Legea nr. 84/1998, art.35;
OUG nr.100/2005, art.14.
1. Cât timp instanta a admis actiunea reclamantelor pe temeiul de drept indicat de acestea ca “principal”, nu se poate retine ca existând o necercetare a temeiurilor subsidiare, care nu mai aveau de ce sa fie cercetate de instanta.
În plus, instanta, chiar numai analizând temeiul de drept principal, a admis în totalitate actiunea reclamantelor, cu toate capetele de cerere, neputându-se sustine nici macar existenta unui capat de cerere subsidiar ce ar fi ramas neanalizat.
În plus, instanta, chiar numai analizând temeiul de drept principal, a admis în totalitate actiunea reclamantelor, cu toate capetele de cerere, neputându-se sustine nici macar existenta unui capat de cerere subsidiar ce ar fi ramas neanalizat.
Ceea ce doresc de fapt reclamantele sa preîntâmpine prin cererea de aderare la apel de fata este ca, în cazul admiterii apelului pârâtei (prin considerarea ca neîndeplinita a conditiei de la lit. a), sa nu se mai produca ceea ce în mod obligatoriu ar trebui sa se întâmple conform legii procesuale civile, si anume trimiterea cauzei spre rejudecare pentru continuarea cercetarii motivelor de drept subsidiare invocate de reclamante. Or, un asemenea interes nu poate fi legitim, urmarind eludarea legii procesuale civile.
Ceea ce doresc de fapt reclamantele sa preîntâmpine prin cererea de aderare la apel de fata este ca, în cazul admiterii apelului pârâtei (prin considerarea ca neîndeplinita a conditiei de la lit. a), sa nu se mai produca ceea ce în mod obligatoriu ar trebui sa se întâmple conform legii procesuale civile, si anume trimiterea cauzei spre rejudecare pentru continuarea cercetarii motivelor de drept subsidiare invocate de reclamante. Or, un asemenea interes nu poate fi legitim, urmarind eludarea legii procesuale civile.
2. Exista identitate între semnul folosit de pârâta pe materialele promotionale si marcile reclamantelor (identificarea codului de produs cu marcile nominalizate ale reclamantelor în prospectele si materialele promotionale, precum si pe site-ul de promovare), iar clasa de produse comercializate pe de o parte de pârâta si, pe de alta parte, de reclamante este aceeasi – clasa 3, parfumuri potrivit Clasificarii de la Nisa.
Pârâta foloseste denumirea D&P Perfumum pe toate produsele sale, fara însa a exista un alt element distinctiv între produse, în raport de aromele acestora. Ceea ce permite consumatorului sa aleaga unul dintre produse este codul înscris pe ambalaj, cod care corespunde în catalog cu unul din produsele protejate de marca. În plus, pârâta utilizeaza sloganul “Esenta conteaza”, fapt care raportat la comercializarea produsului sub aceeasi denumire indiferent de aroma, denota intentia pârâtei de a determina consumatorii sa cumpere produsele sale prin asociere cu parfumuri notorii. Rezulta ca marca D&P nu este cea care determina alegerea consumatorilor, decizia acestora întemeindu-se pe lista comparativa care asociaza produsele cu produse comercializate sub marcile reclamantelor. Or, acest comportament comercial apare ca ilicit deoarece pârâta foloseste marcile reclamantelor în materialele promotionale, urmarind atragerea clientelei si, astfel, obtinerea de profit, folosindu-se de imaginea marcilor reclamantelor.
În aceasta situatie, folosind pe propriile materiale de publicitate trimiteri la produsele reclamantelor, pârâta nu poate sustine ca nu a cunoscut existenta marcilor reclamantelor si, ca o consecinta, fapta ei de a continua folosirea fluturasilor, a fost savârsita cu intentie.
3. Curtea constata însa ca, în aplicarea prevederilor art. 14 din OUG nr. 100/2005, fata de renuntarea reclamantelor la efectuarea probei cu expertiza contabila (care ar fi avut un grad de precizie mai mare în determinarea prejudiciului real), neexistând un criteriu concret de acordare a daunelor materiale sau a celor morale, se impune, conform lit. a) a textului, acordarea unei singure sume, globale, cu titlu de despagubiri, care sa includa atât daunele materiale, cât si pe cele morale. Astfel, chiar existenta prejudiciului moral este un criteriu de evaluare a prejudiciului material, în situatia imposibilitatii calcularii acestuia din urma, cum este situatia litigiului de fata. (Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala, Decizia Civila nr. 168.A din 24.06. 2010)
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la data de 3 decembrie 2008, reclamantele HBTMM GmbH & Co. KG, M GmbH & Co. KG, P R S.A.S., P G I O SA, G M S.A., J C S anonyme, L P B & Cie, L S anonyme, C S anonyme au chemat în judecata pe pârâta S.C. MMD S.R.L., solicitând instantei ca, prin hotarârea pe care o va pronunta, sa oblige pârâta la:
1. interzicerea actelor de comert, import, export, distributie, publicitate, precum si a oricarui alt act comercial care presupune prezentarea produselor pârâtei în actuala modalitate sau în orice alta modalitate prin care s-ar produce un risc de confuzie sau de asociere cu marcile reclamantelor pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3 (conform Clasificarii de la Nisa), sub sanctiunea platii amenzii civile maxime/zi de întârziere prevazute de art. 580 ind. 3 C.Proc.Civ.
2. obligarea la plata despagubirilor materiale în cuantum provizoriu de 1000 euro, precum si a despagubirilor morale în valoare estimata provizoriu de 2.000 euro catre fiecare titular de marca pentru prejudiciul cauzat prin folosirea fara drept a marcilor înregistrate apartinând acestora sau în situatia în care nu se poate stabili cu exactitate suma, despagubiri reprezentând echivalentul valorii minime a unei licente pentru fiecare titular.
În motivarea cererii, reclamantele au indicat documentele potrivit carora marcile indicate sunt protejate si au aratat ca pârâta comercializeaza produsele companiei D&P Perfumum, fiind principalul sau importator. Produsele sunt prezentate în flacoane pe care este aplicata marca omonima, iar pe dopul sticlutelor de parfum este aplicat un cod care, potrivit catalogului de prezentare, corespunde unui anumit produs. În catalog, fiecare cod corespunde unei mentiuni care arata ca parfumul ce poarta acel cod este similar cu un parfum ce poarta o marca notorie, printre care sunt si marcile apartinând reclamantelor.
Prin aceasta modalitate de comercializare se aduce o grava atingere drepturilor de proprietate intelectuala ale reclamantelor, cererea fiind justificata potrivit art. 35 din Legea nr. 84/1998, deoarece, în principal, este folosit un semn identic cu marca protejata pentru produse identice cu cele pentru care marca a fost înregistrata (lit. a), iar, în subsidiar, este folosit un însemn care, data fiind identitatea sau asemanarea cu marca protejata ori data fiind identitatea sau asemanarea produselor carora li se aplica semnul cu produsele pentru care marca a fost înregistrata, produce în perceptia publicului un risc de confuzie care include si riscul de asociere (lit. b). În plus, deoarece marcile reclamantelor au dobândit renume în România, prin folosirea unor semne identice cu marcile, fara motive întemeiate, se profita de caracterul distinctiv ori de renumele marcii sau folosirea semnului cauzeaza titularului marcii un prejudiciu, fapta pârâtei se încadreaza si în ipoteza prevazuta de lit. c a art. 35.
În ceea ce priveste profitul ilicit obtinut de pârâta, reclamantele sustin ca singurul motiv pentru care produsele sunt comercializate în maniera aratata fiind asocierea ilicita cu marcile reclamantelor si atragerea clientelei. În ceea ce priveste cuantumul despagubirilor, reclamantele au sustinut ca potrivit art. 14 lit. a din OUG 100/2005, trebuie avut în vedere volumul total al vânzarilor pârâtei în toata perioada de comercializare pâna la data formularii cererii.
În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 84/1998 si art. 14 din OUG nr. 100/2005.
La data de 3.12.2008, reclamantele au precizat capatul secundar al cererii de chemare în judecata cu privire la cuantumul despagubirilor, respectiv despagubiri materiale în cuantum provizoriu de 3.800 lei si despagubiri morale provizorii de 7.600 lei, catre fiecare titular de marca, iar în situatia în care nu se poate stabili cu exactitate suma, despagubiri reprezentând echivalentul valorii minime a unei licente pentru fiecare titular.
Pârâta S.C. MMD S.R.L. a formulat întâmpinare si cerere reconventionala la data de 25.02.2009.
În aparare, pârâta a aratat ca îsi desfasoara activitatea în domeniul importului si distributiei de parfumuri ale producatorului D&P Perfumum, comercializând în România 100 de sortimente notificate la Ministerul Sanatatii si Familiei, îndeplinind deci conditiile legale pentru a fi comercializate prin distribuitori locali. Producatorul este cel raspunzator pentru calitatea produselor si singurul în masura sa decida retetele/ingredientele folosite. Produsele nu sunt contrafacute deoarece sunt rezultatul activitatii specialistilor proprii, vândute la preturi diferite de cel al reclamantelor. Nici ambalajele folosite si care au caracteristici proprii nu sunt de natura a crea vreo confuzie cu ambalajele folosite de reclamante.
În urma realizarii concilierii cu reclamantele, pârâta a încetat a mai comercializa produsele prin mentionarea în comunicarile comerciale a similaritatii produsului cu alte marci. Modificarea flyerelor a fost notificata agentilor de vânzari prin e-mail la data de 16.05.2008, anterior formularii actiunii de catre reclamante.
Sub aspectul incidentei art. 35 din Legea 84/1998 pârâta a formulat urmatoarele aparari raportat la literele a, b si c:
– nu exista identitate între semnele folosite si marcile reclamantelor, deoarece produsele sunt comercializate sub marca proprie D&P care apare inscriptionat pe ambalaje.
