Potrivit art. 12 din Codul penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
în aplicarea principiului retroactivităţii legii dezincriminatoare este necesar ca prin legea nouă fie să se abroge în mod expres dispoziţiile incriminatoare existente până atunci, fie să se abroge, tacit, prin înlocuirea acestora cu alte dispoziţii, care reglementează aceeaşi materie şi care sunt singurele aplicabile.
(Decizia nr. 1034 din 9 iulie 2001 – Secţia a Il-a penală)
Prin Sentinţa penală nr. 1093 din 21.12.2000 a Judecătoriei Giurgiu, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, a fost achitată inculpata B.V.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978.
S-a dispus restituirea către inculpată a bijuteriilor indisponibilizate aflate la B.N.R. Bucureşti în greutate de 117,14 g aur de 14 karate.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
în actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că inculpata a ieşit din ţară la data de 29.05.2000 prin vama Giurgiu, pentru a merge în oraşul Istambul – Turcia. La data de 31.05.2000 s-a întors în ţară, iar în urma controlului efectuat de lucrătorii vamali asupra bagajelor inculpatei au fost găsite mai multe bijuterii din aur.
Instanţa de fond a reţinut că fapta săvârşită de inculpată este dezincriminată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase în România.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu şi – Sucursala Municipiului Bucureşti.
în apelul parchetului se critică achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. d) din Codul de procedură penală, susţinându-se că, în cazul în care s-a avut în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, instanţa trebuia să-şi întemeieze soluţia de achitare pe dispoziţiile art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală.
Prin Decizia penală nr. 48 din 14.02.2001 a Tribunalului Giurgiu, au fost admise apelurile declarate în cauză, desfiinţată în totalitate sentinţa şi, în fond, condamnată inculpata B.V.F. la 6 luni închisoare, în baza art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, cu referire la art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 21/1960.
în baza art. 57 din Decretul nr. 244/1978 s-au confiscat în folosul statului bijuteriile din aur, aflate în custodie la B.N.R.
S-a reţinut că la data săvârşirii faptei, 31.05.2000, erau în vigoare dispoziţiile Decretului nr. 244/1978 privind regimul metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase, decret care a fost abrogat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000.
Potrivit art. 27 lit. e) din această ordonanţă, introducerea sau scoaterea ilegală din ţară a metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase, sub orice formă, precum şi ascunderea în scopul sustragerii de la controlul vamal a acestor bunuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 15.000.000 lei.
De asemenea, potrivit art. 30 din aceeaşi ordonanţă, bunurile care fac obiectul contravenţiilor, inclusiv celei prevăzute de art. 27 lit. e), se confiscă în favoarea statului.
Cum însă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 a fost în vigoare numai în perioada 9.11.2000- 30.12.2000, când a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 295/2000 (care a suspendat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 până la adoptarea legii de aprobare sau de respingere de către Parlament), tribunalul a reţinut că nu constituie infracţiuni, ci doar contravenţii, numai operaţiunile efectuate cu metale preţioase în această perioadă, situaţie care nu se întâlneşte în speţă, în condiţiile în care inculpata a săvârşit fapta la 31.05.2000, sub imperiul dispoziţiilor Decretului nr. 244/1978, care este în vigoare şi în prezent.
Tribunalul a reţinut că inculpata nu numai că nu a declarat obiectele din aur, dar a ascuns 6 lănţişoare, 6 brăţări, 6 perechi de cercei, 12 inele şi 6 verighete din aur de 14 K.
împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata, care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 13 din Codul de procedură penală, a arătat că fapta săvârşită de ea este dezincriminată, fiind cel mult o contravenţie, iar bijuteriile nu pot fi confiscate, întrucât, indiferent de temeiul achitării, instanţa este obligată să restituie aurul confiscat.
Examinând recursul declarat de inculpată, prin prisma criticii formulate şi a cazului de casare invocat de aceasta, Curtea constată că recursul este fondat.
Prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, inculpata B.V.F. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, reţinându-se în esenţă că, la 31.05.2000, intrând în România, după ce fusese în oraşul Istambul din Turcia, şi aflându-se în vama Giurgiu, a ascuns, în scopul sustragerii de la controlul vamal, bijuterii din aur, în greutate de 117,14 grame.
Potrivit art. 50 alin. 1 lit. d) din Decretul nr. 244/1978, în vigoare la data săvârşirii faptei, constituie infracţiune ascunderea, în scopul sustragerii de la controlul vamal, a metalelor preţioase şi semipreţioase, naturale, dacă valoarea lor depăşeşte 1.000 lei.
