu are relevanţă în speţă. Contractul fiind încheiat după deschiderea procedurii insolvenţei, este lovit de nulitate, în baza art. 46 alin 1 din Legea nr. 85/2006, fără vreo altă condiţie.
Decizia nr.431/R din 20 septembrie 2007 – G.C.
