Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 7507/118/2011 al Tribunalului Constanţa, reclamantul C.A.A., în contradictoriu cu pârâta SC MODEL SA, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1/20.04.2011, prin care a solicitat anularea Deciziei menţionare, cu consecinţa, în principal, a restituirii în natură a imobilului situat în Constanţa, Bdul Tomis nr. 103, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, sub forma oferirii de imobile în compensare, într-unul dintre construcţiile identificate de reclamant şi aflate în proprietatea pârâtei.; obligarea pârâtei la plata de despăgubiri băneşti pentru imobilul-construcţie, în cazul în care acesta nu poate fi restituit în natură sau acordarea de bunuri în compensare nu este posibilă.
În expunerea situaţiei de fapt, a arătat reclamantul că are calitatea de persoană îndreptăţită a solicita restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Astfel, reclamantul este unicul moştenitor al proprietarului iniţial C.Z. I. proprietarul imobilului la data preluării sale abuzive in baza Decretului nr. 92/1950. In conformitate cu prevederile legale in vigoare, dreptul de proprietate, mai arată reclamantul, nu a încetat nici un moment, imobilul neintrând in proprietatea statului in mod legal, fapt menţionat expres de dispoziţiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Pentru partea din imobil care se poate restitui in natura, mai susţine reclamantul, sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. 2 coroborat cu alin. 1 Legea nr. 10/2001 republicata potrivit cu care ” imobilele – terenuri si construcţii – preluate in mod abuziv, … restituie in natura, prin decizie motivata a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare”, si “in cazul in care statul sau o autoritate publica central sau locala ori o organizaţie cooperatista este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, daca valoarea acţiunilor sau pârtilor sociale deţinute este mai mare sau egala cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire in natura este cerută.
Subliniază reclamantul că se referă la situaţia juridica a unităţii deţinătoare, SC Model SA, de la momentul apariţiei Legii nr. 10/2001, adică 14.01.2001, astfel ca nu se poate retine in cauza apărarea potrivit cu care “in anul 2003 statul si-a vândut toate acţiunile societatea fiind integral privatizata, situaţie in care determina imposibilitatea restituirii in natura a imobilului – clădire”.
În raport de temeiurile de drept prevăzute de Legea nr. 10/2001 se impune restituirea în natură a imobilului-construcţii, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, acordarea de bunuri în echivalent.
In drept, Legea nr. 10/2001 republicata, HG nr. 250/2007, art. 112 si urm. C. proc. civ.
În susţinerea acţiunii s-au depus înscrisuri.
Prin precizări la acţiune (fila 120 vol. I) reclamantul a învederat instanţei că solicită acordarea de bunuri în compensare, din imobilele aflate în patrimoniul SC MODEL SA, situate la următoarele adrese: Constanţa, Bdul Tomis nr. 50, et. 1, apt. 3; Constanţa, Str. Orientului nr. 11; Constanţa, Str. Avram Iancu nr. 31; Constanţa, Str. Mircea cel Bătrân nr. 4, bloc Corp A, et. 1, apt. 5 şi Constanţa, Str. Avram Iancu nr. 31.
Prin întâmpinare (fila 121 vol. I) pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. Arată pârâta că notificarea reclamantului a fost înregistrată la data de 03 martie 2011, dată la care societatea comercială era privatizată integral; la data apariţiei legii nr. 10/2001 statul deţinea o cotă de participaţie de 11,4618%; societatea a dobândit proprietatea acestui bun prin cumpărare, potrivit dispoziţiei date de Prefect, achitând contravaloarea bunurilor; este exclusă restituirea în natură, de vreme ce reclamantul nu a solicitat, în termenul, legal, anularea transferului dreptului de proprietate din patrimoniul Municipiului Constanţa; la data notificării un număr de 9 apartamente au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1996, astfel încât acestea nu se mai regăsesc în patrimoniul societăţii.
În suplimentarea probatoriilor a fost efectuată expertiza contabilă, având ca obiective: stabilirea valorii acţiunilor deţinute de Statul român, în calitate de acţionar minoritar al SC MODEL SA, la data de 14.02.2001; stabilirea valorii de înregistrare a imobilului în litigiu, la aceeaşi dată; stabilirea valorii de înregistrare a bunurilor urmărite a fi atribuite în compensare şi stabilirea, în urma comparaţiei celor două valori, a împrejurării dacă valoarea acţiunilor statului este mai mare sau egală cu valoarea de înregistrare a imobilului în activul patrimonial al pârâtei, constatările expertului desemnat fiind materializate în cuprinsul raportului de expertiză depus la dosarul cauzei (filele 58 şi urm. vol. II).