Potrivit art. 36 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe, respectiv în termen de 30 de zile de la data comunicării în Monitorul Oficial, se abrogă prevederile referitoare la regimul metalelor preţioase şi al pietrelor preţioase din Decretul nr. 244/1978.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 295/2000, începând cu data de 01.01.2001 a fost suspendată, între alte acte normative, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, cu precizarea că pe perioada suspendării se aplică reglementările existente la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, aşadar Decretul nr. 244/1978.
Potrivit art. 12 din Codul penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.
Acest text legal consacră principiul retroactivităţii legii dezincriminatoare, în aplicarea căruia este necesar ca prin legea nouă fie să se abroge în mod expres dispoziţiile incriminatoare existente până atunci (cum este şi situaţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 faţă de Decretul nr. 244/1978), fie să fie abrogate tacit prin înlocuirea lor cu alte dispoziţii care reglementează aceeaşi materie şi care sunt astfel singurele aplicabile.
în speţă, este adevărat că, faţă de data săvârşirii faptei (31.05.2000), reţinută în sarcina inculpatei, erau în vigoare dispoziţiile incriminatoare ale Decretului nr. 244/1978, însă, pe parcursul soluţionării cauzei, aceste dispoziţii au fost abrogate în mod expres ca efect al apariţiei noului act normativ care reglementează regimul metalelor preţioase, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000.
Nu este, de asemenea, mai puţin adevărat că, ulterior, a apărut o altă ordonanţă a Guvernului, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 295/2000, care a suspendat aplicarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, repunând practic în vigoare în mod expres, pe perioada suspendării, Decretul nr. 244/1978.
Curtea apreciază că, efect al apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, fapta reţinută în sarcina inculpatei a fost dezincriminată, fiind fără relevanţă că, ulterior, chiar până la soluţionarea definitivă a cauzei, aceeaşi faptă a fost din nou incriminată ca efect al suspendării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000.
în acest sens, fiind vorba de o de legi penale în timp, dintre care una are caracter dezincriminator, urmează a aprecia fapta inculpatei în raport cu aceasta din urmă, întrucât nu se poate crea un regim diferenţiat şi evident nefavorabil între persoanele trimise în judecată pentru aceeaşi faptă, dar care au fost judecate definitiv la momente diferite faţă de data reincriminării faptelor lor, cu atât mai mult cu cât desfăşurarea procesului penal pe o durată de timp mai lungă sau mai scurtă nu le poate fi imputată.
în aceste condiţii, aprecierea tribunalului, în sensul că numai faptele comise în perioada în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 a fost în vigoare urmează a fi considerate drept contravenţii, ceea ce nu ar fi cazul în speţă, este eronată. Acest act normativ are aplicabilitate şi în raport cu faptele săvârşite anterior intrării sale în vigoare, cum este şi situaţia în speţă, fapta inculpatei fiind comisă la data de 31.05.2000.
Pentru aceste considerente, apreciind că în mod greşit inculpata a fost condamnată pentru o faptă care nu poate fi prevăzută de legea penală, în condiţiile în care potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 fapta reţinută în sarcina inculpatei este incriminată drept contravenţie în art. 27 lit. e), Curtea a admis recursul declarat de inculpată, a desfiinţat în totalitate ambele hotărâri şi, rejudecând în fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) din Codul de procedură penală a achitat pe inculpată pentru infracţiunea prevăzută de art. 50 lit. d) din Decretul nr. 244/1978.
Pe de altă parte, constatând că, în conformitate cu art. 12 din Codul de procedură penală, instanţa de judecată, în cazul în care dispune achitarea pentru motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală, urmează a sesiza organul competent atunci când apreciază că aceeaşi faptă ar putea atrage măsuri ori sancţiuni, altele decât cele prevăzute de legea penală, şi văzând şi dispoziţiile art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, conform cărora contravenţiile prevăzute de art. 27 se sancţionează, după caz, de personalul cu atribuţii de control al Ministerului Finanţelor, Ministerului de Interne, Oficiului Naţional de Marcare şi, respectiv, Banca Naţională a României, a sesizat organele vamale din cadrul Ministerului Finanţelor. Numai ulterior, în măsura în care se va aplica inculpatei, pentru fapta comisă, o amendă, apreciindu-se astfel că suntem în prezenţa unei contravenţii, conform art. 30 din aceeaşi ordonanţă, bunurile din metale preţioase găsite asupra inculpatei vor fi confiscate în favoarea statului.
