Art. 503 Noul Cod de procedură civilă. Contestaţia în anulare.


Art. 503 Noul Cod de procedură civilă. Contestaţia în anulare.

Invocarea inadmisibilităţii contestaţiei în anulare formulate împotriva unei decizii pronunţate de instanţa de apel. Respingere.

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 208

Şedinţa publică din 06 Martie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE X

Judecător X

Grefier X

Pe rol fiind judecarea contestaţiei în anulare formulată de către contestator N.I.G împotriva deciziei civile nr… din data de 27.11.2013 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. … în contradictoriu cu intimata SC X.SA.

 La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns contestatorul N.I.G, lipsă fiind reprezentantul intimatei SC X.SA.

Procedura  de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat instanţei că la data de 03.03.2014, prin serviciul registratură al instanţei, contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, după care tribunalul a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii contestaţiei de anulare invocată de către intimată prin întâmpinare.

Contestatorul N.G. solicită respingerea excepţiei.

 Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, tribunalul apreciază contestaţia în anulare în stare de judecată, acordând cuvântul asupra acesteia.

Contestatorul N.G a depus la dosar concluzii scrise şi a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei şi rejudecarea recursului.

TRIBUNALUL

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Prin sentinţa civilă nr…. pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr… a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul N.I.G, CNP 1530414180010, în contradictoriu cu pârâta SC X SA, înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Dolj sub nr. J16//517/14.03.2007, CUI 21349608.

Pentru a pronunţa această sentinţă a reţinut instanţa că în speţă se impunea verificarea evidenţelor contabile ale pârâtei pentru a se stabili cu certitudine pentru fiecare factură emisă reclamantului valoarea, data emiterii, data scadenţei, suma achitată de reclamant şi data efectuării fiecărui preţ, pentru a se putea stabili dacă în mod corect pârâta a imputat plăţile. Cum reclamantul a declarat că nu este de acord să se efectueze în cauză expertiză tehnică de specialitate , instanţa a apreciat că în aceste condiţii reclamantul nu a făcut dovada susţinerilor sale, astfel cum avea obligaţia conform art.1169 C.civ. şi în consecinţă acţiunea a fost respinsă.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate cu motivarea că instanţa de fond a apreciat că în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile în condiţiile în care la dosar au fost depuse actele din care rezultă întru-totul susţinerile sale, în sensul că a achitat toate facturile emise de pârâtă.

Prin decizia civilă nr…. Tribunalul Gorj a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul reclamant N.G, împotriva sentinţei civile nr….. pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr…., în contradictoriu cu intimata SC X S.A

Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Gorj a reţinut că potrivit art.1169 C.civ. cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.

Că în speţă, reclamantul a investit instanţa cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei la reconectarea locuinţei sale la reţeaua electrică, motivată pe faptul că debranşarea a fost făcută nelegal pe considerent neachitării facturilor, deşi din înscrisurile existente rezultă cu certitudine că facturile au fost integral achitate şi chiar codul său de client are sold creditor la data de 12.02.2013 în sumă de 260,65 lei.

S-a reţinut că faţă de multitudinea actelor contabile depuse la dosar de ambele părţi este evident că verificarea acestora, precum şi a evidenţelor contabile ale pârâtei impuneau efectuarea unei expertize contabile, singura probă pertinentă cauzei prin care se puteau verifica susţinerile părţilor şi prin care instanţa putea să-şi formeze o convingere asupra pricinii deduse judecăţii, astfel, cum reclamantul nu a fost de acord cu efectuarea acestei expertize tehnice de specialitate în mod corect a reţinut instanţa de fond că el nu a făcut dovada susţinerilor din acţiune, astfel cum avea obligaţia în baza art.1169 C.civ.

Faţă de această situaţie, tribunalul a apreciat soluţia instanţei de fond ca temeinică şi legală, dată cu aplicarea corectă a disp.art.1169 C.civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul N.I.G, întemeiată pe disp.art.503 alin.2 punct 1 Cpr.civ.

În motivarea contestaţiei în anulare s-a invocat necompetenţa Secţiei I Civile faţă de caracterul comercial al cauzei deduse judecăţii, solicitând casarea deciziei Tribunalului Gorj, Secţia I Civilă şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Secţia Comercială a Tribunalului Gorj.

 De asemenea, s-a mai invocat că în cuprinsul motivărilor instanţelor nu se face referire la mecanismul de stornare a facturilor şi astfel s-ar fi înţeles că preavizul de debranşare este lovit de nulitate absolută.

S-a susţinut că intimata pârâtă a recunoscut nulitatea absolută a preavizului de debranşare, că nu s-au judecat pe solduri relative, soldurile s-au schimbat de 17 ori după debranşare şi că acesta a fost motivul pentru care nu a fost de acord cu expert electroenergetic.

În esenţă, s-a susţinut că fondul speţei a fost numai preavizul în baza căruia locuinţa sa a fost executată silit în data de 12.02.2013.

La data de 31.01.2014, intimata SC X SA a invocat în primul rând inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, apreciind că faţă de disp.art.503 alin.2 punct 1 Cpr.civ. , contestaţia în anulare nu poate fi îndreptată decât împotriva unei decizii pronunţate în calea de atac a recursului.

Cât priveşte caracterul comercial al litigiului invocat de către contestator, s-a susţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiilor noului cod civil şi că pentru o eventuală necompetenţă a instanţei de recurs, această excepţie trebuia invocată în faţa acelei instanţe.

S-a invocat netemeinicia susţinerilor contestatorului, apreciind că acesta a încercat să inducă în eroare instanţa de judecată printr-o situaţie nereală a situaţiei de fapt.

