Măsurile procesuale. Prelungirea arestării preventive
C.proc.pen., art. 155, art. 159, art. 143, art. 148 lit. f), art. 140
Decizia nr. 25/02.06.2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 5 parag. 3
Jurisprudenţa C.E.D.O.: cauza Labita versus Italia; cauza Neumeister versus Austria; cauza Letellier versus Franţa
Decizia nr. 25/02.06.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, stabileşte că sintagma folosită de art. 159 alin. (8), fraza a II-a, C.proc.pen. se interpretează în sensul că „înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate”, are caracter imperativ şi nu de recomandare, iar pct. „2” stabileşte că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluţionat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate. Instanţa de recurs apreciază că aplicabilitatea acestei decizii trebuie particularizată la condiţiile fiecărui caz în parte.
Decizia nr. 25/02.06.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, în procedura soluţionării recursului în interesul legii vizând modul de aplicare a prevederilor art. 159 alin. (8) C.proc.pen. este incidentă în cazul în care declaraţiile de recurs sunt înregistrate la instanţa de fond înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate, pentru ca instanţa de recurs să se afle în situaţia obiectivă de a putea judeca recursul astfel declarat.
Aceeaşi decizie nu îşi găseşte, însă, aplicarea în situaţii imposibile generate de declararea căilor de atac, de către cei îndreptăţiţi, după expirarea perioadei anterioare de arest preventiv.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia penală,
Decizia penală nr. 643/R din 18 iunie 2009
Prin încheierea penală nr. 79/CC din 11.06.2009, în baza art. 159 alin. 7 C.proc.pen. raportat la art. 155 C.proc.pen. şi cu aplicarea art. 143 C.proc.pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., a fost admisă cererea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara şi s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor.
Pentru a pronunţa această încheiere penală, Tribunalul Timiş a reţinut următoarele:
Prin cererea introdusă şi înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. 3618/30/2009 la data de 09.06.2009, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara a solicitat prelungirea arestării preventive a inculpaţilor.
Analizând propunerea parchetului, prin prisma motivelor menţionate în cuprinsul acesteia, Tribunalul Timiş a considerat că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 155 din Codul de procedură penală măsura arestării preventive poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând actele din dosarul de urmărire penală tribunalul a constatat că temeiurile care au determinat luarea iniţială a măsurii arestării preventive, precum şi cele avute în vedere la prelungirea stării de arest preventiv, subzistă şi justifică privarea, în continuare, de libertate a celor 12 inculpaţi din prezenta cauză.
În ceea ce priveşte existenţa unor indicii care să determine presupunerea rezonabilă că inculpaţii ar fi comis faptele pentru care sunt cercetaţi în dosarul parchetului, tribunalul a observat că din actele puse la dispoziţie de parchet rezultă o astfel de bănuială.
Pe de altă parte, raportându-se la împrejurările cauzei, tribunalul a apreciat că referitor la persoana inculpaţilor, lăsarea acestora în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Totodată, tribunalul a constatat că inculpaţii F., G., Ş. şi I. sunt cunoscuţi cu antecedente penale, fiind condamnaţi pentru comiterea unor infracţiuni cu violenţă. În acelaşi timp, inculpatul F. a fost sancţionat administrativ pentru comiterea unei fapte cu violenţă.
S-a mai reţinut că într-o societate democratică dreptul oricărei persoane la viaţă, integritate corporală, libertate şi demnitate sunt valori fundamentale care trebuie protejate. În acest context, s-a apreciat că neluarea unor măsuri preventive faţă de anumite persoane, în condiţiile în care există indicii cu privire la implicarea lor în mod repetat în încălcarea gravă a acestor drepturi prin care se exprimă personalitatea umană, ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei publice în realizarea actului de justiţie, consecinţă incompatibilă cu principiile unei societăţi democratice.
Tribunalul a constatat că potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Labita contra Italiei sau Neumeister contra Austria) detenţia preventivă poate fi justificată atâta timp cât există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a cercetării în stare de libertate.
Or, s-a apreciat că în prezenta cauză, un asemenea interes este evident. Cu privire la persoana inculpaţilor s-a considerat că există suficiente suspiciuni legate de implicarea lor în comiterea unor grave fapte de violenţă, alimentate şi de împrejurarea că în urma percheziţiilor au fost descoperite numeroase obiecte susceptibile de a fi folosite ca arme. De asemenea, s-a reţinut că la dosar există suficiente indicii referitoare la faptul că la desfăşurarea activităţilor presupus infracţionale au participat şi alte persoane, care trebuie identificate şi audiate, iar lăsarea în libertate a inculpaţilor nu ar face altceva decât să îngreuneze actele de urmărire penală. Totodată, la dosarul de urmărire penală s-a constatat că există suficiente elemente care să conducă la concluzia că inculpaţii sfidează autorităţile, considerând că nu pot fi sancţionaţi, sentiment determinat şi de calitatea personală a unuia dintre inculpaţi, o situaţie periculoasă şi incompatibilă cu principiile unui stat de drept.
