Asupra cauzei penele de faţă:
Cu adresa nr. 311/P/2009 din 23.10.2009 a P.T.I., înregistrată la aceasta instanţă sub nr. 3732/98/2009 (nr. format vechi 28/A/2009), s-a înaintat propunerea de arestare preventiva a inculpatului G.A.A., în prezent deţinut în Arestul I.P.J. I.
In motivare se arată că în seara de 11.10.2009 în timp ce se afla în stradă inculpatul G.A.A. a aplicat o lovitură cu un cuţit în zona hemitorace drept numitului N. I. zis „ M. ”, cauzându-i o plagă înjungiată înţepată nepenetrantă pentru care au fost necesare 7-8 zile îngrijiri medicale, fără punerea vieţii în primejdie, faptă ce constituie infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i Cod penal şi pedepsită cu închisoarea de la 15 – 25 ani cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal.
Cererea este întemeiata pe dispoziţiile art. 148 lit. f Cod procedură penală rap. la art.146/1491 Cod procedură penală combinat cu art. 160h alin. 3 Cod procedură penală.
Analizând actele si lucrările din dosarul de urmărire penală, judecătorul reţine următoarele:
Prin rezoluţia nr. 311/P/21.10.2009 ora 1200 procurorul a dispus începerea urmăririi penale faţă de G.A.A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20-174-175 lit. i Cod penal.
Învinuitul a fost audiat de procuror în această calitate la data de 22.10.2009 ora 1640 şi a fost reţinut, în această calitate, 24 ore prin ordonanţă de reţinere dată de procuror de la data de 22.10.2009 ora 1645 la 23.10.2009 ora 1645.
Procurorul a dispus prin ordonanţa nr. 311/P/22.10.2009 punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui G.A.A., pentru infracţiunea prev. de art. 20-174-175 lit. i Cod penal.
Conform art. 1491 alin. 1 Cod procedură penală, procurorul a procedat în mod corect, întocmind procesul verbal din 22.10.2009, ora 1658, ( fila 43 dosar penal ) atunci când, după punerea în mişcare a acţiunii penale urmând să-l audieze pe G.A.A. în calitate de inculpat, a constatat că inculpatul, conform propriei afirmaţii, se găseşte în imposibilitatea de a mai da o declaraţie datorită stării psihice în care se află, drept pentru care procurorul a încheiat un proces verbal în acest sens, semnat şi de avocaţii aleşi ai inculpatului, de acesta din urmă şi de părinte.
În conformitate cu prevederile art. 1491 ( 1 ) şi ( 10 ) introduse prin art. I pct. 82 din Legea 281/03 modificată prin O.U.G. 109/2003 şi art. I pct. 76 din Legea 356/2006, judecătorul poate dispune arestarea preventivă a inculpatului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că acesta a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi există vreunul din cazurile prevăzute de art. 148 Cod procedură penală.
Cât priveşte excepţia de nulitate absolută a propunerii de arestare preventivă invocată de apărare conform art. 1491 alin. 1 Cod procedură penală teza finală, judecătorul nu o poate primi, întrucât examinând propunerea de arestare preventivă a procurorului, se constată că aceasta a fost motivată şi îndeplineşte astfel condiţiile impuse de lege.
În cauză a fost audiat G.A.A.( ca învinuit fila 41 dosar penal ), victima N. I. în vârstă de 15 ani ( fila 47 ) şi martorii D.P., A.G.E., N. P., N.M, N.M.
Ca situaţie de fapt, tribunalul reţine că în data de 11.10.2009 între ora 2030-2100 inculpatul G.A.A. împreună cu martorii A.G.E. şi D. P. se aflau în maşina condusă de acesta din urmă, au oprit maşina, întâlnindu-se cu victima N. I ( poreclit „ M. ”).
Întrucât victima l-a apostrofat pe inculpat şi l-a înjurat de mamă inculpatul a coborât din maşină şi a împins victima cu ambele mâini, victima căzând la sol într-un şanţ.
Inculpatul a declarat că după ce victima a căzut la sol, nu a mai aplicat nici o lovitură cu pumnii victimei, aşa cum a declarat martorul D.P., neexplicându-şi de ce acesta din urmă a declarat astfel.
A văzut cum victima s-a ridicat de jos plângând.
Inculpatul a declarat că nu a lovit victima cu vreun obiect tăietor – înţepător ( cuţit, briceag ), nu avea la momentul incidentului vreun astfel de obiect asupra lui, necunoscând dacă celelalte două persoane care-l însoţeau aveau cumva vreun astfel de obiect asupra lor.
Martorul D. P. a declarat că la data respectivă era cu inculpatul, iar acesta din urmă a împins victima cu braţele, aceasta din urmă căzând în şanţ, inculpatul aplicând apoi victimei două – trei lovituri cu pumnul după ce victima a căzut la sol.
