Tribunalul OLT Decizie nr. 52 din data de 12.09.2014
Prin decizia penală nr. 52pronunțată la data de 12.09.2014 de Trib. Olt în dosarul nr. 1548/311/2014 a fost respinsă contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 482 pronunțată la data de 15.05.2014 de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1548/311/2014 de contestatorul B. D., domiciliat în comuna … jud. …, ca nefondată.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 40 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
În acest sens s-a reținut că prin sentința penală nr. 482 pronunțată la data de 15.05.2014 de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1548/311/2014 în baza art. 595 alin. 1 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de persoana condamnată B. D., , de aplicare a legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen. a fost obligată persoana condamnată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța această sentință au fost avute în vedere cele ce urmează :
,,La data de 21.02.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 1548/311/2014 contestația la formulată de persoana condamnată B. D. împotriva sentinței penale nr. 1009/19.12.2012 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 6256/311/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1007/30.03.2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.
În motivare, petentul a arătat că prin sentința penală nr. 1009/19.12.2012 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 6256/311/2012a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare cu aplic. art. 81 din vechiul Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2 și 4 C.p., cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a,c, art. 76 alin. 1 lit. e C.p. și art. 320 ind. 1 din vechiul Cod penal, cu termen de încercare 2 ani și 2 luni.
Prin decizia penală nr. 1007/30.04.2013 a Curții de Apel Craiova s-a majorat pedeapsa la un an închisoare cu suspendare sub supraveghere conform art. 86 ind. 3 C.p. și s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani.
Prin aceeași decizie Curtea de Apel Craiova a dispus în baza art. 863 lit. e din Vechiul Cod penal o pedeapsă suplimentară printre alte condiții, obligația suplimentară de a nu conduce nici un autovehicul pe toată perioada termenului de încercare, situație care creează mari prejudicii motivat de faptul că nu poate să – și exercite atribuțiile pe care le are la o societate agricolă al cărui președinte și administrator este.
Această obligație de a nu conduce nici un fel de autovehicul pe toată perioada de încercare nu poate fi calificată ca o pedeapsă complementară sau accesorie pe lângă pedepasa principală, nefiind enumerată în mod expres la art. 64 și nici la art. 71 din Vechiul Cod penal. Cum norma legală este de strictă interpretare, interpretul nu poate adăuga la lege și nici nu poate interpreta în mod extins art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e din Codul penal vechi.
Dispozițiile art. 93 din Noul Cod penal, care reglementează măsurile de supraveghere și obligațiile ce trebuie ori pot fi impuse condamnatului în situația suspendării executării pedepsei sub supraveghere, nu mai prevăd obligația de a nu conduce vreun autovehicul pe durata termenului de încercare. Sub acest aspect art. 93 din Noul Cod penal este mai favorabil decât art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e din Vechiul Cod penal.
Obligația de a nu conduce nici un autovehicul impusă sub Vechiul Cod penal nu poate fi calificată potrivit Noului Cod penal ca fiind o pedeapsă complementară deoarece s – ar agrava situația condamnatului, ceea ce contravine principiului aplicării legii penale mai favorabile impus de art. 6 din Noul Cod penal. Rezultă așadar fără putință de tăgadă că prevederile art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e din Vechiul Cod penal nu au corespondent în secțiunea a 5 – a intitulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Noul Cod penal.
În concret, în prezent contestatorul execută o obligație stabilită în sarcina sa potrivit legii vechi și care nu mai este prevăzută în legea nouă, ceea ce contravine principiului aplicării legii penale mai favorabile.
În drept, contestația s-a întemeiat pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. c coroborat cu art. 6 NCPP și art. 93 NCP. S-au atașat înscrisuri în xerocopie.
S-a atașat dosarul nr. 6256/311/2012 în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1009/19.12.2012.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispoz. art 595 alin. 1 din Codul de procedură penală și art. 6 din Codul penal, instanța constată că cererea este neîntemeiată pentu motivele care vor fi expuse în continuare.
Prin sentința penală nr. 1009 din 19.12.2012 pronunțată de către Judecătoria Slatina în dosarul nr. 6256/311/2012, contestatorul B. D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped. de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal. Prin aceeași sentință, în baza art. 81 din Codul penal s – a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani și 2 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 din Codul penal.
Prin decizia penală nr. 1007 din 30.04.2013 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 6256/311/2012, a fost admis recursul părții civile G. V., casată în parte sentința penală și majorată pedeapsa aplicată inculpatului la 1 an închisoare. În baza art. 86 ind. 1 din Codul penal a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de trei ani iar în baza art. 86 ind. 3 alin. 3 din Codul penal a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenlui de încercare, să nu conducă nici un autovehicul.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul penal – (1) – Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
(2) – Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.
(3) – Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.
