Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut următoarele :
Părţile au încheiat căsătoria la data de 31.10.1998 la Primăria Z., fiind înregistrată sub nr. 25/1998 în registrul de stare civilă .
Din căsătoria acestora au rezultat minorii : A. C. I., născut la data de 6.01.2001 şi A. I., născut la data de 7.09.2006.
Potrivit art. 617 al. 2 Cod procedură civilă, hotărârea prin care se pronunţă divorţul nu se va motiva, dacă ambele părţi solicită instanţei aceasta.
Aşa fiind şi întrucât din probatoriul administrat filele 77,93-95 dos. a rezultat că relaţiile de familie ale părţilor sunt grav şi iremediabil destrămate, din motive imputabile amândurora, în temeiul dispoziţiilor art. 38 C. fam. şi art. 617 Cod procedură civilă instanţa a admis acţiunea şi a dispus desfacerea căsătoriei .
În baza art. 40 al. 3 C. fam., ca efect al desfacerii căsătoriei, reclamanta va reveni la numele avut anterior căsătoriei, acela de ,,C”.
În ce priveşte capetele de cerere accesorii, luând în considerare dispoziţiile art. 42 C. fam. şi ale L. nr. 272/2004 instanţa a încredinţat reclamantei spre creştere şi educare pe cei doi minori rezultaţi din căsătorie, ţinând seama de interesul superior al acestora.
În prezent, aceştia sunt separaţi, minorul A. C. I. fiind în grija pârâtului şi a bunicilor paterni, iar minorul A. I. în cea a reclamantei.
Separarea acestora s-a produs în circumstanţele părăsirii domiciliului conjugal de către reclamantă şi a imposibilităţii acesteia de a-l lua cu ea şi pe minorul A. C. I. , aflat la bunici în loc. L. la data respectivă, astfel că acesta a rămas în grija pârâtului (decl. mart. f. 93).
Din relatările martorei C. M. şi declaraţia învăţătoarei minorului A. C. I. a rezultat că reclamanta a păstrat legătura cu minorul, fiind preocupată de acesta şi de situaţia lui şcolară. Audierile minorului, efectuate în instanţă şi la Autoritatea Tutelară Mediaş, precum şi caracterizarea făcută de învăţătoarea acestuia, au evidenţiat însă un aspect îngrijorător ,anume apariţia la minor a unor tulburări psihice şi a unui puternic dezechilibru afectiv, manifestate printre altele prin tendinţă de izolare, imposibilitate de relaţionare cu colegii şi atitudine oscilantă în privinţa sentimentelor de afecţiune faţă de părinţi.
Astfel, în raport de vârsta şi nevoile minorilor, opinia autorităţii tutelare care a concluzionat în sensul încredinţării acestora reclamantei, dar şi faţă de cele expuse cu privire la traumele suferite de minorul A. C. I. pe fondul despărţirii părinţilor săi dar şi a despărţirii de mamă, instanţa a considerat că ambii minori au nevoie de prezenţa şi îngrijirea mamei pentru o dezvoltare intelectuală şi fizică sănătoasă, astfel că pentru aceste motive s-a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de încredinţare a minorilor.
Minorii fiind încredinţaţi reclamantei spre creştere şi educare, urmează ca pârâtul să presteze de întreţinere în favoarea acestora conform dispoziţiilor art. 86, 94 Cod. fam.
Astfel, având în vedere nevoile minorilor şi posibilităţile materiale ale pârâtului, conform adeverinţei de la fila 89 dos., acesta a fost obligat la plata sumei de câte 239 lei lunar pentru fiecare minor cu titlu de pensie de întreţinere, cu începere de la data pronunţării hotărârii şi până la majoratul minorilor sau alte dispoziţii legale.
Consecinţă a culpei procesuale comune, în baza art. 276 Cod procedură civilăpârâtul a fost obligat la plata sumei de 19,5 lei, cheltuieli de judecată parţiale în favoarea reclamantei, reprezentând 1 din taxa judiciară de timbru , compensând celelalte cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul reclamant reconvenţional solicitând schimbarea în parte în sensul de a i se încredinţa lui spre creştere şi educare minorii rezultaţi din căsătoria părţilor cu obligarea reclamantei la plata unei contribuţii de întreţinere calculată funcţie de venitul minim pe economie şi la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar se solicită încredinţarea minorului A. C. la tată şi a lui A. I. la mamă, cu compensarea contribuţiilor de întreţinere.
