Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub numărul XXXX, reclamantul Prefectul Judeţului XXXX a solicitat anularea Dispoziţiei nr. XXXX emisă de pârât Primarul comunei XXXX privind desfacerea disciplinară a contractului de management nr. XXXX al numitului T.M., chemat în judecată pentru opozabilitate.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că la data de 27 iunie 2014 Primarul comunei XXXX a emis Dispoziţia cu nr.XXXX prin care a dispus „sancţionarea domnului T.M., administrator public în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei XXXX cu desfacerea disciplinară a contractului de management nr. XXXX”.
Ca temei juridic au fost invocate prevederile art. 55 lit. “c”, art. 61 lit. “a”, art. 62 alin. (2) şi (3), art. 247-252 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat modificările şi completările ulterioare, prevederile Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduită al personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice şi prevederile 63 alin. (5) lit. “e” din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicate modificările şi completările ulterioare.
La emiterea dispoziţiei analizate s-a avut în vedere şi Referatul nr. XXXX întocmit de către Primarul comunei XXXX, Procesul – verbal de cercetare disciplinară nr. XXXX întocmit de către comisia de cercetare constituită prin Dispoziţia nr. XXXX şi Raportul comisiei de cercetare disciplinară nr. XXXX.
Prin art. 1 din actul administrativ contestat s-a stabilit : “Domnul T.M. având funcţia de administrator public în cadrul aparatului de special al primarului comunei XXXX, se sancţionează cu desfacerea disciplinară a Contractului muncii de management nr. XXXX, conform art. 55lit. “c”, art. 61 lit. “a”, art. 62 (2) şi (3) coroborate cu prevederile art. 247-252 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii cu modificările şi completările ulterioare”.
La art. 2 alin. (1) se stabileşte că „începând cu data comunicării prezentei dispoziţiile aceasta produce efecte juridice depline’.
Iar la alin. (2) al aceluiaşi articol se stabileşte că “începând cu data comunicării, prezentei dispoziţii încetează Contractul de management nr. XXXX încheiat între T.M. şi Comuna XXXX la data de 1 iulie 2013, precum şi funcţia deţinută de administrator public’.
Actul administrativ este adoptat cu încălcarea prevederilor legale, în vigoare, respectiv cu încălcarea prevederilor Legii nr. 53/2003 Codul muncii. Dispoziţia criticată este lovită de nulitate absolută conform dispoziţiilor art. 78 din Codul muncii, deoarece concedierea a fost dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege.
Actul administrativ criticat este lovit de nulitate absolută întrucât nu cuprinde motivele de fapt ale concedierii d-lui T.M., astfel cum este prevăzut la art. 76 alin. (1) lit. “a” din Legea 53/2003. Menţionarea în cuprinsul dispoziţiei de concediere a situaţiei de fapt, în mod expres, precis şi clar este obligatorie şi trebuie să aibă o cauză reală şi serioasă, fără a ascunde în vreun fel motivul care a determinat concedierea şi pentru a se putea verifica seriozitatea cauzei de concediere raportată la situaţia angajatorului.
Referirile generice la încetarea contractului individual de muncă, fără a individualiza în mod expres care au fost cauzele ce atrag încetarea acestuia, nu poate ţine Ioc de motivare în fapt a dispoziţiei de concediere.
Sub aspectul îndeplinirii cerinţelor de formă obligatorii, art. 62 alin. (3) din C muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că “decizia se face în scris şi, sub sancţiunea nulităţii absolute, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept şi să cuprindă precizări cu privire la termenul în care poate fi contestată şi la instanţa judecătorească la care se contestă. Din economia textului dispoziţiei rezultă cu claritate lipsa menţiunilor cerute la 62 alin. (3) din Legea nr. 53/2003. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 252 alin. (2) din Codul muncii. De asemenea, nu se poate face dovada că au fost respectate dispoziţiile 252 alin. (3) din acelaşi act normativ, în sensul că dispoziţia de sancţionare a fost comunicată salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii.
Prin întâmpinarea formulată la data de 14.08.2014 pârâtul Primarul Comunei XXXX a solicitat respingerea acţiunii din următoarele considerente:
In fapt, prin acţiunea introductivă Instituţia Prefectului Judeţului XXXX a solicitat anularea dispoziţiei nr. XXXX din XXXX emisă de Primarul Comunei XXXX, dispoziţie prin care s-a dispus sancţionarea disciplinară a desfacerii contractului de management al numitului T.M., administrator public în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei XXXX, ce ocupa această funcţie în baza contractului de management nr. XXXX din XXXX încheiat cu Instituţia Primarului Comunei XXXX.
