Infractiuni contra sigurantei circulatiei pe drmurile publice si infractiuni contra vietii art. 192 alin. 1, 2 si art. 336 alin. 1 din Codul Penal.


Deliberând asupra cauzei penale de fată, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr…./P/2014 emis la data de 08.09.2014 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova şi înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 09.09.2014 sub nr. …./215/2014 a fost trimis în judecată  in stare de arest preventiv inculpatul T.P., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, fapte prevăzute de art. 192 alin. 1, 2 şi art. 336 alin. 1 din Codul Penal.

În fapt, s-a reţinut esenta prin actul de sesizare a instanţei  că în data de 17.08.2014, în jurul orelor 13:00, inculpatul T.P. a condus pe drumul judetean DJ 643A pe raza localitătii Murgaşi, jud. Dolj autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare VL 08…., având o alcoolemie peste limita legală, provocând un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul victimei S.A., în vârstă de 62 de ani, din localitatea respectivă care se deplasa în calitate de pieton pe partea dreaptă a drumului, având în vedere directia de deplasare a autoturismului

Inculpatul a fost reţinut de către organele de poliţie la data de 17.08.2014 pentru 24 ore, până la data de 18.08.2014, orele 19.00 iar prin încheierea nr. 98 din data de 18.08.2014 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.31399/215/2014, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului T.P. pe o durată de 30 zile, de la data de 18.08.2014 până la data de 16.09.2014  inclusiv.

Faţă de dispozitiile art. 348 Cpp si art. 207 alin. 4 Cpp, prin încheierea din camera de consiliu din 10.09.2014 a fost mentinută ca fiind temeinică şi legală măsura arestării preventive luată faţă de inculpat.

Prin incheierea din camera de consiliu  din 25.09.2014 in baza art. 348 Cpp si art. 207 alin. 6 Cpp, a fost mentinută ca fiind temeinică şi legală măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul T.P..

Prin incheierea nr. 239 din 01.10.2014 a Tribunalului Dolj s-a admis contestatia formulata de inculpatul T.P.  si s-a dispus desfiintarea incheierii din 25.09.2014 pronuntata de judecatorul de camera preliminara si s-a dispus inlocuirea arestarii preventive cu masura controlului judiciar.

Prin incheierea din 20.01.2015 s-a dispus mentinerea masurii controlului judiciar luata fata de inculpat.

Prin incheirea din 10.03.2015 a fost modificata obligatia impusa prin incheierea nr .239 din 01.10.2014 pronuntata de Tribunalul Dolj.

S-a dispus ca inculpatul T.P. pe timpul cat se afla sub control judiciar sa se prezinte la Politia orasului Horezu , jud. Valcea, conform programului de supraveghere intocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat si au fost menţinute celelalte dispoziţii din încheierea nr. 239 din 01.10.2014 pronuntata de Tribunalul Dolj.

Pentru a retine aceasta stare de fapt, în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu;  proces-verbal de cercetare la faţa locului; schiţa locului faptei; planşă fotografică; printer alcotest seria ARUB 0401 test nr. 00665; proces verbal de prelevare probe biologice şi buletin de examinare clinică; buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 402 – 403 /2014 eliberat de S. M. L. Mehedinţi la data de 18.08.2014;fişă de constatări preliminare şi raport de constatare medico – legală eliberate de I. M. L. Craiova;declaraţii părţi civile B.D., N.A., S.N. şi S.I., declaraţii martori N.I., P.M., T.C., T.M., T.C. şi D.V.; declaraţii inculpat T.P..

În faţa instanţei de judecată, în conformitate cu art. 374 alin.4 Cpp, inculpatul a declarat că recunoaste săvârşirea faptelor  reţinute în actul de sesizare a instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În conformitate cu disp. art. 375 Cpp, a fost audiat inculpatul, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar.

În cauza s-au constituit părţi civile copii victimei si sotul victimei solicitand initial fiecare daune materiale in cuntum de 30 000 lei si 35 000 lei reprezentand totalul cheltuielelilor efecutate de partile civile iar la termenul de judecata din 07.04.2015  au fost depuse precizari, partile civile solicitand daunele materiale in limita cheltuielilor efectuate de fiecare dintre acestea :

Astfel se retine ca  s-au constituit parti civile:

 Buca Daniela cu suma de 30 000 euro reprezentand daune morale si suma de 7 000 lei reprezentand daune materiale.

S.N. cu suma de 25 000 euro reprezentand daune morale si suma de 5 000 lei daune materiale.

