R O M Â N I A
TRIBUNALUL COVASNA
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 274/R/2013
Şedinţa publică din data de 18 iunie 2013
Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: ……………… – JUDECĂTOR
JUDECĂTOR: ………………….
JUDECĂTOR: ……………….
GREFIER: …………………….
Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra contestaţiei în anulare formulată de recurenta T. V., domiciliată în …………., în contradictoriu cu intimaţii M. Gh. M., moştenitor al defunctului M. Gh., M. Gh. A. – moştenitoare a defunctului M. Gh., B. M. – moştenitoare a defunctului M. Gh., I. Gh. E. – moştenitoare a defunctului M. Gh., M. T., M. Gheorghe, toţi cu domiciliul în comuna ………, M. I., domiciliat în localitatea ………….., L. T., cu domiciliul în localitatea …….., Comisia comunală Hârtop de aplicare a Legii nr. 18/1991, cu sediul în comuna Hârtop, judeţul Suceava şi Comisia judeţeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în municipiul Suceava, judeţul Suceava, împotriva deciziei civile nr. 95 din 12 martie 2013 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul civil nr. 378/227/2011, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal, făcut în şedinţa publică de astăzi la amânarea pronunţării, părţile sunt lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părţilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:
Dezbaterile în cauza civilă de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 11 iunie 2013, când părţile au fost lipsă, iar instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a reţinut-o spre soluţionare conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la acel termen de judecată, care face parte integrantă din prezenta, iar instanţa de control judiciar, în temeiul art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de astăzi când, în aceeaşi compunere, a decis următoarele:
T R I B U N A L U L:
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Constată că, prin decizia civilă nr. 95/R din 12 martie 2013 a Tribunalului Covasna, pronunţată în dosarul civil nr. 378/227/2011, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T. V. împotriva sentinţei civile nr. 2275 din 25 octombrie 2011 a Judecătoriei Fălticeni, pe care a menţinut-o şi a obligat recurenta T. V. să plătească intimatului M. T. suma de 541,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată parţiale în recurs.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Covasna a reţinut şi motivat următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2275 din 25 octombrie 2011 a Judecătoriei Fălticeni, a fost respinsă ca nefondată acţiunea civilă având ca obiect – constatare nulitate titlu de proprietate – privind reclamanta T. V. în contradictoriu cu pârâţii M. Gh., M. T., M. I., L. T., Comisia comunală Hârtop de aplicare a Legii nr. 18/1991 şi Comisia judeţeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi a fost respins capătul de cerere privind cheltuielile judiciare solicitate de pârâţi ca nefondat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta a solicitat anularea titlului de proprietate nr. 12 emis la 04 aprilie 2006 pentru defuncta M. Z. în care figurează suprafaţa de 16 ari teren situată în intravilanul comunei Hârtop, suprafaţă dispusă în trei trupuri, având categoria de folosinţă diferită: arabil, păşuni, alte terenuri, la locul „Grădină” (filele 5, 83 dosar fond).
De observat a fost faptul că reclamanta nu a indicat în ce sens a solicitat anularea acestui titlu de proprietate ci doar, evaziv a făcut referire la o acţiune de revendicare, pe parcursul soluţionării căreia „a văzut că această întindere …..0,16 ha…..îi mai lipseşte”.
Or, acţiunea în revendicare la care telegrafic a făcut referire reclamanta, a fost promovată încă din anul 2005 pe rolul acestei instanţe, împotriva numitului B. C. cu privire la suprafaţa de 1.984 m.p. teren, dosar care a parcurs mai multe stadii procesuale si care a fost soluţionat definitiv prin sentinţa civilă nr. 837/01.04.2011 (dosar nr. 3450/227/2009).
Acest dosar a fost soluţionat si în contradictoriu cu pârâtul M. Gh. din prezenta cauză, care a înţeles atunci, să formuleze cerere de intervenţie.
