Cerere prelungire termen de înscriere în tabelul definitiv de creanţe
Dosar nr. XXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECŢIA A II-A CIVILĂ
SENTINŢA Nr. 178/2012
Şedinţa publică de la 06 Februarie 2012
Completul compus din:
PREŞEDINTE XXX
Grefier XXX
Pe rol fiind soluţionarea cererii de prelungire a termenului de înscriere în tabloul definitiv al creanţelor – depusă sub nr. ………….., de creditor XXXîn procedura insolvenţei debitoarei XXXreprezentată de lichidator judiciar XXX, desemnat sa administreze procedura prin încheierea nr. ….. din data de ……
La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a prezentat XXX din partea contestatoarei A.F.P. Tg Jiu, practician în XXXdin partea lichidatorului judiciar pentru debitoare.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, judecătorul sindic constatând cererea în stare de judecată, a acordat cuvântul.
Consilier juridic XXXdin partea contestatoarei XXX. Tg Jiu solicită admiterea cererii
aşa cum a fost formulată şi prelungirea termenului de înscriere în tabloul definitiv de creanţe.
Practician în insolvenţă XXX din partea administratorului judiciar pentru debitoare solicită respingerea cererii, depunând concluzii scrise.
JUDECĂTORUL SINDIC
Analizând actele şi lucrările dosarului constată şi reţine următoarele;
Prin cererea nr…. din …., XXXa solicitat prelungirea termenului de înscriere în tabelul definitiv al creditorilor debitoarei XXX, cauza ce formează obiectul dosarului nr. ……….., cu termen de înscriere la data de ……………
În motivarea cererii, arată că debitoarea XXX s e afla în acţiune de inspecţie fiscală, desfăşurată la solicitarea XXX – Secţia Gorj, suma suplimentară estimată a fi constatată fiind de 150.000 lei.
Face precizarea că asupra celor constatate de către echipa de control din cadrul Gărzii Financiare, au fost sesizate organele de urmărire penală în vederea cercetării existenţei condiţiilor constitutive ale infracţiunii prevăzute de legea fiscală.
Lichidatorul judiciar XXX pentru debitoarea XXX a solicitat respingerea cererii formulate de A.F.P. Tg Jiu, pentru următoarele considerente;
-termenele prevăzute de art. 108 din au fost publicate în B.P.I. nr.
……….. şi în ziarul Bursa din data de …………;
– notificarea nr. ……….. privind termenele pentru înregistrarea cererilor,
întocmirea şi afişarea tabelelor – suplimentar şi definitiv consolidat de creanţe, prevăzute de art. 108 din Legea nr. 85/2006 , a fost trimis prin fax către creditoare la data de ………..;
-cererea formulată de A.F.P. Tg Jiu priveşte creanţe reprezentând accesorii calculate la
debitul născut înaintea deschiderii procedurii generale prin încheierea nr. ………….., motiv pentru care nu pot fi admise în tabelul de creanţe suplimentare.
Precizează totodată faptul că, ulterior deschiderii procedurii generale a insolvenţei, AFP Tg-Jiu a fost notificat, în temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, cu termenele prevăzute de art. 62 din Legea nr. 85/2006, conform adresei nr. …….., confirmată la data de ………, însă nu s-a formulat cerere de înscriere în tabelul preliminar decât pentru debitul şi penalităţile de întârziere existente la data deschiderii procedurii.
Sunt invocate ca temei, dispoziţiile art. 41 alin. 1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate cât şi a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat.
Este adevărat că după deschiderea procedurii simplificate, organele de control din cadrul DGFP au efectuat inspecţia fiscală pentru activitatea debitorului aferentă perioadei …………., perioadă anterioară deschiderii procedurii insolvenţei, însă raportul de inspecţie fiscală precum şi decizia de impunere au fost contestate de către administratorul debitoarei –XXXX, contestaţia nefiind soluţionată până la data depunerii concluziilor scrise în dosar, respectiv, ………., pe cale de consecinţă, solicitând respingerea cererii ca nefondată.