S.N. cu suma de 25 000 euro reprezentand daune morale si suma de 5 000 lei daune materiale.

N.A. cu suma de 25 000 euro reprezentand daune morale si 7 000 lei reprezentand daune materiale.

N.A. cu suma de 25 000 euro reprezentand daune morale si 7 000 lei reprezentand daune materiale.

S.I.cu suma de  30 000 de euro reprezentand daune morale si suma de 10 000 lei reprezentand daune materiale.

S.I.cu suma de  30 000 de euro reprezentand daune morale si suma de 10 000 lei reprezentand daune materiale.

 De asemenea in cauza s-a constituit parte civila si sotul victimei S.I.cu suma de 3 000 lei reprezentand daune materiale si suma de 35 000 de euro daune morale.

 De asemenea in cauza s-a constituit parte civila si sotul victimei S.I.cu suma de 3 000 lei reprezentand daune materiale si suma de 35 000 de euro daune morale.

La data de 14.02.2015  S.C. a decedat, fiind depus certficatul de deces seria DC nr.259595  iar mostenitorii acestuia au precizat ca inteleg sa continuie exercitarea actiunii civile a partii civile ,S.I..

În cauza, sub aspectul laturii civile a fost administrata proba cu martorii A. M. si S.C. proba cu inscrisuri.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 374 alin. 4 C.proc.pen. inculpatul poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, situaţie în care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii, potrivit art. 396 alin. 10C. pr. pen.

Conform art. 396 alin. 10 C. pr.pen. instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de inculpat, situaţie în care va beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii

 Instanţa respinge cererea inculpatului atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Starea de fapt este corect reţinută prin actul de sesizare a instanţei, rezultând din coroborarea probelor administrate în faza de urmărire penală şi însuşite de către inculpat.

Astfel, instanţa constată că din probele administrate în cauză rezultă că  inculpatul  se face vinovat de faptele pentru care a fost trimis in judecată, respectiv de săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. 1, 2 Cp şi a unei infracţiuni de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, infracţiune prev. de art. 336 alin. 1 Cp, totul cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. 2 Cp. 

Instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

 Din cercetări a rezultat faptul că la data de 17.08.2014, între orele 11.00 – 12.30, inculpatul a consumat alcool, respectiv cantitatea de 400 ml coniac Cava D′Oro.

 În jurul orelor 1300, inculpatul a plecat către domiciliul său întrucât fusese informat de martorul T.C. despre faptul că fiica sa avea probleme de sănătate.

Astfel, inculpatul a urcat la volanul autoturismului proprietate personală şi în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 643 A, din cauza consumului de alcool şi a neatenţiei în supravegherea căii de rulare, inculpatul a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns cu roţile din dreapta pe acostamentul neamenajat şi a acroşat cu buclierul din partea dreapta – faţă al autoturismului pe victima S.A., ce se deplasa în aceeaşi direcţie cu inculpatul, lovind-o în partea din spate a membrului inferior stâng.

 După impactul iniţial, victima a fost preluată pe partea dreaptă a capotei şi pe parbriz apoi după ce l-a spart a fost proiectată către înainte, în partea dreaptă către acostamentul neamenajat, în locul unde începe urma de tasare a ierbii.

 În continuare, datorită inerţiei, victima s-a rostogolit din acel loc circa 4 metri, oprindu-se în şanţul de scurgere al apelor pluviale, la circa 13 – 14 metri după locul unde a fost găsit primul fragment de plastic de culoare albă ce provine din bara autoturismului condus de către inculpat. 

 După producerea accidentului, inculpatul a manevrat în marşarier autoturismul, ajungând în dreptul victimei a coborât din autoturism, văzând astfel victima şi conştientizând care era starea de sănătate a acesteia, rămânând la faţa locului până la sosirea organelor de poliţie.

Organele de poliţie au fost sesizate prin apel de urgenţă SNUAU 112 despre faptul că în jurul orelor 1300, pe DJ 643 A din loc. Murgaşi, jud. Dolj s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat iar conducătorul auto se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Deplasându-se la faţa locului, organele de poliţie au constatat că cele sesizate se confirmă, evenimentul rutier producându-se pe DJ 643 A, în accident fiind implicat autoturismul marca Ford Mondeo, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare VL 08 ….., lângă care a fost găsit conducătorul auto.

 La faţa locului, a fost identificat conducătorul auto implicat în evenimentul rutier în persoana inculpatului T.P., acesta fiind chiar proprietarul autoturismului marca Ford Mondeo, de culoare albă, cu nr. de înmatriculare VL 08 …..

