În motivarea contestaţiei,contestatoarea a arătat că între părţi s-a derulat o relaţie comercială în trei raporturi juridice interdependente:
a) –Contractul de vânzare –cumpărare de produse agricole şi de acordare de avansuri în bani sau natură nr.J154/18.03.2003, vânzarea cantităţii de 682,5 tone grâu reprezentând echivalentul a 324.870 lei către intimată, ce era reprezentat de contravaloarea unor bunuri ce urmau să fie livrate de intimată către contestatoare, cu titlu de avans în natură.
b)- contractul de vânzare-cumpărare nr.J155/18.03.2008 prin care contestatoarea urma să achiziţioneze de la intimată o serie de produse ce urmau a fi utilizate în procesul tehnologic agricol , respectiv avansurile în natură menţionate in contractul 154/2008 .
c) contractul de garanţie reală mobiliară nr.156/2008 , garantarea de către contestatoare a obligaţiilor sumate prin contractul J154/2008.
Mai arată că prin contractul j154/2008 s-au obligat să vândă intimatei producţia de grâu obţinută de pe suprafaţa de 273 ha până la concurenţa avansurilor în produse livrate prin contractul J155/2008 ,iar pentru garantarea obligaţiei de plată în produse fiind încheiat contractul de garanţie reală mobiliară nr.J156/2008.
Precizează că biletul la ordin a cărei anulare se solicită a fost prezentat spre decontare sub argumentul că suma de 68886,89 lei ar reprezenta daune şi dobânzi ,menţiuni ce nu exprimă realitatea convenţională din care se pretinde că ar izvorî aceste creanţe.
Se arată că nu există în sine creanţa de 68886,89 lei iar prin solicitarea de decontare bancară a acestui instrument de plată se urmăreşte încasarea unei datorii inexistente ,căreia nu corespunde cu titlu.
Astfel, in scopul de a garanta obligaţiile prevăzute de contractul J154/2008 , s-a emis 2 bilete in alb creditorul fiind îndreptăţit să le completeze şi ulterior să le introducă spre decontare ,in cazurile în care contestatoarea nu ar fi respectat obligaţiile asumate , ori deşi relaţiile contractuale s-au stins,prin îndeplinirea reciprocă a celor convenite, unul din bilete la ordin a fost introdus în circuitul comercial ,deşi ar fi trebuit restituit la momentul stingerii raportului juridic .
Deoarece intimata trebuia să furnizeze potrivit art.1 din contractul J155/2008 , cu titlu de avans în natura insecticide ,sămânţă de grâu şi motorină ,toate in valoare de 146.197,45 lei ,s-au livrat toate produsele, mai puţin motorina.
Prin urmare creanţa de 85.305,15 lei urma să fie stinsă prin compensare cu o cantitate echivalentă de grâu ,grâu care a fost livrat potrivit avizelor de expediţie şi in consecinţă nu există o datorie /obligaţie contractuală pe care să nu o fi executat culpabil şi din care să izvorască creanţa de 68886,89 lei ,incorporată de biletul la ordin din data de 18.03.2008 emis de contestatoare in favoarea beneficiarului ,intimatei.
În dovedirea contestaţiei, contestatoarea a propus administrarea dovezilor cu înscrisuri şi a depus la dosar somaţia nr.400/15.02.2010,contractul de vânzare – cumpărare de produse agricole şi de acordare de avansuri în bani sau în natură nr. J154/18.03.2008; convenţie de completare a contractului, contractul de vînzare cumpărare nr.J155/18.03.2008,anexa 1 ,contractul de garanţie reală imobiliară nr. J156/18.03.2008;factura fiscală nr.0044D/2.04.2008, factura fiscală nr.0088D/9.05.2008,un set de avize de expediţie f.21-31,sentinţa civilă nr.2363/2008 a Judecătoriei Călăraşi.
La dosar a fost depusă copie de pe dosarul de executare nr.400/2008 f.39-72.
Intimata a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea tuturor solicitărilor contestatoarei ca şi lipsite de temei.
Pe cale de excepţie se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat şi pe fiind solicită a se dispune amendarea contestatoarei pentru exercitarea prezentei acţiuni cu rea credinţă cu rezervarea de a completa pretenţiile cu valoarea daunelor cauzate de întârzierea executării silite, obligarea acesteia la plata cauţiunilor prevăzute de lege în vederea suspendării executării silite ,precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Se arată că executarea silită în dosarul de executare 400/2008 al BEJ V a mai fost contestată de reclamantă , titlul executoriu ce face obiectul prezentului dosar a mai fost supus controlului judiciar al instanţei , hotărâre definitivă şi irevocabilă din D.civ.nr.38/R din 21.01.2009 a Tribunalului Călăraşi in dosarul 3764/202/2008 .
Din oficiu instanţa a dispus ataşarea dosarului 3764/202/2008
Prin încheierea de şedinţă din 12.05.2005 , s-a constatat respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimată pentru considerente înscrise în această încheiere.
La acelaşi termen de judecată contestatoarea a renunţat la cererea de suspendare a executării silite.
