Inculpaţii B. G.V., B.S. şi T.G. sunt cercetaţi în dosarul nr.878/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi pentru săvârşirea infracţiunile de tentativă la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Prin Încheierea din data de 10.11.2009 pronunţată în dosarul nr. 7347/121/2009, Tribunalul Galaţi a dispus, în conformitate cu art.155 C.proc.penală raportat la art.159 al.6 C.proc.penală, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor B. G.V., B.S. şi T.G pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.11.2009 până la 16 decembrie 2009.
Instanţa a reţinut următoarele:
În privinţa inculpaţilor mai sus menţionaţi s-a dispus prin încheierea de şedinţă din 19.10.2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi (dosar nr. 6288/121/2009) arestarea preventivă pe o durată de 29 zile până la data de 16 noiembrie 2009 inclusiv.
În fapt, s-a reţinut că în perioada august-octombrie 2009 inculpaţii au întocmit procuri notariale în fals, prin substituire de persoană, şi, ulterior, un antecontract de vânzare-cumpărare pentru a obţine în mod injust proprietatea asupra imobilului din Galaţi, str. M. nr. 130, în valoare de 155.000 EURO. O parte din documentele contrafăcute au fost efectuate prin scanare şi, ulterior, aplicarea de colaj în privinţa semnăturilor şi ştampilelor, fiind utilizate sisteme informatice, documente ce au fost prezentate instanţei de judecată pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa să ţină loc de act autentic.
S-a reţinut că situaţia faptică mai sus prezentată, reţinută în sarcina inculpaţilor este grefată în privinţa inculpatului B.G.V. pe conţinutul juridic al tentativei la infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 20 Cod penal în referire la art. 215 alin 1, 2, 3, 5 Cod penal, instigare la fals privind identitatea în formă continuată prev. de art. 25 Cod penal, raportat la art. 293 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al .2 Cod penal şi uz de fals prev. de art. 291 C.penal cu aplicarea art. 41 al. 2 C.penal.
În privinţa inculpatului B.S. – pe infracţiunile de tentativă la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art 20 C.penal în referire la art 215 alin 1,2,3,5 Cod penal şi art.290 al 1 C.penal iar în privinţa inculpatului T. G. pe infracţiunile prev. de art. 26 C.penal cu referire la art 20 C.penal raportat la art 215 al 1,2,3 şi 5 C.penal şi art. 290 al.1 C.penal.
Prin referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, întocmit la 6 noiembrie 2009 s-a solicitat prelungirea măsurii de arest preventiv a celor trei inculpaţi pe o durată de 30 zile, începând cu 17.11.2009, motivat de faptul că temeiurile avute în vedere la momentul adoptării măsurii nu au încetat să subziste – iar urmărirea penală se impune a fi finalizată prin efectuarea unor percheziţii informatice, audierea şi reaudiere unor martori, reaudierea inculpaţilor, identificarea şi audierea altor învinuiţi şi începerea urmăririi penale faţă de numitul C. C..
Evaluând temeiurile care au stat la baza luării măsurilor preventive în prezenta cauză, instanţa a constatat ca fiind, în continuare, întrunite condiţiile generale prevăzute de disp. art. 143 C.p.pen. şi art. 148 lit. f C.p.pen.
Astfel, s-a apreciat că materialul probator administrat în cauză, prefigurează indicii temeinice în sensul săvârşirii infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, sens în care s-a avut în vedere plângerea părţii vătămate prin intermediul fiului acesteia – deţinători ai imobilului din Galaţi str. Morilor nr. 130, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor, procesele verbale de fotografiere a părţii vătămate, procesele verbale de recunoaştere din planşe fotografice, procesele verbale de verificare, antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între partea vătămată şi inculpatul B.S., procura nr 2064/1.09.2008; procura cu nr. 2129/5.09.2008, procura de revocare şi declaraţia notarială 2128/5.09.2008;raportul de expertiză criminalistică nr. 926637/15.05.2009 relevând faptul că semnătura şi impresiunea papilară de pe declaraţia părţii vătămate au fost transferate digital prin mijloace de copiere şi prelucrarea computerizată pe antecontractul de vânzare-cumpărare datat 28.08.2008.
S-a avut în vedere infracţiunea de înşelăciune reţinută în sarcina inculpaţilor, în diverse forme de participaţie,pentru legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
Analizând condiţiile mai sus amintite, coroborat cu elementele care circumstanţiază pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă cercetarea în libertate a inculpaţilor s-a apreciat ca fiind fondată sesizarea penală de faţă .
S-a reţinut că în cauză s-au comis infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social avându-se în vedere modalitatea de comitere, lezând valori sociale deosebit de importante şi prezentând conotaţii de ordin economic, ţinându-se seama de impactul social negativ al unor astfel de activităţi şi proliferarea acestora în ultima perioadă, în cauză fiind incidente disp. art 148 lit. f C.pr.pen.
