Propunere de arestare preventivă. Lipsa probelor din care să rezulte întrunirea cerinţelor art. 148 Cod procedură penală pericol social concret. Respingerea propunerii.
Cod procedură penală : art. 136, 143, 146, 148 şi 149/1.
Convenţia europeană a drepturilor omului: art. 5 paragraf 3 .
Simpla acuză a comiterii de infracţiuni, fie ele grave, nu justifică arestarea preventivă a inculpatului, în contextul în care la dosar nu există probe certe că inculpatul încearcă în mod direct sau indirect să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă şi că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.
Tot astfel, existenţa indicilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă penală, nu justifică arestarea preventivă a inculpatului prin raportare la trecerea unei perioade de timp destul de mare de la data comiterii faptei şi având în vedere atitudinea inculpatului, care s-a dezis de activitatea infracţională, nu are antecedente penale, s-a prezentat de bunăvoie la organele judiciare şi la dosar nu există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Secţia pentru cauze cu minori şi de familie – Decizia penală nr. 17/ 22 iunie 2009
Prin Încheierea penală nr. 16 / 2009 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia penală în ds. nr. 2642/107/2009 s-a admis propunerea formulată de DIICOT- Serviciul Teritorial Alba şi s-a dispus, printre altele, în baza disp. art. 149/1 rap. la art. 148 lit. b), c) şi f) Cod procedură penală şi art. 143 C. porc. pen. arestarea preventivă a inculpatului G.D.C., pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului nr. 50/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut, în esenţă, de către Tribunalul că prin propunerea înregistrată sub ds. nr. 2642/107/2009, DIICOT- Serviciul Teritorial Alba a solicitat luarea măsurii arestării preventive împotriva mai multor inculpaţi, pe o perioadă de 29 şi, respectiv, 30 de zile, printre care şi inculpatul G.D.C., motivându-se că acesta este acuzat de comiterea mai multor infracţiuni, printre care infracţiunile de constituirea unui grup organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, lipsirea de libertate prev. de art. 189 al. 1, 2 şi 5 C pen., şantaj prev. de art. 194 al. 1 C. pen., toate cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) Cod penal, infracţiuni pentru care s-a început urmărirea penală şi s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de numitul inculpat prin ordonanţele din 5 iunie 2009 şi 10 iunie 2009 .
În fapt, s-a reţinut în propunerea de arestare preventivă că în cursul anilor 2007, 2008 şi 2009, până în prezent, mai multe persoane rămase în libertate după destructurarea unor grupuri infracţionale organizate şi/sau liberate din penitenciar după executarea unor pedepse privative de libertate, precum şi alte persoane cunoscute ca făcând parte din “lumea interlopă” din Mun. Sibiu, ex. gruparea constituită în zona barului „L.”, s-au unit într-o singură grupare de dimensiuni foarte mari (aproximativ 40-50 pers.), care şi-a propus ca scop obţinerea supremaţiei în cadrul cluburilor de noapte, barurilor şi sălilor de jocuri de noroc din Sibiu, scop pentru realizarea căruia membrii grupării au săvârşit o multitudine de fapte antisociale, cu violenţă, creând în mod deliberat, un sentiment pronunţat de teamă, chiar teroare în rândul patronilor cluburilor, barurilor şi sălilor de jocuri de noroc, clienţilor acestora şi agenţilor de pază ai acestor societăţi. Atingerea acestui obiectiv, avea ca şi scop final obţinerea prin şantaj, în mod mascat, de importante sume de bani cu titlu de taxă de protecţie şi chiar săvârşirea de tâlhării, a căror sesizare nu era făcută de persoanele vătămate din cauza sentimentului de teamă creat şi precizat anterior, ori persoanele vătămate erau determinate să-şi retragă plângerile depuse sau îşi modificau declaraţiile din acelaşi motiv.