Expertizele efectuate în acest dosar au stabilit fără putinţă de tăgadă că, terenul atribuit reclamantei în dosarul de partaj succesoral, prin Decizia nr. 2172/2003 a Tribunalului Suceava, nu a fost identificat în mod concret funcţie de situaţia reală din teren, hotarul dintre proprietăţi şi nu s-a avut în vedere posesia exercitată de către B. C. şi B. M. precum şi posesia anterioară cooperativizării.
Cu prilejul ultimei expertize întocmite în dosarul de revendicare, de către expert ing. O. F., s-a stabilit că identificarea suprafeţei de 6.000 m.p. înscrisă în titlul de proprietate nr. 1788/1996 (moştenitorii Paşcanu), titlu ce a făcut obiectul acţiunii de partaj succesoral precum şi potrivit planului de situaţie întocmit cu acest prilej, prin compararea formei şi dimensiunilor planurilor de situaţie cu realitatea din teren, au stabilit că, deşi la est este indicat ca vecinătate pârâu, totuşi, la această vecinătate rămâne o suprafaţă de teren neidentificată, dar înscrisă în titlul de proprietate.
Concluzia fermă a expertului a fost că identificarea celor 6.000 m.p. înscrişi în titlul de proprietate nr. 1788/1996 s-a făcut fără a se analiza atent vecinătăţile şi întinderea reală a acestora, modalitate în care s-a procedat şi la identificarea suprafeţei de 2.642 m.p. atribuiţi prin hotărârea de partaj reclamantei, suprafaţă a cărui amplasament nu a fost stabilit în mod corect şi real, circumstanţe ce au determinat confuziile ulterioare, sesizate şi reţinute prin nenumăratele rapoarte de expertiză întocmite pentru identificarea terenului revendicat de reclamantă. Mai mult decât atât, s-a stabilit că, terenul ocupat de către moştenitorul M. T., pârât alături de ceilalţi moştenitori ai defunctei M. Z., nu excede suprafeţei care a aparţinut acesteia din urmă.
Astfel, pârâţii au justificat un drept de proprietate cu privire la suprafaţa totală de 1,50 ha teren, în calitatea lor de moştenitori ai defunctei M. Z., astfel cum a fost stabilit prin titlurile de proprietate nr. 643/1994, nr. 648/1994 şi nr. 12/2006 (în litigiu) dar în teren stăpânesc efectiv doar 12.281,68 mp., diferenţele de teren constatate în minus, fiind urmarea erorilor săvârşite cu prilejul punerii în posesie (filele 121 – 122 dosar fond).
Analizându-se în concret documentaţia care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 12/2006 cât priveşte întinderea suprafeţei de teren înscrisă în acest titlu, prima instanţă a reţinut că, în registrul agricol din anii 1959 – 1962 M. Z. a figurat înscrisă cu suprafaţa de 1,50 ha, pârâţii au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru această suprafaţă, care de altfel a fost validată prin Hotărârea Comisiei Judeţene în baza Tabelului nominal privind membrii cooperatori care au adus teren în gospodărie (filele 72 – 83 dosar fond).
Prin urmare în cauză au fost respectate dispoziţiile imperative ale art. 9, 11 şi 13 din Legea nr. 18/1991 modificată şi completată, astfel încât nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. III alin. 1 lit. „a” din actul normativ sus – menţionat, respectiv pârâţii nu ocupă teren situat pe vechiul amplasament al autorului reclamantei, teren solicitat de către aceasta în termen legal, liber la data solicitării, pârâţii au calitatea de persoane îndreptăţite la reconstituire iar autoarea lor a avut terenul în proprietate şi l-a predat la C.A.P., titlul de proprietate îndeplinind toate condiţiile de legalitate şi temeinicie prevăzute de lege.
