Acţiune pentru anularea deciziei Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut religioase din România. Instanţa competentă.
Dispoziţiile art.3 alin.7 din O.U.G. nr.94/2000 republicată nu disting sub aspectul persoanelor care pot uza de procedura contencioasă şi stabilesc competenţa materială a instanţelor de administrativ în soluţionarea litigiilor privind deciziile Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România,comisie constituită în temeiul dispoziţiilor art.3 alin.1, din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.
Secţia civilă – Decizia civilă nr. 28/23 ianuarie 2009
Prin sentinţa civilă nr. 1429/2007 pronunţată de Judecătoria Aiud în doar nr. 1189/175/2006 s-a admis în parte acţiunea reclamanţilor R.N. şi R.I. împotriva pârâţilor Consiliul Local Aiud, Municipiul Aiud prin Primar, Eparhia Reformată din Ardeal, Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România; s-a dispus parcelarea imobilului înscris în CF 11105 Aiud nr. top 986/3 în două parcele şi notarea acestora în CF; s-a constatat nulitatea absolută parţială a deciziei atacate, s-a dispus anularea parţială a încheierii de întabulare nr. 2489/2005 şi revenirea la situaţia anterioară. S-a constatat calitatea de a reclamanţilor asupra imobilului cu nr. top nou 986/3/1 şi întabularea dreptului lor de proprietate.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 493/2005 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri ce au aparţinut cultelor religioase din România s-a retrocedat în natură imobilul construcţie şi teren înscris în CF 224 Aiud, nr. top 986/2 şi 986/3 (transcris ulterior în CF nr. 3608 Aiud şi apoi în CF nr. 11105 Aiud) în favoarea Eparhiei Reformate din Ardeal, imobilul fiind proprietatea Şcolii Reformate Evanghelice din Aiud în momentul deposedării.
Reclamanţii – care au avut calitatea de chiriaşi într-unul din imobilele edificate pe terenul înscris în acest CF, au încheiat cu Oficiul pentru Construirea şi Vânzarea Locuinţelor, contractul de vânzare-cumpărare cu nr. 1068/1975, având ca obiect locuinţa compusă din 2 camere în suprafaţă de 52,75 mp, situat administrativ Aiud, str. 11 i., nr. 8, jud. Alba.
Prin raportul de expertiză s-a identificat acest imobil şi s-a propus dezmembrarea imobilului în două loturi, unul care să conţină imobilul vândut către reclamanţi, iar celălalt grădină de 228 mp.
Împotriva sentinţei judecătoriei a declarat apel pârâta Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a invocat în principal necompetenţa materială a Judecătoriei Aiud în judecarea prezentei cauze şi în consecinţă declinarea soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.
S-a făcut trimitere în acest sens la art. 10 alin 1 teza II din Legea nr. 554/2004.
Prin decizia civilă nr. 195/A/17.10.2008 s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Aiud invocată de pârâta Eparhia Reformată din Ardeal.
S-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile, formulată de reclamanţii R.N. şi R.I. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Aiud, Municipiul Aiud prin Primar, Eparhia Reformată din Ardeal, Guvernul României – Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Instituţia Prefectului în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia de Contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut şi motivat următoarele:
Obiectul cauzei îl constituie acţiunea în anulare a unei decizii emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Cum pârâta este o instituţie publică la nivel central, devin aplicabile prevederile art. 3 alin 7 din OUG nr. 94/2000, care prevede că aceste decizii vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul. Se remarcă faptul că legea nu distinge care persoane pot urma această procedură şi astfel nici instanţa nu a făcut acest lucru.
Coroborând aceste prevederi cu cele ale art. 10 alin 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care arată că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţi publice centrale se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin legea specială nu se prevede astfel, se ajunge la concluzia că şi prezentul litigiu este necesar a se judeca de Secţia Comercială şi de contencios a Curţii de Apel Alba Iulia.
Faţă de aceste prevederi legale, în baza art. 58 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă, s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Aiud şi s-a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de Contencios Administrativ.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii, invocând prevederile art. 304 pct. 3 şi 4 Cod procedură civilă, solicitând admiterea recursului şi trimiterea cauzei tribunalului spre soluţionarea apelului pe fond.
În expunerea criticilor se arată că excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Aiud, admisă de instanţa de apel, este vădit nelegală motivat de faptul că dispoziţiile art. 3 alin 7 din OUG nr. 94/2000 priveşte doar părţile implicate în procedura de restituire şi nu terţele persoane care pot contesta dispoziţiile emise în favoarea persoanelor îndreptăţite pe calea dreptului comun în materia acţiunilor în constatarea nulităţilor.
Intimata Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar Instituţia Prefectului Judeţului Alba a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea recursului.
În recurs nu s-au depus înscrisuri noi.
Prin decizia civilă nr. 28 din 23 ianuarie 2009, Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul, reţinând următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3 alin 7 din OUG nr. 94/2000 republicată în temeiul art. V din Titlul II al Legii nr. 247/2005: „deciziile Comisiei Speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004”.
Prin urmare, acest text legal stabileşte competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ în soluţionarea litigiilor privind deciziile Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, comisie constituită în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin 1 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.
Textul legal citat nu distinge sub aspectul persoanelor care pot uza de procedura contencioasă, deci, ubi lex non distinguit, nos distinguere debemus – unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate face distincţie.
Astfel, critica adusă hotărârii atacate nu poate fi primită. Corect instanţa de apel a reţinut necompetenţa materială a Judecătoriei Aiud ca şi instanţă de drept comun pentru soluţionarea acţiunii formulate de reclamanţi ce are ca obiect principal anularea Deciziei nr. 493/2005 emisă de Comisia Specială de Retrocedare.
Pentru cele ce preced, întrucât în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 3, 4 şi 9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat prezentul recurs, decizia atacată fiind legală.
