SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. CONTESTAŢIE ÎMPOTRIVA RAPORTULUI DE EVALUARE. INADMISIBILITATEA CONTESTĂRII ÎN BAZA ART.21 DIN LEGEA NR.85/2006.
-art.21, art.116 şi art.117 din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.605/26.11.2013 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin SENTINŢA nr.1497/F/2013 din 15 mai 2013, Tribunalul Bihor a admis contestaţia formulată de creditorul S. M. şi a încuviinţat efectuarea unei expertize judiciare pentru determinarea valorii de circulaţie a imobilelor înscrise în CF 153319, 153323 şi 153330 Oradea. A dispus suspendarea procedurilor de vânzare a acestora până la întocmirea raportului de evaluare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, analizând actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic a reţinut următoarele :
La data de 17 aprilie 2013 a fost depus de către lichidatorul judiciar un raport de activitate în cuprinsul căruia s-a arătat că bunurile aflate în patrimoniul debitorului au fost evaluate. Potrivit raportului de evaluare întocmit de către P. P. V. C. valoarea totală a bunurilor imobile situate administrativ în O. str. C. nr. 118 este de 653.000 euro ( filele 4-115 vol. V ). Aceleaşi bunuri la momentul deschiderii procedurii insolvenţei au fost evaluate la suma de 1.857.322 euro ( fila 126 vol. V ).
Potrivit art. 21 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 împotriva raportului de activitate întocmit de lichidatorul judiciar oricare dintre creditori poate formula contestaţie, judecătorul sindic putând dispune, la cererea acestuia suspendarea executării măsurii contestate. Valorificarea bunurilor în cadrul procedurii falimentului trebuie să urmărească consilierea intereselor concursuale ale creditorilor prin prisma principiului maximizării averii debitorului. Stabilirea preţului de pornire reprezintă în acest context un element deosebit de important întrucât orice negociere sau vânzare are ca punct de pornire valoarea reflectată în raportul de evaluare.
Aşa fiind, judecătorul sindic a reţinut că valoarea determinată în cadrul prezentei proceduri de către P. P. V. C. se situează la un nivel cu mult mai mic decât cea efectuată la solicitarea creditorului, reprezentând o treime din cea stabilită la momentul debutului procedurii de insolvenţă . Regresul înregistrat de piaţa imobiliară nu poate justifica în nici un fel, spre exemplu, ca preţul de pornire pentru un imobil situat într-o zona cu un potenţial comercial important din Oradea să fie de numai 251 000 euro în condiţiile în care el este compus din teren în suprafaţă de 1.765 mp şi o construcţie de 788 mp.
Stabilirea acestuia este cu atât mai greu de acceptat cu cât în prezent piaţa imobiliară s-a stabilizat. În condiţiile în care contestatorul este creditor, consideră că pornirea licitaţiilor de la nivelul sumelor reflectate în regulamentul de vânzare aduce atingere drepturilor sale. Tocmai de aceea, ţinând seama că sumele amintite nu corespund unei valori de circulaţie ce poate fi apreciată fără deţinerea unor cunoştinţe de specialitate, se impune reţinerea motivului invocat sub acest aspect şi reevaluarea bunurilor de un expert autorizat, sens în care a şi admis contestaţia.
Cât priveşte cererea de suspendare, judecătorul sindic a reţinut că alineatul 5 al aceluiaşi articol conferă în mod expres această posibilitate în vederea conservării şi protejării drepturilor care ar putea fi afectate de măsurile întreprinse de lichidatorul judiciar. Ca atare, considerând întemeiată şi această cerere, a admis-o.
Împotriva acestei sentinţe, în termen şi legal timbrat, a declarat recurs creditoarea B. I. – R. Sp.A, solicitând modificarea sa în sensul respingerii contestaţiei, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca nefondată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenta a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, iar contestaţia formulată este în principal inadmisibilă, iar în subsidiar nefondată. În primul rând, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alineatul 3 din Legea nr. 85/2006 întrucât rapoartele de evaluare nu sunt acte ale lichidatorului judiciar şi nu pot fi atacate în cadrul unei contestaţii împotriva măsurilor luate de către acesta. După cum rezultă din cuprinsul contestaţiei, nu se contestă nici o măsură luată de către lichidatorul judiciar, ci exclusiv rapoartele de evaluare despre care lichidatorul judiciar face vorbire în cadrul raportului de activitate depus la data de 17.04.2013. Dacă am considera că raportul de evaluare reprezintă o măsură luată de către lichidatorul judiciar, atunci acesta trebuia contestat în termen de 3 zile de la luarea măsurii. Or, rapoartele de evaluare au fost depuse la dosar la data de 19.02.2013, iar contestaţia a fost formulată la data de 17.04.2013, fiind astfel tardivă.