O caracteristică a acestei grupări, este faptul că este dinamică, atât în ceea ce priveşte membrii acesteia – care sunt reînnoiţi prin atragere de noi persoane şi eliminarea celor care fac opoziţie sau atentează la poziţia liderilor, cât şi în ceea ce priveşte plaja de infracţiuni săvârşite, care este într-o continuă diversificare (extindere), funcţie de oportunităţile obţinerii de venituri şi realităţile sociale.
Tot în acest sens, este de precizat că o parte din membrii grupării s-au dezis de acţiunile infracţionale ale acestora şi deşi au participat la săvârşirea unor fapte antisociale, în final au părăsit gruparea ocazie cu care şi-au atras reacţii violente din partea membrilor acesteia, aşa cum este cazul numiţilor O.I., S. I. şi G.D.C.
Faţă de cele arătate, s-a considerat în propunerea de arestare preventivă că există suficiente probe referitoare la gradul de pericol social pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor, în condiţiile în care grupul dovedeşte o continuă dezvoltare şi diversificare a plajei de infracţiuni săvârşite, fiind necesară descurajarea membrilor şi celor care doresc să adere la astfel de forme de organizare.
Examinând pe fond propunerea de arestare preventivă prin prisma disp. art. 149/1 C.p.p., în raport de materialul probator administrat până în prezent în cauză, Tribunalul a apreciat, în esenţă, că există indicii temeinice conform art. 68/1 Cpp, respectiv presupunerea rezonabilă că fiecare din inculpaţii pentru care s-a formulat propunere de arestare, a comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi. Fapte ce li se reţin în sarcină sunt pedepsite cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani , iar în ce priveşte lăsarea în libertate a acestora instanţa reţine că există date că inculpaţii încearcă să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor şi a martorilor precum şi că aceştia pregătesc săvârşirea de noi infracţiuni. De asemenea, instanţa a reţinut că lăsarea lor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, fiind astfel întrunite cerinţele art. 143, 148 lit.b,c, f C.proc. pen.
Tribunalul a precizat că în propunerea de arestare au fost menţionate şi alte infracţiuni cum ar fi cele prev. de art. 180, 193, 217 Cod penal sau art. 1 teza I din Lg.61/1991 pentru care legea nu prevede pedepse de peste 4 ani şi care nu constituie infracţiuni ce pot intra în scopul constituirii unui grup de crimă organizată în sensul Legii 39/2003. Ele au fost totuşi menţionate întrucât fac obiectul cauzei dată fiind împrejurarea că prezenta cauză este rezultatul conexării mai multor cauze în care au fost implicaţi în calitate de făptuitori aceleaşi persoane. Menţionarea lor se dovedeşte utilă pentru a determina cât mai exact contextul creat urmare a activităţii inculpaţilor.
Faţă de aspectele evidenţiate mai sus instanţa a constatat că sunt întrunite cerinţele legale pentru a se dispune măsura arestării cu privire la inculpaţi, respectiv existenţa unor indicii temeinice de vinovăţie cu privire la comiterea unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Cererea procurorului a fost apreciată ca întemeiată sunt toate cele trei temeiuri invocate, prev. de art. 148 alin.1 lit.b,c şi f Cod pr. penală.
Prin încheierea penală dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică la data de 18 iunie 2009 de Tribunalul Alba – Secţia penală în ds. nr. 2642/107/2009 s-a dispus executarea mandatului de arestare preventivă nr. 50/2009 emis la data de 11 iunie 2009 pe o perioadă de 30 de zile cu începere de la data de 18 iunie 2009 şi până la data de 17 iulie 2009 şi înmânarea unui exemplar al mandatului de arestare preventivă inculpatului G. D. C., încheiere ce face parte integrantă din Încheierea penală nr. 16 din 11 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia penală în ds. nr. 2642/107/2009.