A fost efectuată, de asemenea, proba cu expertiza tehnică imobiliară, având ca obiectiv identificarea imobilului în litigiu şi a unităţilor locative care au fost înstrăinate din cadrul acestui imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 126/23.01.2014 instanţa a admis acţiunea; a anulat Decizia nr. 1/20.04.2011 emisă de SC Model SA; a obligat pârâta SC MODEL SA să restituie reclamantului, în natură, a spaţiului cu destinaţia de locuinţă, cu intrare din Strada Dacia, alcătuit dintr-o cameră, o bucătărie, o magazie, un hol şi o baie în suprafaţă de 58,64 situat la mansarda imobilului din Bulevardul Tomis nr. 103, municip. Constanţa, identificat în raportul de expertiză efectuat de exp. Brumă Eugen ce face parte integrantă din prezenta hotărâre; a obligat pârâta S.C. Model S.A. să înainteze Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor propunerea de acordare a măsurilor compensatorii conform art. 24 al.(4) din Legea nr.165/2013 pentru restul imobilului-construcţie, situat în Municipiul Constanţa, Bdul Tomis nr. 103, Judeţul Constanţa; a respins ca nefondată cererea reclamantului de acordare de bunuri în compensare, din imobilele aflate în patrimoniul SC MODEL SA, situate la următoarele adrese: Constanţa, Bdul Tomis nr. 46, 105, 133, 22, 24, Str. Murelor nr. 3 şi în Constanţa, Bdul Tomis nr. 50, et. 1, apt. 3; Constanţa, Str. Orientului nr. 11; Constanţa, Str. Avram Iancu nr. 31; Constanţa, Str. Mircea cel Bătrân nr. 4, bloc Corp A, et. 1, apt. 5 şi Constanţa, Str. Avram Iancu nr. 31.
Pentru a hotărî în acest fel, a reţinut Tribunalul Constanţa următoarele:
Prin Decizia nr. 1/20.04.2011 SC Model SA a respins notificarea reclamantului cu privire la construcţiile situate în imobilul din Bdul Tomis nr. 103, Constanţa, pentru următoarele motive:
1) societatea a fost integral privatizata, iar prin retrocedări succesive cota de participare a statului a fost integral acoperita;
2) s-au realizat vânzări succesive a noua apartamente către foştii chiriaşi astfel ca nu se mai poate restitui in natura construcţia din B-dul Tomis nr. 103, in totalitate;
3) s-a solicitat numai restituirea in natura a imobilului, astfel ca nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, in sensul înaintării notificării către instituţia publica care a efectuat privatizarea in vederea acordării de despăgubiri.
Calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită:
Potrivit art. 3 alin. 1 coroborat cu art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 reprezintă persoane îndreptăţite a solicita restituirea in natura a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 “moştenitorii legali ai proprietarilor imobilelor de la data preluării in mod abuziv a acestora”.
Prin raportare la textele legale indicate C.A.A. are calitatea de persoana îndreptăţită in temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de unic moştenitor al lui C. Z. I. (fost Ivan Ivanov) proprietarul imobilului de la data preluării acestuia.
Succesiunea transmiterii dreptului de proprietate asupra acestui imobil este următoarea:
a) – la momentul preluării, in anul 1950 (conform adresei nr. 144080/23.11.2004, fila 90 vol. I emisă de RAEDPP Constanţa, imobilul a fost preluat în temeiul Decretului nr. 92/1950, figurând în anexa la acest Decret la poziţia nr. 265 – fila 92, pe numele lui C. I., proprietarul imobilului din B-dul Tomis nr. 103 era autorul C. Z. I. fost I. I.;
Acesta îl dobândise prin moştenire de la tatăl sau adoptiv, Z. I., decedat la data de 04.02.1940, al cărui unic moştenitor era.