Recurenta a arătat că, în opinia sa, aceste rapoarte nu pot fi contestate pur şi simplu, pe calea unei contestaţii adresate judecătorului – sindic, ci doar pe calea unei contestaţii formulate împotriva procesului – verbal al adunării creditorilor prin care s-ar aproba aceste rapoarte de evaluare şi s-ar decide pornirea vânzărilor de la preţurile ilustrate de rapoartele de evaluare. Or, după cum au susţinut şi în faţa instanţei de fond, atâta timp cât creditorii nu s-au pronunţat asupra acestor rapoarte, adunarea creditorilor având pe ordinea de zi acest punct fiind convocată pentru data de 14.05.2013, ulterior momentului formulării contestaţiei, aceasta din urmă este prematură. Având în vedere că raportul de evaluare nu este un act al lichidatorului judiciar, în mod nelegal s-a dispus de către instanţă şi suspendarea vânzărilor.
Pe fondul contestaţiei, recurenta apreciază soluţia instanţei de fond ca nelegală, în lipsa oricărei probaţiuni administrate în cauză. Instanţa a reţinut fără nici un fel de probe că piaţa imobiliară s-a stabilizat şi a făcut aprecieri personale asupra unui potenţial preţ de pornire în cazul imobilelor în litigiu. Instanţa a preluat argumentele contestatorului fără a face minime eforturi pentru a afla dacă acestea corespund realităţii şi a ignorat un raport de specialitate. Dispunând suspendarea vânzărilor, judecătorul – sindic a făcut aprecieri de oportunitate, prejudiciind astfel creditorii, deşi doar aceştia pot hotărî asupra preţului de pornire şi modalităţii de valorificare a bunurilor debitoarei, iar judecătorul sindic are doar un control de legalitate. Nu sunt fondate susţinerile contestatorului nici în ceea ce priveşte subevaluarea bunurilor. În anul 2009 nu s-au făcut evaluări cu privire la aceste bunuri, ci doar în anul 2008, iar valoarea acestor bunuri a fost stabilită la 1.375.800 Euro. Probabil, contestatorul a avut în vedere şi valoarea altor bunuri aduse în garanţie care aparţin însă unor terţi garanţi şi nu societăţii debitoare, astfel că nu au fost evaluate în procedură.
În drept, recurenta invocă prevederile art. 304 Cod de procedură civilă şi ale Legii nr. 85/2006.
În probaţiune, solicită proba cu înscrisuri, anexând copii rapoarte de evaluare.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, potrivit art. 116 alineatul 1 din Legea nr. 85/2006, lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuată de către lichidator, sub controlul judecătorului sindic. Lichidatorul poate fi ajutat la unele operaţiuni de lichidare a bunurilor, spre exemplu, la evaluarea bunurilor sau la vânzarea propriu-zisă, de un evaluator autorizat ANEVAR. Pe de altă parte, în cadrul procedurii falimentului, administratorul special reprezintă interesele asociaţilor societăţii, astfel încât potrivit art. 18 litera c din Legea nr. 85/2006, acesta poate formula contestaţii. Principiul care guvernează operaţiunea de lichidare este acela al maximizării averii debitorului în vederea satisfacerii cât mai complete a creanţelor. În măsura în care valorile de evaluare stabilite de către rapoartele de evaluare care au fost comunicate, în extras, ar coincide cu preţul de vânzare, şi acest preţ ar fi fost acceptat de către creditori, s-ar fi ajuns în situaţia în care nici măcar creanţa băncii nu ar fi fost acoperită, prejudiciind astfel atât restul creditorilor, cât şi asociaţii debitorului. Mai mult decât atât , aşa cum a arătat şi în faţa instanţei de fond, nu s-au avut în vedere investiţiile efectuate de la data întocmirii primului raport de evaluare în anul 2009. Consideră că în mod corect a dispus instanţa suspendarea executării măsurii contestate, raportat la faptul că executarea acestei măsuri, respectiv aprobarea preţului conform raportului de evaluare şi a regulamentului de vânzare, în cadrul Adunării creditorilor, ar fi adus prejudicii atât creditorilor, cât şi asociaţilor debitorului. Nu poate fi primită susţinerea recurentei că prin efectuarea expertizei dispuse de judecătorul sindic s-ar creşte cheltuielile de procedură, atâta vreme cât s-a obligat să suporte costurile expertizei, onorariul a şi fost achitat, iar expertul a făcut deja convocările pentru efectuarea expertizei.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate de recurentă, precum şi din oficiu, cu luarea în considerare a apărărilor intimatului, instanţa constată următoarele:
Rapoartele de evaluare întocmite în cauză au fost depuse la dosar la data de 19.02.2013 de către lichidatorul judiciar, printr-o adresă înaintată în acest sens judecătorului – sindic.
La data de 17.04.2013, intimatul contestator depune la dosar contestaţia soluţionată de judecătorul – sindic prin sentinţa ce face obiectul recursului, arătând în cuprinsul ei că înţelege să conteste „raportul de evaluare întocmit de către lichidatorul judiciar numit în dosar prin evaluator P. V. C. SRL.” S-a solicitat prin contestaţie judecătorului sindic să dispună efectuarea unei contraexpertize de evaluare imobiliară, precum şi suspendarea procedurii de valorificare a bunurilor imobile în cadrul procedurii de faliment, până la efectuarea contraexpertizei, urmând ca preţul, modalitatea şi regulamentul de vânzare să fie suspuse aprobării creditorilor ulterior. Contestaţia astfel formulată nu a fost motivată în drept.