Judecătorul sindic, examinând cererea de prelungire a termenului de înscriere în tabelul definitiv al creanţelor debitoarei, constată şi reţine că aceasta este nefondată şi va fi respinsă ca atare, cu următoarea motivare;
Prin încheierea nr. …………. s-a admis cererea debitoarei XXXşi s-a deschis procedura generală de insolvenţă, reţinându-se că aceasta şi-a exprimat intenţia de reorganizare a activităţii pe baza planului de reorganizare judiciară.
Ulterior, prin Raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă – nr. …………., s-a precizat că administratorul societar XXX prin adresa nr. ………. a depus intenţia de intrare în procedura simplificată de faliment având în vedere faptul că debitoarea nu mai are contracte în derulare care să genereze venituri, iar marfa aflată în stocuri a devenit greu vandabilă, fără a exista posibilitatea valorificării acesteia la preţul pieţei.
Raportul a fost aprobat în adunarea creditorilor din 07.07.2011 aşa cum rezultă din procesul verbal depus la fila 146 din volumul I al procedurii.
Prin sentinţa nr. …………., s-a aprobat raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţă şi în temeiul Art. 107 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006, s-a dispus intrarea debitoarei în procedura simplificată de faliment. Prin încheierea din …………….s-au stabilit termenele prevăzute de art. 108 raportat la art. 62 din lege.
La ……… – fila 176 din dosar, XXX depune cerere de înscriere în tabelul definitiv de creanţe pentru aceeaşi sumă de 52.579 lei( însoţită de adresa nr. ………..) ca în cererea iniţială de înscriere la masa credală din ………., fila 96 din volumul I al dosarului.
Prin Serviciul arhivă se depune tot la ……… cererea de prelungire a termenului de înscriere în tabloul definitiv al creditorilor debitoarei pentru o creanţă suplimentară estimată la 150.000 lei, motivat pe aspectul de fapt că debitoarea este în cursul unei acţiuni de inspecţie fiscală.
Potrivit art. 62 alin. 2) din Legea nr. 85/2006, în funcţie de circumstanţele cauzei şi pentru motive temeinice, judecătorul sindic va putea hotărî o majorare a termenelor prevăzute la alin. 1), lit. b), c) şi d) cu maximum 30, 15, respectiv 15 zile.
Legiuitorul în art. 103 din lege a prevăzut că în cazul intrării în faliment prin procedura simplificată, lichidatorul va trimite o notificare privind intrarea în procedura falimentului şi în cazul debitorului persoană juridică, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor notificaţi conform art. 61, debitorului şi ORC pentru efectuarea menţiunii.
În cazul în care este justificată majorarea, în sensul art. 62 alin. 2), a termenelor de afişare a tabelului preliminar de creanţe, prevăzut la art. 62 alin. 1, lit. c) şi de definitivare a tabelului de creanţe, prevăzut la art. 62 alin. 1), lit. d), noile termene astfel fixate vor fi notificate creditorilor.
Alineatul 2) dispune imperativ că vor fi supuse verificării toate creanţele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, născute după data deschiderii procedurii.
Tabelul preliminar de creanţe, potrivit art. 3, pct. 16 din Legea nr. 85/2006, cuprinde toate creanţele născute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiţie sau în litigiu, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora iar tabelul definitiv de creanţe – art. 3, pct. 17, este tabelul care cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii în conformitate cu prevederile art. 73, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor.
Transpunând aceste dispoziţii la speţa pe rol, judecătorul sindic reţine că XXX . a formulat cerere de înscriere la masa credală în termenul stabilit prin încheierea de deschidere a procedurii şi a fost trecut în tabloul preliminar şi ulterior definitiv al creditorilor, acestea fiind afişate potrivit proceselor verbale de afişare aflate la dosarul cauzei, fără să fie înregistrate contestaţii sau obiecţiuni.
Deşi formulată de creditor XXX Tg-Jiu ca o cerere de prelungire a termenului de înscriere în tabloul definitiv al creditorilor şi nemotivată în drept, în realitate, cererea nr. …………, are ca obiect, majorare termene.