(4) – Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.
(5) – Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.
(6) – Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
(7) – Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1)-(6).
Analizând cererea dedusă judecății prin raportare la dispozițiile art. 6 din Codul penal a căror aplicare o solicită contestatorul B. D. în prezenta cauză, instanța constată că acesta nu se regăsește în nici unul dintre cazurile de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei astfel cum au fost expuse mai sus. Astfel, la stabilirea criteriilor pentru aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul a avut în vedere doar limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi succesive în ceea ce privește pedeapsa principală și efectul prevederii/neprevederii în legea penală nouă a măsurilor educative, pedepselor complementare și a măsurilor de siguranță, fără a se face trimitere, în aplicarea principiului prevăzut de art. 6 din Codul penal, la analiza comparativă a obligațiilor stabilite de către instanță în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Mai departe, în același sens, sunt de evidențiat și dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 potrivit cu care – Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. Analizând în continuare dispozițiile alin. 2 al aceluiași articol, instanța constată că legiuitorul a avut în vedere și a permis analiza comparativă a obligațiilor impuse inculpatului în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere numai în aplicarea art. 5 din Codul penal referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în cursul judecății iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârilor de condamnare.
Este adevărat că printre măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute de art. 93 din Codul penal nu se mai regăsește obligația prevăzută de art. 863 alin. 3 lit. e din Codul penal din 1969, impusă contestatorului B. D. prin decizia penală nr. 1007 din 30.04.2013 pronunțată de către Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 6256/311/2012, însă această modificare este justificată doar prin faptul că exercitarea acestui drept poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă complementară – art. 66 alin. 1 lit. i din Codul penal a cărei executare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s – a dispus suspendarea sub supraveghere.
În concluzie, a accepta raționamentul juridic al contestatorului B. D. și a înlătura obligația stabilită de către instanță de a nu conduce nici un vehicul pe durata termenului de încercare în condițiile în care o astfel de ipoteză nu se regăsește printre criteriile stabilite de către legiuitor în aplicarea principiului legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare(art. 6 din Codul penal), ar însemna să se aducă atingere autorității de lucru judecat a hotărârii penale, hotărâre care, odată cu rămânerea definitivă, se bucură de o prezumție absolută de adevăr juridic.
Prin urmare, în raport de argumentele anterior expuse, instanța constată faptul că cererea formulată de către contestatorul B. D. de aplicare a legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a cauzei este neîntemeiată.
În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen., va obliga pe contestatorul B. D. la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.”;
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul pentru motivele expuse în partea introductivă a deciziei.
Instanța a constatat că este nefondată această contestație.
Pentru această concluzie s-a reținut că este temeinică sentința pronunțată de prima instanță pentru motivele indicate de aceasta dar și pentru cel ce urmează. În acest ultim sens se constată că susținerea contestatorului potrivit căreia interdicția instituită asuprea acestuia ca măsură de supraveghere prin sentința de condamnare cu nr. 482 pronunțată la data de 15.05.2014 de Judecătoria Slatina în dos. nr. 6256/311/2012, așa cum a fost casată în parte prin decizia nr. 1007 pronunțată la data de 30.04.2013 de Curtea de apel Craiova în dosarul nr. 6256/311/2012, constând în aceea ca pe durata termenului de încercare reprezentat de durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei este obligat să nu conducă nici un vehicul nu mai este prevăzută de legea penală intrată în vigoare la data de 1.02.2014 și că astfel în baza art. 6 din legea nr. 187/2012 această interdicție nu își mai produce efectele de la această ultimă dată este lipsită de temei juridic. Argumentul este acela că nu sunt întrunite condițiile normei de drept penal de la art. 6 din legea nr. 187/2012 menționată deoarece o astfel de interdicție instituită cu caracter de obligație de a nu mai conduce nici un fel de vehicul pe drumurile publice pe durata termenului de încercare este prevăzută de noua lege indicată ca mai favorabilă în condițiile în care deși nu mai este menționată între măsurile de supraveghere de la art.93 alin. 1 ,2 și 3 Cpen. de legea în vigoare după 1.02.2014 totuși este stabilită de aceasta cu caracter de sancțiune penală sub forma pedepsei complementare la care se referă normele onerativ – imperative de la art. 66 alin. 1 lit. i C.pen. a căror aplicare are loc în condițiile art. 67 C.pen. care nu impun vreo limită de pedeapsă. În acest sens se mai reține mențiunea că executarea acestei pedepse complementare are loc conform art. 68 alin. 1 lit. b Cp (de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere).
În consecință, în baza art. 595 alin. 12 C.p.p. contestația a fost respinsă, prin decizia menționată anterior, ca nefondată iar ca urmare a acestei soluții contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Data publicarii pe portal:06.10.2014
