Cumularea punctelor de penalizare. Admiterea contestaţiei formulate de cel interesat împotriva unuia dintre procesele-verbale de contravenţie. Efecte. Acordarea daunelor morale. Dovedirea prejudiciului moral. Criterii de cuantificare
O.U.G. nr. 195/2002
1. Reclamantul a fost înştiinţat, prin „invitaţie”, că a acumulat 15 puncte de penalizare şi că urmează să i se suspende exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile. La momentul la care i s-a adus la cunoştinţă care sunt procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prin care s-au aplicat aceste puncte de penalizare, acesta a înştiinţat pârâtul, prin intermediul unui memoriu, că nu i-a fost comunicat un proces-verbal pentru constatarea contravenţiei săvârşite.
2. Instanţa a apreciat că cele două puncte de penalizare cu privire la care s-a constatat că este prescrisă executarea nu pot fi luate în calcul pentru a aprecia în sensul în care în cauză ar fi îndeplinite cerinţele impuse de textul art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată. Cu alte cuvinte, din moment ce această sancţiune complementară nu mai poate fi executată, măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, contestată de către reclamant, este nelegală.
3. Nu pot fi acordate daune morale, ca urmare a împrejurării că nu au fost depuse niciun fel de probe pentru a dovedi prejudiciul efectiv suferit de către reclamant. Chiar dacă nu pot fi negate dificultăţile legate de dovedirea unui prejudiciu ce poate fi acoperit
doar prin acordarea unor sume cu titlu de daune morale, în doctrină s-a precizat că „vor fi avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituţie i-au fost afectate”.
C.A. Cluj, s. com. şi de cont. adm. şi fisc., decizia nr. 681 din 16 februarie 2011, nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 3423/15.10.2010, pronunţată de Tribunalul Cluj, s-a respins acţiunea reclamantului N.V. împotriva pârâtului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj, având ca obiect administrativ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul, prin înscrisul intitulat „Precizări”, înregistrat Ia
02.07.2009, a învederat că, prin plângerea iniţială, a solicitat anularea sancţiunii reţinerii permisului de conducere, respectiv anularea hotărârii de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, luată de Şeful Serviciului poliţiei rutiere Cluj-Napoca, hotărâre care, ca act administrativ, se concretizează în Dovada seria DDA nr. 872472/23.10.2008.
Prin acelaşi înscris a solicitat obligarea pârâtului I.P.J. Cluj la plata unor despăgubiri morale în sumă totală de 40.000 lei şi a unor despăgubiri materiale în sumă totală de 4000 lei pentru repararea prejudiciului şi imaginii cauzate prin imposibilitatea de a utiliza autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, ca urmare a suspendării abuzive şi nelegale a permisului de conducere.
Probaţiunea administrată în cauză a relevat că, în data de 23.10.2008, reclamantului i s-a reţinut permisul de conducere urmare a acumulării a 15 puncte de penalizare, eliberându-i-se o dovadă cu drept de circulaţie pentru 15 zile de către I.P.J. Cluj – Serviciul Poliţiei Rutiere.
In sarcina reclamantului au fost reţinute patru contravenţii prevăzute de art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, prin patru procese-verbale de contravenţii distincte, ca urmare a depăşirii mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum, contravenţii care se sancţionează, conform acestor dispoziţii legale, cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Conform prevederilor art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, „suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune pentru o perioadă de 30 zile, dacă titularul permisului de conducere a săvârşit contravenţii care cumulează 15 puncte de penalizare”.
întrucât prin fiecare dintre cele patru procese-verbale de contravenţie i s-a aplicat şi suspendarea dreptului de a conduce, în conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, perioadele de suspendare au fost cumulate prin aplicarea doar a unei perioade de suspendare de 30 de zile.
Apărarea invocată de reclamant, în sensul că unul dintre cele patru procese-verbale de contravenţie nu i-a fost comunicat şi faptul că ulterior a promovat plângere împotriva a două procese-verbale de contravenţie, depunând în acest sens în recurs decizia nr. 1215/06.10.2009 a Tribunalului Prahova, Secţia comercială şi de contencios administrativ II şi sentinţa civilă nr. 434/25.03.2009 a Judecătoriei Sinaia, este irelevantă, întrucât dovada a cărei anulare o solicită a fost încheiată la data de
23.10.2008, deci anterioară promovării ambelor plângeri contravenţionale.
Restul apărărilor formulate de reclamant exced obiectului juridic dedus judecăţii, motiv pentru care au fost respinse.
Faţă de cele expuse, tribunalul a apreciat că, prin probatoriul administrat, reclamantul nu a făcut dovada netemeiniciei şi nelegalităţii actului a cărui anulare o solicită, motiv pentru care primul petit al acţiunii precizate a fost respins ca nefondat.