În cauză instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri ,respectiv cele existente la dosarul cauzei şi a respins administrarea probei cu expertiză contabilă ,apreciind că aceasta nu este utilă şi concludentă pentru soluţionarea cauzei în raport cu obiectul acesteia.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
Executarea silită în dosarul nr. 400/2008 al BEJ Stoian Valentin se derulează în considerarea biletului la ordin emis în data de 18.03.2008 de contestatoarea SA „A M, cu scadenţă la 18.08.2008.
Potrivit prevederilor legale în vigoare la momentul începerii executării silite în cauză , nu era necesară încuviinţarea executării silite ,art. 373 indice 1 C procedură civilă fiind reintrodus prin OUG 42/2009, decizia în interesul legii nr.4/19.01.2009 publicată în M. Oficial nr. 381 /4.06.2009, ce reglementa obligativitatea investirii cu formulă executori a biletului la ordin nu era pronunţată,practica instanţelor judecătoreşti nefiind unitară în privinţa necesităţii îndeplinirii acestei formalităţi atâta vreme cât biletul la ordin era titlu executoriu prin lege ,iar prevederile 374 indice 1din excludea de la investire înscrisurile cărora legea le recunoştea caracterul de titlul executoriu.
Împotriva somaţiei nr . 400/26.08.2008 contestatoarea a formulat opoziţie la executare ce a format obiectul dosarului 3764/202/2008 ,opoziţie ce a fost respinsă prin decizia civilă nr.38/21.01.2009 a Tribunalului Călăraşi.
În drept,instanţa reţine că prin prezenta contestaţie la executare formulată împotriva somaţiei 400/15.02.2010 şi a întregii executări silite ce formează obiectul dosarului de executare 400/2008 al BEJ S V intimata invocă apărări de fond,iar nu aspecte ce vizează legalitatea executării silite şi a titlului executoriu .
Contestatoarea învederează că menţiunile din biletul la ordin vizează creanţa de 6886,89 lei aferentă unei datorii a contestatoarei faţă de intimată, datorie inexistentă căruia nu îi corespunde un titlu.
Astfel, suma de 68886,89 lei ar reprezenta „ daune conform srt.7.4/contract 156/2008 şi dobânzi conform art.5/2008”, or contractul J156/2008 nu conţine vreo dispoziţie cu privire la constituirea unei garanţii iar din executarea sa nu izvorăsc creanţe ,ci drepturi reale accesorii , astfel că neexistând un raport juridic principal nu există nici un raport juridic accesoriu.
În drept, instanţa reţine că potrivit prevederilor art. 399 lin.3 din C procedură civilă în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de către o instanţă judecătorească ,se pot invoca ,în contestaţia la executare ,apărări de fond ,împotriva titlului executoriu ,dacă legea nu prevede în acest scop ,o altă cale de atac.
Opoziţia la executare reglementată de Legea 58/1934 este concepută ca o cale de atac prin intermediul căruia ,debitorul care a primit somaţia emisă conform prevederilor art.61 alin.6 poate invoca excepţii de nulitate a titlului cambial ,în condiţiile art.63 din aceeaşi lege,în vreme ce contestaţia la executare ,reprezintă un mijloc de verificare a actelor de executare.
În cauza dedusă judecăţii toate motivele invocate de contestatoare în susţinerea acesteia inclusiv verificarea raportului juridic obligaţional ,respectiv contractele J 153 ,J154 şi J155/ 2008 din care izvorăşte creanţa incorporată în Biletul la Ordin din 18.03.2008, reprezintă apărări de fond împotriva titlului executoriu adică excepţii care se referă la raportul juridic fundamental obligaţional care a generat emiterea titlului cambial,aspecte ce puteau fi invocate în cadrul opoziţiei la executare.
Astfel potrivit art.63 alin.1 din Legea 58/1934 „ În procesele cambiale pornite, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de opoziţie la somaţia de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepţiunile de nulitatea titlului, potrivit dispoziţiunilor art. 2, precum şi cele care nu sunt oprite de art. 19.”,iar potrivit art.19: ” Persoanele împotriva cărora s-a pornit acţiune cambială nu pot opune posesorului excepţiunile întemeiate pe raporturile lor personale cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului.”
Din interpretarea art.19 din Legea 58/1934 rezultă că pe calea opoziţiei la executare nu pot fi opuse posesorului cambiei sau biletului la ordin excepţiile personale întemeiate pe raporturile debitorului cambial cu trăgătorul sau posesorii anteriori ai cambiei ,însă pot fi opuse excepţiile personale ce decurg din raporturile dintre părţile semnatare ale cambiei.
Având în vedere prevederile at.399 alin.3 C procedură civilă ,faptul că aspectele contestate puteau fi invocate pe calea opoziţiei la executare,opoziţie ce de altfel a şi fost soluţionată irevocabil prin decizia civilă 38/21.01.2009 a Tribunalului Călăraşi ,instanţa ,constatând că nu sunt alte aspecte de nelegalitate a executării silite pornite împotriva debitoarei contestatoare în cadrul dosarului de executare 400/2008, va respinge contestaţia la executare ca neîntemeiată.
Conform art. 274 C.pr.civilă va obliga contestatoarea către intimată la 700 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată,reprezentând onorariu apărător.