La aceeaşi dată, la termenul de judecată fixat în cauză, lichidatorul judiciar a depus raport de activitate prin care a arătat că s-a procedat la evaluarea imobilelor şi întocmirea regulamentelor de valorificare , iar în vederea stabilirii modalităţii de valorificare a bunurilor imobile este convocată adunarea creditorilor pentru data de 14.05.2013. Prin precizarea la contestaţie depusă la dosar la data de 08.05.2013, contestatorul a solicitat, în plus, şi anularea rapoartelor de evaluare întocmite. La aceeaşi dată, judecătorul sindic a rămas în pronunţare asupra contestaţiei, sentinţa atacată cu recurs fiind pronunţată la data de 15.05.2013, dispunând admiterea ei, încuviinţarea efectuării expertizei şi suspendarea procedurilor de vânzare. Judecătorul sindic nu s-a pronunţat asupra solicitării de anulare a rapoartelor de evaluare.
La data de 14.05.2013 a avut loc adunarea creditorilor convocată de lichidatorul judiciar pentru stabilirea modalităţii de valorificare a bunurilor imobile din patrimoniul debitoarei. Conform procesului verbal al adunării, depus la dosar, pe ordinea de zi erau incluse ca puncte de discuţii prezentarea rapoartelor de evaluare a imobilelor şi regulamentului de valorificare, însă creditorii au apreciat oportun ca asupra acestor aspecte să discute la o altă adunare. Nu s-a hotărât astfel nimic cu privire la valorificarea bunurilor.
În acest context , judecătorul sindic în mod netemeinic şi nelegal a dispus suspendarea procedurilor de valorificare a bunurilor, în condiţiile în care aceste proceduri nu au început, neaprobându-se de către creditori valorificarea bunurilor.
În privinţa soluţiei judecătorului sindic de încuviinţare a efectuării unei expertize judiciare de evaluare a bunurilor, instanţa a reţinut că rapoartele de evaluare nu reprezintă măsuri ale lichidatorului judiciar, în sensul cerut de dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 85/2006, apte de fi contestate pe calea prevăzută de acest text de lege şi de a fi suspendate. Rapoartele de evaluare nu au fost întocmite de către lichidatorul judiciar, nu el a stabilit valoarea bunurilor, şi nici nu au fost efectuate de un evaluator propriu. Potrivit art. 116 alineatul 3 din Legea nr. 85/2006, în vederea evaluării bunurilor din averea debitorului, lichidatorul judiciar poate fie să angajeze în numele debitorului un evaluator, fie, cu acordul creditorilor, să utilizeze un evaluator propriu. Faţă de aceste dispoziţii legale, se poate aprecia ca măsură a lichidatorului judiciar doar aceea de desemnare sau angajare a evaluatorului, nu raportul de evaluare în sine. Or, în prezenta contestaţie se contestă valoarea bunurilor stabilită prin rapoarte, în condiţiile în care această valoare nu a fost stabilită de lichidator, ci de evaluator.
Potrivit dispoziţiilor art. 117 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar va prezenta mai întâi comitetului creditorilor un raport care va cuprinde evaluarea bunurilor şi metoda de valorificare a acestora, iar apoi va convoca adunarea creditorilor, înştiinţându-i pe creditori despre posibilitatea studierii raportului.
Aşadar, nu lichidatorul judiciar este cel care stabileşte valoarea bunurilor, modalitatea lor de valorificare şi preţul de pornire, astfel că, contestarea rapoartelor de evaluare pe calea prevăzută de art. 21 din Legea nr. 85/2006 este inadmisibilă. Contestatorul, în calitate şi de creditor al societăţii debitoare, are deschisă calea acţiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor sau comitetului creditorilor privitoare la evaluarea şi valorificarea bunurilor, atunci când aceasta se va adopta.
Judecătorul – sindic, procedând astfel, s-a substituit adunării creditorilor, făcând aprecieri de oportunitate, şi nu de legalitate aşa cum îi permite legea. Creditorii sunt cei abilitaţi să aprobe valoarea bunurilor astfel cum a fost stabilită de un evaluator şi tot ei pot stabili preţul de pornire, efectuarea altei evaluări, modalităţile de valorificare.
De altfel, prin întâmpinarea formulată în recurs, intimatul contestator recunoaşte că a formulat această contestaţie pentru a preîntâmpina ca adunarea creditorilor să aprobe preţul bunurilor la valoarea stabilită prin rapoartele întocmite. Calea astfel aleasă de contestator este nu numai prematură, ci şi inadmisibilă. Contestatorul invocă prejudicierea drepturilor creditorilor prin valorile stabilite, însă aceştia au pârghii legale pentru a-şi apăra interesele.
Pentru aceste motive, constatând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă vechi, aplicabil în speţă, instanţa, admiţând recursul, a modificat în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii contestaţiei formulate, ca inadmisibilă.
În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, instanţa a obligat intimatul să plătească recurentei cheltuielile de judecată reprezentate de taxa de timbru şi timbrul judiciar, în cuantum de 60,15 lei, conform dovezilor de la dosar şi solicitării recurentei.
