Buna-credinţă a constructorului şi obligarea sa la plata contravalorii terenului ocupat. Eliberarea a doua oară a autorizaţiei de construire. Imposibilitatea acordării daunelor morale pentru proprietarul terenului, în lipsa dovedirii prejudiciului moral
Legea nr. 50/1991, art. 28 Ordinul nr. 1430/2005, Anexă, art. 56 alin. (3)
1. în situatia în care imobilul a fost realizat în baza unei auto-
rizaţii de construire anulate pentru vicii de formă, autoritatea administrativă competentă poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, dacă imobilul corespunde cerinţelor de calitate, în temeiul dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 50/1991 şi art. 56 alin. (3) din Ordinul nr. 1430/2005.
Ulterior, autoritatea publică locală emite actele necesare pentru intrarea în legalitate.
Anularea celor două acte, respectiv a autorizaţiei de construire şi a certificatului de urbanism, emise ulterior, ar fi lipsită de finalitate, pentru că autoritatea locală nu ar fi putut dispune demolarea, atâta timp cât s-a stabilit în mod definitiv şi irevocabil pe cale judecătorească că este imposibilă demolarea construcţiei. De asemenea, s-a stabilit pe cale judiciară în mod definitiv şi irevocabil că proprietarul terenului pe care se află partea de construcţie care nu poate fi demolată este îndreptăţit să primească o sumă echivalentă preţului de circulaţie al terenului.
Relevantă este şi calitatea de constructor de bună-credinţă a pârâtului, care a făcut obiectul cercetării judecătoreşti, respingându-se capătul de cerere privind obligarea la demolarea construcţiei aflate pe terenul proprietatea reclamantului.
2. Odată ce nu există temeiuri pentru anularea celor două acte, nu pot fi acordate daune morale şi nici păstrată dispoziţia interdicţiei de eliberare a altei autorizatii de construire sau a certificatului
de urbanism.
Odată ce actele contestate au fost emise pentru intrarea în legalitate, reţinându-se imposibilitatea desfiinţării construcţiei prin hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, este evident că reclamantul nu este îndreptăţit să primească vreo sumă de bani cu titlu de daune morale sau materiale. în plus, nu s-a făcut dovada existenţei unui asemenea prejudiciu; dimpotrivă, atunci când a solicitat, i s-a eliberat propria autorizaţie de construcţie, fără a se dovedi că i s-ar fi refuzat acest lucru, potrivit susţinerilor personale, doar în această ipoteză putând pretinde că a fost prejudiciat.
C.A. Piteşti, s. corn. şi de cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1062/R-C
din 14 noiembrie 2008,
Prin sentinţa civilă nr. 410/CA/07.07.2008, Tribunalul Argeş a admis în parte acţiunea reclamantului M.D., a anulat certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire emise de pârâtul Primarul comunei B., a obligat pe pârâţii Primarul şi Primăria B. să nu mai emită altă autorizaţie de construire şi alt certificat de urbanism până la reglementarea raporturilor dintre reclamant şi pârâtul T.M., a obligat pe pârâtul Primarul comunei la 5.000 lei daune morale, a respins capătul de cerere privitor la daune materiale şi a obligat pe pârâţi la l .000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pe fondul pricinii, instanţa a reţinut că prima autorizaţie de construire a fost anulată judecătoreşte, cu motivarea că lipsesc semnăturile legale pe aceasta, fară a fi antamat fondul cauzei.
Primarul comunei a emis alt certificat de urbanism şi autorizaţie de construire, în baza aceleiaşi documentaţii ce a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire iniţiale, fară a se ţine cont de acestea şi de faptul că, în mod irevocabil, s-a stabilit că o parte de imobil a fost edificată pe terenul reclamantului.
Prima instanţă a apreciat că ilegalitatea edificării unei construcţii nu poate fi acoperită prin emiterea autorizaţiei de construire şi a certificatului de urbanism, deoarece se încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, stabilit irevocabil prin hotărâre, precum şi hotărârea însăşi, ce i-a fost adusă la cunoştinţă de către reclamant, situaţie ce ar putea atrage şi răspunderea penală.
împotriva sentinţei, în termen legal au formulat recurs pârâţii Primăria comunei B. şi Primarul comunei B., cât şi T.M., ca şi reclamantul M.D.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., cât şi sub toate aspectele,
în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursurile pârâţilor sunt fondate, spre deosebire de cel al reclamantului.
Pentru o mai bună clarificare a situaţiei părţilor, au fost analizate cu prioritate recursurile pârâţilor, ce au fost admise, pentru următoarele argumente:
Critica pârâţilor referitoare la greşita anulare a actelor este întemeiată.
Cât timp dispoziţiile legale reţinute de prima instanţă nu sunt incidente în speţă, situaţia de fapt şi de drept constând în intrarea în legalitate a unei construcţii deja edificate în baza unei autorizaţii existente la momentul edificării construcţiei, ce a fost anulată pentru vicii de formă, situaţie reglementată de dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 50/1991, coroborate cu art. 56 alin. (3) din Ordinul nr. 1430/2005, prin care au fost aprobate Normele Metodologice privind aplicarea Legii nr. 50/1991.
