Prin cererea înregistrată la data de 17.07.2013 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, contestatorul C C a formulat contestaţie în anulare a deciziei civile nr. 2482 din 30.05.2013 a aceleiaşi instanţe.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că instanţa de recurs a omis să examineze două dintre motivele invocate. Primul motiv viza faptul că hotărârea primei instanţe nu a fost motivată în fapt şi în drept, fiind copia fidelă a sentinţei civile nr. 459 din 17.04.2011 a aceleiaşi instanţe. Acest motiv nu a fost indicat în cererea de recurs, ci a fost invocat ulterior, însă fiind un motiv de ordine publică trebuia analizat de instanţa de recurs. Celălalt motiv care nu a fost analizat de instanţa de recurs viza încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 315 Cod procedură civilă, respectiv de a da curs indicaţiilor instanţei de casare în sensul de a analiza cauza pe fond şi nu pe excepţie.
Contestatorul a arătat că motivarea considerentelor sentinţei menţionate s-a făcut de un alt judecător, deşi nu a participat la judecata şi pronunţarea sentinţei civile nr. 6948/2012, iar în acest sens invocă decizia nr. 4831 din 13 octombrie 2000, decizia nr. 1456 din 16.03.2000 pronunţată de secţia contencios administrativ şi decizia nr. 2079 din 9.06.2000, pronunţate de instanţa supremă, publicate în Repertoriul de practică şi literatură juridică, anul 2003.
A mai arătat contestatorul că prin decizia civilă nr. 805 din 26 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti prima instanţă a fost obligată să soluţioneze fondul cauzei, astfel:
a) să dispună efectuarea unui raport de expertiză contabilă care să stabilească cuantumul pensiei de asigurări sociale plătit de casa de pensii, cuantumul pensiei de serviciu cuvenit pentru perioada 1.04.2000 – 1.04.2008 şi diferenţa dintre cele două cuantumuri;
b) să se pronunţe asupra acţiunii în pretenţii, cu obligarea pârâtei să plătească diferenţa sumei stabilită de expertul contabil.
Nesocotind dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa, deşi nu era investită cu judecata excepţiei autorităţii lucrului judecat (nu s-a invocat şi nu s-a discutat), a trecut la soluţionarea cauzei, a respins acţiunea şi, în loc să motiveze această hotărâre în fapt şi în drept, a copiat integral considerentele sentinţei civile 459/2011, care a fost casată cu rejudecare, fiind pronunţată şi redactată de un alt judecător, completând-o doar cu 5 alineate privind excepţia autorităţii de lucru judecat care nu a schimbat motivarea în fapt şi în drept a sentinţei civile 459/2011.
Acest motiv, prezentat în scris, (dovadă notele de la dosar din 21.05.2013), a fost susţinut oral, în şedinţa publică din 23.05.2013, când s-a judecat fondul.
Susţinerea este consemnată în practicaua hotărârii, după care s-a dat cuvântul reprezentantului intimatei, ceea ce înseamnă că a existat o punere în discuţie a acestui motiv, care obliga instanţa să se pronunţe.
Potrivit art. 306 alin. 1 C. proc. civ., fiind vorba de un motiv de ordine publică putea fi invocat în orice stadiu al procesului. Nu se poate pune problema că ar fi vorba de un motiv tardiv invocat şi, chiar în această situaţie, instanţa trebuia să-l analizeze.
Al doilea motiv de ordine publică se referă la nulitatea deciziei civile nr. 2482 din 30.05.2013 a Curţii de Apel Piteşti, fiind aplicabile şi acestei decizii dispoziţiile art. 261 alin. 5 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât şi în considerentele acestei decizii se regăsesc susţinerile din sentinţa civilă nr. 495 din 17.03.2011.
Judecătorul redactor, care a redactat şi a semnat decizia civilă 2482/2013, a făcut mici intervenţii care nu schimbă motivarea celor două hotărâri enunţate.
