Prin sentinţa civilă nr. 124/AF/7.10.2008 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de administrativ s-a admis acţiunea formulată de reclamantul B. G. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Zărneşti şi în consecinţă s-a anulat actul administrativ fiscal nr. 2198 din 18.02.2008 şi Decizia nr. 2 din 4.04.2008 emise de pârâtă şi a fost obligată pârâta A.F.P. Zărneşti să restituie reclamantului suma de 5.813 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare achitată cu chitanţa seria TS3B nr. 1913708/19.06.2007 pentru autoturismul marca Ford fabricat în 2003, sumă ce s-a dispus a fi actualizată cu dobânda legală la data plăţii efective.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
Conform dispoziţiilor art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Legea 571/2003, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică ce face înmatricularea, atât pentru autoturisme şi autovehicule noi, cât şi pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare sau din alte state.
Dispoziţiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene prevăd că nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare.
Hotărârea Curţii Europene de Justiţie dată în cazul Weigel vs. Finanzlandesdirektion fur Voralrberg (C-387/01) în 2004 a stabilit că obiectul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulaţii a mărfurilor între statele comunitare în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricărei forme de protecţie care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii faţă de produsele provenind di statele membre.
Reglementarea instituită prin dispoziţiile art. 90 paragraful 1 are ca efect interzicerea discriminării fiscale între produsele importate şi cele similare autohtone. Cu toate acestea, în România nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse în ţară sau în străinătate, dar care sunt deja înmatriculate în România.
Deşi pârâta invocă neaplicarea dispoziţiilor Tratatului, prima instanţă a constatat că, în cauză dispoziţiile din dreptul comunitar se aplică cu prioritate faţă de dreptul naţional, în lumina principiilor preeminenţei şi supremaţiei dreptului comunitar, consacrate şi de practica Curţii Europene de Justiţie prin hotărârile date în cauzele Costa/Enel şi Simmenthal.
Principiile enunţate sunt garantate şi de dispoziţiile art. 148 din României, potrivit cărora, ca urmare a aderării la uniune, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare ale legii interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului 2.
România şi-a asumat obligaţia de a respecta dispoziţiile tratatelor originare ale Comunităţii, dinainte de aderare, prin Legea Nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană.
Privind reglementarea internă, prima instanţă a constatat că taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, iniţial pentru toate autovehicule, iar după modificarea acestei legi prin OUG 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele şi autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.) cât şi scutiri de la plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.).
Această taxă specială se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
Taxa în litigiu nu este percepută pentru autoturisme deja înmatriculate în România, stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare şi reînmatriculate în România, după aducerea acestora în ţară.
În dispoziţiilor prevăzute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în Români, în situaţia în care acestea au fost deja înmatriculate în ţara de provenienţă, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este percepută.
În acest mod, se aduce atingere prevederilor art. 90 (1) din Tratat, prevederi care au efect direct şi în lumina cărora instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Codul Fiscal fiind contrare, taxa achitată de reclamantă a fost încasată cu încălcarea dispoziţiilor art. 90 din Tratat fiind necesară restituirea ei.
Achitarea voluntară a taxei de reclamant este lipsită de relevanţă juridică, deoarece înmatricularea autoturismului era condiţionată de efectuarea acestei plăţi, întrucât, în caz contrar, reclamantul nu ar fi putut folosi un bun pe care-l are în proprietate.
Reclamantul s-a adresat pârâtei pentru a obţine restituirea taxei plătite, cerere care i-a fost respinsă, prin emiterea unei adrese în care s-a precizat că nu există temei legal pentru restituire, astfel că ne aflăm în acest fel în prezenţa unui refuz nejustificat de restituire, având în vedere dispoziţiile dreptului comunitar mai sus analizate.
Deşi nu îmbracă forma unei decizii sau dispoziţii, adresa nr. 2198/18.02.2008, emisă de A.F.P. Zărneşti, reprezintă modalitatea de soluţionare a plângerii prealabile urmată de reclamant, conform dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În prezent, prin dispoziţiile OUG nr. 50/2008 a fost abrogat art. 214 ind. 1 din legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, rezultând că taxa solicitată a fi restituită a fost nedatorată, în temeiul dispoziţiilor art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 care încalcă dispoziţiile art. 90 (1) din Tratat, astfel că a fost admisă cererea reclamantului privind anularea actului administrativ şi a fost obligată pârâta A.F.P. Zărneşti să restituie reclamantului suma de 5 813 lei, reprezentând taxă specială de primă înmatriculare achitată cu chitanţa seria TS3B nr. 1913708/19.06.2007.