– nu exista risc de confuzie deoarece nu este sugerata existenta vreunei legaturi comerciale sau juridice cu reclamantele. Consumatorul mediu este în deplina cunostinta de cauza cu privire la originea produselor si site ca nu contracteaza cu un distribuitor autorizat al reclamantelor. În perioada 2006 – 16.05.2008, nu au fost obtinute beneficii ca urmare a folosirii sintagmei “similar cu” în comunicarile comerciale, dovada rezultând din faptul ca dupa retragerea flyerelor vânzarile pârâtei nu au suferit modificari.
– dispozitiile lit. c se aplica unei alte ipoteze, referindu-se la produse diferite.
În ceea ce priveste prejudiciul, pârâta arata ca nu exista dovada unui asemenea prejudiciu deoarece nu se face dovada scaderii vânzarilor reclamantelor în perioada de activitate a pârâtei.
Pe cale reconventionala, pârâta S.C. MMD S.R.L. a solicitat obligarea reclamantelor la plata sumei de 5000 euro reprezentând cheltuieli suplimentare realizate de pârâta pentru modificarea flyerelor.
Au fost administrate proba cu înscrisuri si proba cu interogatoriu. În ceea ce priveste proba cu expertiza contabila încuviintata la data de 22.04.2009, la ultimul termen de judecata s-a dispus decaderea reclamantei din dreptul de a administra aceasta proba ca urmare a neachitarii onorariului, în conditiile art. 170 C.Proc.Civ. Reclamantele au sustinut ca un onorariu de 22.500 lei este exagerat de mare si le încalca dreptul la un proces echitabil.
În lipsa administrarii acestei probe, prin cererea din 28.10.2009 (fila 251), reclamantele au aratat ca solicita despagubiri materiale echivalente valorii minime a unei licente pentru fiecare titular – respectiv 1% din cifra de afaceri, pentru perioada 1.11.2005 – 1.11.2008 – 99.690,07 lei pentru fiecare titular de marca.
Ca prejudiciu moral s-a solicitat obligarea pârâtei la aceeasi suma pentru fiecare titular, raportat si la criteriile art. 139 din Legea 8/1996.
Prin sentinta civila nr. 191 din 10.02.2010, pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a III-a Civila, a fost admisa cererea precizata formulata de reclamante; i s-au interzis pârâtei actele de comert, import, export, distributie, publicitate, precum si a orice alte acte comerciale care presupun prezentarea produselor pârâtei în actuala modalitate sau în orice alta modalitate, respectiv prin care s-ar produce un risc de confuzie sau de asociere cu marcile protejate ale reclamantelor pentru produse din clasa 3 (conform Clasificarii de la Nisa); s-a stabilit amenda civila în sarcina pârâtei si în favoarea statului în cuantum de 50 de lei pe zi pâna la încetarea actelor mentionate anterior; a fost obligata pârâta la plata sumei de 99.690,07 lei – despagubiri materiale si 99.690,07 lei – despagubiri morale, pentru fiecare dintre reclamante; a fost respinsa, ca neîntemeiata, cererea reconventionala; a fost obligata pârâta la plata sumei de 26.541 lei, cu titlul de cheltuieli de judecata.
În motivarea sentintei, s-au retinut urmatoarele:
Reclamantele sunt titulare ale unor marci comunitare/internationale aflate în perioada de protectie, pentru clasa de produse 3 (conform Clasificarii de la Nisa, care include produse de parfumerie, cosmetice, etc.), potrivit documentelor anexate cererii de chemare în judecata, dupa cum urmeaza:
1. HBTMM GmbH & Co. KG este titulara marcii comunitare Hugo Boss – certificat de înregistrare 49254/1.04.1996 emis de OHIM si a marcii internationale BOSS – certificat de reînnoire nr. 316569/11.07.2006 emis de OMPI (filele 11-17)
2. M GmbH & Co. KG este titulara marcilor Summer Gabriela Sabatini – certificat de înregistrare 1555010/14.03.2000 emis de OHIM, Gabriela Sabatini – certificat de înregistrare nr. 520259/19.02.1988 si Naomi Campbel – certificat de înregistrare nr. 706887/28.06.1993 emis de OMPI (filele 25-27)
3. P R S.A.S. este titulara marcii Eau de Rochas – certificat de înregistrare 602896/28.06.1993 emis de OMPI (fila 31)
4. P G I O SA este titulara marcii Laura Biagiotti Roma – certificat de înregistrare 287912/4.07.1996 emis de OHIM (fila 35)
5. G M S.A. este titulara marcilor Armani – certificat de înregistrare OHIM nr. 504282/1.04.1997 si OMPI nr. 502876/1.05.11986, Giorgio Armani – certificat de înregistrare 504258/1.04.1997 emis de OHIM, Acqua di Gio – certificat de înregistrare OMPI nr. 668975/14.01.1997 si OHIM nr. 505669/1.04.1997, Emporio Armani – certificat de înregistrare OHIM nr. 505594/1.04.1997, Emporio Armani…lui/il/he… – certificat de înregistrare nr. 700380/24.09.1998 emis de OMPI (filele 42-57)
6. J C S anonyme este titulara marcii Cacharel – certificat de înregistrare 5636824/23.01.2007 emis de OHIM si nr. R442648/14.02.1996 emis de OMPI (fila 60-68)
7. L P B & Cie este titulara marcilor Lancôme – certificat de înregistrare nr. 2R 164395/6.10.1992, Tresor – certificat de înregistrare 5459607/13.11.2006 emis de OHIM, Miracle – certificat de înregistrare 1286897/24.08.1999 emis de OHIM, Hypnose – certificat de înregistrare nr. 4173621/23.12.2004 (fila 71-81)
8. L S anonyme este titulara marcilor Sensi – certificat de înregistrare nr. 767479/24.08.2001, Anaďs Anaďs – certificat de înregistrare nr. R433684/8.11.1997, Amor Amor – certificat de înregistrare nr. 814097/9.09.2003 si nr. 3115607/2.04.2003, Gloria – certificat de înregistrare nr. 2527018/8.01.2002 emis de OHIM, Noa – certificat de înregistrare nr. 702616/3.11.1998, Eden – certificat de înregistrare nr. 195842A/5.10.1956 (fila 86-101)
9. C S anonyme este titulara marcilor Chance – certificat de înregistrare 737653/13.07.2000 emis de OMPI, Mademoiselle Chanel – certificat de înregistrare nr. 337687/24.08.1867, Chanel – certificat nr. 318753/11.08.1966 si Coco – certificat nr. R 363419/13.11.1989 (fila 104-108).
Pârâta S.C. M M D S.R.L. importa produse D&P pe care le comercializeaza pe teritoriul României în urmatoarea forma: flacoanele si ambalajele poarta inscriptionat semnul D&P, sunt identice indiferent de esenta parfumului si sunt diferentiate printr-un cod ce corespunde în catalogul de prezentare unei marci de parfum de renume, printre care se regasesc si marcile reclamantelor (filele 109 – 112). Spre exemplu, produsul D&P cu codul H-2 poarta, în catalog, denumirea de Barbara, iar la tipul produsului apare marca uneia dintre reclamante – Hugo Boss. Toate marcile indicate de reclamante se regasesc în acest catalog sub un cod format dintr-o litera si cifre.
Aceasta modalitate de comercializare este confirmata de pârâta într-o recunoastere circumstantiata sub aspectul perioadei de timp si a scopului urmarit. Astfel, în întâmpinare se afirma ca “pentru o scurta perioada de timp 2006 – 2008, în comunicarile comerciale (flyer) au fost inscriptionate mentiuni de genul “similar cu…”, care au fost destinate, dupa modelul folosit în alte tari, sa ajute distribuitorii sa raspunda cât mai bine cerintelor clientilor finali, iar nu sa creeze confuzie fata de imaginea si calitatea produsului”.
Aceasta modalitate de prezentare este folosita si pe site-ul www.dpperfumum.ro, din comentariile clientilor (la data de 24.10.2008 – fila 114) rezultând ca acestia se raporteaza constant la marci notorii de parfum pentru a achizitiona parfumuri D&P care seamana din punct de vedere olfactiv cu acestea.
Reclamantele au sustinut ca fapta pârâtei este ilicita sub toate cele trei premise prevazute de lege – lit. a, b si c. Tribunalul a apreciat ca, în speta, sunt îndeplinite cerintele prevazute de art. 35 lit. a din Legea 84/1998 si, prin urmare, nu se impune cercetarea si a celorlalte doua premise legale ce permit titularului marcii sa actioneze în sensul art. 35.
Astfel, exista identitate între semnul folosit de pârâta pe materialele promotionale si marcile reclamantelor (identificarea codului de produs cu marcile nominalizate ale reclamantelor în prospectele si materialele promotionale, precum si pe site-ul de promovare), iar clasa de produse comercializate pe de o parte de pârâta si, pe de alta parte, de reclamante este aceeasi – clasa 3, parfumuri potrivit Clasificarii de la Nisa.
Sub acest aspect nu pot fi primite apararile pârâtei privind faptul ca produsele sale sunt notificate la Ministerul Sanatatii, deoarece aceasta procedura asigura doar legalitatea comercializarii sub aspectul reglementarilor specifice pentru protectia consumatorilor si nu poate fi opusa reclamantelor, care tind la protejarea altor drepturi decât cele în materia protectiei sanatatii. Nici sustinerea ca producatorul D&P Perfumum este responsabil pentru calitatea produselor si cel care decide retetele/ingredientele folosite nu poate fi primita ca aparare pertinenta, deoarece fapta imputata de reclamante este activitatea promotionala întreprinsa direct de pârâta, iar nu reproducerea continutului chimic al produselor.
S-a sustinut în aparare ca nu exista identitate între semnul folosit de pârâta si marcile reclamantelor, deoarece pârâta comercializeaza produse sub marca proprie D&P Perfumum, care apare pe ambalajul produselor, ambalaj care difera esential de ambalajul în care sunt comercializate produsele reclamantelor.
S-a sustinut în aparare ca nu exista identitate între semnul folosit de pârâta si marcile reclamantelor, deoarece pârâta comercializeaza produse sub marca proprie D&P Perfumum, care apare pe ambalajul produselor, ambalaj care difera esential de ambalajul în care sunt comercializate produsele reclamantelor.