b) – C. Z. I. a decedat la data de 28.06.1983 având ca unic moştenitor pe fiul sau decedat C. Z., aşa după cum rezulta din certificatul de moştenitor nr. 167/27.10.1998 întocmit la B.N.P. Mariana Lambrino (fila 78 vol. I);
c) – C. Z., decedat la data de 13.12.1985, a avut ca unic moştenitor pe fiul sau C.E.I., conform certificatului de moştenitor nr. 168/27.10.1998 întocmit la B.N.P. Mariana Lambrino (fila 77 vol. I );
d) – C.E.I. a decedat la data de 14.01.1998 si are ca unic moştenitor pe fiul sau C.A.A., reclamantul din prezenta cauza, aşa după cum reiese din certificatul de moştenitor nr. 169/27.10.1998 întocmit la B.N.P. Mariana Lambrino (fila 76 vol. I)
De asemenea, exista identitate deplină între C.Z.I., autorul reclamantului si numitul Ivan Ivanov, al cărui nume este menţionat in actele ce atesta dreptul de proprietate asupra acestui imobil. Faptul ca Ivan Ivanov este aceeaşi persoana cu C.Z.I. rezultă din extrasul de stare civila eliberat de Oficiul de Stare Civila al Mun. Constanta in care se face menţiunea schimbării numelui si prenumelui acestuia in 1942 din I.I în C.Z.I. prin Încheierea pronunţata de Judecătoria Urbana Constanta in dosarul nr. 1235/1942 si publicata in Monitorul Oficial nr. 215/15.09.1942, tocmai în vederea redobândirii vechiului nume romanesc. Anterior schimbării numelui si prenumelui in C.Z.I, numitul I.I. fusese adoptat cu drepturi depline de către Z.I. la data de 04.01.1928, aşa după cum rezultă din procesul verbal nr. 103/04.01.1928 al Tribunalului Constanţa. Anterior adopţiei, I.Z.I. se numea I.S.T., părinţii săi naturali fiind M. si N.S.T., aşa după cum rezulta din extrasul de pe certificatul de naştere al acestuia nr. 188/10.04.1909. Astfel se explica si acele neconcordante dintre numele părinţilor din certificatul de naştere si din documentele ulterioare in care apare trecut părintele adoptiv, aspecte invocate de pârâtă ca indicii ca ar fi fost vorba despre doua persoane diferite.
Aceleaşi fapte rezulta si din extrasul de stare civila care atesta înregistrarea căsătoriei lui I.I. cu M.S. sub nr. 45/13.02.1928 (anterior schimbării numelui in 1942 in C.Z.I.) si in care se arata ca I.I. este fiul adoptiv al lui Z.I.
d)In certificatul de deces al lui C.Z.I. eliberat de Oficiul de Stare Civila al Mun. Constanta se arata ca acesta a decedat la data de 28.06.1983, ca era născut la data de 10.04.1909 si ca părinţii săi naturali au fost N şi M.
Faptul ca I.Z.I. este unicul moştenitor al lui Z.I., decedat la data de 04.02.1940, in calitate de fiu adoptiv al acestuia este confirmat si prin actul de notorietate autentificat la Tribunalul Constanta din 14.12.1940 in care martorii atesta acest lucru.
Nu în ultimul rând, în istoricul de rol fiscal se arata ca proprietarul imobilului era in perioada 1942-1950 I.I. devenit C.Z.I. ca urmare a schimbării numelui.
De altfel, prin Decizia contestată reclamantului nu i s-a negat calitatea de succesor al autorului său, sau dreptul de proprietate al acestuia, de vreme ce unicul motiv de respingere a notificării a fost altul, considerente pentru care instanţa nu va acorda prioritate studierii acestor aspecte.
Dreptul de proprietate al autorului reclamantului:
Calitatea de proprietar al lui C.Z.I. rezulta din menţiunile existente in foaia de către funciara a imobilului din Constanta, str. Carol nr. 123 (actual B-dul Tomis nr. 103) întocmita la data de 10.02.1941, in care se prevede ca acesta era proprietar atât al terenului in suprafaţa de 644 m.p. cat si al celor trei corpuri de construcţie edificate pe acest teren. C.Z.I. era proprietarul imobilului la data preluării abuzive fiind menţionat in actul de preluare, respectiv anexa la Decretul nr. 92/1950, poziţia 265.
