Totodată concubinul trebuie să probeze intenţia de a dobândi acel bun în comun în calitate de coproprietari. Reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte contribuţia sa la edificarea imobilului respectiv precum şi existenţa unei eventuale convenţii de a dobândi în comun acest bun. Cu martorii audiaţi la solicitarea pârâtului-intimat s-a făcut dovada că până în anul 2003 când s-a terminat construcţia imobilului de pe str. S. M. părţile au locuit separat, reclamanta având un apartament pe care l-a vândut înfiinţând o firmă de taxi. Şi după edificarea imobilului până la data încheierii căsătoriei – 20.02.2004 – părţile au locuit separat aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor.
Decizia civilă nr. 113/R/23.02.2011 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată sub nr.5551/27.06.2007, pe rolul Judecătoriei Focşani reclamanta VM a chemat în judecată pe pârâtul VG, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părţi, precum şi partajul bunurilor comune dobândite de către părţi în timpul căsătoriei cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată datorate.
În motivarea cererii, reclamanta arată că s-a căsătorit cu pârâtul în data de 20.04.2004, având anterior o relaţie de concubinaj din anul 1990, relaţie din care s-a născut minora VE. Reclamanta arată că din anul 1990 până în prezent a dobândit împreună cu pârâtul în cote de contribuţie egale, o casă situată în Focşani, str. SM, nr. 33, formată din parter şi etaj, construită din BCA şi acoperită cu tablă, construcţie edificată pe un teren proprietatea pârâtului, precum şi suprafaţa de 205 mp teren situată în Focşani, str. SM nr. 31, şi bunurile mobile enumerate în cerere. Reclamanta susţine că au mai dobândit în comun şi contravaloarea actualizată a părţilor sociale deţinute de pârât la SC S SRL unde pârâtul este unic asociat şi la SC R I SRL unde pârâtul deţine 35% din capitalul social.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe dispoziţiile art. 36 alin.1 Codul familiei şi pe cele ale art. 728 Cod civil.
În dovedirea susţinerilor sale, reclamanta a solicitat proba cu interogatoriul pârâtului, proba cu înscrisuri, cu martori şi proba cu expertiză.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 60 lei şi cu timbre judiciare în cuantum de 0,3 lei.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de 17.01.2008 (fila 29 din dosar) pârâtul a arătat că imobilul situat în Focşani, str. SM (fostă S) nr. 33 este bunul său personal, dobândit prin sentinţa civilă nr. 2888 din anul 1994 pronunţată de Judecătoria Focşani, ca urmare a partajării bunurilor comune dobândite împreună cu prima sa soţie. Pârâtul susţine că şi îmbunătăţirile aduse acestui imobil îi aparţin în exclusivitate deoarece în perioada concubinajului reclamanta s-ar fi aflat o perioadă de timp în detenţie, apoi a executat o pedeapsă la locul de muncă, după care a lucrat sporadic cu venituri foarte mici. Pârâtul precizează că bunurile mobile sunt cele din cererea principală, cu menţiunea că autoturism marca Dacia Break 1300 este în posesia reclamantei, iar autoturismul marca Ssang Yong a fost vândut cu suma de 3000 lei. În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la partajarea acţiunilor deţinute la SC S SRL şi SC R I SRL, pârâtul a solicitat respingerea acestuia, deoarece reclamanta nu a avut nicio contribuţie la dobândirea acestor părţi sociale, acestea fiind aportul său exclusiv. Pârâtul precizează că SC S SRL a fost înfiinţată de către el înaintea încheierii căsătoriei, pârâta neavând nicio contribuţie. Pe cale reconvenţională, a solicitat includerea în masa bunurilor de împărţit a imobilului situat în str. V, nr. 58.
În drept, pârâtul şi-a întemeiat întâmpinarea pe dispoziţiile art. 115-118 Cod procedură civilă şi a solicitat administrarea probei cu martori, cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei şi expertiza.
Prin încheierea de şedinţă din data de 27.11.2007 capătul de cerere referitor la a fost disjuns şi conexat la dosarul nr. 5496/231/2007, iar capătul de cerere privitor la partajul bunurilor comune a fost suspendat prin încheierea de şedinţă din data de 17.01.2008, până la soluţionarea irevocabilă a cererii de divorţ.
Prin încheierea de şedinţă din data de 19.02.2009 cererea privind partajul bunurilor comune a fost repusă pe rol, ca urmare a rămânerii definitive şi irevocabile a sentinţei civile nr. 4852 din data de 23 octombrie 2008 pronunţate de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 5496/231/2007.
S-au administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul fiecărei părţi, proba cu martori, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei. S-au efectuat expertize tehnice judiciare în specialitatea evaluări bunuri mobile şi evaluări bunuri imobile, o expertiză contabilă precum şi o expertiză auto.
