La data de 16 mai 2013, contestatoarea HH a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 2634 din 18 decembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 6575/40/2010*.
În motivare a arătat că soluţia de respingere a recursului său este rezultatul erorii în care s-a aflat instanţa de control judiciar atunci când a statuat ca nu s-ar fi adresat justiţiei cu privire la măsurile reparatorii cerute pentru moara, casa şi terenul aferent din comuna Pomârla. Curtea nu a observat nici faptul că instanţa de fond a respins ca tardive demersurile sale pentru acordarea masurilor reparatorii, atât cu privire la moara din Dorohoi, str. Plevnei nr.7, moara si terenul aferent din Broscăuti, cât si pentru moara, casa şi terenul din Pomârla. Deşi primarul comunei Pomârla a emis dispoziţia nr.43/2008, aceasta nu a fost pusă în aplicare, Comisia Centrală restituind dosarul Prefecturii Botoşani, iar această entitate l-a blocat la nivel judeţean. Deci, câtă vreme dispoziţia din 2008 a rămas fără aplicare timp de 4 ani, era îndrituită să ceară soluţionarea cererii sale de acordare a măsurilor reparatorii pe calea justiţiei.
Pe de altă parte, din moment ce tribunalul a respins şi această cerere ca tardivă, demersul său procedural se impunea a fi examinat prin prisma criticii pe care a formulat-o prin memoriul de recurs.
De asemenea, instanţa de recurs nu a observat nici împrejurarea că prima instanţa a respins ca tardivă cererea pe care a introdus-o în contradictoriu cu Comuna Pomârla reprezentata prin primar, deşi ulterior deliberării Tribunalul a statuat totuşi că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru bunurile imobile din comuna Pomârla a fost introdusă în limita termenului legal.
Referitor la motivul prevăzut de art.318 teza a-II-a Cod procedură civilă, a învederat că instanţa de recurs a omis să examineze motivul de casare axat pe greşeala primei instanţe cu privire la reţinerea tardivităţii acestei cereri. Este adevărat că la originea acestei omisiuni se situează tot eroarea materiala examinată în partea introductiva a contestaţiei.
Prin soluţia primei instanţe, astfel cum a fost menţinută de către instanţa de recurs, i s-a blocat pur si simplu accesul la justiţie cu privire la toate drepturile legitime la măsuri reparatorii pentru bunurile din judeţul Botoşani, dar în mod special pentru bunurile pin comuna Pomârla.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 318 teza I şi teza a-II-a Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, Primăria municipiului Dorohoi a solicitat respingerea contestaţiei ca inadmisibilă, motivat de faptul că, pentru ca eroarea materială să constituie motiv de contestaţie în anulare, în înţelesul art. 318 Cod procedură civilă, ea trebuie să existe şi să poată fi sesizată în mod concret; să fie evidentă şi săvârşită de instanţă, datorită omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante din dosarul cauzei.
La rândul său, intimata S.C. MOLDOPAN COM SA Suceava a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației, deoarece motivele expuse nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele limitativ prevăzute de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă, excepția tardivității contestației, care a fost formulată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 319 alin. 1 teza a-II-a Cod procedură civilă, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației, dezvoltând apărările de la fond și recurs.
Ceilalți intimați, deși legal citați, nu au depus întâmpinări la dosar.
Examinând cu prioritate excepțiile invocate de intimați, conform dispozițiilor art. 137 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea le constată neîntemeiate.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 319 alin. (2) teza a-II-a Cod procedură civilă, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când a rămas irevocabilă.
În speţă, decizia contestată a fost pronunţată la data de 18 decembrie 2012 şi nu i-a fost comunicată contestatoarei.
În lipsa unor dovezi din care să rezulte cu certitudine data la care partea a luat cunoştinţă de conţinutul acestei decizii, Curtea apreciază că în cauză este dată cea de-a doua ipoteză a textului citat, contestaţia fiind formulată înăuntrul termenului de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia se prezumă că partea ar fi luat cunoştinţă de soluţia instanţei la data pronunţării. Aceasta, întrucât decizia contestată a fost redactată la 18 ianuarie 2013, conform menţiunii de la finalul acesteia, iar pe de lată parte o astfel de prezumţie contravine însăşi voinţei legiuitorului care a prevăzut expres „data luării la cunoştinţă de hotărâre”, iar nu data pronunţării.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, Curtea reţine că aceasta nu poate fi primită, câtă vreme partea a indicat motivele cererii şi temeiul de drept al acesteia, motive ce se circumscriu dispoziţiilor art. 318 Cod procedură civilă.
A stabili dacă eroarea şi omisiunea reclamate sunt date în cauză, conform dispoziţiilor art. 318 Cod procedură civilă, ţine de cercetarea pe fond a acestor motive.
De altfel, intimaţii înşişi, argumentând excepţia invocată, prin întâmpinările formulate au arătat că dezlegarea dată de instanţa de recurs excepţiei tardivităţii acţiunii reclamantei nu constituie o greşeală materială în sensul dispoziţiilor legale menţionate şi, respectiv, că instanţa de recurs a cercetat cauza sub toate aspectele ca urmare a căii de atac pronunţate de reclamantă, argumente ce ţin de fondul contestaţiei, iar nu de admisibilitatea acesteia.
