Nesoluţionarea cererilor privind emiterea titlurilor de despăgubire, conform Legii nr. 247/2005. Inexistenţa unui termen legal pentru autorităţile publice.


Posibilitatea obţinerii daunelor morale în această fază procesuală

Legea nr. 247/2005

1. Faptul că prin Legea nr. 247/2005 nu s-a prevăzut un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor privind emiterea titlurilor de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii, după cum nici obligativitatea parcurgerii mai multor etape intermediare până la eliberarea titlului de despăgubire nu justifică tergiversarea acesteia.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a putut documenta ce etape a parcurs în dosarul reclamantei, astfel încât să se poată verifica dacă şi în ce măsură se justifică trecerea unui interval de timp atât de îndelungat în soluţionarea cererii.

2. în ce priveşte daunele cominatorii şi morale, Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen anume pentru soluţionarea cererilor ce intră sub incidenţa sa, astfel că, cel puţin în faza procesuală în care se află reclamanta, acestea nu se datorează.

I.C.C.J., s. de cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1200 din 4 martie 2009

Prin acţiunea formulată, reclamanta B.E. a chemat în judecată Statul Român – C.C.S.D., solicitând obligarea acestuia să emită o decizie de validare/invalidare a Dispoziţiei nr. 6026/19.06.2006, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, cu plata începând cu data pronunţării şi până la executarea efectivă, precum şi obligarea la plata de daune morale în cuantum de 5.000 lei.

In motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Dispoziţia nr. 6026/2006 i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent, dispoziţie înmânată pârâtei la 6 iulie 2007, moment de la care nu a mai primit nicio înştiinţare.

Prin sentinţa civilă nr. 2683/15.10.2008, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a Vlll-a administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, în sensul că a obligat pârâta să soluţioneze propunerea de despăgubiri cuprinsă în Dispoziţia nr. 6026/2006 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti în termen de 30 dc zile dc la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi a respins capetele de cerere privind stabilirea de daune cominatorii şi acordarea de daune morale, ca fiind neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâta nu a putut documenta ce etape a parcurs în dosarul reclamantei, astfel încât să se poată verifica dacă şi în ce măsură se justifică trecerea unui interval de timp atât de îndelungat în soluţionarea cererii.

In ce priveşte daunele cominatorii şi morale, instanţa a avut în vedere că Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen anume pentru soluţionarea cererilor ce intră sub incidenţa sa, astfel că, cel puţin în faza procesuală în care se află reclamanta, acestea nu se datorează.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Statul Român – C.C.S.D., care a susţinut, în esenţă, că în mod greşit s-a stabilit un termen limită de 30 de zile pentru soluţionarea dosarului reclamantei, întrucât acesta implică o procedură specială reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care se desfaşoară în mai multe etape şi care nu pot fi încadrate în această limită de timp.

Recursul nu este fondat.

Dosarul şi documentaţia privind imobilul proprietatea reclamantei-inti-mate B.E., situat în Bucureşti, expropriat în baza Deciziei nr. 303/1981, a fost transmis C.C.S.D. la 6 iulie 2007.

Faptul că, prin Legea nr. 247/2005, nu s-a prevăzut un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor privind emiterea titlurilor de despăgubire, nu poate constitui o justificare pentru autoritatea publică pentru nesoluţionarea într-un termen rezonabil, după cum nici obligativitatea parcurgerii mai multor etape intermediare până la eliberarea titlului de despăgubire nu justifică tergiversarea.

Astfel fiind şi cum în cauză, potrivit documentaţiei depuse în recurs, rezultă că reclamantei-intimate i-a fost deja comunicat raportul de evaluare, căruia, în conformitate cu prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, îi urmează emiterea titlului de despăgubire, termenul stabilit prin hotărârea Curţii de Apel Bucureşti în sarcina recurentei-pârâte C.C.S.D. pentru emiterea titlului este pe deplin justificat.