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 07.12.2009, instanţa în conformitate cu dispoziţiile art. 6736 Cod procedură civilă şi art. 6735 Cod procedură civilă, a constatat că părţile au calitatea de coproprietari pe cote părţi asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, în perioada 20.04.2004 (data încheierii căsătoriei) şi 23.10.2008 (data desfacerii căsătoriei prin divorţ, prin sentinţa civilă nr. 4852 din data de 23.10.2008, pronunţată de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 5496/231/2007, definitivă şi irevocabilă), precum şi asupra bunurilor dobândite de către concubini în perioada de concubinaj (începând cu anii 1990-1992).
Prin aceeaşi încheiere instanţa a constatat că obiectul partajului îl constituie bunurile comune dobândite de către concubini în perioada relaţiei de concubinaj, precum şi bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei existente la data cererii de partaj.
Prin sentinţa civilă nr. 3185/31.05.2010 s-a admis cererea reclamantei şi s-a dispus ieşirea părţilor din indiviziune asupra bunurilor dobândite anterior şi în timpul căsătoriei părţilor.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, au declarat apel ambele părţi.
Reclamanta RM a susţinut că:
1) nu s-a cuprins în masa de împărţit şi casa din str. SM nr. 33.
2) nu a inclus şi părţile sociale deţinute de pârât la SC S SRL.
3) prima instanţă a reţinut greşit valoarea actualizată contabilă a părţilor sociale deţinute de pârât la SC R I SRL.
Pârâtul VG a susţinut, în cadrul apelului declarat că:
1) greşit s-a reţinut terenul în suprafaţă de 205 mp situat în mun. Focşani str. SM nr. 31, fiind dobândit după despărţirea în fapt.
2) greşit s-au reţinut părţile sociale de la SC R I SRL fiind înfiinţată în anul 2002, înainte de căsătorie, părţile sociale fiind cesionate iar la momentul introducerea acţiunii de divorţ nu mai era asociat.
3) să îi fie atribuite bunurile mobile, potrivit variantei C şi nu B.
La termenul din şedinţa publică din data de 09.11.2010 pârâtul VG a declarat că renunţă la judecata apelului, urmând a se lua act de aceasta împrejurare potrivit art. 246 cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr. 202/09.11.2010 Tribunalul Vrancea a luat act că apelantul VG a renunţat la judecarea apelului împotriva încheierii din 7.12.2009 şi a sentinţei civile nr. 3185/31.05.2010 ale Judecătoriei Focşani.
A respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta R (V) M împotriva încheierii din 07.12.2009 şi a sentinţei civile nr. 3185/31.05.2010 a Judecătoriei Focşani.
S-a reţinut în motivarea deciziei că din probele administrate rezultă că imobilul situat pe str. SM nr. 33 este bun propriu al pârâtului .
De asemenea s-a apreciat că societatea SC S SRL a fost înfiinţată înainte de căsătoria părţilor, iar reclamanta nu a făcut dovada contribuţiei sale asupra acestui bun astfel că în mod corect nu s-a u inclus în masa bunurilor comune părţile sociale ale societăţii.
Pârâtul avea calitatea de asociat unic al SC R I SRL astfel că părţile sociale nu au fost atribuite reclamantei, soţ neasociat, urmând ca aceasta să primească sultă.
Prin decizia civilă nr. 113/R din 23.02.2011 a Curţii de Apel Galaţi s-a respins ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de apel cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea că imobilul din str. SM nr. 33, Focşani, judeţul Vrancea este bun propriu al intimatului pârât. Sunt analizate depoziţiile martorilor audiaţi la instanţa de fond şi se concluzionează că în speţă nu funcţionează prezumţia de comunitate precizată în art. 30 alin. 3 din Codul familiei.
Prezumţia de comunitate prevăzută de art. 30 alin. 3 din Codul familiei este instituită numai în favoarea soţilor şi nu poate profita concubinilor care au obligaţia să facă dovada contribuţiei proprii la dobândirea fiecărui bun în parte.
Totodată concubinul trebuie să probeze intenţia de a dobândi acel bun în comun în calitate de coproprietari.
Reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte contribuţia sa la edificarea imobilului respectiv precum şi existenţa unei eventuale convenţii de a dobândi în comun acest bun.
Cu martorii audiaţi la solicitarea pârâtului intimat s-a făcut dovada că până în anul 2003 când s-a terminat construcţia imobilului de pe str. SM părţile au locuit separat reclamanta având un apartament pe care l-a vândut înfiinţând o firmă de SC ”R” SRL înmatriculată la sub nr. J 39/227/2.04.2003 .
Şi după edificarea imobilului până la data încheierii căsătoriei 20.02.2004 – părţile au locuit separat aşa cum rezultă din depoziţiile martorilor reclamanta în apartamentul de pe care-l deţinea şi pe care ulterior l-a vândut pentru a înfiinţa societatea de taxi. (Red. R.J.)