Tribunalul nu poate accepta aceasta aparare deoarece constata ca pârâta foloseste denumirea D&P Perfumum pe toate produsele sale, fara însa a exista un alt element distinctiv între produse, în raport de aromele acestora. Ceea ce permite consumatorului sa aleaga unul dintre produse este codul înscris pe ambalaj, cod care corespunde în catalog cu unul din produsele protejate de marca. În plus, pârâta utilizeaza sloganul “Esenta conteaza”, fapt care raportat la comercializarea produsului sub aceeasi denumire indiferent de aroma, denota intentia pârâtei de a determina consumatorii sa cumpere produsele sale prin asociere cu parfumuri notorii. Rezulta ca marca D&P nu este cea care determina alegerea consumatorilor, decizia acestora întemeindu-se pe lista comparativa care asociaza produsele cu produse comercializate sub marcile reclamantelor.
Or, acest comportament comercial apare ca ilicit deoarece pârâta foloseste marcile reclamantelor în materialele promotionale, urmarind atragerea clientelei si, astfel, obtinerea de profit, folosindu-se de imaginea marcilor reclamantelor.
În acelasi sens este si hotarârea CJCE în cauza C-487/07, LOréal SA si altii, care a stabilit ca “titularul unei marci poate interzice utilizarea unei liste comparative in care un produs tert este prezentat drept imitatia unui dintre produsele acestuia. Profitul realizat de persoana care utilizeaza lista comparativa este rezultatul unei concurente neloiale si, în consecinta, trebuie considerat ca fiind obtinut in mod neloial. Utilizarea, într-o publicitate comparativa, a unui semn identic cu marca unui concurent poate fi interzisa în temeiul Directivei cu privire la marci, directiva transpusa în dreptul intern prin Legea nr. 84/1998, chiar si atunci când aceasta utilizare nu poate aduce atingere functiei esentiale a marcii, care consta in a indica provenienta produselor sau a serviciilor, cu conditia ca aceasta utilizare sa aduca atingere sau sa fie susceptibila sa aduca atingere uneia dintre celelalte functii ale marcii, ca de exemplu functiile de comunicare, de investitie sau de publicitate. Astfel, pârâta încalca interdictia ca, în cadrul publicitatii comparative, sa mentioneze ca produsul constituie o imitatie sau o reproducere a produsului de marca.
Pârâta a sustinut ca în urma concilierii cu reclamantele a luat masuri pentru încetarea faptelor imputate. Sub acest aspect, tribunalul constata ca reclamantele au facut dovada contrara celor sustinute de pârâta, deoarece prin print-ul de pe site-ul pârâtei din data de 21.10.2008, rezulta ca modalitatea de comercializare a continuat si dupa data de 16.05.2008, când pârâta a pretins ca a încetat aceste fapte. În plus, chiar daca modalitatea de comercializare ar fi fost modificata tribunalul apreciaza ca aceasta nu ar constitui un impediment în admiterea cererii reclamantelor, pentru a asigura acestora garantia ca nu va fi reluata folosirea abuziva a marcilor protejate, sens în care CJCE a interpretat art. 98 alin. 1 din Regulamentul 40/94 al Consiliului Europei.
Prin urmare, tribunalul, în temeiul art. 35 din Legea nr. 84/1998, a admis cererea privind interzicerea actelor de comert, import, export, distributie, publicitate, precum si a oricarui alt act comercial care presupune prezentarea produselor pârâtei în actuala modalitate sau în orice alta modalitate prin care s-ar produce un risc de confuzie sau de asociere cu marcile reclamantelor pentru produse identice sau similare cu produsele din clasa 3 (conform Clasificarii de la Nisa).
În ceea ce priveste cererea reclamantei privind stabilirea unei amenzi civile, tribunalul a constatat ca s-a stabilit în sarcina pârâtei o obligatie de a nu face, prin interzicerea actelor de comert mentionate. Cum dispozitiile art. 580 ind. 3 C.Proc.Civ. se refera la executarea obligatiilor de a face, prin posibilitatea de instituire a unei amenzi civile de 50 de lei pe zi de întârziere, în favoarea statului, pâna la executarea obligatiei din titlu, tribunalul a constatat ca aceasta modalitate de constrângere a debitorului la nu poate fi aplicata în cazul stabilirii unei obligatii de a nu face, decât în modalitatea aplicarii amenzii pâna la încetarea actelor mentionate în cererea de chemare în judecata. Întrucât solicitarea reclamantei este de “interzicere”, acoperind atât actiuni prezente, cât si viitoare, tribunalul a apreciat ca si aceasta cerere poate fi admisa în modalitatea aratata si potrivit art. 580 ind. 4 C.Proc.Civ.
Constatând ca pârâtei îi este imputabila modalitatea în care a înteles sa îsi comercializeze propriile produse, într-o maniera ce aduce atingere drepturilor exclusive ale reclamantelor asupra marcilor protejate, tribunalul a constatat ca este îndreptatita si cererea acestora de obligare a pârâtei la plata de despagubiri materiale si morale, raportat la dispozitiile art. 14 din OUG 100/2005, existând o fapta ilicita, vinovatie si raport de cauzalitate în materia speciala a protectiei drepturilor de proprietate intelectuala.
În lipsa expertizei, tribunalul a constatat ca se impune obligarea pârâtei la plata unor despagubiri materiale echivalente cu valoarea minima a unei licente, respectiv cu situatia în care pârâta ar fi uzat de marcile reclamantelor, cu acordul acestora.
Astfel, având în vedere proba cu înscrisuri administrata (indicatorii financiari comunicati de Ministerul Finantelor – filele 254 – 256) precum si valoarea necontestata a acestei licente (1% din cifra de afaceri anuala a beneficiarului), tribunalul constata ca fiecare dintre reclamante este îndreptatita la plata unei sume de 99.690,07 lei, pentru perioada dedusa judecatii – 1 noiembrie 2005 – 1 noiembrie 2008. Astfel, cifra de afaceri a pârâtei a fost de:
– 1.066.632 lei în 2005,
– 2.886.683 lei în 2006,
– 3.446.181 lei în 2007,
– 4.150.046 lei în 2008.
Prin aplicarea procentului de 1% rezulta ca prejudiciul este:
– pentru noiembrie-decembrie 2005, 1.777,72 lei =[(1.066.632*1%:12 luni) * 2 luni]
– pentru anul 2006, 28.866,83 lei = 2.886.683 * 1%
– pentru anul 2007, 34.461,81 lei = 3.446.181 * 1%
– pentru ianuarie – octombrie, 34.583,71 lei = [(4.150.046*1%:12 luni) * 10 luni]
În ceea ce priveste cuantumul despagubirilor morale, tribunalul a apreciat ca o suma egala cu despagubirile materiale este suficienta pentru a acoperi si prejudiciul material suferit de reclamante. Acest prejudiciu este cert deoarece prin faptele sale pârâta a adus atingere drepturilor conferite de marca, inclusiv prin pierderea distinctivitatii acestora, alterarea valorii lor si pierderea clientelei, fiind evident dupa cum s-a aratat anterior ca produsele pârâtei erau achizitionate în considerarea similaritatii lor cu produsele reclamantelor.
În ceea ce priveste cuantumul prejudiciului moral, tribunalul a retinut perioada de doi ani în care faptele pârâtei s-au desfasurat si ia în considerare, prin analogie, prevederile art. 139 din Legea 8/1996 care în materia protectiei altor drepturi de proprietate intelectuala stabileste maximul daunelor morale ca fiind triplul prejudiciului material.
Cu privire la cererea reconventionala prin care pârâta a pretins obligarea reclamantelor la plata sumei de 5000 euro, reprezentând cheltuielile efectuate cu modificarea pliantelor de vânzare a produselor, tribunalul a constatat ca cererea este neîntemeiata. În acest sens, tribunalul a retinut ca nu se poate imputa reclamantelor-pârâte o fapta ilicita, deoarece modificarea modalitatii de comercializare a avut loc în urma concilierii si a expunerii de catre reclamante a pretentiilor în ceea ce priveste protectia propriilor drepturi. Cum s-a retinut temeinicia acestor pretentii, pârâta-reclamanta nu îsi poate invoca propria culpa pentru a obtine de la reclamante acoperirea cheltuielilor cu modificarea flyerelor care au generat prejudiciu pentru drepturile exclusive ale reclamantelor asupra marcilor protejate.
În aplicarea dispozitiilor art. 274 C.Proc.Civ., pârâta a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata catre reclamanta, reprezentând taxa de timbru si onorariu avocatial (potrivit chitantelor de la filele 130, 147, 400 – 404).
Împotriva acestei sentinte au formulat apel la data de 02.03.2010 pârâta SC M.M.D. SRL, solicitând admiterea admiteti apelului, astfel cum a fost motivat; schimbarea în tot a hotarârii apelate, urmând a dispune respingerea cererii de chemare în judecata promovata de intimatele reclamante ca fiind neîntemeiata; obligarea intimatelor reclamante, în solidar, la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu solutionarea prezentei cauze.
În motivarea cererii de apel, s-au aratat urmatoarele:
Hotarârea Tribunalului Bucuresti Sectia a III-a Civila este data cu încalcarea si aplicarea gresita a legii, fiind, în acelasi timp contrara realitatii si ignorând cu desavârsire materialul probator administrat în cauza.
Tribunalul retine o situatie de fapt eronata drept pentru care pronunta o hotarâre lipsita de temei legal. Apelanta-pârâta nu a sustinut, iar intimatele reclamante nu au dovedit, faptul ca perioada de folosire a flyerelor (fluturasii publicitari) a fost mai mare de un an de zile.
Asa cum rezulta din înscrisurile existente la dosarul cauzei, precum si din proba cu interogatoriu, administrata în cauza, apelanta-pârâta a comandat si folosit fluturasii ca material publicitar în perioada 2007 – mai 2008. Sub nici o forma nu se poate sustine faptul ca fluturasii la care fac referire intimatele reclamante au fost folosite în alta perioada decât cea indicata de apelanta-pârâta.