Împotriva Încheierii penale nr. 16 din 11 iunie 2009 pronunţată de Tribunalul Alba – Secţia penală şi Încheierii penale din data de 18 iunie 2009 pronunţată de acelaşi tribunal în dosarul nr. 2642/107/2009 a declarat recurs în termen, inculpatul G.D.C., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi respingerea propunerii de arestare preventivă formulată de DIICOT – Biroul Teritorial Alba în ce-l priveşte, motivând că a fost angajat în calitate de om de ordine în barul ,,L.’’, că inculpatul s-a dezis de grup, că nu s-a sustras urmăririi penale, el predându-se singur organelor judiciare.
Prin decizia penală nr. 17/2009 din 22 iunie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia- Secţia pentru cauze cu minori şi de familie a admis recursul inculpatului G.D.C. , a casat în parte încheierea penală nr. 16/2009 numai în ce priveşte pe inculpatul recurent şi în tot încheierea penală din data de 18.06.2009 şi, rejudecând cauza numai sub acest aspect, a respins propunerea de arestare preventivă formulată de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia privind pe inculpatul G. D. C. iar în baza disp. art. 149/1 al. 12 cod procedură penală rap. la art. 146 al. 11/1 şi art. 145/1 Cod procedură penală s-a dispus măsura obligării de a nu ţara faţă de inculpatul G. D.C.
Pentru a pronunţa această decizie s-a reţinut în fapt şi în drept în considerentele instanţei de recurs următoarele :
În cauza de faţă, respectiv în cauza ce formează obiectul ds. nr.2 D/P/2009 inculpatul G.D.C., este cercetat alături de alţi inculpaţi sub acuza comiterii mai multor infracţiuni, printre care infracţiunile de constituirea unui grup organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, lipsirea de libertate prev. de art. 189 al. 1, 2 şi 5 Cod penal, şantaj prev. de art. 194 al. 1 Cod penal, toate cu aplicarea disp. art. 33 lit. a) Cod penal,
Examinând considerentele încheierii penale nr. 16/2009, Curtea de Apel constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul recurent au fost art. 143, 146, 148 lit. b), c) şi f) Cod pr. penală.
În concret, s-a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile prev. de art.143 şi 148 lit.b), c) şi f) Cod pr. pen. , şi anume există date că inculpatul încearcă în mod direct sau indirect să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, că există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni şi că există probe privind săvârşirea de către inculpat a unei fapte prevăzută de legea penală pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
1.Aspectele reţinute de către instanţa de fond în încheierea penală supusă actualului control de legalitate, cum că în actualul stadiu procesual subzistă indiciile temeinice privind presupunerea că inculpatul a comis o faptă penală sancţionată de legiuitor cu pedeapsa mai mare de 4 ani, sunt însuşite de către Curtea de Apel, deoarece ele au fundamentare faptică în probatoriul cauzei.
Deşi inculpatul recurent a susţinut atât personal cât şi prin apărătorul legal că nu există probe sau indicii temeinice că el a comis faptele pentru care este urmărit penal, Curtea examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală apreciază că în cauză sunt întrunite exigenţele art. 68/1 Cod procedură penală şi ale art. 5 paragraf 1 lit. c) Convenţia ( europeană) a drepturilor omului (denumită în continuare CEDO).
Aşa fiind, criticile formulate de către inculpatul recurent referitoare la lipsa probelor sau indiciilor temeinice nu sunt fondate, urmând a fi respinse.
2.Aspectele reţinute de către instanţa de fond în încheierea de şedinţă pronunţată cum că există date că inculpatul încearcă în mod direct sau indirect să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă şi că există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni nu pot fi însuşite de către Curtea de Apel, deoarece ele nu au fundamentare faptică în probatoriul cauzei .
Sub acest aspect este de precizat că ultimele acte materiale infracţionale de care este acuzat inculpatul au fost comise în luna iunie 2008 şi că acesta s-a dezis de activitatea grupului, fapt susţinut chiar şi de procurorul anchetator în propunerea de arestare preventivă.