S-a apreciat că nu au relevanţă din acest punct de vedere şi la acest moment procesual elementele care circumstanţiază persoana inculpaţilor, întrucât măsura arestului preventiv este eficientă şi din perspectiva elementelor complementare prev. de aliniatul ultim al art.136 C.pr.pen.
Împotriva încheierii Tribunalului Galaţi din data de 10.11.2009, au declarat recurs inculpaţii B.G.V., B.S. şi T.G, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Ca prim motiv de recurs, inculpaţii solicită să se constate că măsura arestării preventive a încetat de drept la data de 16.11.2009 orele 24.00, deoarece, aşa cum rezultă din actele dosarului, măsura arestării preventive a fost dispusă pe o perioadă de 29 de zile, iar această perioadă a încetat la momentul susmenţionat.
Se invocă Decizia nr.25/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia, recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive se soluţionează înainte de expirarea duratei acestei măsuri.
Pe fondul cauzei, inculpaţii invocă nemotivarea hotărârii instanţei de fond, prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, în sensul că nu au fost analizate motivele invocate de parchet ce ar justifica necesitatea acestei prelungiri.
Referitor la primul motiv de recurs invocat de inculpaţi, prin care solicită să se dispună încetarea de drept a măsurii arestării preventive prin nerespectarea termenului imperativ de judecare a recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea acestei măsuri.
Este adevărat că prin recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionat prin decizia nr.25/2009 a statuat că termenul de judecare a recursului este un termen imperativ şi nu un termen de recomandare, dar instanţa supremă s-a pronunţat doar cu privire la acest aspect, nici un moment, nici chiar în conţinutul motivării deciziei, Înalta Curte nu a precizat că nerespectarea acestui termen imperativ duce la încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
În acest context, în practică se pot ivi două situaţii distincte:
1) Cazul în care se solicită de către Parchet prelungirea măsurii arestării duratei arestării preventive dispusă anterior. Dacă recursul se judecă în interiorul acestui termen, instanţa de recurs se pronunţă pe fondul cauzei cu privire la propunerea de arestare preventivă a Parchetului, urmând fie să o admită şi să dispună iarăşi prelungirea arestării preventive, fie să o respingă.
În cazul în care recursul se judecă după expirarea termenului de arestare preventivă, instanţa de recurs, deoarece instanţa de fond nu a mai prelungit măsura arestării preventive, nu poate să constate decât că această măsură a încetat de drept la expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior. Este o soluţie logică şi firească, deoarece nu se poate prelungi o măsură care deja a încetat de drept.
2) În cazul în care instanţa de fond admite cererea Parchetului şi prelungeşte măsura arestării preventive, în cazul în care judecata recursului are loc după expirarea duratei arestării preventive anterioare nu se poate constata că măsura arestării preventive a încetat de drept chiar dacă termenul de judecare a recursului este un termen imperativ deoarece:
a) potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. 9 din Codul de procedură penală, recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare; prin urmare, o astfel de încheiere este executorie şi produce efecte imediat după ce durata arestării dispuse anterior a expirat.
b) fiind un termen imperativ, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar însemna că judecarea recursului la hotărârea de prelungire a arestării preventive, după depăşirea termenului prevăzut de lege, atrage automat decăderea din posibilitatea judecării pe fond a recursului. Este exact aceeaşi situaţie în care se uzitează de o cale de atac după termenul imperativ prevăzut de lege. Astfel, judecarea unui apel sau recurs după termenul legal prevăzut de lege atrage respingerea ca tardiv a apelului sau recursului, situaţie în care nu se mai poate intra pe fondul cauzei.
Deci, s-ar ajunge în situaţia ca, fiind sesizată cu judecarea recursului inculpaţilor după expirarea termenului imperativ prevăzut de lege, respectiv după data când expiră măsura arestării preventive dispusă anterior, instanţa să constate că recursul este inadmisibil, deoarece nu a fost sesizată în termenul imperativ prevăzut de lege şi, pe cale de consecinţă, nemaiputând intra pe fondul recursului, hotărârea de prelungire dispusă de instanţa de fond ar rămâne definitivă.
Acest lucru ar crea în schimb inculpaţilor recurenţi o situaţie mai grea în exercitarea propriei căi de atac şi, având în vedere dispoziţiile art. 5 şi 6 din CEDO, în sensul că în cazul arestării preventive au dreptul la un recurs efectiv, instanţa trebuie să judece pe fond recursul cu care a fost sesizată, chiar dacă s-a depăşit termenul imperativ prevăzut de lege.
Nerespectarea termenului imperativ de judecare a recursului înainte de expirarea duratei arestării preventive dispusă anterior încheierii atacate poate fi, eventual, considerată o abatere a completului de judecată, în cazul în care s-ar dovedi că, deşi avea asigurate toate condiţiile de judecare a recursului în termenul prevăzut de lege, s-a fixat un termen de judecată după expirarea acestuia.