La luarea măsurii preventive împotriva inculpaţilor, Tribunalul Timiş a avut în vedere şi dispoziţiile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Letellier contra Franţei, admiţând posibilitatea detenţiei preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, o anumită infracţiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.
Or, în prezenta cauză, fiind vorba de mai multe acţiuni de o violenţă deosebită şi de proxenetism, tribunalul a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor, prin gravitatea deosebită a activităţii acestora şi prin reacţia opiniei publice referitoare la persoanele implicate în asemenea operaţiuni, prin care se aduce o atingere gravă dreptului tuturor cetăţenilor de a trăi într-un climat de linişte şi siguranţă, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice, motiv pentru care se impune arestarea preventivă a inculpaţilor, măsura preventivă fiind o condiţie a asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Pentru aceste considerente şi în condiţiile în care temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpaţilor nu s-au schimbat, în baza art. 159 C.proc.pen. raportat la art. 155 C.proc.pen. şi cu aplicarea art. 143 C.proc.pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen. Tribunalul Timiş a admis cererea formulată de Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Timiş şi a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaţilor pe o perioadă de 30 zile, începând cu data 11.06.2009 până la data de 10.07.2009.
Împotriva încheierii nr. 79/CC din 11.06.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 3618/30/2009 au declarat recurs inculpaţii F., T., B. şi M., recurs înregistrat la Curtea de Apel Timişoara la data de 15.06.2009, sub numărul 3618.1/30/2009.
Recursurile nu au fost motivate în scris, fiind susţinute doar oral, concluziile apărătorilor fiind consemnate în practicaua prezentei decizii.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum şi din oficiu conform art. 3856 C.proc.pen., Curtea de Apel Timişoara constată următoarele:
Decizia nr. 25 din 2 iunie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că sintagma folosită de legiuitor la art. 159 alin. (8) fraza II C.proc.pen. se interpretează în sensul că „înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate” are caracter imperativ şi nu de recomandare, iar punctul „2” stabileşte că recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus admiterea sau respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive va fi soluţionat întotdeauna înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate.
Instanţa apreciază că aplicabilitatea acestei decizii pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie particularizată la condiţiile fiecărui caz în parte.
În primul rând, urmează a fi analizate îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 159 C.proc.pen. referitoare la procedura prelungirii arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale pentru a se putea analiza dacă neîndeplinirea condiţiei impusă de art. 159 alin. (8) C.proc.pen. este urmare a culpei organelor judiciare sau este consecinţa exercitării de către inculpaţi a drepturilor procesuale. Aliniatul 1 al art. 159 C.proc.pen. obligă procurorul care efectuează urmărirea penală ca înainte cu 5 zile de expirarea duratei arestării preventive să depună dosarul la instanţă, condiţie îndeplinită în speţă de DIIICOT Serviciul Teritorial Timişoara, sesizând instanţa competentă la data de 9.06.2009 , în condiţiile în care durata arestării preventive dispusă prin încheierea penală nr. 65/15.05.2009 a Tribunalului Timiş expira la data de 14.06.2009. Instanţa sesizată cu propunerea DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, având ca obiect prelungirea arestării preventive a inculpaţilor a acordat termen de judecată la 11.06.2009 şi în vederea garantării dreptului la apărare şi pentru a da posibilitatea apărătorilor aleşi ai inculpaţilor să studieze dosarul, a procedat la citarea telefonică a tuturor apărătorilor (fila 31- 42 dosar fond ), cărora le-a acordat termen la data de 10.06.2009 pentru a studia dosarul.
La data de 11.06.2009 instanţa, în temeiul art. 159 alin. (7) raportat la art. 155 C.proc.pen. cu aplicarea art. 143 C.proc.pen. şi art. 148 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., a admis cererea DIICOT Serviciul Teritorial Timişoara şi a dispus prelungirea duratei arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile a inculpaţilor T., F., G., B., I., Ş., F., zis „C.”, M., S., T., C., C.N., încheiere pronunţată în şedinţă publică la ora 13, 00, în prezenţa inculpaţilor aflaţi în stare de detenţie. Cu ocazia pronunţării, doar inculpaţii S. şi I. au declarat recurs, ceilalţi inculpaţi, personal sau prin apărători aleşi, declarând că îşi rezervă dreptul de a declara calea de atac în termen de 24 de ore. Ceilalţi inculpaţi au formulat, personal sau prin apărător, declaraţii de recurs pe care le-au depus la locul de deţinere, respectiv Arestul IPJ, în data de 12.06.2009, vineri, instanţa procedând la soluţionarea acestor recursuri în data de 13.06.2009, zi de sâmbătă.