În mod eronat Tribunalul a retinut faptul ca apelanta-pârâta a recunoscut o perioada de folosire a fluturasilor mai mare decât cea indicata anterior. Acest aspect rezulta, fara putinta de tagada din chiar înscrisul retinut de partile adverse si de Tribunal, respectiv din întâmpinarea apelantei-pârâte. Astfel, Tribunalul, citând din întâmpinarea apelantei-pârâte retine în mod eronat ca “astfel, în întâmpinare se afirma ca pentru o scurta perioada de timp 2006 – 2008, în comunicarile comerciale (flyere) au fost inscriptionate mentiuni de genul …”. Aceasta sustinere este eronata, întrucât aceste comunicari s-au efectuat doar o parte din anii 2006 si 2008, în 2005 si 2007 nefiind efectuate astfel de comunicari.
Drept urmare, Tribunalul nu putea sa oblige apelanta-pârâta la plata despagubirilor materiale si morale în cuantum de 1 % din cifra de afaceri pentru perioada cuprinsa între 2005-2008.
Tribunalul analizeaza cererea de chemare în judecata din perspectiva unui comentariu facut de blogul site-ului apelantei-pârâte de un tert.
De asemenea, în mod total eronat se retine de Tribunal, analizând cererea în fond, ca apelanta-pârâta nu a încetat folosirea flyerelor, asa cum a sustinut si comunicat intimatelor reclamante prin reprezentant. Sustinerea instantei de fond are la baza un comentariu tiparit de intimate de pe blog-ul aferent site-ului apelantei-pârâte. Persoanele care au purtat discutiile pe acel blog nu sunt reprezentantii firmei apelantei-pârâte, ci sunt clienti ai acestei societati, terti fata de litigiul ce face obiectul prezentei cauze.
Ba mai mult, exista posibilitatea ca persoanele ce au purtat discutiile respective sa fie intentionat rau-voitoare fata de apelanta-pârâta, având interese contrare acesteia.
Or, ceea ce accepta în mod surprinzator Tribunalul este sa dispuna obligarea apelantei-pârâte la plata daunelor morale si materiale pe baza unor afirmatii facute de terti, terti a caror buna-credinta si sinceritate nu poate fi verificata.
Nici atitudinea intimatelor reclamante nu se poate caracteriza prin buna-credinta. Apelanta a dat curs convocarii la conciliere, urmare careia a stabilit sa retragem toate flyerele în care se foloseau semnele identice cu marcile reclamantelor, sa suspende site-ul societatii si sa încheie o tranzactie care sa consfinteasca întelegerea partilor.
Ulterior, desi apelanta-pârâta si-a îndeplinit partea sa din întelegere referitoare la flyere si site, aceasta tranzactie nu a mai fost semnata, ca urmare a refuzului intimatelor.
Prin comunicarea transmisa la data de 16 mai 2008 catre toti agentii de vânzari ai apelantei-pârâte, s-a precizat în mod expres ca ” începând cu data prezentei (16.05.2008 – n.n.) se interzice utilizarea flyerelor Medusa, în care se face referire sub orice forma, la denumiri originale ale parfumurilor apartinând altor firme, în cazul în care mai detineti astfel de flyere ele trebuie returnate Medusa Multidistributie SRL, eventuala utilizare în continuare a acestora se face pe proprie raspundere”. În ceea ce o priveste pe apelanta-pârâta, din comunicatul anterior transmis, rezulta faptul ca nici macar nu stia daca mai exista astfel de flyere.
O dovada în plus a celor anterior sustinute este data de faptul ca, la data de 27.05.2008, prin factura fiscala nr. 103 a achizitionat un numar de 30.000 de flyere care sa respecte conventia avuta cu reprezentantul intimatelor reclamante.
În egala masura, se arata ca, prin adresa transmisa la data de 19 iunie 2008, a comunicat reprezentantului intimatelor reclamante ca “urmare întâlnirii noastre din luna mai 2008 si a celor stabilite de comun acord cu acea ocazie (s-a stabilit faptul ca în situatia în care se retrag materialele publicitare cu denumirile marcilor reclamantelor nu se va mai promova cererea de chemare în judecata) am dispus retragerea tuturor flyerelor dupa cum reiese din e-mailul alaturat, de asemenea am suspendat site-ul firmei în vederea reorganizarii la fel si colaboratorii nostri care promovau pe internet parfumurile D&P si asteptam draftul acelei tranzactii care sa stinga litigiul pe cale amiabila”.
Intimatele reclamante recunosc prin raspunsul la interogatorii ca este asa, precizând în mod expres ca au decis sa renunte la litigiu urmând ca acesta sa se stinga pe cale amiabila daca se respecta conventia.
Astfel, prin simplificarea exprimarii, situatia creata a fost urmatoarea: propunerea acestora a fost ca stingerea diferendului sa aiba loc cu conditia ca apelanta-pârâta sa îndeplineasca o serie de conditii, conditii ce au fost îndeplinite cu buna-credinta chiar înainte de semnarea tranzactiei, tranzactie ce nu a mai fost încheiata ca urmare a refuzului acestora de a o redacta si semna.
Apelanta-pârâta nu a formulat cerere reconventionala în prezenta cauza.
Apelanta-pârâta nu a promovat o cerere reconventionala în cadrul dosarului nr. 41428/3/2008, ci a aratat instantei faptul ca a efectuat o plata pentru producerea unor noi materiale publicitare care sa înlocuiasca flyerele conform întelegerii cu intimatele reclamante.
În cauza nu s-a facut dovada prejudiciului în raport de dispozitiile art. 14 din OUG nr. 100/2005.
Nu se pune problema unei contrafaceri de marfa, în conditiile în care a fost vorba despre intentie, ci de imprudenta.
În cauza Tribunalul aplica total eronat dispozitiile art. 14 anterior citate. În acest sens apelanta-pârâta este obligata la plata de daune interese în favoarea intimatelor reclamante apreciindu-se, fara un temei legal, ca reclamantele au suferit consecinte economice negative, urmare carora s-ar fi pierdut în totalitate sau în parte câstigul normal al acestora.
În primul rând, din acest punct de vedere, cererea intimatelor reclamante nu este dovedita. S-au depus la dosarul cauzei situatii economico-financiare ale apelantei-pârâte, însa acest aspect nu poate dovedi o pierdere pentru intimatele reclamante.
În al treilea rând, modalitatea de calcul la valoarea minima a unei licente nu are justificare legala din perspectiva dispozitiilor art. 14 din OUG nr. 100/2005. Trimiterea facuta de Tribunal la textul art. 14 atunci când analizeaza prejudiciul nu poate fi primita din urmatoarele considerente: i) art. 14 din OUG nr. 100/2005 nu reglementeaza aceasta modalitate de stabilire a despagubirilor; ii) utilizarea materialelor publicitare nu s-a realizat cu intentia de a crea o paguba pentru a fi stabilite daune interese.
În plus, cifra de afaceri, asupra careia se imputa procentul de daune, nu a fost realizata exclusiv din activitatile suspectate a fi de contrafacere de produse, ci este compusa si din vânzare a altor produse. Ar fi incorecta impunerea unei obligatii de dezdaunare procentuala aplicata cifrei de afaceri, atâta vreme cât aceasta nu este realizata exclusiv din activitatile ce fac obiectul prezentului litigiu.
Cu titlu de exemplificare, se arata ca o dauna de 1% dintr-o cifra de afaceri ce a fost compusa din (i) activitatile ce formeaza obiectul acestui litigiu si (ii) altele, nu poate fi aplicata atâta vreme cât primele activitati reprezinta doar 2-3% din întreaga cifra de afaceri.
Aceasta solutie ar presupune aplicarea unei sanctiuni discrepant mai mari fata de beneficiul realizat. Nu s-ar mai îndeplini astfel functia punitiva, ci s-ar impieta nejustificat asupra activitatii apelantei-pârâte, atâta vreme cât suma ce reprezinta aceste daune este mai mare decât profitul realizat de apelantei-pârâte din întreaga activitate economica.
Suma în sine este absurda ca valoare, în conditiile în care intimatele au refuzat pâna si plata onorariului expertului ce trebuia sa determine pagubele suferite în raport de activitatea apelantei-pârâte. Acordarea unor asemenea daune catre acestea, în conditiile în care acestea au refuzat determinarea prejudiciului real este exagerata, fiind nejustificat de mare.
În cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 13 din OUG nr. 100/2005. Având în vedere conduita reprezentantilor apelantei-pârâte începând cu perioada convocarii la conciliere si pâna în prezent, se considera ca dispozitiile art. 13 sunt pe deplin aplicabile în prezenta cauza.
La stabilirea aplicarii dispozitiilor art. 13 din OUG nr. 100/2005, instanta va trebui sa aiba în vedere si circumstantele concrete ale situatiei expuse de intimatele reclamante. Astfel, apelanta-pârâta nu contraface produsele intimatelor, aceasta folosind exclusiv fiole personalizate D&P ambalate în cutii care, de asemenea, sunt personalizate D&P. În raport de modul concret de comercializare al produselor apelantei-pârâte si al atitudinii apelantei-pârâte dupa data concilierii, au dat si dau dovada de buna credinta, spre deosebire de intimatele reclamante care nu au înteles sa-si mentina pozitia fata de aceasta situatie.
Stabilirea unei amenzi civile în favoarea statului nu are suport legal.
Obligatia stabilita de instanta nu se poate îndeplini deoarece apelanta-pârâta nu face acte de comert, import, export si distributie în modalitatea retinuta de Tribunal din data de 16.05.2008.
Stabilirea amenzii civile în sarcina apelantei-pârâte în temeiul dispozitiilor art. 5804 C.pr.civ. nu poate fi primita, datorita faptului ca actele de publicitate realizate prin intermediul flyerelor au încetat înca din data de 16.05.2008. În raport de atitudinea apelantei-pârâte, amenda civila poate fi data cu titlu preventiv, însa numai pentru eventuale situatii viitoare, deoarece actele mentionate de intimatele reclamante au încetat.
Obligatia stabilita de instanta nu are temei legal, fiind contrara dispozitiilor arte 5804 C.pr.civ.