În motivarea apelului apelantul susţine că reclamanta a întreţinut relaţii extraconjugale cu mai mulţi bărbaţi situaţii în care lipsea de acasă şi îi lăsa pe minori fără supraveghere, consuma alcool şi nu se ocupa de copii.
Mai susţine că nu a putut merge la şcoală pentru că a lucrat pe şantier, dar în prezent minorul este mai ataşat de el decât de mama sa.
Reclamanta a solicitat respingerea apelului.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel şi din oficiu sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie tribunalul reţine că apelul este neîntemeiat şi va fi respins pentru considerentele pe care le vom arăta în continuare.
Prima instanţă a reţinut în mod corect că interesul copiilor este de a fi încredinţaţi împreună la reclamantă. Separarea lor a intervenit pe fondul despărţirii părţilor şi a neputinţei reclamantei de ai se opune pârâtului apelant. Probele administrate în faţa instanţei de fond şi valorizate de aceasta în pronunţarea soluţiei au fost declaraţia martorei C. şi a învăţătoarei copilului din care a rezultat că mama s-a interesat de minor înainte de despărţirea părţilor şi a păstrat legătura cu acesta şi cu şcoala, chiar şi după despărţirea lor, dar şi nevoile minorilor raportat la vârsta şi situaţia fiecăruia.
Instanţa de fond a procedat corect atunci când a înlăturat de la soluţionare declaraţiile martorilor T. M. (mama apelantului) şi B. P. (un vecin care a declarat că este în relaţii tensionate cu reclamanta) pentru că aceştia au dovedit ostilitate faţă de reclamantă. Martorul B. a declarat că a văzut bărbaţi ieşind din casa părţilor, dar acest lucru nu este prin sine însuşi ceva incriminator şi că reclamanta consuma alcool. Lăsarea copiilor singuri în casă rezultă cert doar din declaraţia mamei apelantului care a relatat că, O SINGURĂ DATĂ, a fost sunată de minorul A. că este singur acasă.
În acest context considerentele primei instanţe referitoare la nevoia pe care o au minorii de a fi împreună unul cu celălalt şi împreună cu mama lor sunt extrem de pertinente şi vor fi reţinute şi de instanţa de apel.
Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că motivele invocate de părţi în susţinerea cererii lor de desfacere a căsătoriei pledează în favoarea reclamantei pentru a i se încredinţa ambii copii.
În primul rând subliniem că niciunul dintre părinţi nu pare a fi părintele ideal, dar dintre cei doi, tribunalul apreciază că mama este cea a cărei atitudine ar afecta cel mai puţin dezvoltarea capacităţilor în evoluţie ale copiilor, iar încredinţarea la mamă este în interesul superior al copiilor, conform art.3 şi 5 din Convenţia privind drepturile copilului adoptată de România prin Legea nr.18 din 1990.
Pentru a justifica deteriorarea relaţiilor de familie reclamanta a invocat că pârâtul consumă alcool şi este violent, împrejurări dovedite cu certificatele medico-legale şi cu martori (f.8,9,61,62), dar şi cu actele emise de organele de poliţie şi de parchet din care rezultă că în 2005 i s-a dat un avertisment, iar în 2010 o amendă administrativă pentru agresiune asupra soţiei sale. Pârâtul a agresat-o pe reclamantă chiar în cursul procesului de faţă, în anul 2010, când a existat o tentativă de împăcare şi părţile au convieţuit o scurtă perioadă de timp. Aceste fapte comise pe o perioadă lungă de timp (certificatele medicale sunt din 2005, 2007 şi 2010) denotă un comportament agresiv, violent care ar putea să se manifeste şi asupra minorilor influenţându-i negativ.
Pârâtul a susţinut că reclamanta avea legături extraconjugale, consuma alcool şi îi lăsa singuri pe minori. Dintre acestea, s-a dovedit în mod direct că o dată, mama pârâtului a fost sunată de minorul A. care i-a spus că este singur acasă. Din relatarea făcută de mama pârâtului nu rezultă că minorii ar fi fost efectiv în pericol, ci doar că au fost lăsaţi singuri în casă. În plus, din probele administrate nu a reieşit nici motivul pentru care mama a lipsit de acasă. Faptul că reclamanta ar consuma alcool a rezultat doar din declaraţiile celor doi martori despre care am arătat că trebuie apreciate cu reţinere datorită relaţiilor dintre martori şi reclamantă.
Pentru toate aceste motive, în baza art.296 Cod procedură civilă, s-a respins apelul declarat şi se va păstra sentinţa atacată.
În baza art.274 Cod procedură civilă, fiind în culpă procesuală, apelantul a fost obligat şi la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat de 1200 de lei.