Facem menţiunea că pe rolul instanţelor judecătoreşti, a fost înregistrat dosarul civil nr. 11517/118/2007 (filele 33 şi urm. vol. I ), soluţionat irevocabil prin sentinţa civilă nr. 1333/17.11.2008 şi decizia nr. 119/C/6 mai 2009 în cadrul căruia s-au soluţionat, cu putere de lucru judecat, aspecte legate de dreptul de proprietate al autorului reclamantului asupra imobilului situat în Bdul Tomis nr. 103 şi prin care s-a dispus, de asemenea, cu privire la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 644 mp. pe care se află construcţia în litigiu.
Considerentele celor două hotărâri au făcut trimitere la înscrisurile enunţate în cuprinsul cererii de chemare în judecată de faţă, care nu au mai fost depuse şi în prezenta cauză, dar a căror existenţă şi conţinut probator sunt, pe de o parte atestate prin hotărâri irevocabile, iar, pe de altă parte, nu au fost contestate de către pârâtă. Astfel, în considerentele de sentinţei civile nr. 1333/17.11.2008 a Tribunalului Constanţa, se arată că: „In adresa nr. R 74801/11.07.2007 emisa de către Primăria Mun. Constanta, Direcţia Patrimoniu privind situaţia juridica a imobilului din B-dul Tomis nr. 103 se arată următoarele “conform planului cadastral al oraşului Constanta din anii 1936-1938, imobilul in cauza se suprapune cu cel situat in planurile vechi in B-dul Carol nr. 123, al cărui posesor era I.Z., fapt ce rezulta din registrul de proprietăţi voi. II, pag. 271, nr. crt. 2703”.
In adresa nr. 9590/08.02.2008 a Primăriei Constanta se precizează din nou identitatea imobilului din Constanta, B-dul Tomis nr. 103 cu cel din I.V. Stalin nr. 103 si Carol Nr. 123 si se confirma ca acesta aparţinea lui Z.I., autorul nostru, in anul 1936, iar la data preluări fiului sau, C.Z.I.
In istoricul de rol fiscal întocmit la 28.01.2008 se consemnează faptul ca “in Registrul matricol din perioada 1942-1950, la matricola 36, la adresa din Constanta, str. Carol nr. 121-123, figurează I. I., I.Z.C. (schimbat numele), iar anterior, in perioada 1936-1938 figura in calitate de proprietar tatăl acestuia, Z. I.”
Notificarea depusă în temeiul Legii nr. 10/2001:
Prin notificarea nr. 2099/10.08.2001 al BEJ Stoica Constantin Adrian, reclamantul a învestit Primăria municipiului Constanţa (fila 99 vol. I9 cu cererea de restituire în natură a imobilului situat în Bdul Tomis nr. 103, compus din construcţie şi teren.
Astfel cum am arătat deja, situaţia terenului a fost tranşată deja prin hotărâri judecătoreşti, pronunţate în contradictoriu cu proprietarul terenului, respectiv Municipiul Constanţa prin Primar, prin sentinţa civilă nr. 1333/17.11.2008, fiind obligat pârâtul Municipiul Constanţa să înainteze către SC MODEL SA notificarea reclamantului referitoare la construcţie.
Elemente de identificare ale construcţiei în litigiu:
Construcţiile situate in Constanta, B-dul Tomis nr. 103 au fost identificate si evaluate la suma de 3.804.020 lei, prin raportul de expertiza efectuat in dosar nr. 11517/118/2007 aflat pe rolul Tribunalului Constanta, dosar in care S.C. Model S.A. a fost parte.
In acest raport de expertiza, necontestat de SC Model SA, s-au identificat pe terenul din Constanta, B-dul Tomis nr. 103 ce a aparţinut autorului reclamantului, C.Z.I, trei corpuri de construcţii si construcţii anexe formate din:
– Corpul A – “clădirea mare ” amplasata cu faţada spre B-dul Tomis si spre str. Daciei, clădire pe colt tip parter, etaj cu mansarda parţiala, având la parter spatii comerciale in care funcţionează Reprezentanţa Renault si o Farmacie particulară;
– La etaj se regăseşte un apartament cu intrarea pe str. Dacia, format din 4 camere, hol , baie, bucătărie si 3 dependinţe si doua apartamente cu intrarea din str. Tomis cu cate 3 camere fiecare cu hol, bucătărie si spălătorie, având fiecare acces la un balcon din beton si fier forjat;
– Corpul B-“corpul magaziilor” este amplasat in partea din spate al Corpului A si este format din 3 despărţituri de magazii, cu suprafaţa construita de 72,72 mp, cu o construcţie anexa de 10 mp, cu destinaţia spălătorie;
– Corpul C-“corpul de casa” cu destinaţie locuinţa executata la nivel de parte si formata din 2 camere de locuit, bucătărie si antreu ce este amplasat in partea din spate a imobilului si ocupa 58,14 mp.