Cel de-al doilea petit, având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri morale şi materiale cauzate prin imposibilitatea de a utiliza autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, a fost respins conform principiului de drept accesoriul urmează soarta principalului.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul N.V., solicitând modificarea sentinţei civile nr. 3423/2010 şi admiterea acţiunii sale aşa cum a mai fost precizată.
Deliberând asupra recursului declarat, cu luarea în considerare a prevederilor art. 315 C .proc. civ., Curtea a constatat următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, precizată ulterior declinării competenţei în favoarea Tribunalului Cluj, reclamantul N.V. a chemat în judecată pârâtul I.P.J. Cluj – Şeful Serviciului de Poliţie Rutieră Cluj-Napoca, solicitând anularea hotărârii de suspendare a dreptului său de a conduce autovehicule, independent dacă documentul, ca act administrativ care produce efectul suspendării, este considerat Dovada seria DDA nr. 872472/23.10.2008 sau „invitaţia” prin care a fost înştiinţat că urmează să i se suspende acest drept. Totodată, pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin emiterea actului administrativ, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata unor daune morale în sumă de 40.000 lei şi a unor despăgubiri materiale de 4.000 lei.
In motivare s-a relevat, în esenţă, că reclamantul a fost înştiinţat, prin invitaţia nr. 697569/06.10.2008, că a acumulat 15 puncte de penalizare şi că urmează să i se suspende exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.
La momentul la care i s-a adus la cunoştinţă care sunt procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prin care s-au aplicat aceste puncte de penalizare, a înştiinţat pârâtul, prin intermediul unui memoriu, înregistrat cu nr. NA/178/21.10.2008, că nu i-a fost comunicat procesul-verbal pentru constatarea contravenţiei săvârşite în localitatea Comarnic, fiind, ca atare, în interiorul termenului pentru formularea plângerii, care suspendă executarea.
Drept urmare, a adus la cunoştinţa pârâtului că dispoziţia de suspe-nare este nelegală, însă, cu toate acestea, i s-a eliberat dovada reţinerii permisului său de conducere. Aceste argumente sunt cu atât mai valabile cu cât, prin sentinţa pronunţată de Judecătoria Sinaia, s-a admis plângerea sa contravenţională, constatându-se că s-a prescris executarea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate prin procesul-verbal seria PHS nr. 221510/03.09.2008.
Intr-un prim ciclu procesual, Tribunalul Cluj, prin sentinţa civilă nr. 2769/2009, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârât şi a respins acţiunea.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost admis prin decizia civilă nr. 1106/2010 a Curţii de Apel Cluj, constatându-se că, raportat la depunerea memoriilor nr. NA/178/21.10.2008 şi nr. 615/13.11.2008, reclamantul a făcut dovada respectării cerinţelor impuse de textul art. 7 din Legea nr. 554/2004, cauza fiind trimisă spre rejudecare.
Drept urmare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 3423/15.10.2010, recurată de către reclamant, prin care cererea sa a fost respinsă.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cerinţele impuse de textul art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, prin fiecare din cele 4 procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite de către reclamant, fiindu-i aplicate şi puncte de penalizare. De asemenea, s-a arătat că nu are relevanţă sentinţa pronunţată în dosarul Judecătoriei Sinaia, din moment ce dispoziţia de suspendare este anterioară datei pronunţării acesteia.
Curtea a constatat că prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală, ce urmează a fi modificată, în baza prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (1) C .proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule a fost dispusă cu încălcarea prevederilor art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002.
Conform acestui text legal: „(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune: a) pentru o perioadă de 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere a săvârşit contravenţii care cumulează 15 puncte de penalizare;
Din cuprinsul probaţiunii administrate în cauză reiese că reclamantul a fost invitat să se prezinte la sediul SPR Cluj, prin adresa nr. 697569/
06.10.2008, aducându-i-se la cunoştinţă că, în perioada 06.04.2008 -06.10.2008 a acumulat 15 puncte de penalizare, urmând să i se suspende exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.
Drept urmare, la data de 23.10.2008 a fost eliberată dovada de reţinere a permisului de conducere a reclamantului, seria DDA nr. 872427, cu drept de circulaţie pe 15 zile, menţionându-se că perioada de suspendare este de 30 de zile.
Conform înscrisului depus la dosar, decizia de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule a fost aprobată de către şeful SPR Cluj la data de 05.11.2008.
Anterior acestui moment, respectiv la data de 21.10.2008, reclamantul a atenţionat pârâtul cu privire la faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 103 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât unul dintre cele 4 procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nu îi fusese comunicat.