În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 318 teza a II a Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei cu motivarea că susţinerile contestatorului nu se încadrează în dispoziţiile art. 318 teza I Cod procedură civilă.
Prin încheierea din 4 decembrie 2013, Curtea de Apel Piteşti s-a dezinvestit, trimiţând cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Suceava, dată fiind încheierea nr. 5477 din 26 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosar nr. 510511/2013, prin care s-a dispus trimiterea pricinii la această din urmă instanţă.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Suceava sub acelaşi număr, la data de 12.12.2013.
Investită astfel, prin decizia civilă nr. 12 din 16 ianuarie 2014, Curtea de Apel Suceava a admis contestaţia în anulare formulată de C C şi a dispus rejudecarea recursului, trimiţând dosarul la Serviciul arhivă în vederea repartizării aleatorii la un complet de recurs.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 318 Cod procedură civilă, pentru admisibilitatea contestaţiei în anulare se cere a fi îndeplinită o singură condiţie, respectiv ca hotărârea atacată să fie pronunţată de instanţa de recurs. În speţă această condiţie este îndeplinită, fiind atacată pe această cale decizia civilă nr. 2482 din 30.05.2013 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţată în recurs. Ca urmare, excepţia invocată a fost respinsă ca nefondată. Mai mult, că în susţinerea acestei excepţii intimata Casa Judeţeană de Pensii Argeş a făcut referire la contestaţia în anulare specială reglementată de dispoziţiile art. 318 teza I Cod procedură civilă, în timp ce obiectul prezentului litigiu îl constituie contestaţia în anulare specială reglementată de art. 318 teza a II a Cod procedură civilă.
Analizând contestaţia în anulare sub aspectul motivelor invocate, Curtea a reţinut următoarele:
Prin cererea introductivă şi prin notele scrise depuse la dosar, contestatorul a solicitat anularea deciziei atacate cu motivarea că instanţa de recurs a omis să analizeze două dintre motivele de recurs invocate, precum şi pentru faptul că instanţa de recurs a copiat integral considerentele sentinţei civile nr. 495 din 17.03.2011.
Ori, lipsa motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de recurs sau pentru care au fost înlăturate cererile părţilor nu constituie motiv de contestaţie în anulare faţă de dispoziţiile art. 317 şi 318 Cod procedură civilă, astfel încât criticile contestatorului sub acest aspect nu vor fi analizate în acest cadru procesual.
Referitor la omisiunea instanţei de a analiza motivul de recurs ce vizează nerespectarea de către instanţa de fond a deciziei de casare, Curtea a reţinut că acest motiv a fost invocat prin cererea de recurs formulată de contestator împotriva sentinţei civile nr. 6984 din 19.11.2012 a Tribunalului Argeş şi a fost analizat de instanţa de recurs prin decizia civilă nr. 2482 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti, aşa cum rezultă din considerentele acestei decizii, fila 6 alin. 7-10 dosar recurs. În analiza acestui motiv de recurs s-au reţinut următoarele: „Critica privind nerespectarea deciziei de casare, în sensul nesoluţionării fondului cauzei este nefondată, constatându-se că instanţa de fond a analizat fondul litigiului făcând trimitere la puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 784/AS/15.11.2006 a Tribunalului Argeş, cu respectarea deciziei de casare.
Astfel, prin decizia de casare nr. 805 din 26,03.2012 pronunţată în dosarul nr. 2691/109/2010 s-a dispus casarea spre rejudecare pentru ca instanţa de fond să se pronunţe asupra obiectului cererii de chemare în judecată, acesta fiind cel arătat la începutul motivării recursului, deoarece acţiunea a fost respinsă pe excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în sensul că deciziile de pensie în baza cărora s-au plătit drepturile în favoarea reclamantului au fost deja cenzurate de către instanţele de judecată.
Drept urmare, prin sentinţa recurată în cauză s-a stabilit că actualizarea pensiei de serviciu se face în funcţie de venitul lunar brut sau net, după caz, pe care îl are magistratul asistent în activitate, în perioada supusă examinării.