Situaţia juridică actuală a construcţiei în litigiu:
Potrivit adresei nr. 91645/25.08.2004 a SPIT-VBL Constanţa (filele 59 şi urm. vol. I), a adresei nr. 9590/25.01.2008 (filele 62 şi urm. vol. I), raportului de expertiză judiciară efectuată în dosarul civil nr. 11517/118/2007 (filele 33 şi urm. vol. I), precum şi raportului de expertiză imobiliară judiciară efectuat de exp. Brumă Eugen în cauza de faţă (filele 144 şi urm. vol. I), spaţiile locative din cadrul imobilului au fost înstrăinate, după cum urmează:
Parterul construcţiei, alcătuit din două spaţii comerciale, dintre care, un spaţiu comercial în suprafaţă de 316,60 mp. compusă din subsol şi parte, format din show-room, birou, toaletă, oficiu, hol, depozit, sală protocol, dependinţe şi scări, dispus pe colţ, cu faţada atât spre Bulevardul Tomis, cât şi pe Strada Daciei, a fost înstrăinat de pârâta SC MODEL SA, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1271/29.03.1999.
Cel de-al doilea spaţiu comercial este situat cu faţada spre Bulevardul Tomis, compus din subsol, în suprafaţă de 80,20 mp. şi parte, cu o suprafaţă utilă de 110,80 mp. a fost vândut de pârâta către SC Sovitalia SRL; prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1670/22.04.1999.
Etajul construcţiei este structurat pe 6 spaţii cu destinaţie de locuinţă, înstrăinate prin contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosarul cauzei (filele 142 şi urm. vol. I) unor persoane fizice.
Mansarda locuinţei este structurată pe doua spaţii cu destinaţia de locuinţă şi se află în proprietatea particulară a unor persoane fizice.
Potrivit concluziilor expertului judiciar Brumă Eugen (fila 247 vol. I) gradul de ocupare al imobilului este de 93,60%.
Calitatea pârâtei de unitate deţinătoare şi entitate obligată la acordarea măsurilor reparatorii:
Considerentul pentru care unitatea deţinătoare a procedat la respingerea cererii de restituire în natură a imobilului situat în Constanţa, Bdul Tomis nr. 103, proprietatea autorului reclamantului, l-a reprezentat modalitatea de interpretare şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 şi 29 din Legea nr. 10/2001. Potrivit conţinutului Deciziei nr. 1/20.04.2011 (fila 20 vol. I), în anul 2003 statul şi-a vândut toate acţiunile, prin urmare, încă de la acea dată societatea a fost integral privatizată, aspect care determină imposibilitatea restituirii în natură. În ceea ce priveşte un număr de 9 apartamente, acestea au fost înstrăinate, în temeiul Legii nr. 112/1995, unor terţi chiriaşi de bună-credinţă, astfel încât restituirea acestora nu se mai poate realiza în natură.
Regula restituirii în natură a imobilelor care fac obiectul de reglementare a Legi nr. 10/2001 este consacrată de principiu, în textul art. 7 alin.1 din Legea nr. 10/2001, excepţiile privind restituirea prin echivalent fiind expres şi limitativ prevăzute de lege.
Art. 29 din legea nr. 10/2001 (fostul art. 27 înainte de modificarea adusă de legea nr. 247/2005) prevede că se acordă despăgubiri pentru imobilele care fac obiectul art. 21 din Lege.
Potrivit art. 21 din aceeaşi lege „(1) imobilele terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperativă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanelor îndreptăţite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.” Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol „Prevederile alin.1 sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută ”.
În vederea determinării aplicabilităţii dispoziţiilor art. 21 alin.1-2 din Legea nr. 10/2001, în cauză a fost efectuat un raport de expertiză contabilă care, având ca reper data de 14.02.2001, să stabilească atât valoarea de înregistrare în activul societăţii a imobilului din Constanţa, Bdul Tomis nr. 103, cât şi a valorii acţiunilor deţinute de stat la aceeaşi dată.