Amenda civila nu poate fi stabilita din perspectiva dispozitiilor art. 5804 C.pr.civ. datorita faptului ca nu exista un titlu executoriu. În cauza nu s-a facut dovada existentei unui titlu executoriu dat în favoarea intimatelor reclamante, astfel încât Tribunalul nu pavea cum sa admita cererea intimatelor reclamante.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 282 si urm. C.pr.civ., pe cele ale OUG nr. 100/2005, precum si pe dispozitiile Legii nr. 84/1998.
Cererea de apel a fost timbrata cu 1671,57 lei taxa judiciara de timbru si 5 lei timbru judiciar.
Împotriva aceleiasi sentinte au formulat, la data de 15.04.2010, cerere de aderare la apel reclamantele HBTMM GMBH & Co. KG, M GMBH &Co. KG, P R S.A.S, P G I O SA, G A SPA., J C-S ANONYME, L P B &CIE, L S ANONYME si C- S ANONYME, solicitând instantei sa analizeze faptele apelantei pârâte si din prisma dispozitiilor cuprinse la lit. b) si c) ale art. 35, al. 2 din Legea 84/1998, prima instanta limitându-se doar la încadrarea faptelor în lit. a) din acelasi articol.
În motivarea cererii de aderare la apel, s-a aratat ca reclamantele au solicitat, prin cererea de chemare în judecata, interzicerea faptelor ilicite ale pârâtei în baza art. 35 al. 2 lit. a, b si c. Prima instanta a considerat ca în speta sunt întrunite cerintele prevazute de litera a, si, prin urmare, nu se mai impune cercetarea celorlalte doua premise. În masura în care instanta ar aprecia totusi ca faptele pârâtei nu se încadreaza în acelasi text legal, atunci solicita instantei sa analizeze si lit. b si c din acelasi articol.
I. Astfel, actele de contrafacere ale apelantei pârâte pot fi interzise conform dispozitiilor cuprinse la lit. b), în cazul în care folosirea unui însemn care, data fiind identitatea sau asemanarea cu marca ori data fiind identitatea sau asemanarea produselor carora li se aplica semnul cu produsele pentru care marca a fost înregistrata, produce în perceptia publicului un risc de confuzie care include si riscul de asociere.
Prin urmare, sunt întrunite toate premisele cerute de acest text, si anume:
Identitatea/asemanarea semnului cu marca: Sub acest aspect, se arata ca pe fluturasii folositi de apelanta pârâta se regasesc în mod identic marcile notorii apartinând reclamantelor, spre exemplu “Anais Anais”, “Amor Amor”, “Gabriela Sabatini”, “Hugo Boss”, si multe altele cu care apelanta pârâta realizeaza o asociere ilegala. Faptul ca în prezenta cauza apelanta pârâta foloseste si cuvântul “tip” înaintea marcilor reclamantelor nu înlatura în nici un fel folosirea fara drept a acestora din urma, fiind identice cu marcile înregistrate, care îsi produc pe deplin efectele pe teritoriul României. Mai mult, acest cuvânt “tip” care apare pe fluturasele promotionale ale pârâtei este scris deasupra marcilor reclamantelor, deci nu poate fi acceptata nici varianta unor marci cu o existenta de sine statatoare în componenta carora ar intra cuvântul “tip” si marcile reclamantelor.
Identitatea produselor care se comercializeaza sub însemnul si respectiv, sub marca înregistrata: Atât apelanta pârâta cât si companiile apelante ofera consumatorilor acelasi tip de produse, si anume produse de parfumerie.
Riscul de confuzie: similaritatea cu marca si identitatea produselor induc un risc de confuzie, incluzând si riscul de asociere, între marcile lor înregistrate si însemnele folosite de catre apelanta pârâta.
Faptul ca apelanta pârâta foloseste marcile reclamantelor pentru acelasi tip de produse, parfumuri, este menit sa sugereze si existenta unei legaturi comerciale între M M D si acestea, concretizata în forma unui contract de licenta, a unui contract de know-how sau a unui acord de orice natura la folosirea marcii. Astfel, consumatorul are impresia ca exista cel putin o autorizare a titularului pentru ca întreprinderea respectiva sa comercializeze produse sub aceeasi marca. Aceste relatii care se creeaza în mintea consumatorilor aduc prejudicii însemnate titularului marcii, marca nemaiputând sa îsi exercite functia sa esentiala, de a distinge produsele si serviciile unui comerciant de cele ale altui comerciant.
Dincolo de faptul ca existenta riscului unei asemenea interpretari din partea publicului este intolerabila pentru reclamante, interpretarea în sine reprezinta ceea ce se numeste risc de confuzie indirecta si ea duce la încadrarea faptelor apelantei pârâte ca fiind de contrafacere si în forma prevazuta de art. 35, al 2, lit. b.
Consecinta acestei modalitati de folosire este diluarea marcilor notorii (în conditiile în care consumatorul ajunge sa creada ca pe piata exista în mod legal atât produse originale, cât si alternativele unor produse cu aceeasi esenta, dar mai ieftine), ceea ce echivaleaza cu prejudicierea titularului (având în vedere ca produse mai slabe din punct de vedere calitativ apar pe piata sub acelasi semn).
II. Faptele pârâtei pot fi încadrate din punct de vedere juridic si în lit. c, deoarece marcile înregistrate au dobândit un renume în România si prin folosirea unor semne identice cu marcile, fara motive întemeiate, se profita de caracterul distinctiv ori de renumele marcii sau folosirea semnului ar cauza titularului marcii un prejudiciu.
Textul prevede doua ipoteze, pe de o parte apelanta pârâta obtine un profit ilicit, folosindu-se de renumele marcilor reclamantelor si pe de alta parte se creeaza titularului de marca un prejudiciu.
În legatura cu acest articol, trebuie facuta o mentiune în sensul ca, chiar daca textul se refera la folosirea semnelor pentru produse diferite, potrivit interpretarii date de instantele europene acestor dispozitii legale, cu atât mai mult acesta se aplica în situatia în care semnul în discutie si marca ce se bucura de renume sunt folosite în legatura cu produse identice sau similare.
Apelanta pârâta profita de renumele marcilor lor fara a avea vreun temei legitim în acest sens, obtinând astfel un profit în mod vadit ilicit (de altfel, singurul motiv este asocierea ilicita cu marcile în cauza si atragerea clientelei pe aceasta cale) si, astfel, nu prezinta acele “motive întemeiate” cerute de lege pentru justificarea unei conduite ilicite.
Prin folosirea abuziva a marcilor în activitatea comerciala pe care o desfasoara apelanta pârâta, se aduc grave prejudicii imaginii lor, iar încrederea clientilor în valoarea si renume le marcilor reclamantelor are, în acest fel, de suferit.
În drept, au fost invocate prev. art. 293 alin. 1 C. pr. civ., art. 35 alin.2 din Legea 84/1998.
Cererea de aderare la apel a fost timbrata cu 20 lei taxa judiciara de timbru si 5 lei timbru judiciar.
Reclamantele HBTMM GMBH & Co. KG, M GMBH &Co. KG, P R S.A.S, P G I O SA, G A SPA., J C-SOCIÉTÉ ANONYME, L P B &CIE, L- SOCIÉTÉ ANONYME si C- SOCIÉTÉ ANONYME au formulat întâmpinare fata de apelul formulat de apelanta-pârâta SC M M D SRL, solicitând respingerea acestui apel ca nefondat.
Pârâta SC M M D SRL a formulat întâmpinare fata de apelul reclamantelor, invocând exceptia netimbrarii cererii de aderare la apel, exceptia lipsei de interes în promovarea cererii de aderare la apel, iar pe fond solicitând respingerea acestei cereri ca neîntemeiata.
Asupra exceptiei lipsei de interes a formularii cererii de aderare la apel de catre apelantele-reclamante, Curtea constata urmatoarele:
Interesul reprezinta acea conditie de admisibilitate a unei cereri care consta în folosul practic urmarit de cel care pune în miscare actiunea civila, respectiv oricare dintre formele procedurale care intra în continutul acesteia. Interesul trebuie sa fie legitim, nascut si actual, personal si direct.
Prin sentinta apelata, actiunea formulata de reclamante a fost admisa în integralitate, astfel cum a fost precizata.
În motivarea sentintei, s-a retinut de catre prima instanta ca reclamantele au sustinut ca fapta pârâtei este ilicita sub toate cele trei premise prevazute de lege – lit. a, b si c. Tribunalul a apreciat ca, în speta, sunt îndeplinite cerintele prevazute de art. 35 lit. a din Legea 84/1998 si, prin urmare, nu se impune cercetarea si a celorlalte doua premise legale ce permit titularului marcii sa actioneze în sensul art. 35.
Prin cererea de aderare la apel de fata, apelantele-reclamante au solicitat ca, în masura în care instanta ar aprecia totusi ca faptele pârâtei nu se încadreaza în acelasi text legal, sa se analizeze si lit. b si c din acelasi articol.
Conform prevederilor art. 35 din Legea nr. 84/1998 (în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecata si a cererilor de apel, în prezent art. 36 din legea republicata) titularul marcii poate cere instantei judecatoresti competente sa interzica tertilor sa foloseasca, în activitatea lor comerciala, fara consimtamântul sau:
a) un semn identic marcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrata;
b) un semn pentru care, datorita faptului ca este identic sau asemanator cu o marca si din cauza ca produsele sau serviciile carora li se aplica marca sunt identice sau similare, exista un risc de confuzie în perceptia publicului, incluzând riscul de asociere între semn si marca;
c) un semn identic sau asemanator cu marca, pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrata, când aceasta din urma a dobândit un renume în România si daca folosirea fara drept a semnului ar fi în detrimentul caracterului distinctiv al marcii ori în detrimentul renumelui acesteia.
Din cercetarea celor 3 situatii invocate de reclamante, Curtea constata, în primul rând, ca niciodata cele 3 situatii nu se vor putea împlini concomitent, presupunând conditii ce se exclud reciproc.