 Din evenimentul rutier, a rezultat decesul victimei S.A., în vârstă de 62 ani, din localitate.

Inculpatul T.P. a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând la ora 1401 valoarea de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care inculpatul a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă nr. 1 Craiova, acolo fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge la orele 1515 şi 1615.

Din cuprinsul Buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 402 – 403 / 2014 din data de 18.08.2014 eliberat de S. M. L. Mehedinţi a rezultat că la orele 1515 şi 1615 inculpatul T. prezenta o alcoolemie de 1,80 g ‰ şi respectiv 1,60 g ‰ alcool pur în sânge.

 Inculpatul este posesorul permisului de conducere categoria „B”, cu nr. D00272038J eliberat de S.R.P.C.I.V. Dolj.

 Din fişa de constatări preliminare nr. 2600 / 18.08.2014 eliberată de I. M. L. Craiova rezultă faptul că “moartea numitei S.A., în vârstă de 61 ani, a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale, consecinţa unui politraumatism prin accident rutier cu fractură craniană. Leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu şi de corp dur şi comprimare între două planuri dure, posibil în condiţiile unui accident rutier. Între leziunile de violenţă şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată. Moartea susnumitei poate data din 17.08.2014.”

 În cauză s-a dispus şi efectuarea unui raport de constatare medico – legală privind necropsia iar din cuprinsul raportului medico – legal de necropsie nr. 2600/A3 din data de 05.09.2014, întocmit de I. M. L. Craiova, sunt confirmate concluziile stabilite prin fişa de constatări preliminare nr. 2600 / 18.08.2014 eliberată de I. M. L. Craiova, în plus constatându-se faptul că “în sângele recoltat de la cadavru s-a evidenţiat prezenţa a 0,95 gr. ‰ alcool etilic“.

 Pentru stabilirea cauzelor şi a posibilităţilor de evitare ale evenimentului rutier, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în domeniul “Autovehicule, Circulaţie Rutieră”, expertiza fiind efectuată de ing. Barbu Gheorghe, expert tehnic în cadrul Biroului de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Dolj, în cuprinsul raportului de expertiză fiind formulate următoarele concluzii:

 – Viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat, în momentele premergătoare accidentului, a fost de cca. 62 km/h;

 – Viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat, în momentele premergătoare accidentului, a fost de cca. 62 km/h;

 – Accidentul rutier a fost generat de către inculpatul T.P. pe fondul consumului exagerat de alcool întrucât nu a supravegheat cu atenţie calea de rulare, a pătruns cu roţile din dreapta pe acostament, intrând în coliziune cu victima;

 – Accidentul rutier a fost generat de către inculpatul T.P. pe fondul consumului exagerat de alcool întrucât nu a supravegheat cu atenţie calea de rulare, a pătruns cu roţile din dreapta pe acostament, intrând în coliziune cu victima;

 – Victima S.A. se deplasa pe marginea din dreapta a DJ 643 A, posibil chiar pe acostamentul neamenajat, în direcţia de mers către DN 65 C. Prin urmare, dacă victima s-ar fi deplasat regulamentar, pe marginea din stânga a drumului / acostamentul neamenajat din stânga, evenimentul rutier nu mai avea loc.

 – Victima S.A. se deplasa pe marginea din dreapta a DJ 643 A, posibil chiar pe acostamentul neamenajat, în direcţia de mers către DN 65 C. Prin urmare, dacă victima s-ar fi deplasat regulamentar, pe marginea din stânga a drumului / acostamentul neamenajat din stânga, evenimentul rutier nu mai avea loc.

– Inculpatul putea evita foarte simplu accidentul rutier dacă ocolea victima prin stânga, putând chiar pătrunde cu autoturismul pe celălalt sens de mers deoarece din sens opus nu sunt indicii că ar fi circulat vehicule.

– Inculpatul putea evita foarte simplu accidentul rutier dacă ocolea victima prin stânga, putând chiar pătrunde cu autoturismul pe celălalt sens de mers deoarece din sens opus nu sunt indicii că ar fi circulat vehicule.

– Victima S.A. a încălcat prevederile art. 72 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. iar inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 35 alin. 1, art. 49 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 rep.

– Victima S.A. a încălcat prevederile art. 72 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. iar inculpatul a încălcat dispoziţiile art. 35 alin. 1, art. 49 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 rep.