Potrivit concluziilor expertului desemnat Zgubea Ligia Mădălina valoarea acţiunilor deţinute de Statul român ca acţionar minoritar, era, la data de 14.02.2001, de 56.755 lei ROL, faţă de valoarea imobilului, la aceeaşi dată, de 40.726 lei ROL (fila 69 vol. II al Judecătoriei).
În consecinţă, la data intrării în vigoare a Legii 10/2001, deşi statul era acţionar minoritar în cadrul societăţii pârâte, valoarea acţiunilor deţinute depăşea cu mult valoarea imobilului pentru care reclamantul a solicitat acordarea de măsuri reparatorii. Având în vedere dispoziţiile exprese ale art.21 alin.2 din Legea 10/2001, în măsura în care nu ar fi procedat la înstrăinarea construcţiilor către chiriaşi, pârâta ar fi fost obligată chiar la restituirea în natură a imobilului.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, S.C. Model Constanţa S.A. având calitatea de unitate deţinătoare a construcţiei notificată de reclamanţi. În condiţiile în care la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dată la care au fost indisponibilizate toate bunurile preluate de stat în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 – S.C. Model Constanţa S.A. nu era integral privatizată, Statul deţinând prin F.P.S. aproximativ 70% din capitalul social al societăţii, acesteia îi incumbă obligaţia de a soluţiona notificarea reclamantei cu privire la construcţia înscrisă în patrimoniul său.
Deşi pârâta S.C. Model Constanţa S.A. invocă în susţinerea valabilităţii titlului său Legea nr. 15/1990 ca temei al transferului către această societate a dreptului asupra imobilului, în condiţiile invalidării titlului transmiţătorului – preluare abuzivă realizată în baza Decretului nr. 92/1950 – dreptul de proprietate nu s-a putut transmite către pârâtă în temeiul acestui act normativ, prin art. 20 alin. (2) din legea invocată stipulându-se că intră în regimul proprietăţii private a societăţii comerciale create conform legii doar bunurile dobândite cu titlul de proprietate de către aceasta, cele dobândite cu un alt titlu neputând fi incluse în patrimoniul societăţii sub acest regim. În aceste condiţii, nu se poate susţine că la data constituirii S.C. Model Constanţa S.A.– succesoare a unei alte societăţii comerciale cu capital integral de stat – S.C. Remus Opreanu S.A. – statul i-a transferat acestei societăţi un drept de proprietate care să poată fi opus cu succes dreptului reclamanţilor pentru că „nemo plus juris ad allium transfere potest quam ipse holet sau nemo dat quad non hobet”.
Prin decizia nr. 124/1991 (fila 25 vol. I) s-a stabilit transmiterea unor imobile, printre care şi imobilul revendicat, din administrarea R.A. Confort Urban Constanţa – societate specializată în administrarea locuinţelor din fondul locativ de stat – în administrarea societăţii nou înfiinţate – S.C. Remus Opreanu S.A. – autoarea pârâtei S.C. Model Constanţa S.A., societate comercială care s-a privatizat ulterior, conform Legii nr. 58/1991 şi a Legii nr. 55/1995 prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 241/12.04.1996.
La data transferului, chiar dacă a fost un transfer cu plată între R.A. Confort Urban Constanţa şi S.C. Remus Opreanu S.A.(autoarea pârâtei), ceea ce s-a transferat a fost numai dreptul de administrator asupra imobilului, noua societate comercială nedobândind un drept de proprietate, întrucât aceasta avea capital integral de stat.
Prin urmare, nu se poate reţine că la nivelul anului 1991–prin adoptarea deciziei nr. 124/1991 Statul Român prin Prefectura Judeţului Constanţa, a înţeles să transfere societăţii înfiinţate în temeiul Legii nr. 15/1990 dreptul de proprietate asupra acestui imobil, atât timp cât se prevede în mod expres în decizie că S.C. Remus Opreanu S.A. dobândeşte doar un drept de administrare.