Specific, este vorba despre procesul-verbal seria PHS nr. 221510/
03.09.2008, încheiat pentru sancţionarea unei contravenţii săvârşite în localitatea Comarnic, judeţul Prahova, prin care i s-au aplicat două puncte de penalizare.
Reclamantul a contestat în instanţă legalitatea acestui din urmă act de sancţionare, iar prin sentinţa civilă nr. 434/25.03.2009 a Judecătoriei Sinaia, în baza prevederilor art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, s-a admis excepţia prescripţiei executării sancţiunii amenzii contravenţionale invocate de către reclamant.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis, prin decizia nr. 1215/06.10.2009 a Tribunalului Prahova, ea fiind modificată în parte, în sensul constatării prescripţiei executării şi a sancţiunii complementare a punctelor de penalizare, aplicate prin proce-sul-verbal mai sus menţionat.
In aceste condiţii şi văzând şi prevederile art. 121 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, Curtea a apreciat că cele două puncte de penalizare cu privire la care s-a constatat că este prescrisă executarea nu pot fi luate în calcul pentru a aprecia în sensul în care în cauză ar fi îndeplinite cerinţele impuse de textul art. 103 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ.
Cu alte cuvinte, din moment ce această sancţiune complementară nu mai poate fi executată, măsura suspendării dreptului de a conduce
autovehicule, pe o perioadă de 30 de zile, contestată de către reclamant, este nelegală.
Deşi, în principiu, este reală susţinerea conform căreia legalitatea unui act administrativ se apreciază prin prisma stării de fapt şi de drept existente la momentul emiterii acestuia, nu este mai puţin adevărat faptul că reclamantul a înţeles să atenţioneze pârâtul asupra împrejurării că unul din cele 4 procese-verbale nu i-a fost comunicat, pentru a putea exercita în mod efectiv dreptul de a formula plângere, susţinere care a fost validată ulterior, prin pronunţarea celor două hotărâri judecătoreşti la care s-a făcut referire mai sus.
Aşa fiind, nu i se poate imputa recurentului faptul că pârâtul a ales să dispună suspendarea exercitării dreptului de a conduce, fară a efectua
niciun fel de verificări suplimentare. In egală măsură, nu poate fi pusă în sarcina acestuia nici lipsa de comunicare dintre serviciile poliţiei rutiere judeţene şi nici faptul că nu au fost respectate dispoziţii imperative referitoare la comunicarea actelor de sancţionare şi constatare a contravenţiilor, încălcări în urma cărora s-a constatat că s-a prescris executarea sancţiunilor aplicate.
Pe de altă parte, trebuie amintite şi prevederile art. 32 alin. (3) din
O.G. nr. 2/2001, conform cărora plângerea contravenţională suspendă de drept executarea sancţiunilor aplicate, neputând fi ignorat nici efectul produs prin hotărârile judecătoreşti prin care s-a constatat că s-a prescris executarea acestora.
Drept urmare, sentinţa pronunţată a fost modificată, în sensul admiterii în parte a cererii şi a anulării deciziei şefului Poliţiei Rutiere Cluj, prin care i-a fost suspendată reclamantului exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, ca urmare a acumulării a 15 puncte de penalizare şi în baza căreia a fost eliberată de către pârât Dovada seria DDAnr. 872427/23.10.2008.
Au fost respinse restul pretenţiilor, constând în acordarea daunelor materiale şi morale, ca urmare a împrejurării că la dosarul cauzei nu au fost depuse niciun fel de probe pentru a dovedi prejudiciul efectiv suferit de către reclamant.
Drept urmare, s-a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 129 alin. (1) teza finală C. proc. civ. şi art. 1169 C. civ., cu atât mai mult cu cât nu se poate susţine că reclamantul nu ar fi avut la dispoziţie un interval de timp suficient pentru a produce aceste probe, în condiţiile în care cererea sa a fost înregistrată pe rolul instanţelor încă de la data de
06.11.2008.
Pe de altă parte, chiar dacă nu pot fi negate dificultăţile legate de dovedirea unui prejudiciu ce poate fi acoperit doar prin acordarea unor sume cu titlu de daune morale, în doctrină s-a precizat că „vor fi avute în vedere o serie de criterii, cum ar fi consecinţele negative suferite de cel
în cauză pc plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială. Pentru ca instanţa să poată aplica aceste criterii apare însă necesar ca cel ce pretinde daune morale să producă un minimum de argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale ocrotite prin Constituţie i-au fost afectate (…)” (Alexandru Ţiclea, Andrei Popescu, Constantin Tufan ş.a., Tratat de dreptul muncii, Bucureşti, Ed. Rosetti, 2004, p. 518).
Or, se constată că nu au fost oferite instanţei astfel de elemente, pe baza cărora să poată aprecia asupra temeiniciei acestor pretenţii.