– Impactul a avut loc înainte de locul unde a fost găsit fragmentul de plastic de culoare albă, cel mai probabil unde începe urma de rulare identificată pe acostamentul neamenajat, la marginea din dreapta a DJ 643 A, la limita acostamentului neamenajat, conform direcţiei de mers către DN 65 C.

 Aşadar, expertul Barbu Gheorghe, numit de organul de urmărire penală a stabilit o culpă comună în cauză atât în sarcina inculpatului cât şi în sarcina victimei însă expertul parte propus de aparţinătorii părţii vătămate, ing. Pletea Lucian, a fost de acord doar în parte cu concluziile menţionate anterior, din raportul de expertiză tehnică judiciară anexat la dosar acesta concluzionând faptul că în cauză s-ar reţine o culpă exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier.

Din probatoriul administrat în cauză se conturează în mod cert culpa comună a inculpatului T.P. şi a victimei S.A. în producerea evenimentului rutier ce a avut drept urmare moartea acesteia din urmă.

Cu ocazia audierii,  inculpatul T.P. a recunoscut săvârşirea faptelor iar declaratia acestuia se coroboreaza cu celelalte mijloace de proba administrate in cauza.

Astfel fiind audiat în calitate de martor ocular numitul N.I., acesta a declarat faptul că la ora producerii evenimentului rutier se afla în faţa locuinţei sale, l-a observat pe inculpat conducând pe drumurile publice autoturismul menţionat anterior, acesta rula cu viteză mărită pe raza localităţii, a trecut de martor iar după ce a mai rulat 100 – 150 metri s-a auzit o bubuitură, martorul s-a deplasat într-acolo iar când a ajuns la faţa locului a observat victima căzută în şanţ, aceasta nu mai mişca, după care au ajuns la faţa locului mai multe persoane, apoi au sosit şi organele de poliţie care au efectuat cercetări.

Tot din declaraţia martorului N.I. mai rezultă faptul că înainte de producerea impactului dintre autoturismul condus de inculpat şi victimă a văzut-o pe aceasta din urmă pe un pod, în apropierea părţii carosabile însă nu a putut preciza locul exact unde s-a aflat victima în momentul accidentului întrucât nu a surprins cu privirea momentul accidentului.

 Şi din declaraţia martorului P.M. rezultă existenţa infrac-ţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, aceasta fiind asistent medical în acea localitate şi sosind la faţa locului la scurt timp cupă producerea accidentului cu scopul de a acorda primul ajutor victimei însă a constatat că aceasta din urmă nu mai avea nicio reacţie, constatând totodată faptul că inculpatul “îşi menţinea cu greu echilibrul, mirosea a băuturi alcoolice, părea să fie în stare de ebrietate avansată”.

Starea de fapt  rezultă şi din declaraţiile martorilor T.C. şi T.M., aceştia au sosit la locul accidentului imediat după producerea acestuia şi au observat faptul că inculpatul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, provocând un accident din care a rezultat decesul unei persoane.

 Faptele reţinute în sarcina inculpatului sunt probate atât prin procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul – verbal de cercetare la faţa locului, schiţa locului faptei, planşa fotografică, testarea cu aparatul alcotest, prin buletinul de analiză toxicologică – alcoolemie, fişa de constatări preliminare şi raportul de constatare medico – legală, analiza tactică privind accidentele rutiere cu victime întocmită de I. P. J. Dolj – U. T. A. I., raport de expertiză tehnică auto, declaraţiile părţilor civile B.D., N.A., S.N. şi S.I., declaraţiile martorilor N.I., P.M., T.C., T.M., T.C. şi D.V. cât şi prin declaraţiile relativ sincere ale inculpatului T.P., acesta recunoscând comiterea infracţiunilor.

În drept, faptele inculpatului T.P. care la data de 17.08.2014, în jurul orelor 1300, a condus pe drumul judeţean DJ 643 A de pe raza localităţii Murgaşi, jud. Dolj, autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare VL 08 …., având o alcoolemie peste limita legală, provocând un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul victimei S.A., în vârstă de 62 ani, din localitate, persoană care se deplasa în calitate de pieton pe partea dreaptă a drumului, având în vedere direcţia de deplasare a autoturismului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, fapte prev. şi ped. de art. 192 alin. 1, 2 şi art. 336 alin. 1, cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. 2 din Codul penal.

 Retinand vinovatia inculpatului, instanta il va condamna pentru infractiunile  savarsite.