Or, este normal ca atunci când prima instanta a apreciat ca este îndeplinita conditia de la litera a, sa nu mai treaca la analizarea conditiilor de la literele b si c.
De altfel, chiar si reclamantele, în redactarea cererii de chemare în judecata au invocat ipotezele de la lit. b si c în subsidiar fata de ipoteza de la lit. a.
Astfel, reclamantele au aratat ca, “prin aceasta modalitate de comercializare se aduce o grava atingere drepturilor de proprietate intelectuala ale reclamantelor, cererea fiind justificata potrivit art. 35 din Legea nr. 84/1998, deoarece, în principal, este folosit un semn identic cu marca protejata pentru produse identice cu cele pentru care marca a fost înregistrata (lit. a), iar, în subsidiar, este folosit un însemn care, data fiind identitatea sau asemanarea cu marca protejata ori data fiind identitatea sau asemanarea produselor carora li se aplica semnul cu produsele pentru care marca a fost înregistrata, produce în perceptia publicului un risc de confuzie care include si riscul de asociere (lit. b). În plus, deoarece marcile reclamantelor au dobândit renume în România, prin folosirea unor semne identice cu marcile, fara motive întemeiate, se profita de caracterul distinctiv ori de renumele marcii sau folosirea semnului cauzeaza titularului marcii un prejudiciu, fapta pârâtei se încadreaza si în ipoteza prevazuta de lit. c a art. 35.”
Or, cât timp instanta a admis actiunea reclamantelor pe temeiul de drept indicat de acestea ca “principal”, nu se poate retine ca existând o necercetare a temeiurilor subsidiare, care nu mai aveau de ce sa fie cercetate de instanta.
Interesul formularii cererii de aderare la apel trebuie vazut prin prisma dispozitivului sentintei apelate astfel cum este reflectat în considerentele sentintei, dar raportat la obiectul cererii de chemare în judecata; cât timp prin dispozitivul sentintei apelate, a fost admisa în integralitate cererea reclamantelor bazata pe temeiul indicate ca fiind principal, nu se poate retine ca reclamantei au “cazut în pretentii”, în întelesul art. 293 din Codul de procedura civila, potrivit cu care “intimatul este în drept, chiar dupa împlinirea termenului de apel, sa adere la apelul facut de partea potrivnica, printr-o cerere proprie, care sa tinda la schimbarea hotarârii primei instante”.
Prin urmare, Curtea va admite exceptia lipsei de interes si va respinge cererea de aderare la apel ca lipsita de interes.
Analizând cauza de fata prin prisma motivelor de apel formulate de apelanta-pârâta, precum si a apararilor invocate de intimatele-reclamante, fata de ansamblul probator administrat în cauza, Curtea retine urmatoarele:
În fapt, reclamantele sunt titulare ale unor marci comunitare/internationale aflate în perioada de protectie, pentru clasa de produse 3 (conform Clasificarii de la Nisa, care include produse de parfumerie, cosmetice, etc.), potrivit documentelor anexate cererii de chemare în judecata, dupa cum urmeaza:
– HBTMM GmbH & Co. KG este titulara marcii comunitare Hugo Boss – certificat de înregistrare 49254/1.04.1996 emis de OHIM si a marcii internationale BOSS – certificat de reînnoire nr. 316569/11.07.2006 emis de OMPI (filele 11-17)
– M GmbH & Co. KG este titulara marcilor Summer Gabriela Sabatini – certificat de înregistrare 1555010/14.03.2000 emis de OHIM, Gabriela Sabatini – certificat de înregistrare nr. 520259/19.02.1988 si Naomi Campbel – certificat de înregistrare nr. 706887/28.06.1993 emis de OMPI (filele 25-27)
– P R S.A.S. este titulara marcii Eau de Rochas – certificat de înregistrare 602896/28.06.1993 emis de OMPI (fila 31)
– P G I O SA este titulara marcii Laura Biagiotti Roma – certificat de înregistrare 287912/4.07.1996 emis de OHIM (fila 35)
– G A SPA este titulara marcilor Armani – certificat de înregistrare OHIM nr. 504282/1.04.1997 si OMPI nr. 502876/1.05.11986, Giorgio Armani – certificat de înregistrare 504258/1.04.1997 emis de OHIM, Acqua di Gio – certificat de înregistrare OMPI nr. 668975/14.01.1997 si OHIM nr. 505669/1.04.1997, Emporio Armani – certificat de înregistrare OHIM nr. 505594/1.04.1997, Emporio Armani…lui/il/he… – certificat de înregistrare nr. 700380/24.09.1998 emis de OMPI (filele 42-57)
– J C S anonyme este titulara marcii Cacharel – certificat de înregistrare 5636824/23.01.2007 emis de OHIM si nr. R442648/14.02.1996 emis de OMPI (fila 60-68)
– L P B & Cie este titulara marcilor Lancôme – certificat de înregistrare nr. 2R 164395/6.10.1992, Tresor – certificat de înregistrare 5459607/13.11.2006 emis de OHIM, Miracle – certificat de înregistrare 1286897/24.08.1999 emis de OHIM, Hypnose – certificat de înregistrare nr. 4173621/23.12.2004 (fila 71-81)
– L S anonyme este titulara marcilor Sensi – certificat de înregistrare nr. 767479/24.08.2001, Anaďs Anaďs – certificat de înregistrare nr. R433684/8.11.1997, Amor Amor – certificat de înregistrare nr. 814097/9.09.2003 si nr. 3115607/2.04.2003, Gloria – certificat de înregistrare nr. 2527018/8.01.2002 emis de OHIM, Noa – certificat de înregistrare nr. 702616/3.11.1998, Eden – certificat de înregistrare nr. 195842A/5.10.1956 (fila 86-101)
– C S anonyme este titulara marcilor Chance – certificat de înregistrare 737653/13.07.2000 emis de OMPI, Mademoiselle Chanel – certificat de înregistrare nr. 337687/24.08.1867, Chanel – certificat nr. 318753/11.08.1966 si Coco – certificat nr. R 363419/13.11.1989 (fila 104-108).
Pârâta S.C. MMD S.R.L. importa produse D&P pe care le comercializeaza pe teritoriul României în urmatoarea forma: flacoanele si ambalajele poarta inscriptionat semnul D&P, sunt identice indiferent de esenta parfumului si sunt diferentiate printr-un cod ce corespunde în catalogul de prezentare unei marci de parfum de renume, printre care se regasesc si marcile reclamantelor (filele 109 – 112). Spre exemplu, produsul D&P cu codul H-2 poarta, în catalog, denumirea de Barbara, iar la tipul produsului apare marca uneia dintre reclamante – Hugo Boss. Toate marcile indicate de reclamante se regasesc în acest catalog sub un cod format dintr-o litera si cifre.
1. Într-un prim motiv de apel, apelanta-pârâta arata ca ea nu a sustinut, iar intimatele-reclamante nu au dovedit, faptul ca perioada de folosire a flyerelor (fluturasii publicitari) a fost mai mare de un an de zile. Apelanta-pârâta a sustinut ca a comandat si folosit fluturasii ca material publicitar în perioada 2007 – mai 2008. În mod eronat Tribunalul a retinut faptul ca apelanta-pârâta a recunoscut o perioada de folosire a fluturasilor mai mare decât cea indicata anterior. Acest aspect rezulta, fara putinta de tagada din chiar înscrisul retinut de partile adverse si de Tribunal, respectiv din întâmpinarea apelantei-pârâte. Astfel, Tribunalul, citând din întâmpinarea apelantei-pârâte retine în mod eronat ca “astfel, în întâmpinare se afirma ca pentru o scurta perioada de timp 2006 – 2008, în comunicarile comerciale (flyere) au fost inscriptionate mentiuni de genul …”. Aceasta sustinere este eronata, întrucât aceste comunicari s-au efectuat doar o parte din anii 2006 si 2008, în 2005 si 2007 nefiind efectuate astfel de comunicari. Drept urmare, Tribunalul nu putea sa oblige apelanta-pârâta la plata despagubirilor materiale si morale în cuantum de 1 % din cifra de afaceri pentru perioada cuprinsa între 2005-2008.
Sub aspectul perioadei de utilizare a acestor modalitati de efectuare a publicitatii (flyere sau fluturasi), Curtea retine, în primul rând, afirmatia facuta de pârâta în cuprinsul propriei întâmpinari depuse la prima instanta.
Astfel, la fila 162 din dosarul de prima instanta, se arata ca “pentru o scurta perioada de timp 2006-2008, în comunicarile comerciale (flyer) au fost inscriptionate mentiuni de genul “similar cu”…”.
Sub aspectul interpretarii unei asemenea mentiuni, pornind de la regulile interpretarii gramaticale (care, la rândul lor, pornesc de la regulile de scriere corecta din punct de vedere gramatical), propozitia mai sus citata nu poate fi înteleasa decât ca referindu-se la întreaga perioada 2006-2008 (adica cei 3 ani cuprinsi între limitele intervalului).
Astfel, prin întâmpinare, pârâta a recunoscut folosirea acestor fluturasi pe perioada de 3 ani 2006, 2007, 2008, iar ulterior, prin raspunsul la interogatoriu, la întrebarea nr. 9 (fila 217), a aratat ca retragerea fluturasilor a fost rezultatul unei decizii de marketing a societatii pârâte, retragere sustinuta si de faptul ca fluturasul de la dosar expira la data de 01.05.2008.
Or, acest raspuns la interogatoriu nu poate fi retinut pentru a combate prima afirmatie a pârâtei, cât timp contrazice o alta afirmatie a aceleiasi pârâte.
Astfel, în chiar prezentarea din cadrul cererii de apel, apelanta-pârâta prezinta o situatie de fapt care contrazice afirmatia de mai sus. Aceasta arata ca, la data de 13.05.2008, intimatele reclamante, prin reprezentant, au convocat apelanta-pârâta la conciliere, solicitând sa retraga din magazine flyerele din care rezulta similitudinea esentelor parfumurilor apelantei-pârâte cu cele ale intimatelor reclamante. Fiind de buna credinta, urmare a discutiei purtate, au retras din magazine si au încetat cu aceasta categorie de flyere. Modificarea a operat pentru toate categoriile de produse, indiferent ca acestea priveau parte din produsele intimatelor reclamante sau nu.