Potrivit textelor de lege sus-menţionate, dacă există un imobil realizat, chiar în absenţa autorizaţiei de construcţie, dacă acesta întruneşte condiţiile urbanistice de integrare în cadrul construit preexistent, autoritatea administraţiei publice locale competente poate proceda la emiterea unei autorizaţii de construire în vederea intrării în legalitate, în coroborare cu luarea măsurilor legale care se impun, dacă acesta corespunde cerinţelor de calitate.
Cu atât mai mult, emiterea autorizaţiei de construcţie pentru intrarea în legalitate se impunea pentru situaţia concretă din speţă, în care imobilul a fost edificat în baza unei autorizaţii preexistente, care a fost anulată pentru vicii de formă, legate de lipsa unor semnături.
Calitatea de constructor de bună-credinţă a pârâtului T.M. a făcut obiectul cercetării judecătoreşti, respingându-se capătul de cerere privind obligarea la demolarea construcţiei aflate pe terenul proprietatea reclamantului.
Mai mult, prin sentinţa nr. 2132/07.04.2008 a Judecătoriei Piteşti au fost obligaţi aceiaşi pârâţi să efectueze anumite modificări la casă şi să plătească reclamantului suma de 28.500,06 lei, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului de 238,71 mp, actualizată de la data de 28.11.2005 (momentul pronunţării deciziei nr. 1218/2005 a Tribunalului Argeş) până la data plăţii efective, sumă stabilită de către instanţă în raport de preţul de circulaţie de 35 Euro/mp practicat în zonă.
Drept urinare, eliberarea actelor ce fac obiectul prezentei cauze s-a făcut în vederea intrării în legalitate, fiind deja stabilit judecătoreşte că nu se impune demolarea porţiunii de construcţie edificată pe terenul proprietatea reclamantului, pârâţii fiind obligaţi la anumite modificări ale propriei construcţii, tocmai la cererea reclamantului.
Dacă s-ar primi acţiunea de faţă, s-ar ajunge practic la înlăturarea efectelor hotărârilor judecătoreşti anterioare, iar anularea celor două
acte, dincolo de faptul că ar fi lipsită de finalitate, pentru că autoritatea locală nu ar putea dispune demolarea, dată fiind soluţionarea irevocabilă a cererii având un asemenea obiect, stabilindu-se judecătoreşte că reclamantul este îndreptăţit să primească o sumă echivalentă preţului de circulaţie a terenului, nici nu s-ar putea dispune în sensul celor solicitate de reclamant, cât timp emiterea lor s-a făcut în temeiul art. 28 din Legea nr. 50/1991 şi art. 56 din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, care condiţionează eliberarea lor doar de întrunirea cerinţelor de calitate.
Consimţământul eventual al reclamantului, reţinut de către prima instanţă ca fiind necesar pentru eliberarea actelor, nu are relevanţă, în raport de dispoziţiile legale care stau la baza emiterii acestora şi de situaţia concretă în care se află părţile, diferendul dintre ele fiind deja tranşat judecătoreşte prin stabilirea despăgubirilor şi efectuarea modificărilor la construcţia pârâtului T.M.
Prima instanţă, de altfel, nu a analizat aceste apărări, deşi pârâtul a susţinut constant acest lucru, sub acest aspect acţiunea reclamantului fiind practic lipsită de finalitate şi, corelativ, de interes.
In ceea ce priveşte temeiurile de drept reţinute de prima instanţă, se constată că art. 11 alin. (1) lit. c) din Norme nu există, art. 16 alin. (1), art. 30 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Norme se referă la documentaţia ce trebuie depusă şi la verificările din partea compartimentelor de specialitate ale emitentului (cerinţe respectate, documentele fiind depuse, în copie, şi la dosarul de fond), iar art. 46 lit. b), care se referă la protejarea proprietăţii vecinilor, are în vedere alte aspecte decât cele pretinse de reclamant.
In concluzie, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile pârâţilor vor fi admise, iar sentinţa va fi modificată, în sensul respingerii în tot a acţiunii, reţinându-se că, odată ce nu există temeiuri pentru anularea celor două acte, nu pot fi acordate daune morale şi nici păstrată dispoziţia interdicţiei de eliberare a altei autorizaţii de construire sau certificat de urbanism.
Pe cale de consecinţă, recursul reclamantului care viza acordarea daunelor materiale şi morale în cuantumul solicitat va fi respins ca nefondat, pentru temeiurile ce au stat la baza soluţionării celorlalte recursuri.
Odată ce actele contestate au fost emise pentru intrarea în legalitate, reţinându-se imposibilitatea desfiinţării construcţiei prin hotărâri intrate în puterea lucrului judecat, este evident că reclamantul nu este îndreptăţit să primească vreo sumă de bani cu titlu de daune morale sau materiale. S-a reţinut, în plus, că nu s-a făcut dovada existenţei unui asemenea prejudiciu; dimpotrivă, atunci când a solicitat i s-a eliberat propria autorizaţie de construcţie, fară a se dovedi că i s-ar fi refuzat acest lucru,
potrivit susţinerilor personale, doar în această ipoteză putând pretinde că a fost prejudiciat.
In concluzie, acest recurs a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