Având în vedre dispoziţiile art. 1082-1084 Cod civil, instanţa a obligat pârâta la actualizarea sumei de restituit cu dobânda legală, la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov pentru Administraţia Finanţelor Publice Zărneşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivare recurenta a arătat că instanţa de fond în mod greşit a dispus, obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare deoarece pentru a avea posibilitatea înmatriculării autoturismului achiziţionat reclamantul avea obligaţia achitării taxei de primă înmatriculare în România, potrivit art. 214 1 şi următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Această prevedere legală a fost respectată de către reclamant la data înmatriculării autoturismului în România.
Solicitarea ulterioară de restituire a acestei taxe adresată de către reclamant A.F.P. nu este întemeiată şi nu are suport legal, întrucât pe de o parte acesta nu este concretizată printr-un act administrativ fiscal în înţelesul art. 41 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, iar pe de altă parte legiuitorul nu reglementează posibilitatea restituirii acesteia.
Instanţa de fond, analizând art. 2141, trebuia să reţină faptul că plata acestei taxe are un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în condiţiile stabilite de către legiuitor, respectiv potrivit art. 2143, text de lege în care reclamantul nu se încadrează.
Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei speciale de primă înmatriculare, organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi în cazul de faţă, sens în care cererea reclamantului nu este întemeiată. Având în vedere faptul că taxa de primă înmatriculare este stabilită în mod expres de către legiuitor, organele fiscale au pus în mod corect şi legal în practică dispoziţiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, act normativ care nu reglementează posibilitatea restituirii acestuia.
Invocarea prevederilor art. 148 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 90 din Tratatul de aderare a României la Comunitatea Europeană nu are relevanţă în cauza de faţă având în vedere faptul că taxa de prima înmatriculare este reglementată pe baza unui act normativ cu caracter special.
Opinia formulată de Comisia Europeană faţă de taxa specială auto nu a fost în sensul eliminării acesteia, ci a recomandat reaşezarea acesteia pe bază de alte principii, respectiv pe paza principiului „poluatorul plăteşte”.
Recurenta a precizat că potrivit art. 11 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule „Taxa rezultată ca diferenţă între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme şi autovehicule, şi cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă”.
Având în vedere regimul juridic instituit de legiuitor faţă de această taxă însuşită de această dată de către Comisia Europeană, este evident că obligaţia ei va subzista şi ulterior în cazul reclamantului de faţă, întrucât aceasta în noua sa formă nu mai contravine Tratatului Comunităţii Europene şi nici Constituţiei României.
Pe baza noului act normativ se va face practic o compensare între cuantumul taxei achitate în prezent şi taxa de poluare ce va trebui achitată, restituindu-se diferenţa dacă este cazul, conform prevederilor art. 11 din OUG 50/2008, sens în care interesul reclamantului de a se soluţiona favorabil această acţiune devine parţial.
Consideră că obligarea sa la plata dobânzilor legale conform dispoziţiilor sentinţei atacate ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză pentru reclamant. Taxa s-a achitat în baza unor dispoziţii legale Legea 571/2003 în vigoare. Se menţionează că instanţele de judecată s-au pronunţat în sensul respingerii acestor dobânzi.
Intimatul B. G. depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat. Taxa de primă înmatriculare încasată anterior OUG 50/2008 contravenea prevederilor Tratatului Comunităţii Europene, iar taxa de poluare nu poate fi încasată retroactiv. Dobânzile au fost admise în temeiul art. 1082-1084 şi nu este vorba despre o îmbogăţire fără justă cauză.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, sentinţa atacată raportat la motivele invocate şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă Curtea constată că recursul este parţial fondat.
Corect instanţa de fond a constatat că taxa de primă înmatriculare percepută reclamantului este nelegală, fiind în contradicţie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi a dispus restituirea acestei taxe.
Prin instituirea acestei taxe s-a creat o situaţie discriminatorie între persoanele care îşi achiziţionează autoturisme rulate aduse din import şi persoanele care îşi achiziţionează autoturisme rulate din România, în sensul că aceştia din urmă sunt scutiţi de plata acestei taxe, beneficiind astfel de o situaţie avantajoasă.
Această taxă, stabilită de art. 2141 din Codul fiscal este percepută doar în cazul înmatriculării în România, după 1.01.2007, a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, nu şi pentru un autovehicul care a fost deja înmatriculat în România, indiferent de nivelul de poluare.