Avand in vedere declaratia de recunoastere a inculpatului si solicitarea ca judecata cauzei sa se desfasoare in baza probelor administrate la urmarire penala pe care le cunoaste si le insuseste  instanta va face aplicarea art. art. 375 alin.1,2 C.p.p. rap la art. 396 alin. 10 C.p.p.

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei,  instanţa reţine că, potrivit art. 74 alin. 1 şi 2 din actualul Cod penal, stabilirea duratei sau cuantumului pedepsei dar şi alegerea pedepsei, atunci când legea prevede pedepse alternative, se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;  c ) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;e ) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;f ) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Aplicând criteriile enunţate mai sus la situaţia din speţă,  instanţa retine  cu privire la inculpatul  T.P. ca acesta a avut o atitudine sincera atat in fata organelor de urmarire penala cat si in fata instantei si nu este cunoscut cu antecedente penale.

In ceea ce priveste celelalte criterii instanta retine ca prin comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, urmare a încălcării normelor care prevăd modul de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice s-au pus în pericol concret valorile sociale care protejează integritatea corporală şi sănătatea părţii vătămate, rezultând uciderea din culpă a victimei S.A..

 Totodată, instanta are in vedere si valoarea foarte mare a alcoolemiei , din cuprinsul Buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 402 – 403 / 2014 din data de 18.08.2014 eliberat de S. M. L. Mehedinţi rezultand  că la orele 1515 şi 1615 inculpatul T. prezenta o alcoolemie de 1,80 g ‰ şi respectiv 1,60 g ‰ alcool pur în sânge.

Astfel cu privire la imprejurarile comiterii infractiunilor instanta retine ca inculpatul, pe fondul consumului excesiv de alcool, in timpul zilei, pe un drum cu vizibilitate a pierdut controlul volanului astfel ca a rezultat uciderea din culpă a victimei S.A..

Instanta are in vedere si imprejurarea ca inculpatul a plecat către domiciliul său întrucât fusese informat de martorul T.C. despre faptul că fiica sa avea probleme de sănătate insa acest argument  nu este apt sa contrabalanseze celelalte aspecte avute in vedere la evaluarea gravitatii infractiunilor.

Avand in vedere aceste aspecte intanta apreciaza ca scopul pedepsei care urmeaza a fi aplicata inculpatului T.P. , poate fi atins doar prin executarea acesteia.

În ceea ce priveste latura civila, instanta retine că în cauza s-au constituit părti civile:

 B.D.  cu suma de 30 000 euro reprezentand daune morale si suma de 7 000 lei reprezentand daune materiale.

La data de 14.02.2015 S.I. a decedat, fiind depus certficatul de deces seria DC nr.259595  iar mostenitorii acestuia au precizat ca inteleg sa continuie exercitarea actiunii civile a partii civile S.I..

Instanta retine ca potrivit art. 1349 Cod civil, orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Din analiza acestor prevederi legale reiese că pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu cert şi care să nu fi fost reparat încă, existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa celui care a acţionat.

Răspunderea civilă delictuală şi răspunderea penală pot acţiona concomitent, se pot cumula, deoarece prima se bazează pe ideea reparării unui prejudiciu, în timp ce răspunderea penală se bazează pe ideea pedepsirii unei fapte socialmente periculoase.  Prin urmare, când infracţiunea este cauzatoare de prejudiciu, vom avea două acţiuni: o acţiune penală şi o acţiune civilă, acestea putând fi soluţionate şi separat.

Instanţa reţine că, inculpatul a condus pe drumul judeţean DJ 643 A de pe raza localităţii Murgaşi, jud. Dolj, autoturismul marca Ford Mondeo cu nr. de înmatriculare VL 08 … provocând un accident rutier în urma căruia a rezultat decesul victimei S.A., în vârstă de 62 ani, din localitate, persoană care se deplasa în calitate de pieton pe partea dreaptă a drumului, având în vedere direcţia de deplasare a autoturis-mului.

Expertul Barbu Gheorghe, numit de organul de urmărire penală a stabilit o culpă comună în cauză atât în sarcina inculpatului cât şi în sarcina victimei însă expertul parte propus de aparţinătorii părţii vătămate, ing. Pletea Lucian, a fost de acord doar în parte cu concluziile menţionate anterior, din raportul de expertiză tehnică judiciară anexat la dosar acesta concluzionând faptul că în cauză s-ar reţine o culpă exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier.