Analizând decizia pronunţată de instanţa de recurs prin prisma motivelor indicate de contestatoare, în raport de lucrările dosarului în care aceasta a fost pronunţată, Curtea constată neîntemeiată contestaţia.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1480 din 05 septembrie 2012 a Tribunalului Botoşani s-a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâta S.C. MOLDOPAN SA Suceava, prin Management Reorganizare Lichidare Iaşi (MRL) şi s-a constatat că reclamanta H H a pierdut dreptul de a solicita în justiţie măsuri reparatorii, în natură sau prin echivalent, în contradictoriu cu pârâţii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că „în cauză pot fi cercetate notificări tardive – deoarece acestora li s-a dat curs în sensul efectuării unor cercetări, respectiv de către S.C. MOLDOPAN S.A. şi Primăria Comunei Broscăuţi, astfel încât se cunoaşte ce imobile privesc şi în ce măsură ar putea fi recuperată. Fiind însă cu un an întârziere formulate faţă de termenul legal aceste notificări, petenta nu mai poate să solicite în justiţie măsuri reparatorii în natură ori prin echivalent”.
Prima instanţă a mai reţinut că: „instanţa a fost investită direct cu soluţionarea tuturor pretenţiilor petentei, indiferent de stadiul de rezolvare a cererilor sale. Totuşi, potrivit art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, ceea ce poate constitui obiect de investire este o decizie/dispoziţie motivată de respingere a cererii de restituire în natură sau în echivalent.
Din cele trei notificări enumerate de petentă la fila 91 dosar, doar prima, cea în termen, a fost rezolvată printr-o dispoziţie necontestată în cauză, amintită anterior. Celelalte notificări fiind tardive, este lipsit de interes să se mai cerceteze în ce măsură au fost soluţionate, eronat sau nu”.
De asemenea, instanţa de fond a specificat că „în măsura în care cea dintâi notificare înregistrată în termen, priveşte acelaşi imobil, aceasta fiind finalizată prin dispoziţia nr. 43/20.02.2008 a primarului comunei Pomârla, urmează ca reclamanta să valorifice acordarea de despăgubiri astfel obţinute în măsura în care probează în acea cauză preluarea abuzivă conform documentului ANRP nr. 11371/14.05.2009”.
Răspunzând criticilor formulate de contestatoare în recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 Cod procedură civilă, Curtea de apel, prin decizia nr. 2634 din 18 decembrie 2012, a reţinut că soluţia primei instanţe este corectă, cu referire la înscrisurile/notificările pe care aceasta le-a adresat unităţilor deţinătoare ulterior datei de 14 februarie 2002, dată până la care a fost prelungit succesiv termenul prevăzut de dispoziţiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001.
Curtea a subliniat următoarele: „cât priveşte notificarea nr. 764 din 08 octombrie 2011 depusă cu respectarea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001 la Biroul Executorului Judecătoresc SD şi transmisă Comisiei judeţene Botoşani, Curtea constată că se referă doar la moara şi terenul de 22 ari din comuna Pomârla şi nu la restul imobilelor menţionate în cererea de completare a acţiunii iniţiale şi că urmare a acestei notificări a fost emisă decizia nr. 43 din 20 februarie 2008 de către primarul comunei Pomârla, necontestată în cauză”.
Aşadar, contrar susţinerilor contestatoarei, Tribunalul nu s-a pronunţat şi asupra cererii de restituire a imobilelor din comuna Pomârla, cu referire la dispoziţia nr. 43/2008 a primarului acestei comune, respingând-o „ca tardivă, la pachet cu celelalte”, astfel cum a arătat prin contestaţia formulată, ci, în raport de precizările părţii după trimiterea cauzei spre rejudecare, nu s-a considerat investită cu o astfel de cerere.
Instanţa de recurs a confirmat soluţia primei instanţe, subliniind, cum s-a arătat mai sus, faptul că excepţia tardivităţii nu vizează şi notificarea nr. 764 din 08 octombrie 2011, privind moara şi terenul de 22 ari din Comuna Pomârla, depusă în termenul legal, cu soluţionarea căreia prima nu a fost investită şi că recurenta îşi poate valorifica aceste drepturi într-un alt cadru procesual.
Prin urmare, nu se poate reţine că soluţia de respingere a recursului este rezultatul erorii în care s-a aflat instanţa de control judiciar atunci când a reţinut că reclamanta nu s-ar fi plâns în justiţie cu privire la măsurile reparatorii cerute pentru imobilele din comuna Pomârla, respectiv că nu a observat că instanţa de fond i-a respins şi această cerere ca tardivă şi că, urmare a acestei erori, a omis să analizeze „motivul de casare axat pe greşeala prime instanţe cu privire la reţinerea tardivităţii acestei cereri”, astfel cum susţine contestatoarea.