În concluzie, Curtea a apreciat, având în vedere decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, că judecarea recursului după expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior, respectiv după trecerea termenului imperativ prevăzut de lege, nu duce automat la constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.
În continuare s-a analizat cererea inculpaţilor de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive în raport de probele existente la dosarul cauzei, constatându-se următoarele:
Ulterior, avocatul ales a inculpaţilor a formulat în scris declaraţii de recurs în numele inculpaţilor care, conform datei poştei, se aflau în termenul de declarare a recursului, respectiv în termenul de 24 de ore de la comunicare, dar datorită faptului că recursul a fost trimis prin poştă, normal că instanţa a fost sesizată cu judecarea acestor recursuri nu înăuntrul termenului primei arestări preventive, ci după această dată.
A rezultat cu claritate intenţia apărătorilor aleşi, care au folosit aceste mijloace legale, respectiv, declararea căii de atac în numele clientului lor şi trimiterea declaraţiei de recurs prin poştă, ca să tergiverseze soluţionarea recursului după data expirării arestării preventive anterioare, respectiv 17.11.2009, pentru ca apoi să uziteze de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi să ceară încetarea de drept a măsurii arestării preventive, deoarece recursul nu s-a judecat în termenul imperativ prevăzut de lege.
A admite un asemenea procedeu, ar duce la situaţia în care, fiind conştienţi că recursul soluţionat după expirarea termenului imperativ prevăzut de lege duce la încetarea de drept a măsurii arestării preventive, toţi inculpaţii pentru care s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive, uzitând de această modalitate de exercitare a căii de atac (a se gândi timp de 24 de ore dacă exercită sau nu calea de atac, apoi în interiorul acestui termen să exercite calea de atac printr-un mijloc prin care instanţa de recurs să poată fi sesizată cât mai târziu, spre exemplu prin poştă) să poată fi puşi în libertate, constatându-se automat că măsura arestării preventive a încetat de drept.
Această idee, sau mai precis această situaţie de fapt, în niciun caz nu a fost avută în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care, prin decizia de îndrumare, a stabilit că termenul de judecare a recursului în interiorul duratei arestării preventive anterioare este un termen imperativ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin recursul în interesul legii a avut în vedere soluţionarea cu celeritate a recursului declarat de părţi, pentru a nu se aduce vătămare intereselor acestora, prin menţinerea inculpaţilor în stare de arest preventiv peste termenul menţionat în precedenta hotărâre.
Cât priveşte cel de-al doilea motiv de recurs invocat de inculpaţi, nu poate fi reţinută apărarea acestora privind nemotivarea hotărârii instanţei de fond, întrucât, din lecturarea acesteia reiese faptul că Tribunalul Galaţi a motivat pe larg faptul că în cauză sunt întrunite condiţiile cerute de disp.art.143 C.proc.penală, în sensul că în cauză sunt indicii temeinice că inculpaţii ar fi săvârşit fapte de natură penală, arătând faptele din care se desprind acestea, respectiv, plângerea şi sesizarea părţii vătămate, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpaţilor, procesele verbale de verificare, antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între partea vătămată şi inculpatul B.S., procurile nr.2064/01.09.2008, nr.2129/05.09.2008, raportul de expertiză criminalistică ş.a.
Coroborat cu aceste probe ce se constituie indicii temeinice ce conduc la presupunerea rezonabilă că inculpaţii ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina lor, s-a arătat şi existenţa pericolului social al acestor fapte, ce constau în nesiguranţa cetăţenilor cu privire la încheierea actelor juridice şi a circuitul civil al bunurilor imobile, constatând, astfel, îndeplinite condiţiile prev.de art.148 lit.f din codul de procedură penală.
De asemenea, nu poate fi reţinută apărarea inculpaţilor potrivit căreia nu este necesară prelungirea măsurii arestării preventive pentru motivele indicate de parchet, acestea putând fi îndeplinite şi după punerea lor în libertate, întrucât, în cauză, prelungirea acestei măsuri nu se face doar în considerarea efectuării activităţilor invocate de organul de urmărire penală, ci, aşa cum prevăd dispoziţiile art.155 C.proc.penală, prelungirea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale poate fi dispusă dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, situaţie analizată pe larg de către instanţa de fond.
Nu pot fi analizate, la momentul procesual actual, gradul de contribuţie al fiecărui inculpat la săvârşirea faptelor, încadrarea juridică, precum şi orice elemente ce implică analizarea cauzei pe fond, întrucât această analiză se va face la judecarea pe fond a cauzei.
Pentru aceste considerente, în baza disp.art.141 C.proc.penală, s-a respins recursurile inculpaţilor B. G.V., B.S. şi T.G formulate împotriva încheierii din data de 10.11.2009 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr.7347/121/2009, ca nefondate şi au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform disp.art.192 al.2 C.proc.penală.