In cuprinsul raportului de expertiză au fost formulate următoarele concluzii:

Instanta apreciaza ca din probatoriul administrat în cauză se conturează în mod cert culpa comună a inculpatului T.P. şi a victimei S.A. în producerea evenimentului rutier ce a avut drept urmare moartea acesteia din urmă insa va retine cu privire  la victima o culpă de 30 % în ceea ce priveşte decesul acesteia

Instanta constata ca in cauza exista o faptă ilicită săvârşită de inculpatul T.P. (infracţiunea  de ucidere din culpă ), produsă din culpa comună a inculpatului T.P. şi a victimei S.A., faptă care a avut ca urmare moartea victimei S.A., cu consecinţa producerii unui prejudiciu, între fapta culpabilă şi prejudiciu existând un raport de cauzalitate.

Pentru dovedirea despăgubirilor privind daunele materiale şi morale solicitate, au fost administrate următoarele mijloace de probă: înscrisuri şi declaratiile martorilor  A.M. si S.C..

Instanţa  reţine că părtile civile au facut, in parte, dovada cheltuielilor efectuate iar  in cuantumul acestor cheltuieli sunt incluse sume achitate pentru organizarea înhumării, masa de pomenire, amenajarea locului de veci şi pomenirile ulterioare, efectuate conform obiceiurilor.

Astfel, din înscrisurile atasate: chitante , bonuri fiscale si facturi precum si din depozitiile martorilor  rezulta respectarea tuturor obiceiurilor creştineşti pentru inhumarea si pomenirea defunctei.

Instanţa apreciaza ca în momente cu un astfel de impact emotional, părtile nu sunt suficient de diligente în preconstituirea de inscrisuri in vederea dovedirii pretenţiilor civile ulterioare si apreciaza ca sumele solicitate de parti sunt justificate raportat la declaratiile martorilor A.M. si S.C. , precum si fata de cheltuielile care se efectueaza in mod obişnuit, pentru respectarea obiceiurilor religioase.

Întrucât instanţa a reţinut o culpă a victimei de 30% în ceea ce priveşte producerea decesului, instanţa va acorda sumele de bani solicitate de acestea  insa cuantumul acestora va fi diminuat proportional cu culpa retinuta in sarcina victimei.

In ceea ce priveste daunele materiale solicitate de partea civila S.I., suma acordata pentru aceasta parte civila va fi impartita in mod egal intre toate celelalte parti civile care au inteles sa continuie exercitarea actiunii civile.

 În legătură cu daunele morale solicitate de către părţile civile , instanta retine ca, dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ uşoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de evaluare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile pentru daune morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele, de a fi cântărite în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensaţie bănească trebuie să fie echitabilă, moderată, proporţională cu întinderea pagubei suferite şi să nu constituie o cauză de îmbogăţire fără just temei.

Astfel, instanţa reţine că părţile civile B.D., N.A., S.N.S.I.şi S.I.au suferit un prejudiciu de ordin moral, prin suferinţa  resimţită de pierderea mamei,  respectiv a sotiei.

Cât priveşte întinderea prejudiciului este evident că acesta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice  sau economice, astfel încât în funcţie de împrejurările concrete ale speţei , statuând în echitate, instanţa va acorda părţilor civile despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

În cauză, instanţa apreciaza că se justifică acordarea  în parte a daunelor morale solicitate de catre partile civile in moneda euro.

Instanta va acorda daunele morale in moneda nationala , deoarece potrivit art. 13 din Legea 312/2004, privind Statutul Băncii Naţionale a României, moneda naţională este leul iar  potrivit art. 12 din aceeaşi lege „Banca Naţională a României este unica instituţie autorizată să emită însemne monetare, sub formă de bancnote şi monede, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României”.

Instanta va stabili un cuantum diferit al daunelor morale acordate părtii civile S.I., fata de cele acordate părtilor civle B.D., N.A., S.N.S.I.întrucât potrivit percepţiei instanţei de judecată, trauma psihică, afectivă determinată de pierderea sotiei este mai mare decât cea resimţită de către copii victimei .

În consecinţă, instanţa apreciază că acordarea sumei de câte 25 000 lei cu titlu de daune morale, către fiecare dintre părţile civile B.D., N.A., S.N. respectiv a sumei de 40.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă S.I.reprezintă o modalitate echitabilă de acoperire a prejudiciilor, fiind proportionale cu întinderea pagubei suferite de fiecare dintre părtile civile.

Suma de 40 000 lei cu titlu de daune morale acordate partii civile S.I.va fi impartita in mod egal celorlalte parti civile care au inteles sa continuie actiunea civila.