Pârâta nu poate opune nici un eventual contract încheiat cu bună credinţă pentru apărarea dreptului său de proprietate, pe de o parte pentru că nici un contract care să aibă temeiul într-un act normativ care să permită vânzarea acestui bun în anul 1992 nu a fost depus de pârâtă, iar pe de altă parte pentru că prin operaţiunea juridică de constituire a unei societăţi comerciale prin preluarea unor bunuri de la alte societăţi comerciale de stat transformate a avut loc o transmisiune cu titlu universal a tuturor bunurilor către persoana juridică deţinătoare, care rămâne ţinută de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi persoana juridică transmiţătoare.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 241/12.04.1996 Filele 134 şi urm. vol. I) pârâta S.C. Model Constanţa S.A. a cumpărat de la Fondul Proprietăţii de Stat un număr de 15.053 acţiuni reprezentând 30,41% din capitalul social. Conform încheierii nr. 21342/25.11.2003 pronunţată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Constanţa, privatizarea integrală a S.C. Model Constanţa S.A. s-a realizat în noiembrie 2003, când s-a retras acţionarul majoritar F.P.S.
În raport de data privatizării S.C. Model Constanţa S.A.- noiembrie 2003, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 21alin.(1) din Legea nr. 10/2001, pârâta în calitate de societate comercială la care statul era acţionar majoritar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, prin urmare avea calitatea de unitate deţinătoare în sensul Legii nr.10/2001.
Astfel fiind, împrejurarea că S.C. MODEL SA. figurează înscrisă în evidenţele fiscale şi de publicitate imobiliară ca titulară a dreptului de proprietate asupra acestui activ nu are nici o relevanţă din punctul de vedere al modului de aplicare a art. 29 din Legea nr. 10/2001, pentru că în mod evident acest imobil nu a intrat în patrimoniul actualei societăţi cu capital integral privat printr-un titlu valabil, translativ de drepturi, ci prin disimularea lui de către stat ca proprie participaţie într-o societate cu capital majoritar de stat şi ulterior prin vânzarea pachetului de acţiuni al F.P.S. către o societate cu capital privat.
Nu poate fi reţinută nici apărarea pârâtei, exprimată în cuprinsul întâmpinării (fila 121 vol. I) potrivit cu care notificarea adresată de reclamant Municipiului Constanţa, i-a parvenit abia la data de 3 martie 2011, dată la care societatea comercială era integral privatizată, câtă vreme împrejurarea că unitatea deţinătoare notificată de reclamanţi în anul 2001, Municipiul Constanţa, nu şi-a îndeplinit obligaţia impusă de art.27 din Legea nr.10/2001, în sensul că nu a comunicat persoanei îndreptăţite faptul că deţine numai parte din imobilul notificat – terenul, în timp ce construcţia este deţinută de S.C. Model Constanţa S.A., nu este imputabilă reclamantului, cât timp indisponibilizarea tuturor bunurilor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a operat începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar imobilul în litigiu se încadra în categoria imobilelor ce cad sub incidenţa art. 2 din actul normativ menţionat.
Măsura reparatorie:
Din cuprinsul probatoriilor administrate în cauză şi deja arătate, imobilul construcţie este ocupat, în proporţie de 93,60% de proprietăţi particulare.
Pe cale de consecinţă, devin incidente dispoziţiile art. 18 pct. c) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care restituirea se face numai în echivalent, dacă imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispoziţiilor legale.
În ceea ce priveşte cererea reclamantului de obligare a pârâtei la acordarea unui bun imobil în compensare, din imobilele pe care le-a identificat ca aparţinând patrimoniului pârâtei (individualizate cu lista la dosar filele 107 şi 114 vol. I ) o atare cerere nu poate fi primită.
Reglementând juridic situaţia acordării de bunuri în compensare, art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 a lăsat la latitudinea entităţii deţinătoare identificarea de bunuri care pot primi o atare afectaţiune, obligând, în acest sens, deţinătorul imobilului să formuleze o decizie sau, după caz, o dispoziţie, în cuprinsul căreia să propună acordarea de despăgubiri, respectiv să propună un bun concret care să fie atribuit în compensare.
Mai departe, în măsura în care bunul propus spre acordare, nu satisface valoarea bunului preluat la stat, persoana îndreptăţită are posibilitatea să conteste măsura în instanţă.
Pe cale de consecinţă, reclamantul nu are posibilitatea de a-şi alege dintre bunurile unităţii deţinătoare, iar instanţa de judecată nu poate consfinţi, prin hotărâre judecătorească, o atare alegere, decât în măsura în care pârâtul nu se opune la atribuirea bunului identificat de reclamant, ceea ce nu este cazul de faţă.