Prin răspunsul la întâmpinare din 03.03.2014, contestatorul a apreciat că nu este inadmisibilă contestaţia în anulare întrucât prin raportare la prima pagină a deciziei civile nr….., prin această decizie a fost soluţionat calea de atac a recursului. A susţinut că a introdus acţiunea înainte de a intra în vigoare noul cod civil, iar în continuare  a dezbătut toate aspectele invocate pe fondul cauzei de către intimată, respectiv analizarea înscrisurilor depuse la dosar.

În şedinţa publică din 06.03.2014 a fost pusă în discuţie excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare.

Potrivit art. 248 Cpr.civ. instanţa se pronunţată mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi a celor de fond care fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe ori după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Intimata SC X SA a invocat în cauză excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare prin raportare disp.art.503 alin.2 Cpr.civ., susţinând în esenţă că pot face obiectul contestaţiei în anulare pe temeiul menţionat doar hotărârile instanţelor de recurs, iar în cauză decizia împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare a fost pronunţată în calea de atac a apelului.

Potrivit art.503 alin.2  Cpr.civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru cazurile expres şi limitativ prevăzute la punctele 1-4.

Potrivit art.503 alin.3 Cpr.civ., dispoziţiile alineatului 2 punctele 1,2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care potrivit legii nu pot fi atacate cu recurs.

Contestatorul a invocat în mod expres ca temei de drept al contestaţiei în anulare art.503 alin.2 punct 1 Cpr.civ., prin care se reglementează motivul de contestaţie în anulare referitor la pronunţarea unei hotărâri în recurs de către o instanţă necompetentă absolut ori cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Decizia împotriva căreia s-a formulat contestaţia în anulare este dată în apel, iar raportat la cauza dedusă judecăţii nu se prevede şi calea de atac a recursului, astfel că devin incidente disp.alin.3 al art.503 Cpr.civ., care declară admisibilă contestaţia în anulare şi împotriva hotărârilor instanţelor de apel.

Chiar dacă prin cererea formulată nu s-a indicat în mod expres ca motiv al contestaţiei în anulare şi cel prevăzut de art.503 alin.2 punct 2 în sensul că dezlegarea dată recursului, în speţă apelului, este rezultatul unei erori materiale, motivarea în fapt a contestaţiei în anulare se raportează şi la acest motiv de contestaţie care a fost analizat şi prin întâmpinare de către intimată faţă de cele susţinute pe acest temei în fapt de către contestator.

Ori, şi faţă de acest motiv de contestaţie în anulare este admisibilă această cale extraordinară de atac împotriva deciziei pronunțată în calea ordinară de atac a apelului.

Aşadar, motivele de contestaţie în anulare prevăzute la art. 503 alin.1 punctele 1 şi 2 Cpr.civ. pot fi invocate şi împotriva hotărârii instanţei de apel, care potrivit legii nu mai poate fi atacată cu recurs, astfel că va respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată.

Referirea, din considerentele deciziei contestate, la calea de atac a recursului, în raport de care contestatorul a susţinut că este vorba de o decizie pronunţată în recurs, este o simplă eroare materială, nerelevantă sub aspectul căii de atac soluţionate, aşa cum este ea de altfel menţionată şi în dispozitivul deciziei şi care este apelul.

Invocarea în vederea susţinerii motivului de contestaţie în anulare prevăzut de art.503 alin.2 punct 1 Cpr.civ., a necompetenţei Secţiei I Civile nu se circumscrie conţinutului acestei dispoziţii legale, care vizează pronunţarea unei hotărâri în calea de atac, în speţă a apelului, de către o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei.

Acţiunea dedusă judecăţii este ulterioară intrării în vigoare a Codului Civil, în temeiul prevederilor căruia nu se mai face distincţia între litigii de natură civilă şi litigii de natură comercială, astfel că deopotrivă cele două secţii sunt competente să soluţioneze cauze în care parte este şi un profesionist.

Pe de altă parte, obiectul acţiunii deduse judecăţii este o obligaţie de a face, respectiv obligarea pârâtei SC X SA de a reconecta locuinţa contestatorului la reţeaua electrică, obligaţie care are caracter civil.

În consecinţă, contestaţia în anulare întemeiată pe disp.art. 503 alin.2 punct 1 Cpr.civ. este nefondată.

Analizând contestaţia în anulare şi prin prisma motivului prevăzut de art.503 alin.2 punct 2 Cpr.civ., raportat la motivele de fapt invocate de contestator, se constată că acesta susţine existenţa în cauză a unor erori de judecată, inclusiv în ceea ce priveşte eroarea asupra înscrisului – preaviz, vizând aspecte de nulitate absolută a acestuia.

Eroarea materială vizată de textul de lege se raportează însă la aspecte formale ale judecăţii, astfel că modul greşit de apreciere a probatoriului sau interpretarea anumitor înscrisuri de către instanţa de fond nu se circumscriu noţiunii de eroare materială.

În considerarea celor arătate, va fi respinsă excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimata SC X SA

Va fi respinsă contestaţia în anulare formulată de către contestatorul N.I.G împotriva deciziei civile nr… din data de …. pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. …., în contradictoriu cu intimata SC X S.A

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimata SC X SA.

Respinge contestaţia în anulare formulată de către contestatorul N.G împotriva deciziei civile nr… din data de …. pronunţată de Tribunalul Gorj în dosar nr. …, în contradictoriu cu intimata SC X SA.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din 06 Martie 2014, la Tribunalul Gorj.