Date fiind toate cele de mai sus reţinute, prima instanţă a avut în vedere ca, în temeiul art. 9, 11, 13 şi III alin. 1 lit. „a” pct. (i) – pct. (vi) coroborat cu dispoziţiile art. 34 alin. 1 şi 4, art. 36 şi 39 alin. 1 – 3 şi 5 din H.G. nr. 890/2005, să respingă ca nefondată acţiunea.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, a respins ca nefondată cererea pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, pentru care nu s-au depus documente justificative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta T. V., solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, motivând în esenţă, că prima instanţă nu a analizat toate motivele de nulitate absolută din titlul de proprietate nr. 12/2006, cu toate că acest titlu a fost emis cu nesocotirea dispoziţiilor legii fondului funciar, pentru care sunt incidente prevederile art. III din Legea nr. 169/1997.
Recursul a fost nefondat.
Recurenta – reclamantă a solicitat anularea titlului de proprietate nr. 12/2006 emis de Comisia judeţeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pentru motivul că acesta este lovit de nulitatea prevăzută de art. III din Legea nr. 169/1997 şi terenul înscris în acest titlu încalcă dreptul ei de proprietate asupra unei suprafeţe de 0,16 ha din terenul de 2.642 m.p. atribuit reclamantei printr-o hotărâre judecătorească anterioară.
Susţinerile recurentei nu au putut fi primite cât timp nu a făcut dovada interesului său în promovarea prezentei acţiunii, din nicio probă a dosarului nu a rezultat afirmativa suprapunere a terenului atribuit reclamantei printr-o hotărâre judecătorească şi terenul înscris în titlul de proprietate a cărui anulare s-a solicitat. Constatând acest aspect, tribunalul pentru lămurirea stării de fapt a pus în discuţie chestiunea suplimentării probatoriului, în special necesitatea efectuării unei expertize topografice în cauză.
În acord cu principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, reclamanta – recurentă, a arătat că nu doreşte o nouă expertiză şi a depus la dosarul cauzei lucrări topografice întocmite cu alte ocazii.
Văzând toate acestea, tribunalul, ca instanţă de recurs, a stabilit că nu există identitate între terenul revendicat de reclamantă şi cel înscris în titlul de proprietate nr. 12/2006, pentru care reclamanta nu are interesul juridic de a promova o acţiune în anularea titlului.
În altă ordine de idei, trebuia observat că reclamanta nu a invocat deloc care dintre multiplele motive de nulitate prevăzute de art. III din Legea nr. 169/1997 ar fi incidente în cauză, limitându-se doar la afirmaţia că reconstituirea titlului de proprietate săvârşită prin titlul de proprietate nr. 12/2006 este nulă, conform textului de lege prevăzut.
În concluzie, constatând că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat, potrivit art. 312 din Codul de procedură civilă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă recurenta a fost obligată să plătească intimatului M. T. cheltuielile de judecată ale acestuia, parţial întemeiate, instanţa constatând că plata cazării la o pensiune nu se circumscrie cheltuielilor necesare purtării prezentului proces.
Împotriva acestei decizii civile a formulat contestaţie în anulare recurenta – reclamantă T. V., prin care reia criticile formulate prin recurs şi arată ca temei de drept art. 317 alin. 2 Cod procedură civilă.
Contestaţia în anulare, în forma în care a fost declarată, este inadmisibilă.
Contestatoarea formulează de fapt o serie de critici la Decizia civilă nr. 95/R/2013 a Tribunalului Covasna, care nu pot fi primite, cât timp suntem în prezenţa unei căi extraordinare de atac, de retractare a propriei hotărâri date de instanţă. Această cale de atac poate fi declarată doar pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 din Cod procedură civilă.
Aliniatul 2 al art. 317 Cod procedură civilă, constată ca temei de drept al contestaţiei prezente, se referă la cu totul alte situaţii şi nu are legătură cu cauza de faţă. Acest articol arată că se poate formula contestaţie în anulare dacă partea nu a fost legal citată la judecată sau instanţa a încălcat normele de ordine publică privitoare la competenţă, situaţii premise inexistente în acest dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge contestaţia în anulare formulată de recurenta T. V. împotriva deciziei civile nr. 95/R/12.03.2013 a Tribunalului Covasna.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică din 18.06.2013.
Preşedinte, Judecători, Grefier,