Reiese astfel ca motivatia modificarii flyerelor a fost alta decât cea indicata în raspunsul la interogatoriu, ceea ce duce la concluzia unui raspuns nesincer.
Pe de o parte, Curtea va retine atitudinea nesincera a pârâtei, si astfel va retine ca reala prima afirmatie facuta de aceasta, în sensul recunoasterii folosirii pe perioada 2006-2008.
Pe de alta parte, tot sub aspectul perioadei de folosire a acestor flyere, Curtea apreciaza ca nici forma noua a acestor fluturasi, aflata la fila 166 din dosarul de prima instanta, nu este în masura sa înlature trimiterea spre produsele reclamantelor, continând un cod de litere care în mod prescurtat se refera la produsul original. Astfel, prin continuarea comercializarii prin folosirea fie a primului fluturas (fila 110), fie a celui de al doilea ( fila 166), pârâta a continuat încalcarea drepturilor exclusive ale reclamantelor.
Astfel, acest prim motiv de apel este nefondat.
2. Într-un al doilea motiv de apel, se arata ca tribunalul a analizat cererea de chemare în judecata din perspectiva unui comentariu facut pe blogul site-ului apelantei-pârâte de un tert. De asemenea, în mod total eronat se retine de Tribunal, analizând cererea în fond, ca apelanta-pârâta nu a încetat folosirea flyerelor, asa cum a sustinut si comunicat intimatelor reclamante prin reprezentant. Sustinerea instantei de fond are la baza un comentariu tiparit de intimate de pe blog-ul aferent site-ului apelantei-pârâte. Persoanele care au purtat discutiile pe acel blog nu sunt reprezentantii firmei apelantei-pârâte, ci sunt clienti ai acestei societati, terti fata de litigiul ce face obiectul prezentei cauze.
Curtea retine ca fiind corecta aceasta sustinere a apelantei, în sensul ca va înlatura din cadrul probelor comentariul facut pe blogul aferent site-ului pârâtei, acesta neavând nici certitudinea sursei, nici forta probanta sub aspectul informatiilor continute de el si neputând fi calificat ca mijloc de proba nici pentru stabilirea existentei contrafacerii si nici pentru cuantificarea daunelor.
Sub acest aspect, Curtea va retine ca modalitatea de comercializare a continuat si dupa data de 16.05.2008, când pârâta a pretins ca a încetat aceste fapte, dar nu pentru motivele invocate de tribunal (print-ul de pe site-ul pârâtei din data de 21.10.2008, care a fost înlaturat din cadrul probatoriului), ci pentru motivele aratate mai sus (forma modificata a flyerelor reprezinta o continuare a încalcarii).
Astfel, desi sustinerea apelantei este corecta, aceasta nu poate duce la schimbarea solutiei date de prima instanta.
3. Mai sustine apelanta ca, prin comunicarea transmisa la data de 16 mai 2008 catre toti agentii de vânzari ai apelantei-pârâte, s-a precizat în mod expres ca “începând cu data prezentei (16.05.2008 – n.n.) se interzice utilizarea flyerelor Medusa, în care se face referire sub orice forma, la denumiri originale ale parfumurilor apartinând altor firme, în cazul în care mai detineti astfel de flyere ele trebuie returnate MMD SRL, eventuala utilizare în continuare a acestora se face pe proprie raspundere”.
Asa cum în mod corect au sustinut reclamantele, acest email transmis catre mai multi destinatari necunoscuti nu este în masura prin el însusi, fara sa fie coroborat cu alte dovezi, sa indice încetarea efectiva a folosirii fluturasilor. Astfel, chiar daca a existat aparent o intentie de încetare a utilizarii fluturasilor, nu s-a dovedit materializarea acestei intentii în fapta concreta de încetare a folosirii, acest motiv de apel fiind nefondat.
4. Apelanta-pârâta mai arata ca nici atitudinea reclamantelor nu se poate caracteriza prin buna-credinta, deoarece apelanta a dat curs convocarii la conciliere, urmare careia a stabilit sa retraga toate flyerele în care se foloseau semnele identice cu marcile reclamantelor, sa suspende site-ul societatii si sa încheie o tranzactie care sa consfinteasca întelegerea partilor. Ulterior, desi apelanta-pârâta si-a îndeplinit partea sa din întelegere referitoare la flyere si site, aceasta tranzactie nu a mai fost semnata, ca urmare a refuzului intimatelor.
În aparare, reclamantele au aratat ca au încercat solutionarea amiabila a conflictului si au transmis pârâtei o notificare prin care i-au cerut sa înceteze comercializarea produselor sale în orice modalitate prin care s-ar produce o asociere cu marcile lor. Dar, pâna în prezent, aceasta nu a încetat aceste fapte ilicite, iar semnarea unei tranzactii presupune îndeplinirea unor obligatii, de altfel legale, din partea pârâtei.
Curtea va constata însa ca, dincolo de apararile partilor, esuarea unei solutionari amiabile a procesului civil dintre parti sau motivele unui asemenea esec nu prezinta relevanta pentru solutionarea cererii de fata. Pe de alta parte, buna sau reaua credinta a reclamantelor într-o actiune în contrafacere nu prezinta relevanta decât daca ar avea implicatii asupra existentei sau inexistentei faptei de contrafacere; existenta sau nu a unei intentii reale de solutionare amiabila a procesului civil nu determina reaua credinta a reclamantelor, cât timp nu exista o obligatie legala de solutionare amiabila din partea celui care pretinde ca pârâtul i-a încalcat un drept.
5. Apelanta-pârâta mai arata ca ea nu a promovat o cerere reconventionala în cadrul dosarului nr. 41428/3/2008, ci a aratat instantei faptul ca a efectuat o plata pentru producerea unor noi materiale publicitare care sa înlocuiasca flyerele conform întelegerii cu intimatele reclamante.
Acest motiv de apel este nefondat, cât timp la fila 160 din dosarul de prima instanta se afla cererea intitulata “întâmpinare si cerere reconventionala” semnata de pârâta prin avocat, iar la termenul din 25.03.2009, s-a stabilit taxa judiciara de timbru aferenta cererii reconventionale. Instanta s-a pronuntat asupra cererii reconventionale ca atare, având ca obiect obligarea reclamantelor la plata sumei de 5000 euro reprezentând cheltuieli suplimentare realizate de pârâta pentru modificarea flyerelor, astfel încât aceasta sustinere a apelantei este lipsita de suport faptic si juridic. Chiar daca ar fi fost o eroare de redactare, pârâta a achitat taxa judiciara de timbru aferenta cererii reconventionale (o întâmpinare simpla ar fi fost scutita de taxa), astfel ca, tinând cont ca pârâta a fost asistata de avocat pe toata durata procesului la prima instanta, motivul de apel este nefondat.
6. Apelanta-pârâta a mai aratat ca nu se pune problema unei contrafaceri de marfa, în conditiile în care nu a fost vorba despre intentie, ci de imprudenta. În cauza, tribunalul a aplicat total eronat dispozitiile art. 14 anterior citate.
Sub aspectul formei de vinovatie, Curtea retine ca, prin modalitatea de prezentare a produselor sale, atât pe fluturasi, cât si prin intermediul site-ului, pârâta a urmarit atragerea clientelei si obtinerea unui câstig ca urmare a publicitatii marcilor reclamantelor.
Cum în mod corect a retinut prima instanta, exista identitate între semnul folosit de pârâta pe materialele promotionale si marcile reclamantelor (identificarea codului de produs cu marcile nominalizate ale reclamantelor în prospectele si materialele promotionale, precum si pe site-ul de promovare), iar clasa de produse comercializate pe de o parte de pârâta si, pe de alta parte, de reclamante este aceeasi – clasa 3, parfumuri potrivit Clasificarii de la Nisa.
Curtea retine, asa cum a constatat tribunalul, ca nu poate accepta aceasta aparare, deoarece pârâta foloseste denumirea D&P Perfumum pe toate produsele sale, fara însa a exista un alt element distinctiv între produse, în raport de aromele acestora. Ceea ce permite consumatorului sa aleaga unul dintre produse este codul înscris pe ambalaj, cod care corespunde în catalog cu unul din produsele protejate de marca. În plus, pârâta utilizeaza sloganul “Esenta conteaza”, fapt care raportat la comercializarea produsului sub aceeasi denumire indiferent de aroma, denota intentia pârâtei de a determina consumatorii sa cumpere produsele sale prin asociere cu parfumuri notorii. Rezulta ca marca D&P nu este cea care determina alegerea consumatorilor, decizia acestora întemeindu-se pe lista comparativa care asociaza produsele cu produse comercializate sub marcile reclamantelor. Or, acest comportament comercial apare ca ilicit deoarece pârâta foloseste marcile reclamantelor în materialele promotionale, urmarind atragerea clientelei si, astfel, obtinerea de profit, folosindu-se de imaginea marcilor reclamantelor.
Or, în aceasta situatie, folosind pe propriile materiale de publicitate trimiteri la produsele reclamantelor, pârâta nu poate sustine ca nu a cunoscut existenta marcilor reclamantelor si, ca o consecinta, fapta ei de a continua folosirea fluturasilor, a fost savârsita cu intentie.
Conform prev. art. 13 din OUG nr. 100/2005, “la cererea persoanei care a încalcat un drept de proprietate industriala si care este pasibila de a fi obligata la una dintre masurile sau interzicerile prevazute la art. 11 si 12, instanta judecatoreasca poate sa ordone acestei persoane plata catre partea vatamata a unei despagubiri în locul aplicarii masurii respective.
Instanta va proceda potrivit prevederilor alin. (1) daca sunt îndeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) persoana a actionat fara intentie si din imprudenta;
b) executarea masurilor ce ar trebui ordonate ar cauza pentru acea persoana un prejudiciu disproportionat în raport cu fapta savârsita;
c) plata unei despagubiri prevazuta la alin. (1) este, în mod rezonabil, satisfacatoare.”
