Cauza, ca element al actului juridic civil reprezinta obiectivul urmarit la incheierea unui astfel de act, in structura acesteia intervenind doua elemente: cauza proxima sau scopul imediat- scopul obligatiei- si cauza remota, adica scopul actului juridic, motivul determinant pentru care acesta a fost incheiat.
In situatia unui contract de vanzare cumparare, cauza proxima o reprezinta prefigurarea mintala a contraprestatiei, cu alte cuvinte, o parte se obliga sa vanda stiind ca si cealalta parte la randul ei se obliga sa plateasca pretul, cauza remota fiind determinabila, de la caz la caz.
Art.966 C.civil stabileste ca „obligarea fara cauza sau fondata pe o cauza falsa sau nelicita nu poate avea nici un efect”. Asadar, pentru a fi valabila cauza unui act juridic civil, deci si a unei conventii trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ, urmatoarele conditii: sa existe, sa fie reala, sa fie licita si morala.
Referitor la conditia cauzei de a fi licita, cerinta cu privire la care reclamantii au aratat ca nu este indeplinita in privinta contractului incheiat intre parati, aceasta este consacrata de disp.art.968 C civil, potrivit cu care „cauza este nelicita cand este prohibita de legi, cand este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice”. In acelasi sens, fraudarea intereselor reclamantilor presupune existenta unei intelegeri in acest scop intre vanzatori si cumparatori, in schimb daca cumparatorii au fost de buna credinta, vanzarea este valabila.
Art. 1898 C civ. defineste buna credinta ca fiind credinta posesorului ca cel de la care a dobandit imobilul avea toate insusirile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea, fiind suficient ca buna credinta sa existe la momentul incheierii actului intrucat „mala fides superveniens non nocet”. In plus, art. 1899 al 2 C civ. statueaza ca buna credinta se presupune intotdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce afirma reaua credinta, in speta reclamantilor.
In acest sens, de vreme ce in antecontractul incheiat in data de 15.07.2005, intre paratii R. D. si R. L. si paratul D. I., s-a precizat in mod expres ca nu face obiectul actului magazia trecuta in CF dar care a fost promisa unei alte persoane, este evident ca paratul D. I. avea cunostinta de existenta antecontractului de vanzare cumparare dintre reclamanti si parata R. L. De asemenea, instanta va da eficienta prevederilor art.225 Cod pr. civ., avand in vedere ca paratul D. I. a lipsit nejustificat de la termenul propus pentru administrarea probei cu interogatoriu, atitudine ce va fi considerata ca un inceput de dovada ce se coroboreaza cucelelalte probe administrate in cauza si din care rezulta indubitabil ca paratul D. I., in calitate de cumparator, cunostea faptul ca magazia respectiva fusese promisa reclamantilor.
Pentru considerentele expuse mai sus si avand in vedere ca reclamantii au rasturnat prezumtia de buna credinta instituita in favoarea tertului subdobanditorului cu titlu oneros al imobilului, dovedind astfel reaua credinta a acestuia la incheierea contractului de vanzare cumparare a carui nulitate absoluta se solicita a fi constatata, instanta, urmeaza sa admita acest petit si sa dispuna constatarea nulitatii absolute partiale a contractului de vanzare cumparare autentificat sub nr. de BNP in privinta magaziei din structura imobilului inscris in CF Brasov cu nr. top.
( Sentinta civila nr.1226/03.02.2010).