În concret, s-a stabilit că pentru perioada 01.11.2001 – 31.12.2001 se realizează actualizarea, prin raportare la venitul net al unui magistrat asistent de la ICCJ, în sumă de 1109 lei, iar nu prin raportare la un venit reglementat de O.U.G. nr. 27/2006”.
Rezultă, aşadar, că acest motiv de recurs a fost analizat de instanţa de control judiciar, neputând fi admisă contestaţia în anulare sub acest aspect.
Cât priveşte celălalt motiv de recurs, ce vizează nemotivarea hotărârii de către prima instanţă, Curtea a reţinut că, într-adevăr acesta nu a făcut obiectul analizei instanţei de recurs. Acest motiv nu a fost invocat prin cererea de recurs, însă a fost formulat ulterior, prin precizările depuse la dosar la termenul din 23 mai 2013, şi a fost susţinut oral cu ocazia dezbaterilor de către apărătorul reclamantului. Chiar dacă nu a fost formulat în interiorul termenului de recurs, acest motiv de ordine publică putea fi invocat şi după expirarea acestui termen, astfel încât instanţa era obligată să-l analizeze. Ori, din considerentele deciziei civile nr. 2482 din 30 mai 2013 a Curţii de Apel Piteşti rezultă că nu au fost analizate criticile recurentului ce vizează aspectul că sentinţa civilă nr. 6984 din 19.11.2012 a Tribunalului Argeş nu a fost motivată în fapt şi în drept, considerentele expuse fiind opera unui alt judecător decât cel care a participat la judecata şi pronunţarea hotărârii.
Ca urmare, omisiunea de a analiza motivul de recurs menţionat se încadrează în dispoziţiile art. 318 teza a II a Cod procedură civilă, impunându-se admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului sub aspectul motivului de recurs omis a fi analizat.
Urmare a admiterii contestaţiei în anulare dosarul cauzei a fost rerepartizat aleatoriu unui complet de recurs, primind termen de judecată la data de 26.02.2014.
Legal citată, intimata CJP Argeş a formulat întâmpinare, (f.7-8 dosar), prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că, prin sentinţa civilă nr. 6984 /2012 a Tribunalului Argeş s-a respins contestaţia formulată de dl. C C.
La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a avut în vedere motivul de casare dispus de instanţa de recurs prin Decizia nr. 805/2012 a Curţii de Apel Piteşti pronunţată în dosarul nr. 2691/109/2010. Astfel, prin Decizia nr. 805/2012 Curtea de Apel Piteşti a reţinut că “instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra obiectului cererii de chemare în judecată, constând în pretenţia reclamantului de a fi obligată parata să-i plătească diferenţa sumei rezultând din cuantumul pensiei plătită în perioada 01.04.2001 – 01.04.2008 şi suma ce se cuvenea acestuia potrivit titlurilor evocate, prin care pensia de serviciu a fost actualizată pe aceeaşi perioadă”.
În raport de acest motiv de casare, instanţa de fond a rejudecat cauza, în sensul de a stabili venitul unui magistrat în activitate faţă de care se face actualizarea pensiei magistraţilor, respectiv venitul avut la data emiterii deciziei sau cel avut la data înscrierii la pensie.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut că “modalitatea de actualizare a pensiei de serviciu a fost soluţionată cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civila nr. 784/AS/l 5.11.2006 a Tribunalului Argeş”.
Din analiza considerentelor rezultă că instanţa de fond nu a făcut referire la autoritatea de lucru judecat, ci la puterea de lucru judecat, precizând că această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure nevoia de ordine şi stabilitate juridică.
De asemenea, instanţa de fond a analizat şi dispoziţiile legale în materie conform cărora actualizarea pensiei de serviciu se face în funcţie de venitul lunar brut sau net, după caz, pe care îl are magistratul asistent în activitate în perioada supusă examinării. În acest sens, a constatat că, pentru perioada 01.11.2001 – 31.12.2001 conform documentelor aflate la dosarul cauzei (adeverinţa nr. 177/21.03.2006 emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) venitul net al unui magistrat asistent de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este de 1109 lei, şi nu prin raportare la un venit reglementat prin OUG 27/2006 , act normativ ce a intrat în vigoare ulterior perioadei supusă examinării.