În legătură cu persoana care poate fi obligată la plata acestor despăgubiri, potrivit disp. art. 54 alin.2 din Legea nr. 136/1995, modificată prin OUG nr. 61/2005, aprobată prin Legea nr.283/7.10.2005 “în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi”.

Instanţa constată că pentru autoturismul cu număr de înmatriculare VL 08 …. condus de  inculpatul T.P. s-a încheiat contractul de asigurare obligatorie RCA seria RO/16/H16/DV număr 2003217787 cu asigurătorul SC EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, valabil din data de 21.09.2013 pana la data de 20.09.2014.

Având în vedere disp. art. 49 din Legea nr.283/7.10.2005 potrivit cărora asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, instanţa apreciază că la plata despăgubirilor civile dovedite de părţile civile va fi obligat direct asigurătorul de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.

Instanţa nu va obliga inculpatul alături de/împreună cu asigurătorul ci numai pe acesta din urmă la plata daunelor materiale şi morale către părţile civile deoarece articolul 54 alin.2 din Legea nr. 136/1995, modificată prin OUG nr. 61/2005, aprobată prin Legea nr.283/7.10.2005 prevede imperativ ca drepturile persoanei păgubite prin accidente produse de autovehicule se exercită împotriva asigurătorului.

În ceea ce priveşte prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J, instanţa apreciază că această măsură nu poate fi luată ope-legis.

Instanţa reţine că dispoziţiile art. 3 din Legea 76/2008 care fac referire la “infracţiunile pentru care pot fi prelevate probe biologice în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.” nu prevăd obligativitatea dispunerii acestei măsuri, astfel că instanţa nu este obligată ca în ipoteza constatării incidenţei infracţiunii să dispună prelevarea, fără ca o astfel de măsură să fie analizată de către instanţă.

În prezenta cauză, instanţa apreciază că nu se impune o astfel de măsură; mai mult decât atât, instanţa apreciază că aceasta ar fi o măsură disproporţionată. Astfel, în ipoteza refuzului inculpatului de a se supune prelevării, o astfel de măsură poate avea caracterului unei pedepse, ori atâta timp cât măsura nu a fost prevăzută în lege ca o pedeapsă si nici nu este prevăzută obligativitatea dispunerii sale, faţă de principiul legalităţii incriminării si al pedepsei, instanţa apreciază că nu se impune dispunerea acestei măsuri.

In ceea ce priveste cheltuielile judiciare efectuate de parti instanta retine ca acestea sunt formate din onorariul aparatorului in cuantum de 2 000 lei (chitanta 18 din 15.04.2015)si onorariul expertului parte Pletea Lucian in cuantum de 1000 lei(chitanta 20 din 01.09.2014)

Suma de bani reprezentand onorariul aparatorului va fi impartita in mod egal intre toate partile civile insa suma de bani reprezentand onorariul expertului parte Pletea Lucian in cuantum de 1000 lei va fi acordata doar partii civile Scaralt Ion intrucat din chitanta depusa rezulta ca suma a fost achitata de acesat parte civila.

Avand in vedere argumentele expuse anterior in temeiul art.192 alin. 1,2 C.p. . cu aplic. art. la art. 375 C.p.p. şi art. 396 alin.10 C.p.p va condamna pe inculpatul T.P., , la  pedeapsa 2 inchisoare pentru  infractiunea de ” ucidere din culpa”

În temeiul art. 336 alin. 1 C.p. cu aplic. art. la art. 375 C.p.p. şi art. 396 alin.10 C.p.p va  condamna pe inculpatul T.P. la  pedeapsa de  1 an inchisoare pentru  infractiunea de ” conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substante ”

În temeiul art. 38 alin.1 C.p. şi art. 39 alin.1 lit. b C.p. va  contopi pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de  2 ani închisoare la care adaugă  sporul de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul T.P. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare in regim de detentie.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.P. durata retinerii si arestarii preventive din 17.08.2014 pana la  01.10.2014 inclusiv.

In baza art.399alin. 1 C.p.p. va  mentine masura controlului judiciar luata fata de inculpatul T.P. prin incheierea nr.239 a Tribunalului Dolj din 01.10.2014.

În baza art. 25 Cpp şi art. 397 Cpp va admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile S.I., N.A., B.D., şi S.N.

Va obliga asiguratorul SC EUROINS ROMANIA –REASIGURARE SA la plata următoarelor sume:

–  suma de 8.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă S.I..