De asemenea, pe parcursul celor doi ani de soluţionare a litigiului, poziţia procesuală a pârâtei a fost constantă, în sensul că imobilele pe care le deţine în patrimoniu nu pot fi atribuite în compensare reclamantului.
Pe parcursul soluţionării cauzei, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 care a urmărit o refacere totală a legislaţiei în materia restituirii proprietăţilor confiscate de regimul comunist, care să conducă la reguli de procedură clare şi simplificate, care să facă sistemul de despăgubire mai previzibil în aplicarea sa, iar plafonarea despăgubirilor şi eşalonarea lor pe o perioadă mai lungă de timp reprezintă măsuri apte să asigure acest echilibru între interesul general al colectivităţii şi interesele foştilor proprietari.
În acest sens, prin art. 1 din Legea nr. 165/2013 s-a reglementat principiul de restituire în natură sau prin compensare, pentru toate imobilele terenuri şi clădiri preluate de statul totalitar comunist, legiuitorul făcând o distincţie clară între situaţia în care aceste măsuri sunt acordate foştilor proprietari sau succesorilor lor legali şi testamentari şi situaţia în care titularul dreptului de proprietate şi-a înstrăinat drepturile ce i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, iar beneficiarul măsurii reparatorii este o altă persoană, cumpărător al drepturilor litigioase sau succesorale.
În acest ultim caz, art.1 alin.(3) prevede că „În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuvin potrivit legii de restituire, singura măsură reparatorie ce se acordă este compensarea prin puncte, potrivit art. 24 alin 2, 3 şi 4.”
Reglementând modalitatea de exercitare a dreptului la restituirea imobilelor preluate abuziv, Legea nr. 10/2001 a instituit două etape ale procedurii de restituire, una necontencioasă şi alta contencioasă, iar art. 22 a stabilit părţile între care se desfăşoară aceste proceduri, şi anume „persoana îndreptăţită la restituire” şi „persoana juridică deţinătoare a imobilului”. Art.21 din lege stabileşte categoriile de persoane juridice obligate să se pronunţe asupra notificărilor prin dispoziţie motivată a organelor de conducere şi stabileşte în alin.(4) că au calitatea de unitate deţinătoare şi unităţile administrativ-teritoriale, în cazul cărora restituirea se face prin dispoziţie motivată a primarilor ori a preşedintelui consiliului judeţean, după caz.
Art. 22 din Legea nr.10/2001 prevede că „persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni (prelungit ulterior la 1 an) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se face o notificare pentru fiecare imobil”.
Art. 21 din aceeaşi lege prevede la rândul său că (1) imobilele terenuri şi construcţii preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperativă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanelor îndreptăţite în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.
Prevederea alin.(1) al art. 21 din lege are semnificaţii juridice multiple, astfel cum sunt enumerate la art. 21 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, între care aceea de a statua indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane decât cele îndreptăţite potrivit legii; iar pe de altă parte, aceste dispoziţii legale coroborate cu dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 care utilizează sintagma „indiferent în posesia cui se află în prezent” aceste imobile notificate, urmăresc să stabilească momentul în funcţie de care se face calificarea unităţii deţinătoare, respectiv se identifică cel care deţinea imobilul ce face obiectul notificării la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
În speţă Tribunalul a constatat că obiectul litigiului îl reprezintă doar construcţia situată în Bdul Tomis nr. 103, iar nu şi terenul în suprafaţă de 664 mp. prin urmare, deţinătoarea terenului notificat în sensul art. 9 coroborat cu art. 21 din Legea nr. 10/2001 este pârâta SC Model Constanţa SA, care cumulează astfel calitatea de unitate deţinătoare cu aceea de persoană obligată să înainteze Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor propunerea de acordare a măsurilor compensatorii conform art. 24 al.(4) din Legea nr.165/2013. Pentru aceste considerente va fi respinsă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, invocată prin note de şedinţă şi unită cu fondul cauzei în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2013 (fila 363 vol. I).
Pe cale de consecinţă, constatând calitatea de persoană îndreptăţită, în sensul Legii nr. 10/2001, a reclamantului Tribunalul a admis acţiunea în parte şi va obliga pârâta S.C. Model S.A. să înainteze Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor propunerea de acordare a măsurilor compensatorii conform art. 24 al.(4) din Legea nr.165/2013 pentru imobilul-construcţie, situat în Municipiul Constanţa, Bdul Tomis nr. 103, Judeţul Constanţa.