În consecinţă, nu se poate susţine că sentinţa civilă nr. 6984/19.11.2012 a Tribunalului Argeş nu a fost motivată în fapt şi în drept.
În altă ordine de idei a arătat că între CJP Argeş şi recurentul contestator au existat mai multe litigii având ca obiect corectitudinea stabilirii şi plăţii drepturilor de pensie de serviciu, iar contestaţiile acestuia au fost respinse ca neîntemeiate.
Cu toate acestea, recurentul contestator urmăreşte ca deciziile prin care s-a stabilit pensia de serviciu conform unor hotărâri judecătoreşti să fie modificate în ceea ce priveşte cuantumul pensiei, prin luarea în calcul a venitului unui magistrat în activitate la data emiterii deciziei, şi nu a unui magistrat în activitate în perioada supusă examinării.
La rândul său, recurentul C C a depus la dosar „Note scrise” (f.10-29), precum şi „Scurte note scrise”, prin care a solicitat admiterea recursului, constatarea nulităţii hotărârii atacate (nr. 6984/2012) şi rejudecarea cauzei de aceeaşi instanţă, fiind vorba de al doilea recurs în aceeaşi cauză.
A arătat, în esenţă, că hotărârea atacată nu a fost motivată în fapt şi în drept, motivarea existentă fiind copia fidelă a sentinţei civile nr. 459/2011 a Tribunalului Argeş, pronunţată în aceeaşi cauză, ce a fost casată în rejudecare prin decizia civilă nr. 805/2012 a Curţii de Apel Piteşti.
Contribuţia completului de judecată se rezumă la introducerea alin. 1-5 de la pag. 5, preluată dintr-o lucrare care se referă la un punct de vedere „filozofic” privind înţelesul noţiunii de autoritate de lucru judecat. Aliniatele nu au nimic comun cu motivarea în fapt şi în drept a hotărârii, astfel că sentinţa este nulă, potrivit art. 261 al. 1 pct. 5 raportat la art. 105 al. 2 Cod procedură civilă.
A arătat, de asemenea, recurentul că în rejudecarea în fond a pricinii se impune încuviinţarea probei cu o expertiză contabilă, considerată de Curţii de Apel Piteşti (în decizia de casare) ca unica probă necesară şi utilă pentru soluţionarea acţiunii sale.
Totodată, recurentul a făcut referire la practica judiciară atât în ce priveşte motivul de recurs invocat, cât şi la fondul cererii deduse judecăţii,.
Examinând cauza, instanţa constată că a fost investită prin decizia civilă nr.12 din 16.01.2014 a Curţii de Apel Suceava – de admitere a contestaţiei în anulare formulată de dl. C Constantin şi de anulare a deciziei civile nr. 2482 din 30.05.2012 a Curţii de Apel Piteşti – cu rejudecarea recursului declarat de acesta împotriva sentinţei civile nr. 6984/19.11.2012 a Tribunalului Argeş sub aspectul motivului omis a fi analizat, privind nemotivarea în fapt şi în drept a hotărârii de către prima instanţă.
Analizând sentinţa recurată prin prisma acestui motiv de nelegalitate, ce a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, Curtea constată nefondat recursul.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă raportat la art. 312 al. 3 teza a II-a Cod procedură civilă, se poate cere casarea unei hotărâri când prin aceasta instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 al. (2), conform cărora „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.
În speţă, vătămarea invocată de recurent este reglementată de dispoziţiile art. 261 al. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, potrivit cărora „hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor”.
Acest text consacră principiul potrivit căruia hotărârile judecătoreşti trebuie să fie motivate, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare, distinct reglementat, prin art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Motivarea clară, pertinentă şi convingătoare a hotărârii constituie o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar în căile legale de atac.
Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 al. (3) din Constituţia României şi art. 6 al. (1) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În speţă, în dezvoltarea motivului de recurs, contestatorul a arătat că „…motivarea sentinţei civile nr. 6984/19.11.2012, recurată, reprezintă copia fidelă (cu 2 excepţii) a sentinţei civile nr. 459/17.03.2011, casată cu rejudecare prin decizia civilă nr. 805 din 26.03.2012…”, iar „singura contribuţie a redactorului o constituie al. 9, de la pg. 3 şi al. 1-5 de la pg. 5, unde se face teoria autorităţii de lucru judecat” (f.27 şi 35 dosar recurs); că hotărârea pronunţată de prima instanţă a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţionarea nulităţii de art. 105 al. 2. În al doilea ciclu procesual, instanţa a încălcat dispoziţiile deciziei de casare şi, în cadrul rejudecării, nu a administrat nici o probă, respingând acţiunea ca neîntemeiată. Sentinţa recurată este copia fidelă a sentinţei civile nr. 459 din 17.03.2011 a Tribunalului Argeş, cu excepţia unui paragraf, prin care s-a respins acţiunea cu motivarea că în cauză operează autoritatea de lucru judecat.
Din examinarea celor două sentinţe evocate Curtea constată că, într-adevăr, acestea conţin paragrafe identice, paragrafe prin care sunt redate, cronologic, demersurile întreprinse de recurent pentru recunoaşterea şi realizarea pretenţiilor privind cuantumul drepturilor sale de pensie anterior formulării acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar.
Altfel spus, respectivele paragrafe redau situaţia de fapt reţinută pe baza susţinerilor părţilor din proces şi a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei (hotărâri judecătoreşti), care, în mod obiectiv, este aceeaşi.
De altfel, sentinţa civilă nr. 459/17.03.2011, pronunţată de Tribunalul Argeş în primul ciclu procesual parcurs de dosarul cauzei, nu a fost criticată în recurs sub acest aspect.
Această sentinţă a fost casată prin decizia civilă nr. 805/26.03.2012 a Curţii de Apel Piteşti, Secţia I civilă, cauza fiind trimisă instanţei de fond spre rejudecare, cu motivarea că „Tribunalul a respins acţiunea reclamantului cu argumentul că deciziile de pensie în baza cărora s-au plătit drepturile au fost deja cenzurate de către instanţele de judecată, astfel că o nouă rediscutare a legalităţii lor este inadmisibilă”, nepronunţându-se „..asupra obiectului cererii de chemare în judecată, constând în pretenţia reclamantului de a fi obligată pârâta să-i plătească diferenţa sumei rezultând din cuantumul pensiei plătit în perioada 1.04.2001 – 1.04.2008 şi suma ce se cuvenea acestuia potrivit titlurilor evocate, prin care pensia de serviciu a fost actualizată pe aceeaşi perioadă”; că, „procedând astfel, instanţa a încălcat principiul disponibilităţii şi a lăsat nesoluţionat fondul cauzei”.
În rejudecare, prin sentinţa recurată prima instanţă a reţinut că, în raport de decizia de casare, soluţionarea pretenţiei reclamantului „…constă în a stabili venitul unui magistrat în activitate faţă de care se face actualizarea pensiei magistraţilor, respectiv venitul avut la data emiterii deciziei sau cel avut la data înscrierii la pensie”.
Aceasta, în raport de susţinerile reclamantului, potrivit cărora pentru perioada 1.04.2000 – 1.11.2001 la stabilirea şi plata drepturilor de pensie ar fi trebuit să fie avut în vedere venitul unui magistrat în activitate la 23.09.2008, respectiv 10.507 lei, iar nu 244,10 lei, cât era la 1.04.2000, iar pentru perioada 1.11.2001 – 1.04.2008 ar fi trebuit luat în considerare venitul unui magistrat în activitate la 1.04.2008, respectiv 9595 lei.