–  suma de 8.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă S.I..

–  suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă, N.A..

–  suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă, N.A..

– suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale,  către partea civilă, B.D..

– suma de 5.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale,  către partea civilă, B.D..

-suma de 4.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale,  către partea civilă, S.N..

-suma de 4.000 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale,  către partea civilă, S.N..

În baza art. 25 Cpp şi art. 397 Cpp va admite în parte acţiunea civila formulata de partea civila S.I.si continuata de  mostenitorii acestuia, S.I., N.A., B.D. si S.N..

Va obliga asiguratorul SC EUROINS ROMANIA –REASIGURARE SA la plata sumei totale de 2 000 lei cu titlu de daune materiale şi suma totala de 40.000 lei cu titlu de daune morale  astfel:

–  suma de 500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă S.I..

–  suma de 500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă S.I..

–  suma de 500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă, N.A..

–  suma de 500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, către partea civilă, N.A..

– suma de 500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale,  către partea civilă, B.D..

– suma de 500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale,  către partea civilă, B.D..

-suma de 500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale,  către partea civilă, S.N..

-suma de 500 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale,  către partea civilă, S.N..

În baza art. 274 alin.1 C.p.p.va obliga inculpatul la plata sumei de 2 000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276 C.p.p. va obliga asigurătorul SC EUROINS ROMANIA –REASIGURARE SA la plata sumei de 1500 lei către partea civilă  S.I.reprezentând cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 276  C.p.p. va  obliga asigurătorul SC EUROINS ROMANIA –REASIGURARE SA la plata sumei de cate 500 lei către fiecare dintre partile civile N.A. , B.D. si S.N. reprezentând cheltuieli de judecata efectuate de catre acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE,

În temeiul art.192 alin. 1,2 C.p. . cu aplic. art. la art. 375 C.p.p. şi art. 396 alin.10 C.p.p condamnă pe inculpatul T.P., fiul lui ……., născut la ….. în com. Murgaşi, jud. Dolj, domiciliat în com. Murgaşi, sat ……, str. ……, nr. .., jud. Dolj, CNP ………, la  pedeapsa 2 inchisoare pentru  infractiunea de ” ucidere din culpa”

În temeiul art. 336 alin. 1 C.p. cu aplic. art. la art. 375 C.p.p. şi art. 396 alin.10 C.p.p condamnă pe inculpatul T.P. la  pedeapsa de  1 an inchisoare pentru  infractiunea de ” conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substante ”

În temeiul art. 38 alin.1 C.p. şi art. 39 alin.1 lit. b C.p. contopeşte pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de  2 ani închisoare la care adaugă  sporul de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul T.P. să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare in regim de detentie.

În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului T.P. durata retinerii si arestarii preventive din 17.08.2014 pana la  01.10.2014 inclusiv.

In baza art.399alin. 1 C.p.p. mentine masura controlului judiciar luata fata de inculpatul T.P. prin incheierea nr.239 a Tribunalului Dolj din 01.10.2014.

În baza art. 25 Cpp şi art. 397 Cpp admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile S.I., domiciliat în com. Murgaşi, jud. Dolj, CNP …….., N.A., domiciliată în Craiova, str. ……. CNP ……..,  B.D., domiciliată în sat Cotorbeşti, com. Vulpeni, ………, jud. Dolj, CNP ………. şi S.N.domiciliată în Craiova, str. ……………, jud. Dolj, CNP …………….

Obligă asiguratorul SC EUROINS ROMANIA –REASIGURARE SA la plata următoarelor sume:

În baza art. 25 Cpp şi art. 397 Cpp admite în parte acţiunea civila formulata de partea civila S.I.si continuata de  mostenitorii acestuia, S.I., N.A., B.D. si S.N..

Obligă asiguratorul SC EUROINS ROMANIA –REASIGURARE SA la plata sumei totale de 2 000 lei cu titlu de daune materiale şi suma totala de 40.000 lei cu titlu de daune morale  astfel:

În baza art. 274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 2 000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 276 C.p.p. obligă asigurătorul SC EUROINS ROMANIA –REASIGURARE SA la plata sumei de 1500 lei către partea civilă  S.I.reprezentând cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 276  C.p.p. obligă asigurătorul SC EUROINS ROMANIA –REASIGURARE SA la plata sumei de cate 500 lei către fiecare dintre partile civile N.A. , B.D. si S.N. reprezentând cheltuieli de judecata efectuate de catre acestea.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi,  30.06.2015.