3.În ce priveşte aspectele reţinute de către instanţa de fond în încheierea de şedinţă pronunţată cum că inculpatul prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, fiind îndeplinite cerinţele art. 148 lit. f) Cod procedură penală, nu pot fi însuşite de către Curtea de Apel, deoarece ele nu au fundamentare faptică în probatoriul cauzei şi contravin dispoziţiilor legale în materia arestării preventive.
Pentru a se realiza cerinţa înscrisă în art. 148 lit. f) C.pr. pen. este necesară existenţa cumulativă a două condiţii, respectiv, cea referitoare la pedeapsă, cât şi cea referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică.
Potrivit dispoziţiilor art.148 Cod pr.penală şi art.136 C.pr.p., la alegerea măsurii preventive, judecătorul va ţine seama de gradul de pericol social al faptei în raport cu care exista presupunerea rezonabilă că s-au comis de cei vizaţi.
Sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică, Curtea reţine că, pe lângă limitele de pedeapsă, trebuie să existe probe certe care să releve pericolul social concret pentru ordinea publică, prin existenţa probelor sigure şi neîndoielnice.
Indignarea opiniei publice nu poate echivala cu un pericol concret pentru aceasta.
Curtea nu poate reţine o stare de primejdie ce ar putea fi creată de inculpat, având în vedere datele ce caracterizează persoana acestuia, este tânăr, nu are antecedente penale.
Tot astfel, Curtea apreciază, raportat la împrejurarea că inculpatul s-a prezentat de bună voie la organele de anchetă penală, că procesul penal se poate desfăşura în condiţii normale cu inculpatul în stare de libertate .
Analizând măsura arestării preventive a inculpatului luată de judecătorul de fond şi prin raportare la exigenţele art. 5 paragraf 3 CEDO privind cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, Curtea apreciază că în cauză luarea acestei măsuri preventive nu este oportună .
Sub acest aspect este relevant a se preciza că într-o practică constantă Curtea ( europeană ) a drepturilor omului a statuat că libertatea persoanei este regula, iar privarea de libertate înainte de condamnare constituie ,, o gravă derogare de la principiile libertăţii individuale şi de la prezumţia de nevinovăţie’’ (CEDH, 10 noiembrie 1969, Stogmuller c/ Austriei , Seria A nr. 9).
Analizând cauza în ansamblu, ţinându-se seama de circumstanţele concrete ale cauzei şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, se apreciază că tribunalul trebuia să respingă propunerea de arestare preventivă în ce-l priveşte pe inculpatul recurent Gligor Dragoş Constatin.
Faţă de cele expuse anterior, constatându-se că nu se impunea luarea măsuri arestări preventive faţă de inculpatul recurent G.D. C., Curtea a examinat dacă nu este cazul a se lua o altă măsură preventivă faţă de acesta .
În atare situaţie, în raport cu dispoziţiile art. 149/1 al. 12 cod procedură penală rap. la art. 146 al. 11/1 Cod procedură penală şi art. 136 cod pr. penală, referitoare la scopul şi categoriile măsurii preventive, precum şi cu ale art. 145/1 din acelaşi cod, referitoare la măsura preventivă constând în obligarea de a nu părăsi ţara, s-a concluzionat că aceasta din urmă măsură este cea mai potrivită să fie luată faţă de inculpatul G. D. C., arestarea preventivă nefiind necesară, la dosar existând date din care rezultă că acesta nu se va sustrage urmării penale.
Ca urmare, admiţând propunerea de arestare preventivă faţă de recurentul inculpat prima instanţă nu a făcut o justă aplicare a prevederilor art. 145 şi 148 lit.b), c) şi f) cod pr. penală şi art. 136 cod pr .penal, astfel că încheierile atacate sunt supuse casării, în temeiul art. 385/15 pct.2 lit. d) Cod pr. penală.
Aşa fiind, în temeiul acestor texte de lege , Curtea a admis recursul declarat de inculpatul recurent .
NOTĂ: Soluţia instanţei de recurs a fost luată cu majoritate, în cauză fiind formulată opinie separată de un membru al completului de judecată în sensul respingerii recursului inculpatului.