Ca atare, judecătorul sindic trebuie să aprecieze în funcţie de circumstanţele cauzei dacă, faptul că debitoarea XXX este supusă unei inspecţii fiscale, constituie în sensul legii, un motiv temeinic de majorare a termenului prevăzut de art. 62 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Întrucât debitoarea a solicitat să fie supusă procedurii de reorganizare judiciară şi ulterior a solicitat să intre în procedura simplificată de faliment, punând la dispoziţia practicianului în insolvenţă actele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, efectuarea inspecţiei fiscale în cursul procedurii, apreciem că nu este în sensul legii, un motiv temeinic de prelungire a termenului de definitivare a tabelului creanţelor.
Aceasta pentru că în prezent, este contestat raportul de inspecţie fiscală şi decizia de impunere, cu posibilitatea atacării ulterioare pe cale judecătorească, procesul presupunând administrarea de probatorii, exercitarea căilor de atac, ori, chiar legiuitorul a prevăzut posibilitatea prelungirii termenului prevăzut de art. 62 alin. 1) lit. d) din Legea nr. 85/2006, doar cu 15 zile, astfel încât prin prisma acestor considerente, creditoarea nu justifică un interes imediat.
Aşa cum s-a precizat, procedura a fost deschisă la cererea debitoarei şi prin inspecţia fiscală a fost verificată perioada 01.10.2008 – 30.06.2011, sub mai multe aspecte (declaraţii fiscale, contribuţii pentru concedii şi indemnizaţii de la persoane juridice sau fizice, contribuţia de asigurări pentru şomaj, TVA, etc), ori creditoarea s-a înscris la masa credală cu o sumă, iar dacă în urma controlului efectuat vor rezulta obligaţii de plată către bugetul de stat mai mari decât cele înscrise în tabloul creditorilor – 52.579 lei, calea de urmat nu este aceea a prelungirii termenului de definitivare a creanţelor, ci înscrierea creditoarei în tabelul de creanţe cu sumele stabilite suplimentar prin actul de control, acum supus cenzurii XXX
De altfel, din cererea de majorare termene, nu rezultă cuantumul creanţei cu care XXX solicită să fie înscrisă la masa credală, aceasta vorbind de o sumă estimativă de 150.000 lei, ori creanţa trebuie să fie certă, lichidă şi exigibilă, pentru că altfel, dacă nu se precizează suma în mod ferm, lichidatorul judiciar nu are posibilitatea verificării creanţei aşa cum dispun imperativ dispoziţiile art. 109, alin. 3) din Legea nr. 85/2006.
Este adevărat că termenele stabilite de judecătorul sindic în temeiul art. 108 rap. la art. 62 din Legea nr. 85/2006 au fost publicate în BPI nr. …….. şi în ziarul Bursa din ……; notificarea nr. …….. privind termenele de înregistrare creanţe a fost comunicată şi creditoarei iar sumele la care se face referire estimativ – constituie accesorii calculate la debitul născut înaintea deschiderii procedurii generale de insolvenţă prin încheierea nr. ……… din ……….., motiv pentru care nu ar putea fi admise la masa credală faţă de prevederile art. 41 care prevede că, nici o dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanţelor născute ulterior datei deschiderii atât a procedurii simplificate cât şi a celei generale, în cazul în care nici un plan de reorganizare nu este confirmat.
În plus, creditoarea, ulterior deschiderii procedurii generale de insolvenţă, a fost notificată în temeiul art. 61 din Legea nr. 85/2006, aşa cum rezultă din adresa nr. ………….., dar nu a formulat cerere de înscriere în tabelul preliminar decât pentru debitul şi penalităţile de întârziere existente la data deschiderii procedurii.
Pe cale de consecinţă, cererea de majorare termene formulată de creditoare va fi respinsă în temeiul prezentelor considerente şi a dispoziţiilor legale menţionate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE;
Respinge ca nefondată cererea de prelungire a termenului de înscriere în tabloul definitiv al creanţelor – depusă sub nr. …………, de creditor XXXX, , , în procedura simplificată de faliment a debitoarei XXX reprezentată de lichidator judiciar XXX.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţa publică de la 06 februarie 2012 .
Judecător sindic,
XXX
Grefier,
XX