Curtea a constatat că, în aceste împrejurării, nu se aplică în mod uniform principiul „poluatorul plăteşte” şi nici nu se respectă prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în cauzele reunite C-290/05 şi C 333/2005, în cauzele reunite C-290/05 şi C-333/05, Âkos Nâdasdi c. Vam-es Penzugyorseg Eszak-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga, respectiv Hona Nemeth c. Vam-es Penzugyorseg Del-Alfoldi Regionalis Parancsnoksâga – a arătat următoarele :
În sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispoziţiile referitoare la abolirea taxelor vamale şi a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulaţie a mărfurilor între statele membre în condiţii normale de concurenţă, prin eliminarea oricăror forme de protecţie care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 şi C-41/05, Air Liquide Industries Belgium).
În ceea ce priveşte impozitarea autoturismelor second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completă neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenţei între produsele care se află deja pe piaţa naţională şi produsele importate (cauza C-387/01, Weigel).
Conform unei jurisprudenţe bine stabilite, art. 90 paragraful 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate şi taxa aplicată produselor naţionale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel) Totuşi, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
În scopul de a asigura neutralitatea impozitării interne prin respectarea regulilor de concurenţă între autoturismele uzate aflate deja pe piaţa naţională şi autoturismele similare importate, este necesar să fie comparate efectele taxei de înmatriculare pentru vehiculele nou importate dintr-un alt stat membru decât cel în cauză cu efectele valorii reziduale a taxei de înmatriculare care afectează vehiculele similare înmatriculate deja în acea ţară şi cărora, pentru acest scop, le-a fost deja aplicată această taxă. (În speţă se analiza situaţia Ungariei).
O comparaţie cu autoturismele second-hand plasate în circulaţie în ţară înainte de intrarea în vigoare a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente.
Cât priveşte criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, Curtea Europeană de Justiţie a observat că, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal în care acele diferenţieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 paragraf 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană să se facă pe baza unor criterii obiective, cum ar fi provenienţa materiilor prime folosite sau procesul de producţie aplicat. Totuşi, o asemenea diferenţiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmăreşte obiective care sunt ele însele compatibile cu cerinţele Tratatului şi ale legislaţiei comunitare secundare şi dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de , directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecţie a produselor naţionale concurente (cauza Outokumpu).
În contextul sistemul taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică şi clasificarea fundamentată pe motive de protecţie a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerinţă ca valoarea taxei să fie legată de preţul autoturismului.
Totuşi, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naţionale similare.
Faptul că pe parcursul soluţionării litigiului a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule nu afectează nelegalitatea taxei de primă înmatriculare.
Compensarea nu este posibilă atâta timp cât nu este stabilită o creanţă a recurentei pârâte împotriva reclamantului având ca obiect taxa de poluare. Prin compensaţie se sting dacă două obligaţii reciproce până la concurenţa celei mai mici. În prezent doar creanţa reclamantului este certă, lichidă şi exigibilă, recurenta pârâtă nu deţine o creanţă faţă de aceasta.
Referitor la critica privind acordarea dobânzii legale, Curtea constată că aceasta este parţial fondată.
Prima instanţă a dispus restituirea taxei achitate şi dobânda legală fără a preciza data de la care se calculează. Potrivit art. 1084 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi „pierderea ce a suferit şi beneficiul de care a fost lipsit”. În speţă reclamantul are dreptul să i se restituie suma achitată ca taxă de primă înmatriculare (taxă nelegală conform celor arătate anterior) şi dobânda legală la aceasta, dar de la data la care a solicitat restituirea acesteia conform prevederilor art. 1088 Cod civil (7.02.2008 – cererea de restituire depusă la A.F.P. Zărneşti).
Conform art. 1088 Cod civil „la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate.
Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.”
Deci reclamantul nu este ţinut să justifice vreo pagubă, iar acordarea dobânzii legale nu echivalează cu o îmbogăţire fără justă cauză.
Prima instanţă nu a precizat data de la care încep să se calculeze dobânzile legale. Acestea pot fi acordate doar din momentul formulării cererii de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxă de primă înmatriculare (7.02.2008). Aceasta este data de când pârâta A.F.P. Zărneşti, este pusă în întârziere.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 3041 Cod procedură civilă a admis în parte recursul declarat de D.G.F.P. Braşov pentru A.F.P. Zărneşti şi în consecinţă a modificat în parte sentinţa civilă atacată în sensul că s-a acordat dobânzile legale la suma dispusă a fi restituită doar începând cu data de 7.02.2008 şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei civile atacate referitoare la anularea actelor administrative şi restituirea sumei de 5.813 lei.
Decizia 51/R din 27 ianuarie 2009