Examinând această pretenţie, instanţa de fond a reţinut că problema de drept pe care o presupune, aceea a modalităţii de actualizare a pensiei de serviciu, a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 784/AS/15.11.2006, intrată în puterea lucrului judecat, prezumţie care, potrivit art. 1200 pct. 4 raportat la art. 1202 al. 2 Cod civil, are efect absolut în relaţia dintre părţi.
Totodată, instanţa de trimitere a reţinut că, din interpretarea dispoziţiilor art. 103 din Legea nr. 92/1992, în vigoare până la 1.10.2004 şi ale art. 83 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 303/2004, în vigoare de la 1.10.2004, precum şi din aplicarea principiului neretroactivităţii legii rezultă că actualizarea pensiei de serviciu se face în funcţie de venitul lunar brut sau net, după caz, pe care îl are magistratul asistent în activitate în perioada supusă examinării (1109 lei pentru perioada 1.11.2001 – 31.12.2001, iar nu venitul reglementat prin OUG nr. 27/2006, solicitat de reclamant, act normativ ce a intrat în vigoare la mai mult de 4 ani faţă de perioada în discuţie).
De asemenea, prima instanţă a reţinut că şi corectitudinea calculării drepturilor de pensie restante achitate reclamantului a format anterior obiect de cercetare judecătorească, stabilindu-se irevocabil că pârâta şi-a îndeplinit obligaţiile din titlurile executorii invocate de reclamant în cauză.
Aşadar, făcând o analiză a titlurilor evocate de reclamant şi a apărărilor pârâtei, prima instanţă a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, reţinând că aspectele litigioase dintre părţi, anterior menţionate, au primit deja dezlegări irevocabile, neputându-se statua diferit.
Împrejurarea că judecătorul fondului, la redactarea considerentelor sentinţei, ar fi preluat opinii/teze exprimate în doctrina şi literatura de specialitate cu referire la această problemă de drept nu poate fi apreciată ca echivalând cu nemotivarea hotărârii astfel pronunţate, în raport de dispoziţiile art. 261 al. (1) pct. 5 Cod procedură civilă, câtă vreme analiza efectuată s-a circumscris pretenţiei deduse judecăţii, probelor administrate în cauză şi argumentează soluţia adoptată, făcând, deci, posibilă exercitarea controlului judecătoresc în calea de atac.
Contrar susţinerilor recurentului, respectivele considerente ale sentinţei atacate nu pot fi apreciate ca reflectând un punct de vedere „filozofic” privind înţelesul noţiunii de autoritate de lucru judecat.
Aceasta, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 din Codul civil (de la 1865, aplicabil în speţă), „sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum puterea ce legea acordă autorităţii de lucru judecat (Cod civil, 1202)”.
Prin încheierea de şedinţă din data de 10.03.2011 (f.130 dosar fond), dată în primul ciclu procesual şi neatacată cu recurs, prima instanţă a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, cu motivarea că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi, de obiect, cauză şi părţi, faţă de dosarul nr. 2499/109/2008.
Drept urmare, reţinând puterea de lucru judecat, ca a doua formă de manifestare a lucrului judecat, respectiv de prezumţie, de mijloc de probă, Tribunalul a argumentat-o prin efectul ei pozitiv, arătând că nu mai poate statua diferit.
De altfel, trimiterile la puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 784/AS/15.11.2006 a Tribunalului Argeş argumentând soluţia dată fondului pricinii, prin decizia nr. 12/16.01.2014, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în contestaţia în anulare, s-a statuat în mod irevocabil că prin acestea „…instanţa de fond a analizat fondul litigiului (…), cu respectarea deciziei de casare”, nefiind dat motivul invocat de contestator privind omisiunea instanţei de recurs de a analiza motivul ce viza nerespectarea de către Tribunal a deciziei de casare.
Prin urmare, având în vedere limitele investirii prin sus-menţionata decizie, statuările curţii cu referire la primul motiv de nelegalitate invocat de reclamant şi considerentele expuse,
Văzând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 raportat la art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat.