Conform prev. art. 14 din OUG nr. 100/2005, “la cererea partii vatamate, instanta judecatoreasca competenta va ordona persoanei care cu intentie a desfasurat o activitate de contrafacere sa plateasca titularului dreptului încalcat daune-interese corespunzatoare prejudiciului pe care acesta l-a suferit, în mod real, ca urmare a încalcarii savârsite.
La stabilirea daunelor-interese instanta judecatoreasca va lua în considerare:
a) toate aspectele corespunzatoare, cum ar fi consecintele economice negative, în special, pierderea câstigului suferita de partea vatamata, beneficiile realizate în mod injust de catre persoana care a încalcat un drept de proprietate industriala protejat si, dupa caz, elemente, altele decât factorii economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului încalcat; sau
b) cu titlu de alternativa, atunci când este cazul, fixarea unei sume forfetare pentru daunele-interese, pe baza unor elemente cum ar fi cel putin suma redeventelor sau valoarea drepturilor care ar fi fost datorate, daca persoana care a încalcat un drept de proprietate industriala protejat ar fi cerut autorizatia de a utiliza dreptul de proprietate în cauza.
Când persoana care a încalcat un drept de proprietate industriala protejat a desfasurat o activitate de contrafacere, cu intentie, instanta judecatoreasca competenta poate sa ordone acoperirea beneficiilor sau plata daunelor-interese susceptibile a fi prestabilite.”
Distinctia esentiala între conditiile de aplicare a prev. art. 13 si art. 14 din OUG nr. 100/2005 privind asigurarea respectarii drepturilor de proprietate industriala, aparuta ca obligatie de transpunere a Directivei nr. 2004/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004, referitoare la respectarea drepturilor de proprietate intelectuala, este forma de vinovatie: imprudenta la art. 13, intentie la art. 14.
Or, Curtea constata ca în mod corect au fost aplicate prev. art. 14 din OUG nr. 100/2005, pârâta savârsind fapta cu vinovatie sub forma intentiei.
Astfel, atât acest motiv, cât si motivul de apel prin care apelanta invoca aplicabilitatea prev. art. 13 din acelasi act normativ, nu sunt fondate, pentru argumentele ce tocmai au fost expuse.
7. Apelanta mai invoca faptul ca, în cauza, nu s-a facut dovada prejudiciului în raport de dispozitiile art. 14 din OUG nr. 100/2005.
Într-un prim argument, se arata ca apelanta-pârâta este obligata la plata de daune interese în favoarea reclamantelor apreciindu-se, fara un temei legal, ca reclamantele au suferit consecinte economice negative, urmare a carora s-ar fi pierdut în totalitate sau în parte câstigul normal al acestora. S-au depus la dosarul cauzei situatii economico-financiare ale apelantei-pârâte, însa acest aspect nu poate dovedi o pierdere pentru intimatele reclamante.
Curtea retine ca prin constatarea savârsirii de catre pârâta a faptei de contrafacere, este dovedita existenta unui prejudiciu în patrimoniul reclamantelor.
Constatând ca pârâtei îi este imputabila modalitatea în care a înteles sa îsi comercializeze propriile produse, într-o maniera ce aduce atingere drepturilor exclusive ale reclamantelor asupra marcilor protejate, cum în mod corect a constatat tribunalul, este îndreptatita si cererea acestora de obligare a pârâtei la plata de despagubiri materiale si morale, raportat la dispozitiile art. 14 din OUG 100/2005, existând o fapta ilicita, vinovatie si raport de cauzalitate în materia speciala a protectiei drepturilor de proprietate intelectuala.
Ceea ce contesta mai departe apelanta este modalitatea de calcul a acestui prejudiciu. Se arata ca folosirea ca si criteriu a valorii minime a unei licente nu are justificare legala din perspectiva dispozitiilor art. 14 din OUG nr. 100/2005. Trimiterea facuta de Tribunal la textul art. 14 atunci când analizeaza prejudiciul nu poate fi primita din urmatoarele considerente: i) art. 14 din OUG nr. 100/2005 nu reglementeaza aceasta modalitate de stabilire a despagubirilor; ii) utilizarea materialelor publicitare nu s-a realizat cu intentia de a crea o paguba pentru a fi stabilite daune interese.
Cel de-al doilea subargument, de la punctul ii), a fost deja înlaturat de Curte, pentru motivele expuse anterior.
Cât priveste primul argument, Curtea constata ca, într-adevar, prev. art. 14 din OUG nr. 100/2005 stabilesc criterii generale de calculare a prejudiciului si nu este reglementata în mod expres ca modalitate de calcul valoarea minima a unei licente.
Pe de alta parte, asa cum în mod corect au sustinut reclamantele, obligatia reclamantelor, sub aspectul probatiunii, consta în oferirea, ca baza de estimare a prejudiciului, a cât mai multor criterii care sa asigure caracterul rezonabil al estimarii, obligatie ce a fost pe deplin îndeplinita.
Instanta are sarcina de a alege, dintre aceste criterii, pe cele care se potrivesc situatiei de fapt deduse judecatii.
Nu se poate omite nici faptul ca reclamantele au refuzat plata onorariului expertului ce trebuia sa determine pagubele suferite în raport de activitatea apelantei-pârâte, refuzând practic determinarea prejudiciului prin folosirea unei expertize tehnice.
Curtea retine astfel ca folosirea ca si criteriu de evaluare a valorii minime a unei licente nu este nici nelegala si nici imorala sau contrarie unor practici comerciale obisnuite.
La stabilirea acestei valori minime, se contesta de catre pârâta modul în care s-a calculat cifra de afaceri, aratându-se ca nu a fost realizata exclusiv din activitatile suspectate a fi de contrafacere de produse, ci este compusa si din vânzare a altor produse. Cu titlu de exemplificare, se arata ca o dauna de 1% dintr-o cifra de afaceri ce a fost compusa din (i) activitatile ce formeaza obiectul acestui litigiu si (ii) altele, nu poate fi aplicata atâta vreme cât primele activitati reprezinta doar 2-3% din întreaga cifra de afaceri.
Or, Curtea retine ca aceasta sustinere, ca cifra de afaceri este compusa si din alte activitati decât comercializarea parfumurilor D&P, este nedovedita prin documente si ramâne la stadiul de simpla afirmatie. Pârâta ar fi trebuit sa indice si sa dovedeasca, în acelasi timp, daca exista în cadrul activitatii sale o comercializare a altor produse decât cele ce fac obiectul acestui litigiu, care este procentul acestora în cadrul vânzarilor, pentru a putea combate sustinerile reclamantelor. Altfel, aceasta afirmatie nu poate duce la retinerea un ei alte situatii de fapt, în lipsa unor probe.
Curtea constata însa ca, în aplicarea prev. art. 14 din OUG nr. 100/2005, fata de renuntarea reclamantelor la efectuarea probei cu expertiza contabila (care ar fi avut un grad de precizie mai mare în determinarea prejudiciului real), neexistând un criteriu concret de acordare a daunelor materiale sau a celor morale, se impune, conform prev. lit. a, (“toate aspectele corespunzatoare, cum ar fi consecintele economice negative, în special, pierderea câstigului suferita de partea vatamata, beneficiile realizate în mod injust de catre persoana care a încalcat un drept de proprietate industriala protejat si, dupa caz, elemente, altele decât factorii economici, cum ar fi prejudiciul moral cauzat titularului dreptului încalcat”), acordarea unei singure sume, globale, cu titlu de despagubiri, care sa includa atât daunele materiale, cât si pe cele morale. Astfel, chiar existenta prejudiciului moral este un criteriu de evaluare a prejudiciului material, în situatia imposibilitatii calcularii acestuia din urma, cum este situatia litigiului de fata.
Astfel, acest motiv de apel, referitor la calculul despagubirilor, este fondat, urmând a determina stabilirea cuantumului despagubirilor reprezentând daune materiale si morale la suma de 99.690,07 lei pentru fiecare dintre reclamante.
8. Apelanta mai arata ca stabilirea unei amenzi civile în favoarea statului nu are suport legal, fiind contrara dispozitiilor arte 5804 C.pr.civ. Amenda civila nu poate fi stabilita din perspectiva dispozitiilor art. 5804 C.pr.civ. datorita faptului ca nu exista un titlu executoriu. În cauza nu s-a facut dovada existentei unui titlu executoriu dat în favoarea intimatelor reclamante, astfel încât tribunalul nu avea cum sa admita cererea reclamantelor.
Curtea retine ca fiind fondat si acest motiv de apel (ceea ce va determina inutilitatea analizarii argumentului de la punctul 2.3.1 din cererea de apel a apelantei-pârâte), cât timp disp. art. 580 ^3 din Codul de procedura civila arata urmatoarele:
“Daca obligatia de a face nu poate fi îndeplinita prin alta persoana decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanta sesizata de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabila, data cu citarea partilor, sa plateasca, în favoarea statului, o amenda civila de la 20 lei la 50 lei, stabilita pe zi de întârziere pâna la executarea obligatiei prevazute în titlul executoriu.”
Este evident ca textul de lege are în vedere un titlu executoriu, care nu exista la data pronuntarii sentintei (supusa caii de atac a apelului), motiv pentru care amenda civila impusa nu are suport legal si va fi înlaturata din dispozitivul sentintei apelate.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul de procedura civila, Curtea va admite apelul principal formulat de apelanta pârâta S.C. MMD S.R.L.; va schimba în parte sentinta, în sensul ca va stabili cuantumul despagubirilor reprezentând daune materiale si morale la suma de 99.690,07 lei pentru fiecare dintre reclamante; va înlatura din dispozitivul sentintei obligarea pârâtei la plata amenzii civile în favoarea statului; va pastra celelalte dispozitii ale sentintei.
În temeiul art. 274 din Codul de procedura civila, fata de culpa procesuala a acestora, Curtea va obliga intimatele-reclamante sa plateasca apelantei suma de 838,9 lei cheltuieli de judecata, reprezentând taxa judiciara de timbru aferenta pretentiilor respinse si achitata de apelanta-pârâta în calea de atac a apelului.
