Culpa autorităţilor. Existenţa unor dificultăţi organizatorice. Nea cetăţenilor
Legea nr. 554/2004 Legea. nr. 21/1991m Convenţia europeană asupra cetăţeniei^1 (C.E.C.), art. 10
1. Există obligaţia de a acorda cetăţenia română foştilor cetăţeni români sau descendenţilor acestora până la gradul II, care şi-au pierdut cetăţenia română din motive imputabile lor sau cărora le-a fost ridicată această cetătenie fără voia lor.
Institutiile statului trebuie să soluţioneze cererea reclamantului
într-un termen administrativ rezonabil, iar, în caz contrar, există culpă organizatorică.
Dificultăţile organizatorice invocate de autoritatea publică nu sunt de natură a avea relevanţă în ceea ce priveşte justificarea obiectivă a nesoluţionării în termen a cererilor reclamantului, legea nefăcând distincţie între autorităţile publice, în ceea ce priveşte rezolvarea cererilor în funcţie de volumul activitătii acestora.
2. îndeplinirea de către instituţiile Statului a obligaţiei de a pune în hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile nu determină naşterea unui tratament juridic discriminatoriu faţă de persoanele care nu s-au adresat justiţiei.
Nu se poate vorbi despre o încălcare de către instanţa de administrativ a principiului nediscriminării prin obligarea autorităţii publice să soluţioneze cu prioritate cererea reclamantului faţă de cele ale altor persoane.
Persoanele îndreptăţite, aflate în aceeaşi situaţie cu reclamantul, se pot adresa instanţelor de contencios administrativ, fără discriminare.
3. Atitudinea autorităţii administrative de a nu programa reclamantul pentru a depune documentaţia necesară redobândirii cetăţeniei reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întrucât, în cauză, reclamantul se află în etapa premergătoare soluţionării cererii, şi anume aceea a depunerii actelor necesare pentru a beneficia de dreptul său întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991 .
Refuzând să stabilească termenul pentru depunerea documentaţiei necesare redobândirii cetăţeniei române, realizarea dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar, de voinţa autorităţii administrative.
Refuzând să stabilească termenul pentru depunerea documentaţiei necesare redobândirii cetăţeniei române, realizarea dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar, de voinţa autorităţii administrative.
4. Obligarea instituţiei publice de a răspunde reprezintă o recompensare suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral.
I.C.C.J., s. de cont. adm. şi fisc., decizia nr. 298 din 22 ianuarie 2010,
Prin sentinţa civilă nr. 1161/18.03.2009, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiu
Prevederile art. 101 se regăsesc în urma republicării în cadrul art. 11: „(1) Persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive ncimputabilc lor sau această Ic-a fost ridicată fară voia lor, precum şi descendenţii accstora până la gradul IU, la ccrerc, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiilc prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi c).
(2) Dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător”.
nea reclamantului şi a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei române, într-un termen scurt, rezonabil. A respins, ca nefondat, capătul de cerere privind daunele morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului cu o scrisoare de redobândire a cetăţeniei române şi, cu toate că a revenit în două rânduri cu solicitarea sa, răspunsul pârâtului a fost de amânare a soluţionării cererii pentru o dată neprecizată, ceea ce conduce la imposibilitatea reclamantului de a-şi valorifica drepturile.
A apreciat că atitudinea pârâtului reprezintă un refuz nejustificat de a soluţiona cererea reclamantului şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul să stabilească o dată de depunere de către reclamant a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
A respins cererea referitoare la daunele morale ca nefondată, aceasta nefiind dovedită în raport de contextul cauzal al speţei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile atacate în sensul respingerii acţiunii.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de
recurs formulate şi din oficiu, înalta Curte a respins recursul ca nefondat, din considerentele ce succed.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost
cauzată.
înalta Curte a observat că sunt de necontestat circumstanţele cauzei, în sensul că reclamantul P.G. s-a adresat în trei rânduri Secţiei Consulare a Ambasadei României din Republica Moldova (S.C.A.R.).
Reclamantul a primit un răspuns, prin care i s-a comunicat faptul că există un mare număr de cereri de redobândire a cetăţeniei române şi că va fi invitat să depună dosarul când va fi procesată cererea sa.
In raport de conţinutul răspunsului primit de reclamant, rezultă că motivul de recurs potrivit căruia nu se poate reţine culpa administrativă a pârâtului din considerente de ordin organizatoric nu poate fi reţinut.
Atâta vreme cât Statul român şi-a asumat, în baza Legii nr. 21/1991, obligaţia de a acorda cetăţenia română foştilor cetăţeni români sau descendenţilor acestora până la gradul II care şi-au pierdut cetăţenia română din motive imputabile lor, sau cărora le-a fost ridicată această
cetăţenie fară voia lor, trebuia să soluţioneze cererea reclamantului într-un termen administrativ rezonabil.
Totodată, dificultăţile organizatorice invocate de recurent nu sunt de natură a avea relevanţă în ceea ce priveşte justificarea obiectivă a neso-luţionării în termen a cererilor reclamantului, legea nefacând distincţie între autorităţile publice în ceea ce priveşte rezolvarea cererilor în funcţie de volumul activităţii acestora, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
înalta Curte a considerat că nu poate fi admis nici motivul de recurs invocat de recurent relativ la încălcarea de către instanţa de contencios administrativ a principiului nediscriminării, prin obligarea autorităţii publice să soluţioneze cu prioritate cererea reclamantului faţă de cele ale altor persoane.
Persoanele îndreptăţite, aflate în aceeaşi situaţie cu reclamantul se pot adresa instanţelor de contencios administrativ, fară discriminare, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile neconstituind un tratament juridic discriminatoriu faţă de persoanele care nu s-au adresat justiţiei.
In ceea ce priveşte susţinerea recurentului potrivit căreia reclamantul a primit răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi că răspunsul primit nu ar reprezenta un refuz de soluţionare a cererii, înalta Curte a respins-o, ca neîntemeiată.
Atitudinea autorităţii administrative de a nu programa reclamantul pentru a depune documentaţia necesară redobândirii cetăţeniei reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a acesteia, întrucât în cauză, reclamantul se află în etapa premergătoare soluţionării cererii, şi anume aceea a depunerii actelor necesare pentru a beneficia de dreptul său, întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991.
Aşa fiind, în mod legal şi temeinic prima instanţă a constatat existenţa refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţia cererea reclamantului şi a obligat pârâtul să primească, de îndată, cererea de redobândire a cetăţeniei române şi actelor conexe.
Pentru considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul pârâtului ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