Inculpaţii recurenţi T., B., F. şi M. au promovat calea de atac prin poştă, aşa cum rezultă din plicurile anexate la declaraţiile de recurs, declaraţii care au ajuns la instanţa de fond la datele de 15.06.2009, în cazul inculpatului F., şi la 16.06.2009, în cazul celorlalţi trei inculpaţi. De altfel, aşa cum rezultă din analizarea plicurilor de corespondenţă, declaraţiile de recurs ale inculpaţilor poartă data de 15.06.2009, când au fost operate la Ghişeul nr. 1 Timişoara, ajungând la instanţa de fond a doua zi.
Pentru ca decizia nr. 25 din 02.06.2008 la care s-a făcut referire de către inculpaţi să îşi găsească aplicabilitatea în cazul acestora ar fi fost necesar ca declaraţiile de recurs să fie înregistrate la instanţa de fond înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii penale atacate, pentru ca instanţa de recurs să se afle în situaţia obiectivă de a putea judeca recursul. Recursul în interesul legii la care s-a făcut referire de către inculpaţi priveşte doar situaţia menţionată mai sus si nu îşi poate găsi aplicabilitatea în situaţii imposibile generate de declararea căilor de atac în modalitatea arătată. În aceiaşi ordine de idei, instanţa de recurs apreciază că punctul „2” al deciziei la care se face referire stabileşte anumite reguli ce vizează buna administraţie a justiţiei. Această concluzie se desprinde din analizarea considerentelor deciziei în interesul legii pronunţate, precum şi din expunerea de motive, instanţa supremă vorbind despre contextul de reglementare a procedurii prelungirii arestării preventive dispusă în cursul urmăririi penale, circumscrisă dispoziţiilor art. 159 C.proc.pen., cu evidenţierea modalităţilor concrete de realizare şi termenele ce trebuie respectate în raport cu succesiunea fiecărui moment. A da o altă interpretare recursului în interesul legii, prin omisiunea luării în considerare a motivării oferită de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar duce la ignorarea scopului pentru care s-a pronunţat acest recurs în interesul legii.
În prezenta speţă, termenele reglementate de art. 159 C.proc.pen. cu privire la obligaţia fiecărui participant la proces de a se încadra înăuntrul acestora a fost respectată, iar imposibilitatea instanţei de recurs de a proceda la soluţionarea recursului înăuntrul duratei arestării preventive dispusă prin încheierea anterioară s-a datorat exclusiv modalităţii în care inculpaţii au înţeles să îşi valorifice drepturile procesuale. Scopul deciziei nr. 25 din 02.06.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 03.06.2009, a fost acela de a responsabiliza instanţa şi a nu proceda la tergiversarea inutilă a cauzelor, obligând-o să manifeste celeritate în soluţionarea acestora.
Cu privire la soluţia propusă de către apărătorii aleşi ai inculpaţilor, respectiv aceia de a se constata încetată de drept măsura arestării preventive dispusă în cauză, urmare a nesoluţionării deciziei, înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate, instanţa de recurs apreciază că o asemenea soluţie nu se regăseşte în dispozitivul sau în considerentele recursului în interesul legii şi prin urmare nu poate adăuga la lege. Mai mult, recursul în interesul legii nu reglementează sancţiunea aplicabilă în cazul nesocotirii, din motive neimputabile instanţelor, fie celei de fond, care a procedat la prelungirea duratei arestării preventive, fie celei de recurs, care a procedat la soluţionarea recursului după expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii penale, acestui termen şi nici consecinţa nerespectării lui.
Pe de altă parte, în materia arestării preventive este aplicabil, în continuare, art. 1403 alin. (8) C.proc.pen., potrivit căruia, recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea măsurii preventive sau prin care s-a constatat încetarea de drept a acestei măsuri, nu este suspensiv de executare, precum şi art. 159 alin. (9) C.proc.pen., potrivit căruia, recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare. Cele două articole aplicabile în speţă, nu pot fi interpretate alternativ, fiecăreia urmând a i se da efectul avut în vedere de legiuitor raportat, însă, şi la datele concrete ale fiecărei speţe.
În privinţa motivelor de temeinicie a menţinerii arestării preventive, instanţa de recurs apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea şi ulterior prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu s-au modificat şi ele justifică în continuarea privarea de libertate a inculpaţilor. Împotriva acestora continuă să existe indicii temeinice privind comiterea infracţiunilor menţionate detailat pentru fiecare inculpat în parte în cererea adresată instanţei de judecată, prin care s-a solicitat prelungirea duratei arestării preventive, iar din probele administrate există pericolul periclitării urmăririi penale şi îngreunării desfăşurării în continuare a cercetărilor în situaţia în care s-ar dispune punerea în libertate a inculpaţilor. Instanţa de recurs îşi însuşeşte motivarea primei instanţe referitoare la incidenţa dispoziţiilor art. 148 C.proc.pen în privinţa pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor.
Prin urmare, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C.proc.pen. a fost respins recursul declarat de inculpaţi.