Reclamantul reclamă legitimitatea sa procesual activă prin prisma prevederilor art. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prefectul putând ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale dacă le consideră nelegale.
În cazul de faţa, Prefectul Judeţului XXXX din considerente străine de natura prezentei cauze a considerat că dispoziţia nr. XXXX din XXXX a fost emisă în mod nelegal, deşi motivele expuse în cuprinsul cererii de chemare ii judecata sunt neîntemeiate . Prefectul Judeţului XXXX critică dispoziţia emisă de Instituţia Primarului Comunei XXXX din perspectiva dispoziţiilor Legii 53/2003 privind Codul Muncii extinzând în mod nelegal sfera atribuţiile pe care reclamantul le are potrivit legii.
Reclamantul critică dispoziţia nr. 139 din 27 iunie 2014 considerând că aceasta ar încălca dispoziţiile art. 78 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii susţinând că în cauza de faţă concedierea a fost dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzută de lege.
Reclamantul nu prezintă însă niciun argument în susţinerea acestei teze, cu alte cuvinte nu prezintă motive concrete prin care să reclame nerespectarea procedurii prevăzută de lege în cadrul emiterii dispoziţiei atacate.
De asemenea reclamantul susţine că nu ar fi fost respectate dispoziţiile art. 76 alin. 1 lit. a) din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, detaliind argumentele sale susţinând că dispoziţia atacată nu ar cuprinde motivele de fapt ale concedierii numitului T.M.
Reclamantul ignoră însă că în cuprinsul dispoziţiei s-a menţionat în mod clar situaţia de fapt, cu menţionarea explicită a situaţiei ce a generat luarea măsurii concedierii, stabilindu-se astfel că numitul T.M. nu şi-a îndeplinit nici una din atribuţiile stabilite în fişa postului în perioada supusă analizei, că a absentat nemotivat în perioada 5-6 iunie 2014 şi că nu a prezentat raportul de activitate solicitat de angajatorul său Primarul Comunei XXXX, precizându-se şi în concret prevederile încălcate din contractul de management şi anexa la acesta precum şi reglementările din fisa postului ce au fost nesocotite de salariat.
De asemenea reclamantul ignoră că partea integrantă a dispoziţiei de sancţionare a constituit-o raportul întocmit de Comisia de cercetare ce constituie potrivit prevederilor art. 6 a dispoziţiei atacate , anexa la dispoziţia de sancţionare, în cuprinsul acestei anexe fiind expuse in mod detaliat şi pe larg toate elementele de fapt care au condus la emiterea dispoziţiei.
Din acest motiv consideră ca atât, dispoziţia cât şi anexa, cuprind referiri concrete şi complete privind situaţia de fapt reţinută în cuprinsul dispoziţiei de sancţionare ce determină o cauză reală şi serioasă a sancţiunii aplicate.
Reclamantul aduce în discuţie şi prevederile art. 62 alin. 3 din Codul Muncii însă procedează în acelaşi mod ca şi în cazul invocării prevederilor art. 78 din acelaşi act normativ şi nu detaliază în concret motivul de nelegalitate reclamat.
În acelaşi fel citează reclamantul si dispoziţiile art. 252 alin. 2 din Codul Muncii, deşi acestea sunt binecunoscute instanţei si instituţiei pârâte, susţinând acelaşi argument neîntemeiat ca dispoziţiei de sancţionare i-ar lipsi motivele de fapt pentru care a fost emisă dispoziţia, argumentele de fapt fiind expuse pe larg în anexa la dispoziţie ce face parte integrantă din aceasta dar şi în cuprinsul considerentelor dispoziţiei nr. 139 din 27 iunie 2014.
Dând dovadă de lipsa de echidistanţă şi fără a face minime cercetări privind procedura de comunicare a dispoziţiei de sancţionare, reclamantul invocă în acelaşi mod neîntemeiat că nu ar fi fost respectate dispoziţiile art. 252 alin. 3 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii, în sensul că nu ar fi fost comunicată în cel mult 5 zile calendaristice salariatului dispoziţia de sancţionare.
Dovada comunicării dispoziţiei de sancţionare a fost ataşată prezentei întâmpinări, numitul T.M. primind personal la data de 27 iunie 2014 dispoziţia de sancţionare.