Nu a văzut ca inculpatul să fi avut vreun cuţit asupra lui şi cu care să fi lovit victima.
Martorul A.G.E., a declarat că în seara respectivă a fost împreună cu inculpatul, a auzit cum victima l-a înjurat pe inculpat, inculpatul a coborât atunci din maşină şi cu ambele mâini l-a îmbrâncit pe „M. ” victima căzând în şanţul respectiv.
Nu a văzut ca inculpatul să fi mers după victimă în şanţ şi să-l lovească pe acesta cu pumnii sau cu un cuţit, întrucât avea vizibilitatea obturată.
Apoi, victima s-a ridicat singură din şanţ, a început să plângă, plecând apoi spre casă.
Nu a văzut ca inculpatul să aibă asupra lui cuţit şi nici dacă inculpatul l-ar fi lovit cu cuţitul pe N.I.
În afara acestor doi martori oculari, au fost audiaţi N.P., N.M şi N. M. persoane care nu au văzut incidentul, persoane cu care victima locuieşte (fiind luată în plasament de bunică ) care au declarat că victima a venit acasă în seara respectivă ţipând şi cu hainele pline de sânge spunând că l-a tăiat băiatul lui „ Ţ. ” ( Ţ.) fiind porecla tatălui adoptiv al inculpatului cu care locuieşte ), după care a fost chemată ambulanţa.
Din analiza coroborată a declaraţiilor sus evocate, judecătorul apreciază că nu dovedesc faptul că inculpatul ar fi săvârşit fapta penală de care este acuzat.
În cauză practic este doar cuvântul inculpatului împotriva cuvântului victimei, aceasta din urmă fiind singura care susţine că a fost tăiat de către inculpat.
Pe de altă parte, cei doi martori oculari confirmă cele declarate de inculpat (mai puţin lovirea victimei cu pumnii şi după căderea acesteia la sol), această din urmă susţinere fiind făcută doar de martorul Dinu Petrică şi oricum nu se referă la lovirea victimei de către inculpat cu vreun cuţit.
Ceea ce este însă relevant este faptul că aceşti doi martori nu au văzut ca inculpatul să fi avut asupra lui vreun cuţit şi nici dacă ar fi lovit victima cu acest obiect tăietor – înţepător, în condiţiile în care şi inculpatul arată că nu a avut asupra lui cuţit şi nu a aplicat vreo lovitură de cuţit victimei.
Pe de altă parte, aşa cum rezultă din procesul – verbal din 12.10.2009, de cercetare a locului faptei ( fila 2 dosar penal ) nu au fost descoperite urme sau mijloace materiale de probă.
Totodată, în cauză, nu s-au produs dovezi din care să rezulte că a fost identificat obiectul tăietor – înţepător ( cuţit, briceag) cu care se susţine că inculpatul ar fi săvârşit fapta pentru care este acuzat.
La fila 21 din dosarul penal s-a depus raportul de primă expertiză medico – legală pe baza actelor medicale nr. 1061/A1/628 din 19.10.2009 întocmit de S. M.L.I. ale cărui concluzii atestă următoarele : aşa cum rezultă din actele medicale studiate minorul N.I. prezintă o leziune traumatică (plagă înjunghiată înţepată hemitorace drept nepenetrantă ) care s-a putut produce la data de 11.10.2009, prin acţiunea unui obiect tăietor – înţepător ( probabil cuţit sau similar ) ; leziunea necesită 7-8 zile de îngrijiri medicale de la data producerii şi nu a pus viaţa victimei în primejdie.
Judecătorul reţine astfel că, în cauză, la momentul propunerii de arestare preventivă nu există probe ( directe sau indirecte ), indicii temeinice conform art. 681 Cod procedură penală, din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care se efectuează actele de urmărire penală a săvârşit fapta.
În consecinţă, cele ce preced se constituie în suportul pe baza căruia propunerea de arestare preventivă va fi respinsă, avându-se în vedere şi jurisprudenţa CEDO în materie.
Judecătorul în referire la art. 1491 alin. 12 Cod procedură penală în raportare la art. 146 alin. 111 Cod procedură penală, articole invocate în apărare reţine următoarele:
Când într-o cauză există probe/ indicii temeinice că inculpatul a săvârşit fapta ( o bănuială legitimă în acest sens ) şi dacă, rap. şi la disp. art. 136 alin. final Cod procedură penală, se apreciază că măsura preventivă a arestării nu se justifică totuşi, însă pentru prezervarea ordinii publice şi buna desfăşurare a procesului penal, textul de lege dă posibilitatea luării unei alte măsuri preventive mai puţin severe decât arestarea preventivă.
În speţă, însă, judecătorul a apreciat că nu sunt probe în dosar pe care să se sprijine, la acest moment procesual, luarea măsurii arestării preventive a inculpatului şi, deci, nu se impune nici analizarea incidenţei în cauză a vreunei alte măsuri de prevenţie.