Demersul din prezenta cauza are ca singur scop suspendarea de drept a actului atacat si nicidecum reclamarea unor chestiuni de nelegalitate .
In drept, invocă art. 205 si urm. Cod de procedură civilă si celelalte dispoziţii legale menţionate.
La data de 21.08.2014 , T.M. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat anularea Dispoziţiei nr. XXXX emisă de Primarul comunei XXXX, reiterând argumentele reclamantului Prefectul Judeţului XXXX .
Prin sentinţa civilă nr. XXXX Tribunalul admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant Prefectul judeţului XXXX în contradictoriu cu pârât Primarul comunei XXXX şi cererea de intervenţie formulată de intervenient în interes propriu T.M.
Anulează Dispoziţia nr. XXXX emisă de pârât Primarul comunei XXXX privind sancţionarea intervenientului în interes propriu T.M. cu desfacerea disciplinară a contractului de management nr. XXXX.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs pârâtul Instituţia Primarului judeţului XXXX.
Prin decizia civilă nr. XXXX Curtea de Apel XXXX admite recursul pârâtului Instituţia Primarului comunei XXXX. Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare Tribunalului XXXX-complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale reţinând soluţionarea nelegală a cauzei de către un complet de contencios administrativ fiscal, cauza fiind de competenţa unui complet specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Cauza a fost primită spre rejudecare la această instanţă la 21 decembrie 2015.
Prin sentinţa civilă nr. XXXX instanţa admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a reclamantului Prefectul judeţului XXXX invocată de pârât Primarul comunei XXXX şi respinge acţiunea formulată de reclamant Prefectul judeţului XXXX în contradictoriu cu pârât Primarul comunei XXXX şi intervenientul în interes propriu T.M.
Pentru soluţionarea cererii de intervenţie în interes propriu formulată de intervenient T.M. instanţa dispune efectuarea unei adrese către intervenientul în interes propriu pentru a depune la dosar dovezi privind data la care a luat cunoştinţă de dispoziţia nr. XXXX, adresă la care nu a formulat un răspuns. La termenul din 13 iunie 2016 instanţa dispune ca pârâtul primarul comunei XXXX să comunice extras din evidenţa instituţiei privind comunicarea dispoziţiei nr. XXXX către intervenient T.M, evidenţă primită la dosar la 27.06.2016.
Instanţa.
Analizând excepţia tardivităţii contestaţiei împotriva Dispoziţiei nr. XXXX de desfacere disciplinară a contractului de management emisă de Primarul comunei XXXX, constată şi reţine:
Prin Dispoziţia nr. XXXX pârâtul Primarul comunei XXXX sancţionează pe intervenientul în interes propriu din această cauză, T.M., având funcţia de administrator public judiciar în cadrul aparatului de specialitate al Primăriei comunei XXXX cu desfacerea disciplinară a contractului de management nr. XXXX conform art. 55 lit. c, art. 61 lit. a, art. 62 alin. 2 şi 3 coroborate cu prevederile art. 247-252 din Codul Muncii.(art. 1)
Începând cu data comunicării prezentei dispoziţii aceasta produce efecte juridice depline.(art. 2 alin. 1).Începând cu data comunicării prezentei dispoziţii încetează contractul de management nr. XXXX şi funcţia de administrator public deţinută de acesta.(art. 2 alin. 2)
Din înscrisurile dosarului: adresa nr. XXXX (fila 121 dosar fond) şi registrul de corespondenţă al pârâtei primit la dosar la termenul din 27.06.2016 rezultă că intervenientului T.M. i-a fost comunicată Dispoziţia de sancţionare disciplinară la 27.06.2014.
Intervenientul în interes propriu a formulat cererea de intervenţie în acest dosar la 21.08.2014.
Art. 252 alin 5 din Codul muncii reglementează termenul de contestare a deciziei de sancţionare disciplinară, de 30 de zile de la data comunicării. În cauză, pârâta face dovada comunicării deciziei către intervenient, dovada confirmării primirii fiind îndeplinită la 30.06.2014.
Faţă de data formulării cererii de intervenţie în interes propriu de anulare a dispoziţiei de sancţionare, 21.08.2014 şi data comunicării dispoziţiei, 30.06.2014, instanţa constată depăşit termenul de 30 de zile de formulare a contestaţiei, reţine ca fiind întemeiată excepţia tardivităţii contestaţiei Dispoziţiei nr. XXXX emisă de pârât Primarul comunei XXXX, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenient T.M. urmând a fi respinsă ca tardiv formulată.
